Foto: Curentul.info

Potrivit Antena 3, fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, a fost reținut în Atena, Grecia, astăzi, la patru zile după ce a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare.

Acesta a fost dat în urmărire generală pe 13 mai, el fiind localizat de Interpol în Grecia, unde a fost și arestat de oamenii legii, aceștia urmând să demareze procedura de extrădare.

Fostul primar ar fi plecat din țară cu două săptămâni înainte să fie anunțată sentința finală în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție. Oprescu a fost căutat de polițiști la mai multe adrese pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea.

Închisoare pentru 10 ani, cu executare. Sorin Oprescu și faptele de corupție ce l-au dus în spatele gratiilor

Reamintim că Sorin Oprescu a fost arestat pe 6 septembrie 2015, când încă era primar al Capitalei. DNA l-a acuzat de abuz în serviciu, spălare de bani și luare de mită, dar și de constituire a unui grup infracțional organizat.

De asemenea, potrivit procurorilor, din acel grup mai făceau parte și persoane din Primăria Capitalei. Procesul a durat 6 ani și jumătate, iar Sorin Oprescu a fost condamnat pe 13 mai la 10 ani și 8 luni de închisoare, dublu față de pedeapsa primită în primă instanță.

De asemenea, instanța a decis confiscarea a sumelor de 102.000 lei și 9.400 de euro, precum și a mai multor case și terenuri deținute de fostul primar general Sorin Oprescu în București.

Totodată, fostul primar al Capitalei trebuie să achite și suma de 50 de mii de lei cheltuieli judiciare de stat.

Citește și articolul: Sorin Oprescu este de negăsit. Poliția l-a dat în urmărire generală

Articolul precedentVirgil Popescu, după scandalul din Parlament: „Condamn acest tip de comportament agresiv”
Articolul următorParlamentarii AUR urmează să fie sancționați pentru comportamentul agresiv
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.