Sursa foto: Antena 3
Sursa foto: Antena 3

Actul normativ care cuprinde cele 4 proiecte de sprijin pentru companiile româneşti a plecat de la Ministerul Finanţelor pentru avizare interministerială şi va ajunge rapid pe masa Guvernului, a scris luni, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, pe pagina sa de Facebook. Este vorba de proiectele IMMProd, Rural Invest, Garant Construct şi Innovation.

Ministrul Adrian Câciu a mai precizat că doreşte ca „mare parte din cele peste 17 miliarde de lei alocate pentru a sprijini firmele ce produc şi inovează în România să ajungă în prima jumătate a anului în conturile companiilor”.

„Ambiţia noastră este ca, în martie, aceste proiecte strategice pentru economie să fie aprobate şi să le operaţionalizăm în regim de urgenţă, pe modelul funcţional al IMM Invest. Vrem ca mare parte din cele peste 17 miliarde de lei alocate pentru a sprijini firmele ce produc şi inovează în România să ajungă în prima jumătate a anului în conturile companiilor”, a precizat ministrul Finanțelor.

Adrian Câciu a mai subliniat că sunt disponibile fonduri care trebuie rulate şi multiplicate în economia anului 2022. Ministrul a mai precizat că antreprenorii locali au demonstrat deja că ştiu să facă asemenea investiţii care sunt „vitale pentru dezvoltarea acestor afaceri”.

„Ţinta noastră este să clădim o nouă generaţie de antreprenori”

Programul IMM Prod are ca obiectiv industrializarea economiei, Programul Rural Invest este destinat finanţării afacerilor din mediul rural. Programul Garant Construct este destinat sectorului construcţiilor iar Programul Innovation este dedicat domeniului invenţiilor şi inovaţiilor. Ministrul dorește ca astfel să apară o nouă generație de oameni de afaceri români care să devină”vedete” ale economiei autohtone.

„Ţinta noastră este să clădim o nouă generaţie de antreprenori care, la anul, să fie vedete pe piaţa locală, iar cei mai buni să ajungă chiar în liga mare, cea a companiilor româneşti listate la bursă!”, a precizat ministrul Finanţelor.

Adrian Câciu a explicat că programele vor fi implementate sub formă de scheme de ajutor de stat. În baza acestor programe vor fi acordate garanţii şi granturi care vor acoperi o parte din costurile de finanţare ale creditelor contractate de beneficiari.

Ministrul Finanțelor a mai anunțat recent continuarea programului „Noua Casă”. Ministrul a precizat că suma alocată poate fi suplimentată.

„Alocarea se va menţine în primă fază la nivelul de anul trecut”, a declarat ministrul Adrian Câciu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Pentru anul 2022, plafonul alocat programului este în valoare de 2 miliarde lei.

Programul „Prima Casă” a devenit „Noua Casă” din 2020. Programul care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia unei locuinţe, prin contractarea de credite garantate de stat.

Citește și: Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu: „Nu știu de ce Cîțu este atât de îngrijorat”

Articolul precedentMarcel Ciolacu crede că starea de alertă nu mai trebuie prelungită începând cu 8 martie: „Poate ar fi fost oportun să avem o stare de urgenţă pe energie”
Articolul următorScandalul din Mogoșoaia se mută la Curtea Constituțională. Prima decizie favorabilă proprietarilor de teren