5.2 C
București
miercuri, 28 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 390

Cum își fac unele „scriitoare de sertar” reclamă „pe spatele” criticului literar Valeriu Râpeanu

sursă foto: Curierul Național

Inițial, nu am dorit să scriem acest text. Da, Valeriu Râpeanu a lăsat multe pentru patrimoniul literar al României. Ne-am zis că era suficient să-i trimitem un gând de lumină, în mod discret, pentru a păși pe „tărâmul celălalt”. Avea 90 de ani și a supraviețuit unei pandemii. A citit, a oftat, s-a bucurat, s-a întristat deoarece era prea „bătrân” să-l mai caute „lumea bună” a Capitalei. E dreptul lui să se odihnească în pace! Însă, de aici, de la această știre care a apărut pe Agerpres, a fost difuzată la Radio România Cultural(chiar și la Antena 3!) să-ți faci reclamă pe spatele acestui critic literar, prin intermediul Facebook, e deja prea mult.

Cu tristețe am remarcat, o „domnișoară”, trecută de 30 de ani, al cărei nume nu-l dau aici, din motive de „incompatibilitate ” cu cel al profesorului Valeriu Râpeanu, fostă consilieră a ministrului Eduard Novak, a postat pe Facebook, în mod patetic: „a murit Valeriu Râpeanu. Nicio știre pe nicăieri. Oare câți din generația mea au auzit de el?”.

Postarea de duminică seara (12 iunie ac) a venit după ce știrea fusese scrisă/difuzată și redifuzată. Domnișoara se prezintă și scriitoare, însă, asupra acestui aspect vom reveni într-un alt articol.

Reporteri din „generația noastră”, care au scris subiecte mai „grele” decât poate ea citi, i-au reproșat că nu e cazul să se pună în lumină cu o știre tristă: „Puțină decență! Dacă vrei să ne arăți că știi cine e Valeriu Râpeanu, scrie tu, dar nu pentru like-uri pe Facebook”.

Cea care a dorit să-i dăm like doar pentru că „știe cine e Valeriu Râpeanu” a demisionat rapid de la Ministerul Sportului, iar într-o emisiune online, a spus cu un ton de fetiță râzgâiată că „a plecat, pentru că nu exista incompatibilitate personală și profesională cu șeful său de la Sport”.

Așa cum zin.ro a mai relatat, ar fi fost dezamagită, deoarece ministrul Eduard Novak era mai „compatibil” cu o altă consilieră, despre care au scris mai multe cei de la cancan.ro.

Evident, „incompatibila” de la Minister a șters aceste replici și a nimerit butonul „block”, pentru a se bucura doar de like-uri.

Am văzut multe „catastrofe” la propriu și la figurat, unele merită tratate cu blândețe, altele „sancționate” pe loc. De ce aș fi preferat să mai trăiască (măcar puțin) Valeriu Râpeanu? Pentru că ar fi fost nevoie de un „cenzor” pentru scriitorii de sertar, colecționari de like-uri și inimioare, care uită rolul esențial al cuvintelor: să descopere, să așeze, să sădească, să construiască lumi și CARACTERE!

Nu vom posta cine a fost Valeriu Râpeanu, au făcut-o alți colegi deja. Încheiem cu un apel la DECENȚĂ!

Citește și: Cuvinte despre cuvinte. Cum se transformă poezia în manipulare. De ce este atacată Ana Blandiana

Estimări îngrijorătoare cu privire la numărul turiștilor străini pe litoralul românesc

Litoralul românesc (Booking)

Directorul general Paradis Vacanțe de Vis, Aurelian Marin, a declarat că anul acesta, numărul turiștilor străini pe litoralul românesc va fi infim, comparativ cu anii anteriori înainte pandemiei de Covid-19, informează news.ro.

De asemenea, Marin a precizat că se încearcă o promovare a Bucovinei și Ardealului, dar și a altor destinații cunoscute din țara noastră.

„Nu vom putea să creştem doar cu circuite culturale, cu city-break-uri, nu va creşte în mod relevant numărul de turişti străini. Eu nu cred că vor fi mai mult de 30-40.000 de turişti”, a a declarat directorul general Paradis Vacanțe de Vis.

Majoritatea turiștilor străini sunt din Franța, Belgia, Polonia și Estonia. Ridicarea tuturor restricțiilor privind pandemia de Covid-19 a dus la o revenire ușoară a turismului

Aurelian Marin a mai declarat că agenția de turism pe care o conduce are contracte cu aproape toate hotelurile de pe litoralul românesc, iar în fiecare an, compania aduce peste 150 de mii de turiști.

Cu toate acestea, hotelierii sunt afectați de creșterea prețurilor la energie și de faptul că elevii vor începe școala pe 5 septembrie.

”Dacă ne raportăm la cifrele oficiale, care ne arată an de an în jur de 1,4 milioane de turişti sosiţi pe litoral, înseamnă că ne situăm la peste 10% din totalul de turişti care astăzi sosesc oficial”, a mai spus Marin.

Cu ocazia mini-vacanței de 1 Mai, pe litoralul românesc au fost peste 50 de mii de turiști. De asemenea, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat că în perioada 28 aprilie- 1 mai s-a cheltuit peste 100 de milioane de lei.

În urmă cu cinci ani, peste un milion de turiști au vizitat litorarul românesc datorită curselor speciale din orașe ale țării, dar și în străinătate. Reamintim că vacanțele pentru anul acesta s-au scumpit cu până la 25% din cauza creșterii prețurilor și a pierderilor din timpul pandemiei de Covid-19.

Citește și articolul: Ministrul Turismului: Anul 2022 ar putea fi, pentru turismul românesc, cel mai bun an

ECO SUD nu a putut demonstra legalitatea tarifului pe care îl practică pentru depozitarea gunoiului din București. Decizia instanței nu este definitivă

foto cu caracter ilustrativ

Tribunalul București a decis (instanță de fond) că Primăria Capitalei nu trebuie să plătească companiei Eco Sud SA, administratorul depozitului de gunoi „Vidra” suma de 267 milioane de lei, reprezintă diferența de preț dintre tariful de 24,9 euro/tonă pentru depozitarea deșeurilor municipale, așa cum a fost aprobat prin HCGMB în anul 2021 și tariful de 42 de euro/tonă, cât consideră Eco-Sud că trebuie plătit. Deși a anunțat „victoria” pe rețelele de socializare, edilul Nicușor Dan nu figurează „reclamant” în acest proces, ci pârât. În mod normal, ar fi fost interesul Primăriei Capitalei să atace în instanță tarifele practicate de Eco Sud Sa, atât timp cât acestea încalcă Hotările de Consiliu.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă, dar încă nu a fost contestată de Eco Sud Sa, după cum arată portalul instanțelor.

În fapt, Eco Sud SA a cerut operatorului de salubritate din Sectorul 1, Romprest, că trebuie să plătească un tarif de 42,40 de euro pe tona de gunoi depozitat, nu 24,9 euro cât a decis Consiliul General al Municipiului București în ședința din 6 iulie 2021, potrivit unor documente consultate de Ziarul de Investigații încă de anul trecut, contestate de reprezentanții Eco Sud.

Tarifele aplicate de această companie sunt pentru depozitarea deșeurilor care nu necesită sortare și tratare, precum deșeurile din construcții, deșeurile vegetale, praful /noroiul de pe străzi.

A.N.R.S.C a informat Prefectura Capitalei deoarece Nicușor Dan nu a luat nicio măsură pentru a contesta tarifele aplicate de Eco Sud SA

 Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) a constatat o serie de nereguli la compania Eco Sud SA, care gestionează mai multe gropi de gunoi din țară. Fără nicio bază legală, reprezentanții acestei firme au umflat tarifele la gunoi, iar prejudiciul adus bucureștenilor a ajuns la fabuloasa sumă de 267 milioane de lei.

Concret, Eco Sud SA a majorat tariful pentru groapa de gunoi „Vidra” de cinci ori decât era prevăzut în contractul inițial cu Pimăria Capitalei. Mai mult decât atât, a convertit tarifele din dolari în lei, apoi în euro, fără a avea acordul Consiliului General București.

Eco Sud Sa a deschis procese mai multor primării din Capitală, iar acestea sunt în desfășurare.

Primăria Municipiului București nu a efectuat niciun control la Eco Sud, cu toate că avea cunoștință că societatea aplică tarifele de depozitare neaprobate de către Consiliul General, iar compania Eco Sud trebuia sancționată cu amendă între 30 000 -50 000 de lei”, se arată într-o notificare transmisă de ANRSC către Prefectura București.

Edilii din București sunt disperați, câtă vreme sunt nevoiți să scoată mai mulți bani pentru depozitarea gunoiului, iar Nicușor Dan nu a luta măsurile pentru contestarea acestora în timp util.

Citește și: Interesele politice transformă România într-o groapă de gunoi? Cum este blocată stația de sortare de la Glina

George Simion, deranjat de paralela cu Zelea Codreanu: „Tre să ne dea în cap, să ne eticheteze, să ne asocieze cu mișcări de acum 100 de ani”

Sursa: Facebook

După ce luna trecută a fost solicitat ajutorul polițiștilor pentru a-l scoate pe George Simion din curtea postului de televiziune Digi, liderul AUR pare că a prins drag să facă live-uri în această locație.

Astăzi, Simion și-a luat propria echipă de filmare, hainele bune, și a purces la un nou live „muncitoresc”. Deranjul lui era acela că postul de televiziune titrase că „face nuntă ca a lui Zelea Codreanu”, așa că a simțit nevoia să se explice.

Și de această dată, lui Simion i s-a recomandat de către agentul de pază să iasă totuși din curtea postului de televiziune. „Colegii dumneavoastră au spus că eu sunt egal cu Zelea Codreanu. Trec aicea, e bine așa?”, i s-a adresat Simion agentului de pază. Și, din spatele barierei, adică afară din curtea Digi, liderul AUR a recunoscut că nu doar postul de televiziune l-a comparat cu Zelea Codreanu, însă se pare că dumnealui doar aici îi place unghiul pentru filmările live.

Simion a făcut o paralelă proprie, nu cu Zelea Codreanu, ci cu evenimentele imediat următoare Revoluției, ba chiar a adus în discuție scandalul din propriul partid, legat de acuzele aduse de fostul lider AUR Satu Mare.

Săptămâna asta, datorită nunții mele, cuvântul cheie este Zelea Codreanu. Cum au făcut și-n anii 90, când CTP zicea… și Ion Iliescu zicea că au venit ăăă.. bandele de legionari și tre să vină minerii. Acuma tre să ne dea în cap, să ne eticheteze, să ne asocieze cu mișcări de acum 100 de ani. Ce treabă avem noi cu asta?

A mai spus un acoperit din ăsta odată că ar trebui interziși toți cei care poartă cămașă populară și nu sunt țărani. Pentru că sunt simpatizanți legionari. Chiar credeți că lumea mai crede în minciunile voastre? Săptămâna trecută ordinul pe unitate și cuvântul cheie a fost acte de preacurvie și orgii sexuale. Nu vă mai crede nimeni, bă băieți”, a încheiat George Simion.

Paralela cu Zelea Codreanu vine după ce Simion a anunțat că așteaptă toți românii la nunta sa, pe 27 august. Și, cum în iunie 1925 Zelea Codreanu a avut la nunta sa, organizată în Crângul din Focșani – Vrancea, undeva între 80.000 și 100.000 de persoane, nu a fost greu de făcut o astfel de comparație.

La nunta sa, Simion nu vrea bani sau cadouri, vrea doar să îi fie martori toți românii, să fie voie bună, însă neapărat invitații, cunoscuți sau necunoscuți, trebuie să poarte cămașă populară.

Aștept toți românii să se bucure alături de mine. Cea mai mare bucurie pentru mine e dacă veți fi prezenți. Să veniți în cămașă populară!”, scria sâmbătă Simion pe Facebook, iar în comentarii lămurea că se vor face eforturi pentru a se asigura trasnsport gratuit tuturor nuntașilor.

În plus, acesta a dezvăluit și că nunta va avea loc în Oveselu, Vâlcea: „Știu că e departe pentru unii dintre voi dar ne organizăm cu autocare din fiecare județ. Nu am glumit: vă aștept pe toți”.

Variola maimuței a ajuns în România

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

A fost raportat primul caz de variola maimuței în România.

Este vorba despre un bărbat de 26 de ani, care locuiește în București. Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Sănătății, starea acestuia este bună.

Bărbatul infectat primește tratament și se află în izolare. Bucureșteanul a călătorit în mai multe țări din Europa

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani din București. Acesta a fost diagnosticat în cursul zilei de astăzi în urma investigațiilor de laborator. Boala a debutat în urmă cu 4 zile iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopții precedente. Starea bărbatului este bună. Pacientul primește tratament simptomatic și se află în izolare. Din anamneză, rezultă că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței”, a transmis Ministerul Sănătății, potrivit Europa FM.

Virusul care provoacă variola maimuței este asociat călătoriilor în Africa de Vest. Simptomele includ o erupție cutanată, febră, dureri musculare și dureri de cap

În data de 23 mai, directorul medical de la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti excludea o posibilă pandemie cu variola maimuței.

Cred că trebuie să ne referim la lucrurile concrete. Dacă îngrijorarea înseamnă că ne gândim că acest virus ar putea să dea o pandemie sau măcar o epidemie, e clar că nu e nicio susținere în momentul de faţă”, declara, la acel moment, Adrian Marinescu.

Această afecțiune se transmite prin contact cu fluidele corporale sau picături de salivă de la persoanele sau animalele infectate. Cu toate acestea, nu se transmite ușor.

În ceea ce privește rata deceselor, aceasta se situează undeva până în 1%.

Odesa: Ucrainencele s-au întors pe plajă, iar ședințele foto nu lipsesc din program

Captură video Youtube
Captură video Youtube

Femeile din Odesa s-au reîntors pe plajă pentru ședințe foto, iar viața pare să fi revenit la normal în mai multe orașe din Ucraina.

Deși rușii le atacă țara, ucrainencele postează pe Instagram, YouTube și Telegram tot mai filmulețe care devin, în scurt timp, virale.

Autoritățile din Odesa le-au interzis locuitorilor să intre pe anumite plaje, din cauza faptului că acolo s-ar afla mai multe mine plasate strategic pentru a apăra orașul de invazia rusă, precizează Știrile Pro TV.

Cu toate acestea, locuitorii orașului ucrainean sunt prezenți pe litoral aproape în fiecare zi.

Un ucrainean a fost ucis de o mină navală pe o plajă din Odesa

Deși autoritățile insistă asupra faptului că plajele reprezintă un pericol din cauza minelor navale, oamenii continuă să ignore avertismentele.

Un videoclip a devenit viral după ce un ucrainean a murit pe plajă, fiind aruncat în aer de o mină.

Bărbatul era însoțit de soție și de copilul său, murind sub privirile acestora.

Autoritățile au amplasat panouri care atrag atenția asupra minelor de pe plajă

Mai multe mine au explodat, punând în pericol viața oamenilor care insistă să facă plajă, să înoate sau să se plimbe pe litoral.

Potrivit sursei citate, autorităţile din Odesa au amplasat pe plajele cu ieşire la Marea Neagră panouri prin care oamenii sunt avertizaţi că mai multe mine navale au ajuns în zona de coastă, iar înotul este interzis.

(VIDEO) Pubelele cu voce sexy: o modalitate inedită de a-i convinge pe oameni să păstreze curățenia

Captură video Youtube
Captură video Youtube

Pubelele cu voce sexy reprezintă noua strategie a municipalității din orașul suedez Malmo de a-i convinge pe trecători să mențină curățenia.

Autoritățile s-au gândit, în mod special la bărbați. Prin urmare, au decis să înzestreze dispozitivele cu voci senzuale, pentru a-i atrage pe bărbați să ducă gunoiul mai cu spor.

 ”Oh, chiar acolo, da! Fă asta din nou! Mmm, mai la stânga, data viitoare”, sunt doar câteva din mesajele cu tentă sexy emise de pubelele „vorbitoare”

O voce feminină senzuală rostește astfel de fraze de fiecare dată când coșul este ”hrănit” cu gunoi.

Două coșuri de gunoi de pe podul Davidshallsbron, din orașul sudic al Suediei, au fost echipate cu difuzoare și voce înregistrată.

Coșurile vorbitoare, instalate cu câțiva ani în urmă, au fost folosite în timpul pandemiei de COVID-19 pentru a-i încuraja pe localnici să-și păstreze distanța unul de celălalt.

Echipat cu un detector și un modul de sunet, coșul lansează un scurt mesaj vocal de fiecare dată când un utilizator deschide capacul.

Deși pubelele vorbitoare reprezintă tactici noi în lume, dispozitivele cu difuzor nu reprezintă o noutate în Suedia. Doar în 2017, consiliul municipal a cumpărat 18 pubele vorbitoare

Frazele fac parte din campania noastră, prin care vrem să-i determinăm pe oameni să vorbească despre cel mai murdar lucru: aruncatul gunoiului! Vă rog să hrăniți pubelele cu tot mai multe gunoaie… da, chiar așa”, a declarat Marie Persson, directorul departamentului de amenajări urbane din Malmo.

Noul președinte al CCR a avut „dosar de rețea” la vechea Securitate

Marian Enache
Marian Enache . Sursa foto: antena3

Noul președinte al Curții Constituționale, Marian Enache, a avut dosar la Securitate, dar nu mai este de găsit, informează r3media.ro.

Chiar dacă Serviciul Român de Informații (SRI) a comunicat că președintele CCR figurează cu un dosar (fond rețea) 7259/Vaslui, dosarul nu s-a păstrat în arhivă.

De asemenea, istoricul și consilierul superior la CNAS, Mihai Demetriade, a declarat că Marian Enache a fost recrutat de Securitate ca informator.

Marian Enache a fost votat în unanimitate noul președinte al Curții Constituționale a României (CCR) pentru o durată de trei ani

„Omul a avut un dosar de rețea, asta înseamnă că a fost recrutat de Securitate ca informator. Nu știm însă care a fost natura acestei recrutări, când și în ce context a avut ea loc. Prin urmare, nu avem posibilitatea și nici nu este etic să speculăm asupra naturii acestei colaborări”, a declarat Mihai Demetriade.

Potrivit istoricului, dispariția dosarului nu s-a produs între 2000-2022, ci imediat după ce regimul comunist a căzut, în contextul Revoluției din 1989, la ordinul lui Iulian Vlad de a distruge toate arhivele.

Există și posibilitatea ca el să fi fost distrus ulterior, dar suntem în purul câmp speculativ, și nici nu are sens discuția”, a mai spus Mihai Demetriade.

Reamintim că după expirarea mandatului lui Valer Dorneanu, judecătorul Curții Constituționale Marian Enache a fost votat în unanimitate noul președinte al CCR, pentru o durată de trei ani.

Sâmbătă, noii judecătorii CCR au depus jurământul la Palatul Cotroceni, iar mandatul lor este de nouă ani.

În cadrul ceremoniei oficiale, președintele Klaus Iohannis i-a felicitat, precizând că ceea ce fac este o „muncă de mare răspundere.”

„Vă doresc noilor judecători constituţionali mult succes. Vă felicit şi vă doresc să faceţi aşa cum aţi jurat. Este o muncă de mare răspundere şi sunt convins că o veţi duce cu succes la bun sfârşit”,a spus Iohannis în urmă cu două zile.

Citește și articolul: După o perioadă marcată de scandaluri, Curtea Constituțională a României are un nou președinte: Marian Enache, judecător cu o avere impresionantă și avocat înainte de Revoluție

Arafat, despre geamandurile cu cruce: ”Pentru un copil este mai traumatizant să vadă o resuscitare decât o geamandură”

Captură video/Facebook
Captură video/Facebook

Raed Arafat a explicat instalarea geamandurilor cu cruce, precizând că prezența lor va preveni înecurile în mare.

Deși mulți turiști și salvamari s-au arătat scandalizați de prezența acestora, măsura are ca scop atenționarea populației cu privire la pericolul de înec.

Mai mult, textul prezent pe geamanduri anunţă câţi oameni și-au pierdut viața în mare, în cursul anului trecut.

De asemenea, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a venit cu explicații, declarând că instalarea lor face parte dintr-un proiect gândit, în urmă cu doi ani, de specialişti.

Raed Arafat:”Este mult mai traumatizant pentru un adult, şi mai ales pentru un copil, să vadă o resuscitare şi o persoană declarată decedată decât să vadă o geamandură la distanţă”

Am comis-o din nou! Am încercat să facem ceva care să sporească acţiunile de prevenire a înecurilor pe durata sezonului de vară. Un proiect gândit acum doi ani de specialişti, şi finanţat din fonduri non-guvernamentale, care are că scop semnalarea, într-un mod foarte vizibil, a zonelor periculoase unde au avut loc mai multe înecuri în ultimii ani”, a scris, luni, pe Facebook, Raed Arafat.

Noile geamanduri au fost donate de Fundaţia pentru SMURD salvamarilor de pe litoralul românesc

Șeful DSU a ținut să adauge că ideea unei cruci de culoare roşie poate fi interpretată în mai multe feluri, însă ea semnalează pericolul de la distanţă.

 ”Când te apropii de ea şi mai mult, poţi citi şi textul de avertizare, atrăgându-ţi atenţia că deja eşti foarte aproape de pericol”, a mai declarat Arafat.

”Cu siguranţă, a vedea o geamandură roşie cu o cruce de la distanţă are un impact mult mai mic decât a vedea sub nasul tău, şi a copiilor tăi, cum se scoate un înecat de către salvamar şi pompieri şi ulterior încercarea de a-l readuce în viaţă, în public, de către echipajele SMURD şi ale Ambulanţei”

Este mult mai traumatizant pentru un adult, şi mai ales pentru un copil, să vadă o resuscitare şi o persoană declarată decedată decât să vadă o geamandură la distanţă care îi avertizează pe aventurieri, pentru ultima dată, înainte de a se transfroma într-un înecat salvat, înecat resuscitat, cu sau fără sechele, sau într-un decedat”, a conclus Arafat.

O profesoară a lansat o petiție prin care solicită eliminarea festivităților de premiere în școli

Festivitățile de premiere în școli ar putea deveni o amintire după ce o profesoară din Bacău a lansat o petiție prin care cere interzicerea lor, informează ziare.com.

Printre argumentele pe care le aduce este suferința celor care au rezultate mai puțin bune. Ana-Nela Popoveniuc, profesoară la Școala Gimnazială „Ion Creangă”, susține că premierea în cadrul festiv, unde sunt făcute publice mediile, separă elevii.

„Susțin eliminarea premierii publice ca un drept la intimitate al copilului. Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public, prin astfel de ierarhizări finale, în învățământul obligatoriu”, a declarat profesoara.

Școala nu reprezintă un concurs

De asemenea, Popoveniuc a mai declarat că elevii trebuie premiați pentru concursuri și olimpiade nu la absolvirea unui an școlar, în fața tuturor. Mai mult, ei nu trebuie să fie în competiție cu colegii lor deoarece duce la invidie și ură, încurajând animozități între copii de vârstă mică și adolescenți.

„Consider transmiterea publică a mediilor și a rezultatelor obținute de elev, fără a fi nevoie de acordul părintelui sau tutorelui, o încălcare a datelor cu caracter personal, cu efecte traumatizante emoțional pentru copil”, se mai arată în petiția lansată de profesoară.  

Psihologul Mihai Copăceanu a declarat că festivitățile de premiere, cu premiile și mențiunile oferite, au un efect negativ asupra elevului. El a precizat că prin astfel de evenimente se nasc conflicte între copiii mici care se propagă până la maturitate.

„Vă dați seama că și la acest nivel vorbim de fake, superficialitate și chiar corupție? Ce învață copilu’ mamii: că mama e fericită dacă eu am premiul I. Că eu trebuie să obțin premiul întâi ca să o fac pe mama fericită. De fapt afirmația e valabilă și la liceu și la facultate”, a spus Mihai Copăceanu.

Citește și articolul: Romania 2022: pentru titlul de ”Școală Europeană” documentele trebuie trimise prin poștă

Vor fi interzise centralele individuale de apartament în blocurile noi

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Potrivit anunțului făcut de ministrul Mediului, Hotărârea de Guvern care va interzice centralele individuale de apartament în blocurile nou construite se află pe circuitul de avizare al Guvernului.

Tanczos Barna a ținut să precizeze că speră ca această decizie să fie susținută atât de Guvern, cât și de celelalte ministere.

Conform legii, noile construcții vor beneficia de o centrală comună pentru toate locuințele

Despre centralele individuale din blocurile noi, proiectul de HG este în avizare în minister și până la finalul lunii va intra în circuitul de avizare interministerial. Sper sa fie susținut și de Guvern și de celelalte ministere”, a spus ministrul Mediului, Tanczos Barna, forumul FOREN, informează Economica, potrivit Știri pe Surse.

Centralele individuale de apartament reprezintă o sursă periculoasă de poluare, mai ales în anotimpul rece

Ministrul a prezentat pentru prima dată proiectul la finalul anului trecut, mai arată sursa citată.

Atât ministerul, cât şi UAT-urile şi cetăţenii trebuie să facă eforturi pentru un aer mai curat. Odată cu venirea frigului, poluarea aerului ne pune în pericol sănătatea din ce în ce mai mult, pentru că în urma încălzirii locuinţelor şi în urma traficului substanţele nocive rămân blocaţi în straturile de aer în apropierea suprafeţei, mai ales dacă vremea este liniştită, rece şi uscată”, spunea Tánczos Barna la finalul lui 2021.

Interzicerea nu va afecta blocurile ce au deja montată centrale și nici blocurile aflate în construcție sau cele care au primit autorizație de construcție, dar nu au început construcția efectivă, scrie Mediafax.

Tragedie în Mexic. Un tânăr a fost ars de viu din cauza unui zvon

Un tânăr de 31 de ani, consilier în Camera Deputaților până în martie anul acesta, a fost legat, bătut și ars de viu într-o localitate din Mexic din cauza unui zvon ce a început să circule printre localnici, informează Digi24.

Daniel Picazo era suspectat că ar încerca să răpească minorii din zonă după ce a început să viziteze mai des localitatea Papatlazolco, fiind originar de acolo.

Tragicul eveniment a avut loc după ce Picazo, însoțit de o persoană, s-a rătăcit pe străzile localității, iar o mulțime furiasă au început să îl agreseze.

Bătut și legat din cauza unui zvon ce s-a răspândit pe mai multe grupuri pe WhatsApp

Cei care l-au înconjurat l-au scos din mașina în care era, legat și bătut, după care l-au transportat pe un teren de sport unde l-au ars de viu. Oamenii legii au încercat să intervină pentru a-i salva viața tânărului, dar localnicii s-au opus.

Aceste acte de violență se regăsesc în multe localități din Mexic, unde localnicii își fac singuri dreptate, chiar dacă doar suspectează că s-ar fi produs vreo infracțiune.

Din nefericire, oamenii legii nu ajung să intervină deoarece sunt împiedicați de agresori.

Reamintim că în urmă cu o lună, o studentă din Nigeria a fost incendiată de colegii ei din cauza unui mesaj trimis pe WhatsApp considerat a fi blasfemie. Martorii au precizat că polițiștii au încercat să o salveze pe studentă, însă studenții i-au blocat.

Tânara a trimis un mesaj audio în care vorbea despre profetul Mohamed, lucru care a stârnit furia colegilor.

„După ce studenții au început să arunce cu bețe și cu pietre în ei, polițiștii au renunțat să mai încerce să o salveze. Fata a fost bătută cu bastoane și pietre până și-a dat suflarea, apoi au incendiat-o”, a povestit o martoră.

Un incident asemănător a avut loc în nord-estul țării, unde o profesoară a fost bătută până la moarte, ea fiind acuzată că a profanat Coranul.

Citește și articolul: O studentă a fost bătută și incendiată din cauza unui mesaj pe WhatsApp

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
câțiva nori
5.2 ° C
5.5 °
5 °
97 %
3.6kmh
20 %
mie
7 °
J
9 °
vin
5 °
S
1 °
D
-2 °

Ultimul articol

Parcare parcul Carol

Reforma parcărilor, pe genunchi: jurnaliștii și persoanele cu dizabilități sunt problema, mașinile PMB –...

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a explicat recent că sistemul de parcări al Bucureștiului este un „non-sens”. Că pierde bani. Că e plin...

Contre între un fost și un actual ministru, pe tema fondurilor europene: „S-a făcut...

Contre între fostul ministrul PSD al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, și actualul deținător al protofoliului, după ce acesta din urmă a declarat...

Bolojan, despre suspiciunile de plagiat la adresa ministrului Justiției: „Aștept ca o comisie calificată...

Suspiciunile de plagiat care planează asupra ministrului Justiției vor fi analizate de o Comisie de Etică a Universității unde Radu Marinescu și-a obținut doctoratul,...