0.9 C
București
vineri, 23 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 337

Amenzi în valoare de peste 40 de mii de lei pentru mizeria cruntă din Parcul Cișmigiu. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, într-o altă realitate: „Opinii poate formula oricine”

Așa arată Parcul Cișmigiu la acest moment-foto: Facebook

Prefectul general al Capitalei, Nicușor Dan, nu pare foarte deranjat de mizeria cruntă din Parcul Cișmigiu, însă, bucureștenii sunt siderați că amenzile primite recent pentru neîngrijirea acestuia vor fi plătite din bugetul public.

Compania Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) din subordinea Primăriei Municipiului București a fost amendată cu 44.000 de lei pentru mizeria din Parcul Cișmigiu, a transmis Prefectura Capitalei. Amenzile au fost aplicate după prefectul Toni Greblă a dispus un control în acest loc public, unul dintre cele mai iubite și frecventate de bucureșteni.

Nu poţi să mergi prin el fără să nu ai un moment de disconfort cel puţin„, a exclamat prefectul Toni Greblă, potrivit Hotnews.

Cea mai mare amendă, în valoare de 20 000 de lei a fost dată pentru neîngrijirea spațiilor verzi, lucru care afectează major Mediul, a explicat Toni Greblă.

De asemenea, Direcția de Sănătate Publică a dat o amendă în valoare de 4000 de lei, deoarece mobilierul, inclusiv cel de joacă, nu a fost schimbat sau reparat, astfel încât să nu se transforme în pericol pentru oameni.

Parcul Cișmigiu, lăsat în paragină. Edilul Nicușor Dan, într-o altă realitate: „Opinii poate formula oricine”

Prefectul Toni Greblă susține că aceste verificări sunt periodice, pentru siguranța bucureștenilor, însă, Nicușor Dan, se scuză, în stilul caracteristic și se consideră „atacat” politic.

Nu s-au crăpat aleile din acest an de mandat. Nu s-au îndoit gardurile în acest an de mandat. Nu s-a rupt Podul Mare în acest an de mandat. Lucrurile acestea, câteva dintre ele, aşa cum le-a constatat, sunt acolo de ani de zile.  Aşa, să dăm opinii despre cum arată oraşul poate oricine”, s-a exprimatNicuşor Dan, la Realitatea TV, citat de Hotnews.

Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei, crede că Nicușor Dan vede „alte imagini” cu Parcul Cișmigiu din biroul său

Pe vremea când Nicușor Dan era ONG-ist înfocat( n.r. reprezentant al unei organizații nonguvernamentale) ar fi „blocat” proiectele pentru reabilitarea Parcului Cișmigiu, a dezvăluit fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea.

 „Parcul Cișmigiu a ajuns o rușine doar din vina lui Nicușor Dan! Actualul primar general este principalul responsabil pentru cum arată acum Grădina Cișmigiu, un parc monument-istoric. În peste 168 de ani, Cișmigiu a fost un motiv de mândrie pentru bucureșteni, un ideal loc de relaxare pentru toate vârstele, întâlniri romantice de neuitat sau chiar mici escapade pentru liceeni aventuroși.
După ani de zile, Cișmigiu avea nevoie de reabilitare, care a și fost aprobată de consilierii generali în 2019, dar a fost blocată cu scandal de „Asociația Salvați Bucureștiul”,
condusă atunci de Nicușor Dan!”, a scris Firea, pe pagina de Facebook.

Sumă fabuloasă pentru recensământul ciorilor: 100 000 de euro

Fostul edil al Capitalei spune că pentru a se păstra curățenia într-un parc nu sunt necesare sume fabuloase, iar suma de 100 000 de euro pentru număratul ciorilor este aberantă.

Doar nu ați uitat că a alocat 100.000 de euro să facă recensământul înaripatelor care murdăresc parcul și să-i scape pe bucureșteni de ele. Și nici măcar asta nu a fost ideea lui, a preluat-o de cetățenii care locuiesc lângă parc”.

Amenzile pot fi contestate în instanță, însă, Nicușor Dan va trebui să arate că sunt „neîntemeiate”.

Citește și: Prefectul Capitalei, după ce a vizitat Parcul Cișmigiu: ”Arată de parcă ar fi abandonat de câțiva ani”

Parcarea din Mamaia va rămâne un lux, din cauza neînțelegerilor dintre primarul liberal al Constanței și consilierii locali PSD 

Statiunea Mamaia
Statiunea Mamaia

Disputele politice dintre consilierii locali PSD și primarul Constanței, Vergil Chițac, lovesc în turismul din Mamaia, suspendarea plății parcării în timpul nopţii în staţiune nefiind aprobată, aşa cum anunţase edilul Constanței. Practic, în cadrul ședinței de Consiliul Loca care a avut loc joi, proiectul nu a primit suficiente voturi, primarul Vergil Chiţac anunțând că va reintroduce pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal proiectul privitor la eliminarea plăţii parcării în Mamaia pe timp de noapte, potrivit adevarul.ro. Tariful de parcare pentru zona 0, cum a fost încadrată staţiunea Mamaia, este de patru lei pe oră, acelaşi preţ fiind valabil şi pentru centrul Constanţei.

Primarul Constanței, acuzații dure la adresa consilierilor locali PSD

Primarul liberal al Constanței a adus critici dure consilierilor locali ai PSD, pe care îi acuză că au votat impotriva suspendării plății parcării pe timp de noapte în Constanța și Mamaia.”Ce vă voi descrie mai jos nu sunt desene animate, deşi mi-aş fi dorit. Astăzi, consilierii locali PSD au respins propunerea de eliminare a plăţii parcării pe timp de noapte în Constanţa şi Mamaia. Am propus CL eliminarea obligativităţii plăţii parcării în Constanţa şi Mamaia, între orele 22:00 şi 08:00, până la 15 septembrie. Printr-un amendament, consilierii PNL au dorit prelungirea termenului până la 31 decembrie, iar propunerea a fost votată. La rândul lor, consilierii PSD au făcut un alt amendament, prin care doreau modificarea orelor de la 22:00-08:00 la 20:00-08:00, cu efecte tot până la 31 decembrie. USR a votat această propunere (!?). În cele din urmă, în urma consultărilor, a rămas în picioare propunerea PSD, care a fost supusă votului, dar… Surpriză! La votul final al amendamentului, consilierii PSD nu şi-au mai votat propria propunere (!!!), iar totul a picat”, a afirmat Vergil Chiţac.

Votul online nu a fost unul norocos

Primarul liberal susține că aleșii locali PSD au sfidat Constanţa şi pe constănțeni, venind decişi să îngroape o iniţiativă, care era în folosul comunității.

„Aşa înţeleg domniile lor că se face administraţie: printr-un concurs ieftin de populism, presărat cu numere de circ şi gaguri pentru mulţimi. Dar nu-i nimic. Ţin să-i anunţ că nu voi lua parte la acrobaţiile lor ieftine. Aceste ultime zbateri nu fac decât să ne convingă că stârpirea cuibului pesedist a făcut şi va face Constanţei mult bine. Epoca lor s-a stins”, a afirmat primarul Constanţei.

Consiliul Local Municipal a fost convocat, joi, online, într-o şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi fiind doar proiectul de hotărâre privind suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice din municipiul Constanţa, iniţiatorul fiind primarul Vergil Chiţac.

Muzică combinată cu droguri la un festival de la Mamaia

100 de angajaţi ai Alro Slatina vor fi concediaţi în următoarele două săptămâni

Sursa: wikipedia.org

Conducerea Alro Slatina a anunțat ieri că 100 de salariați vor pleca acasă definitiv.

Vestea a fost făcută publică de liderul Sindicatului Liber „Aluministul”, Constantin Popescu, care a arătat că în următoarele două săptămâni angajații respectivi vor fi concediați.

Potrivit Agerpres, ideea ar fi ca măsura să fie luată pe cale amiabilă, în condițiile în care deja sute de angajați sunt în șomaj. Totodată, primelor concedieri le vor urma și altele, pe final de an urmând ca numărul persoanelor concediate să depășească 1.000, a mai spus liderul „Aluministul” pentru sursa citată.

Măsurile de concediere colectivă pe care le anunţam acum câteva săptămâni se pun în practică deja la Alro SA. Conducerea întreprinderii a anunţat că peste 100 de angajaţi vor fi concediaţi în următoarele două săptămâni.

Se doreşte ca şi concedierea celor peste 100 de angajaţi să se facă în mod amiabil (prin înţelegerea părţilor). (…) Concedierile colective nu se vor opri aici şi vor continua până la sfârşitul anului, urmând ca Alro SA să concedieze peste 1.200 de oameni, mai mult decât jumătatea personalului pe care îl are acum”, a explicat acesta, acuzând Guvernul de „nepăsare” în rezolvarea problemelor din industrie, în condițiile problemele au tot fost puse pe „tapet” de la începutul anului.

În principal, este vorba despre majorarea prețurilor la energie electrică şi gaze naturale, care a avut efect în cascadă: funcţionarea unităţilor de producţie la preţuri sustenabile nu a mai fost posibilă, de aici au fost închise hale de electroliză, iar o parte a personalului a rămas fără activitate.

Consecința a fost că parte din angajați au fost trimiși în șomaj tehnic, iar pentru aceștia Sindicatul Liber „Aluministul” și-a luat angajamentul să ofere un ajutor social de câte 150 de lei. Suma ar urma să fie alocată în funcție de disponibilități, astfel că fondurile sindicatului ajung pentru circa 200 de salariaţi ai companiei, dintre cei aproximativ 600 aflaţi în şomaj tehnic.

În iarnă, angajaţii Alro din Sindicatul Liber „Aluministul” au pichetat Instituția Prefectului Olt, dar și sediul Guvernului, în semn de protest faţă de preţurile mari, solicitarea fiind ca energia să fie la același preţ cu care statul o vinde traderilor.

Nu s-a putut, iar în luna mai era deja oficial că Alro Slatina, unul dintre marii consumatori de energie la nivel naţional, a fost nevoită să reducă producția de aluminiu cu 60%, oprind trei hale de electroliză din cinci, din cauza preţurilor mari la energie electrică.

Pentru a găsi noi surse de venituri la bugetul statului, Guvernul a decis: Impozitele pentru locuințe vor crește substanțial de anul viitor

Blocuri
Blocuri. Sursa foto : bucurestistiri.ro

Deținerea unei locuințe va deveni un lux în România, după ce impozitele pe case vor exploda de anul viitor odată cu modificarea Codului Fiscal, care prevede creșterea chiar și de patru ori a taxelor pe proprietate. Noile prevederi, în vigoare de la 1 ianuarie 2023, elimină clădirile cu destinaţii mixte, potrivit observatornews.ro. Practic, un apartament folosit şi pe post de birou va fi impozitat în raport de destinaţia majoritară a imobilului, justificată prin documente.

Specialiştii critică noile reglementări, afirmând că grila notarială, în baza căreia va fi stabilită baza de impozitare, va fi greu de aplicat

Mai mult, potrivit specialiștilor vor apare diferenţe şi mai mari între oraşe în ceea ce privește impozitarea proprietăților. Potrivit modificării Codului Fiscal, de anul viitor, cotele minime de impozitare se vor majora cu 25%, în cazul caselor şi apartamentelor, fiind de două ori mai mari pentru magazine de cartier sau birouri. Deoarece sunt eliminate pragurile superioare, primăriile vor putea decide cuantumul impozitelor. „Impozitul de la Bucureşti poate să fie diferit de procentul de la Cluj sau de la Constanţa. Răspunsul este că nimeni nu o să ştie cât de mare o să fie impozitul până nu vedem cât se va aproba de consiliile locale”, a declarat Adrian Benţa, consultant fiscal. Potrivit noilor reglementări, valoarea impozabilă a locuinței va fi preluată din studiile de piaţă ale notarilor şi nu din costurile de construcţie, cum era stabilit până în prezent.

Începând de anul viitor românii vor plăti impozite de cel puţin două ori mai mari

Astfel, pentru un apartament, de circa 100 de metri pătraţi, în Bucureşti, impozitul va fi dublu, de la 200 la 430 de lei, dacă se va ține cont de valoarea din grilă notarială. În Cluj, taxele vor creşte chiar şi de trei ori, pentru o casă de 300 de metri pătraţi, impozitul va creşte de la 950 de lei la peste 3.300 de lei. Ghidul publicat de notari este dificil de parcurs, în nota de început, fiind precizat că nu este recomandată folosirea în alte scopuri. La valoarea estimată se adaugă alte procente, în funcţie de starea şi finisajele imobilului, procedura durand minim 20 de minute.

Adrian Vascu: Vom avea unii care vor plăti impozite majorate de trei, patru ori. Iar ceilalţi vor rămâne cu valorile vechi

Primăriile vor trebui să îl repete pentru fiecare contribuabil în parte. „Acest document, pentru că, uitându-ne la el, are foarte multe tabele şi foarte multe cifre, a fost un miraj. Şi am spus că găsim acolo tot. Doar că nu există, nici aici, nici în altă parte în lume. Autorităţile locale vor transmite cetăţenilor o notificare în care să îi scrii şi valoarea impozabilă şi noua cotă de impozitare. Cum vor face asta? Nu ştiu”, declarat Adrian Vascu – vicepreşedinte ANEVAR. Mai mult, unde nu există tranzacţii imobiliare, nu se pot preciza valoarea reală a locuințelor. „Legiuitorul a găsit o portiţă şi aici şi a spus: Domnule, dacă nu găsim, folosim valorile anterioare. Şi atunci vei rămâne în urmă cu valorile de bază. Vom avea unii care vor plăti impozite majorate de trei, patru ori. Iar ceilalţi vor rămâne cu valorile vechi „, a declarat Adrian Vascu, vicepreşedinte ANEVAR.

Transportatorii români susțin că nu vor face față noilor impozite. „De ce se dorește falimentarea noastră?”

Ministrul Finanțelor opina că 90% din antreprenorii din România sunt antreprenori-babuini, iar PMP l-ar vrea afară din Guvern

Adrian Câciu (captură video)

Partidul Mișcarea Populară (PMP) revine cu declarații și solicitări către factorii de decizie din Guvern, de această dată legat de mandatul celui care deține portofoliul Finanțelor, Adrian Câciu.

Dacă acum ministrul Finanțelor pare că are o părere bună despre mediul privat, au fost vremuri în care Adrian Câciu era destul de contondent, și opina că „90% din antreprenorii din România sunt antreprenori-babuini”.

Afirmația făcută de ministrul Câciu cu ceva timp în urmă și apărută acum în mediul online a făcut ca PMP, prin vocea secretarul general adjunct al formațiunii, să solicite demisia acestuia.

Într-o postare pe Facebook, se explică și care e „buba”: „Adrian Câciu a afirmat, anul trecut, că 90% din antreprenorii din România sunt antreprenori-babuini. Modificările făcute, peste noapte, la Codul Fiscal, arată că acesta nu şi-a schimbat punctul de vedere. Consider că este maniera prin care PSD ne spune că urăşte toţi antreprenorii din România, pe toţi cei care au curajul de a investi şi de a dezvolta o afacere şi care nu stau astfel cu mâna întinsă la stat.

PSD îşi doreşte un sistem bine ierarhizat din perspectiva claselor sociale, iar cei care exercită profesii liberale sau încearcă orice tentativă de dezvoltare a unei afaceri trebuie distruşi. PMP îi solicită Premierului Ciucă să realizeze o remaniere guvernamentală extinsă şi să-i curme suferinţa lui Câciu!

PMP a tras nenumărate semnale de alarmă asupra modificărilor Codului fiscal, care reprezintă garanția unei crize economice. Creșterea taxelor și impozitelor în perioadă de criză economică va avea efecte contrare celor scontate, fapt care se pare că nu prea îi interesează pe actualii guvernanţi”.

În urmă cu un an și jumătate, Adrian Câciu susținea că 90% dintre antreprenori sunt „babuini”. Dovada – o captură de ecran a unui comentariu postat de Câciu pe Facebook, care a apărut abia acum, în care acesta arăta că „problema este că dezechilibrul este la modul cum sunt plătiți angajații în privat pentru că noi avem doar 10% antreprenori și restul babuini-antreprenori”.

Bineînțeles, Câciu a venit tot pe Facebook acum să explice ce și cum: „Un dialog purtat cu mult timp în urmă pe rețelele sociale, pe vremea când eram un simplu analist economic, este scos din context și folosit azi ca și cum aceasta ar fi poziția mea ca demnitar public.
Adevărul este simplu: ca ministru de finanțe, îi susțin pe toți antreprenorii care își achită corect taxele sî își plătesc cinstit angajații. Tocmai de aceea, ministerul pe care îl reprezint are în derulare 6 programe de sprijin pentru firmele românești, totalizând circa 4 miliarde de euro. Pentru toți ceilalți, care aleg soluția evaziunii fiscale, am toleranță zero.

Nu pot să nu recunosc, însă un fapt: ca analist economic, am folosit deseori termeni de care, astăzi, îmi pare sincer rău.
Îmi cer scuze pentru toate vorbele grele din trecut și sper ca faptele mele, respectiv sprijinul pentru mediul antreprenorial românesc, să fie mai importante decât orice declarație contondentă, indiferent cât de veche ar fi
”.

România „doborâtă” de secetă: Restricții în furnizarea apei potabile în orașele Craiova, Mizil și Urlați 

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Tot mai multe orașe din România se confruntă cu probleme în alimentarea cu energie potabilă, rezerva de apă reducându-se simțitor din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Canicula afectează alimentarea cu apă a locuitorilor Craiovei, care vor primi apă doar în intervalul 19-21, rezerva de apă fiind epuizată în urma unei avarii dar și a consumului ridicat, potrivit romaniatv.net. Pentru remedierea problemelor apărute pe aducţiunea de apă Isvarna – Craiova, angajații Companiei de Apă Oltenia au lucrat aproape 30 de ore, în acest timp nu mai puțin de 12 cartiere au rămas fără apă potabilă.

Reprezentanţii Companiei de Apă Oltenia au anunțat că rezerva de apă a Craiovei a scăzut în condiţiile în care consumul a crescut excesiv din cauza caniculei

Mai mult, s-a lucrat 34 de ore pentru remedierea avariei de pe aducţiunea de apă Isvarna – Craiova. Compania de Apă Oltenia a mai transmis că, prin laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcţiune a sistemului.

”Din cauza avariei de pe aducțiunea de apă Isvarna – Craiova, pentru remedierea căreia s-a lucrat 34 de ore, cumulată cu perioada caniculară, care a dus la creșterea excesivă a consumului, rezerva de apă a municipiului Craiova s-a epuizat. În aceste condiții, Compania de Apă Oltenia este nevoită să furnizeze apă, astăzi, 21.07.2022, în intervalul orar 19.00 – 21.00. După ora 21.00 se întrerupe alimentarea cu apă, pentru refacerea stocurilor necesare asigurării alimentării în regim continuu”, anunță Compania de Apă Oltenia într-un comunicat.

Și în oraşele Mizil şi Urlaţi, din județul Prahova, apa potabilă se furnizează după program de trei zile, fiind oprită mai multe ore noaptea, şi temporar în cursul zilei

Restricţiile au fost anunţate până pe data de 24 iulie, din cauza consumului excesiv şi a resurselor scăzute în această perioadă. Măsura a fost luată „pentru refacerea resurselor de apă disponibile, pe fondul unui consum extrem de ridicat”. Locuitorii oraşului Urlaţi nu au avut apă la robinet joi, 20 iulie, între orele 12:00 – 16:00, apa fiind oprită vineri, 21 iulie, pentru locuitorii oraşului Mizil. La Urlaţi, apa este furnizată după program începând din 18 iulie, furnizarea apei potabile fiind oprită pe timpul nopţii, între orele 0.00 – 5.30. În oraşul Mizil, alimentarea cu apă potabilă este oprită între orele 23.00 – 5.00, începând cu data de 18 iulie. Măsura a fost luată „pentru refacerea resurselor de apă disponibile, pe fondul unui consum extrem de ridicat”. Astfel, locuitorii oraşului Urlaţi nu au avut apă la robinet joi, 20 iulie, în intervalul orar 12:00 – 16:00. În acelaşi interval apa va fi oprită vineri, 21 iulie, pentru locuitorii oraşului Mizil. La Urlaţi, apă este furnizată după program începând din 18 iulie, intervalul de oprire, pe timpul nopţii, fiind cuprins între orele 0.00 – 5.30. În oraşul Mizil, tot din 18 iulie intervalul de oprire pentru refacerea resurselor de apă este cuprins între orele 23.00 – 5.00.

Cadavrul unei femei din Craiova a fost găsit după două luni de la deces

A mințit Rudel Obreja? Este condamnat DEFINITIV pentru fapte de corupție și susține că are cancer în fază terminală. Administrația Penitenciarelor spune că nu a dovedit că a fost bolnav în libertate

Sursa: Facebook

Așa cum zin.ro a relatat, Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, condamnat definitiv pentru fapte de corupție, în dosarul „Gala Bute”, a lansat un mesaj prin intermediul Facebook, că ar avea cancer în fază terminală(metastază) și are nevoie de proceduri medicale, de preferat în străinătate.

Din conținutul mesajului reiese că Obreja se vaită că este „internat într-un spital de stat și păzit non-stop de gardieni”. El a făcut apel la Institutul Național de Medicină Legală(INML) și a cerut să avizeze actele medicale depuse în instanță pentru întreruperea executării pedepsei. Mâine, 22 iulie, este o zi de „foc”, pentru fostul oficial de la Box, deoarece urmează ca raportul INML să fie depus la Tribunalul Ilfov.

A mințit Rudel Obreja? Administrația Penitenciarelor spune că NU a dovedit cu acte medicale că a fost bolnav până să fie condamnat

Având în vedere mesajul lui Obreja în care exclama „vreau să trăiesc!”, Ministerul Justiției a demarat de urgență o anchetă cu privire la acest caz. În urma verificărilor, s-a constatat că deținutul Rudel Obreja a primit asistență medicală ori de câte ori a fost nevoie, conform normelor legale.

Citiți aici mesajul transmis de Rudel Obreja, condamnat definitiv în dosarul „Gala Bute”

Menţionăm în acest sens că deţinutul nu a depus la dosarul personal niciun act medical care să ateste că acesta ar fi accesat serviciile medicale în perioada cât s-a aflat în libertate.

Depistarea unei boli în perioada executării unei pedepse privative de libertate nu echivalează cu dobândirea bolii în perioada respectivă, făcându-se referire la afecţiunile preexistente încarcerării, necunoscute de pacient ca urmare a neaccesării serviciilor medicale anterior depunerii în penitenciar”, a transmis Administrația Națională a Penitenciarelor(ANP)

Elena Udrea l-a ispitit pe Rudel Obreja

Rudel Obreja și Elena Udrea au primit cinci ani, respectiv șase ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”. Magistrații susțin că fosta consilieră a lui Băsescu, Elena Udrea, a dat startul infracțiunilor. Ea este cea care l-a convins pe Rudel Obreja să încheie nelegal un contract în valoare de 8.116.800 de lei, pentru promovarea  Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box.

Citește și: „Văicăreala”, utilizată de deținuții VIP pentru a scăpa de executarea pedepselor

Ministerul Justiției promite că va pleda pentru restituirea salariilor restante, cuvenite polițiștilor de penitenciare

sursă foto: FSNAP

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a avut o întâlnire cu reprezentanții Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor(FSNAP), joi, 21 iulie. El și-a luat angajamentul că nu vor fi schimbate criteriile de salarizare, respectiv de pensionare a polițiștilor de penitenciare, față de ceilalți militari și polițiști, ne-a menționat Cosmin Dorobanțu, reprezentantul FSNAP.

„Nu se pune problema schimbării abordării Ministerului Justiției față de polițiștii de penitenciare în ceea ce privește politica salarizării și pensionării acestora”, a asigurat Cătălin Predoiu, ministrul Justiției.

Cum rămâne cu salariile restante? Ministrul Justiției a promis că va pleda pentru acordarea acestora

În ceea ce privește salariile restante ale polițiștilor de penitenciare, coaliția de guvernare va avea „ultimul cuvânt”. Conducerea Ministerului Justiției (MJ) va purta discuții în cadrul coaliției de guvernare, având în vedere că cele două partide politice aflate la guvernare, PSD și PNL, au promis că vor acorda polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare, până la finalul anului 2022, cele două tranșe salariale restante.

Tipic românesc: „Nu avem lege”. Pensiile speciale NU au cadru legal

Până la acest moment, România nu are un proiect de lege legat de modificarea condițiilor de pensionare a polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare. Ministrul Justiției a menționat că „a existat doar  o Notă de informare (referendum) a Ministerul Muncii și Protecției Sociale referitoare la Jalonul referitor la pensiile speciale cuprins în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Astfel, noțiunea de „pensie specială” nu există din punct de vedere juridic. MApN si MAI au restituit Ministerului Muncii și Protecției Sociale Nota de informare neavizată.

În curând, pe zin.ro veți putea citi de ce au ajuns polițiștii de penitenciare să amenințe cu blocarea activității, ce se întâmplă „în spatele gratiilor” și de ce unii deținuți VIP se plâng de condițiile din închisorile românești. Se respectă regulamentul penitenciarelor?

 „Conducerea Ministerului Justiției ne-a informat în cadrul ședinței că nu are reprezentanți în grupul de lucru care lucrează la proiectul pensiilor. Ministerul Justiției avizează de legalitate si constituționalitate toate actele normative si nu va lăsa polițiștii de penitenciare să aibă alte condiții de salarizare si pensionare fata de ceilalți militari si polițișți”, ne-a transmis Cosmin Dorobanțu, liderul FSNAP.

Polițiștii de penitenciare și-au exprimat, în repetate rânduri, nemulțumirile legate de salarizare, pensionare, condițiile de lucru și au menințat chiar cu sistarea activității.

Citește și: Sistemul penitenciar românesc nu este mai prejos decât altele din Europa. Ministrul Justiției: „Condiţiile din penitenciare trebuie să fie egale pentru toţi”

Sorin Oprescu, prea bolnav pentru a fi adus în penitenciarele din țară

Instanța din Grecia a decis că este mai sănătos pentru Sorin Oprescu să nu fie extrădat în România, unde ar trebui să execute măcar o parte din pedeapsa de 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Potrivit Antena 3, judecătorii din Atena au avut în vedere că fostul primar al Capitalei nu va avea parte de condiții decente în închisorile din România, dacă va fi extrădat, şi nu se va putea trata pentru bolile de care suferă (diabet şi alte boli asociate).

Aceeași sursă arată că în instanță a depus mărturie la un moment dat și medicul Adriana Nica, partenera de viaţă a lui Sorin Oprescu, care a precizat că acesta suferă de „boli cronice care necontrolate duc la moarte”.

Practic el a primit o condamnare la moarte și întrebarea este de ce și pentru ce. Pentru că orice situație rezolvata post-mortem este fară valoare„, declara la acel moment Adriana Nica.

Cu toate acestea, în urmă cu doar 2 luni, după ce a ieșit din arestul preventiv din Atena, Oprescu nu a suflat niciun cuvânt despre boli, ci doar s-a scuzat că a pus oamenii legii la treabă, dat fiind că nu a încercat să fugă din România.

La acel moment, Sorin Oprescu vorbea despre dorința sa de a-și petrece „liniștit zilele pe care le mai am, câte Dumnezeu or fi ele, dar în liniște şi într-o sănătate aparentă, că toţi ne aflăm într-o stare de sănătate aparentă”.

În luna mai, Sorin Oprescu fusese dat în urmărire generală, după ce oamenii legii nu l-au găsit la domiciliul său pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.

La distanță de doar câteva zile, fostul primar al Bucureștiului a fost reținut în Atena, măsură care nu a fost menținută foarte mult, pentru că la finalul aceleiași luni, Judecătorii de la Curtea de Apel din Atena au decis că poate fi eliberat pe cauțiune, pentru suma de 5.000 de euro.

Joe Biden este infectat cu COVID-19

Foto: Facebook/Joe Biden
Foto: Facebook/Joe Biden

În această dimineață, președintele Biden a fost testat pozitiv pentru COVID-19, precizează un comunicat transmis de Casa Albă.

Președintele american, în vârstă de 79 de ani, prezintă simptome ușoare.

Joe Biden este vaccinat cu schema completă

Potrivit comunicatului, liderul american a început să ia Paxlovid și se va izola. Totuși, va continua să-și îndeplinească pe deplin toate sarcinile.

Biden a fost în contact telefonic cu membrii personalului Casei Albe în această dimineață și va participa la întâlnirile planificate, utilizând telefonul și platforma Zoom.

În conformitate cu protocolul Casei Albe pentru cazurile pozitive de COVID, el va continua să lucreze izolat. În momentul în care testul va fi negativ, Je Biden se va putea întoarce la muncă, în persoană”, mai arată reprezentanții Casei Albe.

Casa Albă va oferi o actualizare zilnică cu privire la statutul președintelui, pe măsură ce acesta va continua să-și îndeplinească toate sarcinile, în timp ce rămâne izolat

Conform protocolului standard pentru orice caz pozitiv de la Casa Albă, Unitatea Medicală a Instituției va face publice toate contactele apropiate ale Președintelui, în cursul zilei de astăzi.

Reprezentanții vor da informații și despre orice membru al presei care a interacționat cu președintele, în timpul călătoriei de ieri.

Ultimul test al președintelui pentru COVID a fost făcut marți și indica un rezultat negativ.

România: Bilanțul COVID-19 din 21 iulie 2022

În România, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.129 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, cu 350 mai multe față de ziua anterioară.

1.363 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați. Aceștia au fost testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. La ATI sunt internate 155 persoane, cu 11 mai multe față de ziua anterioară.

Trei morți, în mai puțin de 24 de ore, după festivalurile cu tauri din Valencia

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Trei decese au fost raportate în urma celebrelor curse cu tauri din orașul spaniol Valencia, precizează Reuters.

Potrivit autorităților, persoanele în cauză au decedat, în ultimele 24 de ore, după ce au suferit răni grave în timpul mai multor festivaluri de alergare cu tauri din regiunea din Spania.

Festivalurile de alergare de tauri, în care grupuri de oameni aleargă în fața unuia sau mai multor tauri de luptă, reprezintă o tradiție spaniolă de lungă durată. Multe orașe continuă să organizeze astfel de evenimente crude, în fiecare an, în ciuda petițiilor făcute de asociațiile pentru protecția animalelor

Cei trei bărbați au fost răniți în zile diferite în ultimele două săptămâni, dar toți au murit în câteva ore în această săptămână – o amintire a cât de periculoase pot fi aceste evenimente tradiționale, care sunt și ținta criticilor organizațiilor pentru drepturile animalelor.

Orașul Picassent a organizat miercuri o zi de doliu, după ce unul dintre locuitorii săi a murit din cauza unui traumatism cranian sever, după mai mult de o săptămână la terapie intensivă.

În timpul Festivalului San Fermin de opt zile de la Pamplona din această lună, opt persoane au fost rănite, în timp ce rezidenții și turiștii sărbătoreau revenirea alergărilor după o pauză de doi ani cauzată de pandemia COVID-19.

Totuși, în acea regiune nu au fost raportate decese.

După acest festival, taurii sfârșesc prin a fi uciși în arenă

În total, 478 de persoane au fost rănite în aceste evenimente, care se încheie, de obicei, cu uciderea bovinelor în arena de tauri.

Grupul pentru drepturile animalelor PACMA a cerut și continuă să ceară interzicerea a ceea ce a numit o tradiție ”crudă și periculoasă”.

Jurnalista Emilia Șercan a făcut public mesajul în care a fost amenințată cu moartea

Foto: Facebook/Emilia Șercan
Foto: Facebook/Emilia Șercan

Emilia Șercan a publicat astăzi, 21 iulie, textul în care a primit amenințări cu moartea de la doi angajați ai Poliției Române.

Jurnalista a promis că va face public conținutul mesajului primit pe 15 aprilie 2019, în ziua în care se va pronunța sentința definitivă în dosarul amenințării sale cu moartea din 2019.

Această amenințare a fost primită după ce a scris despre plagiatul rectorului de atunci de la Academia de Poliție, dar și despre impostura generalizată din acea instituție.

Emilia Șercan a publicat, pe contul de Facebook, textul în care era amenințată: ”A venit acea zi, așa că puteți citi mesajul în captura de ecran de mai jos”

Jurnalista a ținut să puncteze că persoanele care au amenințat-o au primit o pedeapsă definitivă de trei ani de închisoare cu suspendare.

Este o nimica toată, taman încurajator pentru oricine să organizeze kompromaturi sau să amenințe cu moartea și alți ziariști”, se arată în textul publicat pe contul de socializare.

Sentința dată azi de Înalta Curte de Casație și Justiție

Chestorul de poliție Adrian Iacob și comisarul-șef Mihail Petrică Marcoci, ambii angajați ai Poliției Române în acest moment, au fost condamnați definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul amenințării cu moartea, din 2019.

Suplimentar, celor doi li se interzice, cu titlu de pedeapsă complementară, următoarele drepturi pentru o perioadă de trei ani:

a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;

k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Mai simplu spus, cei doi nu vor mai putea fi ofițeri de poliție și nici cadre didactice universitare. Nu în ultimul rând cei doi vor trebui să îmi plătească 80.000 lei, cu titlu de daune morale”, a explicat jurnalista.

Potrivit sentinței, cei doi trebuie să urmeze unul sau mai multe programe de reintegrare social derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Cei doi vor presta și 120 de zile de muncă la una dintre următoarele instituții: Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București sau Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare puternică
0.9 ° C
1.2 °
0.5 °
93 %
3.1kmh
100 %
vin
1 °
S
2 °
D
2 °
lun
5 °
mar
7 °

Ultimul articol

Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...

„Trenul Unirii” pleacă sâmbătă din București și ajunge la Iași

Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi. Acestea sunt stațiile în care va opri mâine „Trenul Unirii”, care va...

Angajată a Ministerului de Externe, sub control judiciar pentru fapte de corupție

O femeie, fostă angajată ca funcționar public în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, este acuzată de Direcția Națională Anticorupție de o serie de infracțiuni, fiind...