Instalarea unui centrale termice de apartament, un lux necesar pe care doar unii dintre bucureșteni și-l permit pentru a nu mai locui în frig

Costurile depășesc 10.000 de lei

Bucureștenii, care sunt nevoiți să tremure în fiecare iarnă în apartamente, pot scăpa de această problemă dacă renunță la sistemul centralizat de termoficare. Mai precis, locuitorii Capitalei care doresc să aibă apă caldă și căldură își pot monta centrale termice de apartament. Acest lucru presupune parcurgerea unei proceduri birocratice, costurile fiind ridicate, și anume între 10.350 de lei și 13.500 de lei, potrivit spotmedia.ro.

Costurile încălzirii vor fi, cel puțin în perioada imediat următoare, mai mari pentru apartamentele cu centrale termice dar nu se va mai resimți frigul și lipsa apei calde.

Pentru debranșarea de la rețeaua gestionată de Termoenergetica SA și instalarea unei centrale termice cu gaze, este nevoie de un proiect, de semnături de la vecini și asociația de proprietari, dar și de achitarea unor sume de bani către compania municipală, deținută de CGMB și controlată de USR și PNL. Per total, costurile estimative ale debranșării ajung la 6.000 de lei, la care se pot adăuga încă câteva sute sau chiar mii de lei, dacă va trebui să prelungiți coloana de gaze până la etajul unde locuiți.

Montajul unei centrale termice cu gaze într-un apartament cu 2 camere și cu o suprafață de circa 54 de metri pătrați, costă între 10.250 și 12.675 de lei.


Dacă vă cumpărați centrală de la firma care vă asigura și montajul, atunci veț i plăti pentru ea peste 3.300 de lei (cu până la 3.000 de lei mai mult decât dacă ați cumpăra-o online, dar nu mai plătiți transportul), la care se adaugă prețul conductelor care vor alcătui circuitul de apă din apartament. Centrala costă 3.550 de lei, carotarea unei găuri pentru coș e 200 de lei, iar caloriferele și instalația sanitară ajung la 4.745 de lei (cu țevi din cupru) sau 2.990 de lei (cu țevi din PPR). Manopera și punerea în funcțiune mai costă 3.200 de lei.

Într-o ofertă de la altă firmă, costurile centralei recomandate sunt de 3.800 de lei. Instalația din cupru cu radiatoare din tablă groasă, de 0,6 mm, ajunge la circa 5.500 de lei. În plus, se adaugă costurile unui termostat, care ar face 350 de lei (digital, dar care se poate programa doar cu ajutorul butoanelor) și 750 de lei (care poate fi acționat online). Dacă nu vom alege doar cele mai ieftine materiale, costul instalării unei centrale termice pleacă de la circa 10.350 de lei și depășește 13.500 de lei. Cheltuiala va crește, dacă se aleg calorifere de calitate superioară, diverse accesorii de protecție pentru centrală sau diverse lucrări de mascare a conductelor, prin apartament. La aceste costuri se pot adăuga cel al unei garanții extinse și al unui filtru pentru centrală, în valoare totală de 580 de lei. În plus, ar mai putea fi nevoie de o pompă de evacuare.

Lovitură dură pentru românii care locuiesc în Marea Britanie: vor fi obligați să renunțe la fumat


Articolul precedentLovitură dură pentru românii care locuiesc în Marea Britanie: vor fi obligați să renunțe la fumat 
Articolul următorMitropolia Olteniei a fost acuzată pentru furt de energie electrică