Daniel-Vasilică Harpa, social democratul care conduce Consiliul Județean (CJ) Neamț a ieșit ieri la „atac” la adresa guvernului, în legătură cu lipsa finanțării pentru proiectele pe care le consideră urgente.
Aflat la primul mandat, Harpa a inventariat situația proiectelor vitale pentru județ, iar când a tras linie, rezultatul descoperit a fost că, deși în Neamț sunt „oameni fără apă, bolnavi fără spital”, „Guvernul găsește miliarde pentru stadioane”.
Fost primar al orașului Târgu Neamț, Harpa este la primul mandat, fiind ales după condamnarea definitivă la închisoare cu executare pentru fapte de corupție a lui Ionel Arsene. În cei aproape 2 ani de mandat, Harpa a aflat însă care sunt prioritățile județului pe care îl conduce, așa că ieri și-a arătat nemulțumirirea de faptul că nu este sprijinit de la centru.
„Din anul 2020 încercăm să realizăm conducta Preutești–Târgu-Neamț, investiție fără de care problema apei din această zonă nu poate fi rezolvată definitiv. De fiecare dată când vine seceta, zeci de mii de oameni din Târgu-Neamț și din localitățile învecinate rămân fără apă zile sau chiar săptămâni întregi.
Prima parte din bani a fost obținută cu mare greutate, prin amendamentele parlamentarilor PSD Neamț. Fără intervenția lor, proiectul nici măcar nu ar fi putut fi demarat. Anterior, am încercat să obținem prin CNI finanțarea necesară pentru această investiție, însă proiectul a fost amânat și blocat în birocrație.
La fel se întâmplă și cu Pavilionul Oncologic de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Din anul 2019 încercăm să realizăm această investiție prin CNI. Au trecut aproape șapte ani în care proiectul a fost blocat, deblocat și apoi blocat din nou în hățișul birocratic.
În tot acest timp, bolnavii de cancer sunt nevoiți să fie tratați în spații improprii, amenajate în alte zone ale spitalului. Vorbim despre oameni aflați în cea mai grea luptă a vieții lor, care au nevoie de condiții decente, de siguranță și de respect, nu de noi amânări și explicații administrative.
Pentru conducta care ar asigura apa zecilor de mii de oameni nu s-au găsit bani. Pentru Pavilionul Oncologic nu s-au găsit soluții rapide. Dar Guvernul demis a găsit posibilitatea să deblocheze prin CNI contracte de peste 1,4 miliarde de lei pentru construirea unor stadioane în localități în care nici măcar nu am auzit să existe vreo echipă de fotbal.
Nu contest nevoia unor investiții în sport. Dar un guvern responsabil trebuie să stabilească prioritățile în funcție de nevoile reale și urgente ale oamenilor.
Un stadion poate să mai aștepte. Un bolnav de cancer nu poate. O familie rămasă fără apă nu poate. Este revoltător ca, după atâția ani de demersuri, două investiții vitale pentru județul Neamț să rămână blocate, în timp ce pentru alte proiecte se găsesc rapid miliarde de lei”, a atras atenția președintele CJ Neamț.






