18.7 C
București
marți, 12 mai 2026
Acasă Blog Pagina 361

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit într-o clădire părăsită din Timișoara

Foto: Facebook/Poliția Română
Foto: Facebook/Poliția Română

Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit în Timișoara, la doar câțiva metri de sediul PSD.

Polițiștii din Timiș au precizat că, inițial, situația a fost semnalată prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență, 112.

Cadavrul bărbatului din Timișoara se afla într-o clădire situată de pe aceeași stradă unde este și sediul PSD Timiș

Astăzi, 19.07.2022, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că într-o clădire dezafectată, situată pe strada Splaiul Tudor Vladimirescu din municipiul Timișoara s-ar fi găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat”, a transmis Poliția Timiș.

Potrivit publicației Gazeta din Vest, oamenii legii au mers de urgență la fața locului.

Aici, oamenii legii au constatat că situația semnalată în apelul 112 este cât se poate de reală.

A fost întocmit un dosar penal, iar cercetările vor continua

Polițiștii din cadrul IPJ Timiș au ținut să precizeze că a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

De asemenea, conform prevederilor legale, cercetările vor fi continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun.

Sediul filialei PSD este situat pe aceeași stradă unde a fost descoperit cadavrul bărbatului, respectiv pe Splaiul Tudor Vladimirescu, nr. 26.

La începutul lunii în curs, mai multe imagini apărute în spațiul media prezentau cu o mașină ce plimbă un „cadavru” pe capotă. Incidentul a avut loc tot în Timișoara.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș au anunțat, la acea dată, că șoferul, în vârstă de 28 de ani, este un artist din grupul Baraka din Timișoara. Astfel, ceea ce transporta pe mașină era doar un exponat care semăna cu un cadavru uman.

Piedone i-a trimis o scrisoare deschisă lui Nicușor Dan: ”Faraoane, trece vara și tot nepăsător, tot amator te aflu”

Foto: Facebook/Cristian Popescu Piedone
Foto: Facebook/Cristian Popescu Piedone

Fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, îi reproșează Primarului General al Capitalei că nu se implică pentru rezolvarea numeroaselor probleme cu care bucureștenii continuă să se confrunte.

Într-o postare distribuită pe contul de Facebook, fostul edil l-a atenționat pe Nicușor Dan că rămâne nepăsător, în ciuda promisiunilor făcute în campania electorală.

Mai mult, Piedone îi îndeamnă pe locuitorii Capitalei să continue scrisoarea deschisă care, potrivit declarațiilor, va fi ignorată de primarul Bucureștiului.

Fostul primar al Sectorului 5: ”S-a ales praful de Cișmigiu”

Cristian Popescu Piedone a precizat că mai mulți cetățeni i-au semnalat problemele care persistă în București.

Printre acestea se numără deteriorarea mai multor locuri emblematice, lipsa spațiilor verzi, degradarea Parcului Cișmigiu sau absența apei calde.

Faraoane, trece vara și tot nepăsător, tot amator te aflu… Îmi scriu cetățenii că iarba din subordine ți-a murit, iar, sufocată. Și că lenea din biroul tău rectangular/oval… a pus la gheață țevile de apă caldă. Aflu că s-a ales praful de Cișmigiu. Și e păcat mare. Că-n doi ani de când iei leafa grasă de la cetățean, chiparosule, aveai verdeața sănătoasă în Cișmigiu doar dacă o udai personal cu bidonul în fiecare pauză de masă! Dar de doi ani… uzi cetățenii în felul tău, alesule. Și îi uzi strâmb. (Că-mi șoptesc păsărelele cerului… că nici jet n-ai.) Nu-i bai… Ca mâine trec încă doi ani și… te-oi duce pe la casa ta. Și-oi lasa miezul ăsta de Românie să respire și să se primenească. Și va curge iar apa caldă pe conductele din case. Și iarba nu va mai fi gălbejită. Și Cismigiul va fi iar poarta de Rai”, a transmis fostul edil al Sectorului 5.

Piedone, despre Nicușor Dan: ”Ești doar o GREȘEALĂ din care oamenii urbei au învățat și vor mai învăța destule!”

Ți-as mai scrie, împărat al himerelor și prinț neîncoronat al neajunsurilor… Ți-as mai scrie destule. Au însă și cetățenii prea multe să-ți spună. Așa că-i las să continue scrisoarea asta deschisă, pe care, desigur, o s-o ignori cum îți este caracterul. Călărești calul invizibil, omule, și colinzi drumuri greșite… Au făcut-o și alții. Și-au sfârșit cu toții tăvăliți în colb trist, lipsit de valoare! Să ai apă caldă la duș, monsieur! Și jet, desigur. Cu dezamagire de moment și încredere în viitor, Piedone NEVINOVAT”, și-a închis edilul scrisoarea deschisă..

Ministrul Gabriela Firea, reacție după declarațiile lui George Buhnici: Condamn ferm toate declarațiile care aduc atingere drepturilor femeilor 

Gabriela Firea
Gabriela Firea- pag de FB

Ministrul Gabriela Firea condamnă ferm declarațiile care aduc atingere drepturilor și integrității femeilor, făcute de un om cu experiență în media. Gabriela Firea subliniază, într-o postare pe pagina de Facebook, că femeile sunt egale cu bărbații, fiind de neiertat orice declarație care le tratează pe femei ca pe niște obiecte sau care îndeamnă bărbații să considere că femeile sunt bune doar la cratiță.

Un „influencer” nu poate ieși public să spună lucruri care afectează femeile și care îngreunează munca pentru apărarea drepturilor acestora, a subliniat Gabriela Firea, care a mai spus că nu acceptă asemenea declarații care sunt imposibil de justificat

Ministrul Familiei Gabriela Firea a mai precizat că a citit cu îngrijorare toate comentariile din spațiul public apărute în urma declarațiilor persoanei publice, afirmațiile făcute la un post național de televiziune fiind extrem de jignitoare la adresa femeilor.

„Desigur, nu este deloc rău să te pricepi, ca femeie, la cratiță, în condițiile în care din ce în ce mai mulți bărbați se laudă cu talentele lor de master chef. Ceea ce, din nou, este foarte bine. Este impardonabil să aduci în discuție cuvinte care pot fi interpretate ușor că îndeamnă la pedofilie, misoginism și chiar instigă la violență împotriva femeilor. Toate acestea, când este vorba despre o persoană publică, urmărită de mulți fani, care are astfel puterea de a influența alți oameni. E dreptul femeilor să decidă pentru viața și corpul lor! Ca și în cazul bărbaților, sunt cele care trebuie să aibă grijă de sănătatea și aspectul lor, în funcție de decizia personală. Există, însă, și persoane care se confruntă cu probleme de sănătate, dar toată lumea are dreptul să se simtă bine în pielea lui. Extrem de gravă este declarația care duce spre pedofilie și care consideră foarte normal că bărbații să se uite la copile minore. O astfel de exprimare poate fi un model pentru bărbații care ascultă o persoană publică! „, a spus Gabriela Firea.

Gabriela Firea: Subliniez încă o dată: nu accept astfel de declarații care sunt, de altfel, imposibil de justificat!

Ministrul Familiei a precizat că anul trecut, 166 de fete care nu au împlinit vârsta majoratului au fost violate, subliniind că femeile luptă pentru egalitate din totdeauna

. „Știm cu toții în ce societate trăim și cât de grea este încă lupta femeilor pentru a demonstra că sunt bune și în funcții publice, politice, să facă joburile ocupate tradițional de bărbați și tot așa. Un „influencer” nu poate ieși public să spună lucruri care afectează femeile și care îngreunează munca pentru apărarea drepturilor acestora. Subliniez încă o dată: nu accept astfel de declarații care sunt, de altfel, imposibil de justificat! „, a punctat Gabriela Firea.

Vloggerul George Buhnici  a stârnit o furtună de comentarii pe rețelele de socializare , după ce și-a comparat soția cu „o minoră” și a criticat siluetele femeilor „cu celulită și vergeturi”aflate în vacanță pe litoral, îndemnându-le să meargă la sală . 

14.000 de kilograme de deşeuri au fost oprite la Vama Borș II

Elevii români s-au clasat pe locul 3 în lume la Olimpiada Internațională de Geografie

Sursă foto: Facebook/Sorin Cîmpeanu
Sursă foto: Facebook/Sorin Cîmpeanu

România ocupă locul 3 mondial la Olimpiada Internațională de Geografie.

La ediția din acest an s-au înscris 209 elevi, provenind din 54 de state.

Ministrul Educației: ”După rezultatele remarcabile de la Olimpiadele internaționale de Matematică, Fizică și Chimie,  a venit rândul olimpiadei Internaționale de Geografie să ne facă mândri de rezultatele obținute de elevii români”

Într-un anunț publicat pe contul de Facebook, Sorin Cîmpeanu a precizat că olimpicii români au cucerit patru medalii și locul al treilea în lume la a XVIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Geografie, competiție desfășurată în format online în perioada 12 – 18 iulie, sub patronajul Comitetului Național Geografic Francez (CNFG).

În urmă parcugerii a trei probe de concurs (teoretică, practică și un test multimedia), Daniel-Nicolae Hanganu (clasa a X-a/Colegiul Național Iași) și Radu-Andrei Brădățeanu (clasa a XI-a/Colegiul Național „Sfântul Sava” din București) au obținut medalii de aur, Mihai-Alexandru Bratu (clasa a XI-a/Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu) – o medalie de argint și Alex-Darius Țopăi (clasa a XII-a/ Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea) – o medalie de bronz.

”Datorită acestor rezultate, prin agregarea numărului și valorii medaliilor, lotul României a ocupat poziția a 3-a în lume și a două în Europa, pe primele două poziții clasându-se Singapore și Lituania”

Din punct de vedere logistic, participarea în sistem online a fost asigurată de Inspectoratul Școlar Județean Iași și a fost precedată de un stagiu intens de pregătire, tot la Iași, sub îndrumarea profesorilor Cornelia și Dorin Fiscutean. La ediția din acest an s-au înscris 209 elevi din 54 de ţări. Felicitări copiilor și mulțumiri tuturor celor care au contribuit la această performanță!”, a transmis ministrul Educației, pe pagina de Facebook.

14.000 de kilograme de deşeuri au fost oprite la Vama Borș II

Foto: Poliția de Frontieră
Foto: Poliția de Frontieră

O cantitate imensă de deșeuri a fost descoperită în Vama Borș II.

Potrivit polițiștilor de frontieră, este vorba despre un tir încărcat cu 14.000 kilograme de deșeuri, transportul constând în calculatoare uzate.

Șoferul în cauză nu a putut prezenta documente necesare importului

Controlul a fost realizat de poliţiştii de frontieră din Vama Borș II, împreună cu comisarii Gărzii de Mediu Bihor.

Aceștia au precizat că șoferul era român, dar nu deținea documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

Poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat în data de 18.07.2022, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, calculatoare uzate, de la o societate comercială din Polonia pentru o firmă din România”, anunță Poliția de Frontieră Oradea.

Poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinul reprezentanților Comisariatului Gărzii de Mediu din județul  Bihor

Polițiștii bihoreni au mai transmis că în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 14.000 kilograme de deșeuri constând în calculatoare uzate, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport”, se mai arată în comunicat.

Protest la Ministerul Muncii: Prea mulți români trăiesc la limita supraviețuirii

Sursă foto: Facebook/Declic
Sursă foto: Facebook/Declic

Comunitatea Declic va organiza un protest, cu tobe, la Ministerul Muncii, membrii acuzând că există prea mulți angajați care primesc salariul minim pe economie.

Practic, cu 1524 de lei pe lună, angajatorii îi condamnă la o luptă continuă cu sărăcia, lună de lună.

Salariul minim pe economie trebuie calculat în funcție de coșul de cumpărături

Ministrul Muncii, Marius Budăi, plănuiește o creștere cât mai mică a salariului minim pentru anul viitor. Cu toate acestea, potrivit membrilor Declic, el refuză să calculeze salariul minim în funcție de costul vieții, chiar dacă așa ar combate cu adevărat sărăcia în muncă din România, precum se laudă peste tot.

Angajatorii fac deja presiuni, cu succes, asupra ministrului. Ei vor ca salariul minim să nu depășească 50% din salariul mediu național. Adică să fie până în 1885 de lei. Mult prea puțin, având în vedere că un român ar avea nevoie de minimum 2708 lei să poată acoperi nevoi de bază ale traiului”, arată membrii Declic.

În comunicat se precizează că anunțul oficial va fi făcut la începutul lunii septembrie, după întâlnirea anuală dintre ministrul Muncii, patronate și sindicate.

Declic: ”Organizăm un protest „bătăios” la Ministerul Muncii, marți, 26 iulie, de la ora 10.00. Dacă intervenim acum cu presiune civică publică, lucrurile încă pot fi schimbate, în favoarea angajaților. Altfel, ei vor primi doar praful de pe tobă, adică o creștere infimă”

Maifestanții îi vor cere ministrului Muncii să fie și de partea angajaților, nu doar a angajatorilor. Practic, salariul minim pentru 2023 trebuie să fie calculat în funcție de coșul minim de consum pentru un trai decent și nu ca jumătate din salariul mediu.

După, ministrul va avea timp mai bine de o lună să regândească planul.

Dacă nu o va face, se va compromite total ca Ministru al Muncii și Protecției Sociale. Va dovedi că sloganul fluturat peste tot „combatem sărăcia în muncă” reprezintă doar vorbe goale”, mai transmit reprezentanții.

Membrii Declic au nevoie de susținere pentru a protesta și pentru a-i proteja cei mai vulnerabili angajați

În momentul de față, autoritățile știu că membrii Declic vor veni la Minister. De asemenea, invitația de presă urmează să fie trimisă către toți jurnaliștii.

Vrem ca întreaga societate să aibă în vedere mișcarea cetățenească pentru dreptul la trai decent pentru cei mai vulnerabili dintre angajați”, au mai declarat organizatorii.

Apple, dată în judecată pentru practici anticoncurențiale în folosirea aplicației Apple Pay

Sursa foto: Ziar Obiectiv

Compania Apple este acuzată de către emitenții de carduri de plată că a profitat ilegal de pe urma aplicației Apple Pay, încălcând legile antitrust, potrivit engadget.com.

Apple, acuzată de practici neconcurențiale

Affinity Credit Union din Iowa a făcut o plângere, depusă la Tribunalul Districtual din SUA pentru Districtul de Nord al Californiei, prin care a reclamat că, prin restricționarea plăților fără contact pe dispozitivele iOS la Apple Pay și prin perceperea taxelor emitenților de carduri de plată pentru a utiliza portofelul mobil, producătorul de iPhone are un comportament anticoncurențial. În timp ce utilizatorii de Android au opțiuni pentru portofelele mobile fără contact, utilizatorii iOS pot folosi doar tehnologia tap-to-pay prin Apple Pay.

Practic,în timp ce utilizatorii de iPhone pot descărca aplicația Google Pay, nu pot folosi Apple Pay pentru a efectua plăți contactless în magazine

Android nu percepe taxe emitenților de carduri de plată pentru utilizarea oricărui portofel mobil acceptat, dar pentru Apple Pay, se percepe emitenților de carduri o taxă de 0,15% pentru tranzacțiile de credit și jumătate de cent pentru tranzacțiile de debit. Aceste taxe au adus până la 1 miliard de dolari anual pentru Apple, se arată în plângerea prin care Apple a fost dată în judecată.

„În ecosistemul Android, în care mai multe portofele digitale concurează, nu există nicio taxă de emitent”, se spune în plângere. „Rezultatul este că emitenții de carduri plătesc taxe de 1 miliard de dolari anual pentru Apple Pay și 0 dolari pentru accesarea portofelelor Android identice funcțional. Dacă Apple s-ar confrunta cu concurență, nu ar putea susține aceste taxe substanțiale.” „În ecosistemul Android, în care mai multe portofele digitale concurează, nu există nicio taxă de emitent”, se spune în plângere.

„Rezultatul este că emitenții de carduri plătesc taxe de 1 miliard de dolari anual pentru Apple Pay și 0 dolari pentru accesarea portofelelor Android identice funcțional. Dacă Apple s-ar confrunta cu concurență, nu ar putea susține aceste taxe substanțiale.” , se mai spune în plângere.

Reclamantii susțin că, prin restricționarea utilizatorilor iOS la doar Apple Pay pentru plăți contactless, Apple blochează portofelele mobile concurente de pe piață

Emitenții de carduri de plată sunt obligați să plătească taxele de tranzacție ale Apple dacă doresc să ofere serviciile lor utilizatorilor de iPhone. Apple se confruntă cu o problemă similară cu privire la sistemul său de plată din Uniunea Europeană, membrii unei comisii antitrust acuzând compania că blochează ilegal dezvoltatorii terți să facă plăți contactless. Apple a negat acuzațiile, argumentând că acordarea accesului dezvoltatorilor terți ar fi un risc de securitate, acesta fiind argumentul folosit înainte pentru a nu își deschide platforma, cum ar fi în cazul magazinelor de aplicații terțe.

Apple, compania cu o valoare de piață de 3 trilioane de dolari

Animalele nu ar trebui să sufere și să moară pentru industria cosmetică

Foto: Facebook/Cruelty Free International
Foto: Facebook/Cruelty Free International

Industria cosmetică nu trebuie să includă testarea pe animale.

Cu toatre acestea, numărul experimentelor este într-o continuă creștere.

Industria cosmetică trebuie să oprească procedurile prin care animalele sunt torturate și ucise pentru ca noi să avem produse de înfrumusețare

Mii de oameni s-au organizat și au semnat pentru ca, în câțiva ani, Europa să fie liberă de experimentele pe animale.

Potrivit Asociației Free, există posibilitatea ca testele efectuate pe câini, pisici, primate, iepuri, șoricei și alte animale să fie interzise în țările din UE.

La sfârșitul verii, pe 31 august, se va termina strângerea semnăturilor în cadrul Inițiativei Cetățenești Europene (ICE) pentru încetarea treptată a experimentelor pe animale în UE. Totuși, este nevoie de încă 300.000 de semnături. În Cehia s-au strâns deja peste 86.000 de semnături și în Bulgaria deja peste 39.000! Noi suntem convinși că România are un potențial la fel de mare! Trebuie să arătăm că ne pasă, ca individ, ca țară”, au transmis membrii asociației Free.

România poate și trebuie să oprească testarea pe animale: Petiția poate fi semnată aici

Suntem într-o criză de timp, au rămas doar 6 săptămâni, dar dacă ne unim forțele, România poate salva această inițiativă prin intermediul milioanelelor de cetățeni cu drept de vot! Acum este timpul să zicem GATA testării pe animale în Europa. Aceasta este șansa noastră reală de a opri testarea pe animale!”, se arată în comunicat.

Obligațiile Comisiei Europene:

1. Să protejeze și să consolideze interdicția testării pe animale a produselor cosmetice.

Să inițieze modificări legislative pentru a asigura protecția consumatorilor, a lucrătorilor și a mediului pentru toate ingredientele cosmetice, fără niciun test pe animale.

2. Să transforme Regulamentul UE privind substanțele chimice.

Să asigure protecția sănătății umane și a mediului prin gestionarea substanțelor chimice fără adăugarea unor noi cerințe privind testarea pe animale.

3. Să modernizeze știința în UE.

Să se angajeze că va elabora o propunere legislativă care să traseze o foaie de parcurs pentru eliminarea treptată a tuturor testărilor pe animale în UE înainte de sfârșitul actualului mandat legislativ.

Avertisment privind deșertificare României: În Bărăgan vor fi atinse temperaturi ca în Sahara

Sahara
Sahara. Sursa foto: Wikipedia

Scenariu sumbru prezentat de meteorologi, privitor la temperaturile care se vor instala în România în vara anului 2050, în special în sudul țării. Potrivit specialiștilor, ținând cont de procesul de încălzire globală, clima din Bărăgan ar putea deveni asemănătoare cu cea existentă în Sahara, temperaturile urmând să depășească 50 de grade Celsius, potrivit digi24.ro.

Bărăganul ar putea deveni Sahara 

Climatologul Roxana Bojariu avertizează că și prognozele pentru România arată accelerarea încălzirii globale. Roxana Bojariu semnalează că în România, până în 2050, recordul absolut de temperatură maximă, în jur de 50 grade Celsius, s-ar putea atinge în Bărăgan. Astfel, este posibil ca recordul de 44,5 grade să fie atins și să se înregistreze o temperatură record de 50 grade.

„Este o limită la adaptare. Ne putem adapta, dar e o limită. Organismul consumă energie și își suprasolicită anumite mecanisme, sunt situații care ar putea duce la probleme de viață și de moarte. Putem să ne adaptăm, dar nu la orice temperatură. Acum, cu greu, dar putem face față. Să acționăm să nu ajungem la acele situații limită”, a spus climatologul.

Meteorologii vor emite prima alertă de caniculă, valul de căldură asupra României fiind tot mai puternic, disconfortul termic fiind în creștere

Elena Mateescu, directorul ANM, avertizează că miercuri dimineață va fi emisă prima alertă meteo de caniculă, fiind luate în considerare valorile de 36-37 de grade. Iulie este cea mai caldă luna a anului în în România, fiind înregistrată o maximă absolută lunară a temperaturii de 44, 3 grade Celsius în dată de 24 iulie 2007, la Calafat.

„Cu siguranță, din aproape în aproape, nu excludem codul portocaliu, cel puțin la prima vedere, pentru că până la urmă suntem în luna lui cuptor. Cu siguranță, la nivel regional, mai ales partea de vest, nord-vest a țării, ne așteptăm la valori de 39, 40 de grade care să reprezinte acest vârf al acestui episod, valori care să se apropie de maximele acestei regiuni”, a declarat Elena Mateescu.

Femeile rezistă mai greu decât bărbații în fața temperaturilor extrem de mari

În timpul unui conflict cu miză uriașă, ANPC acuză: Blue Air vrea să plece din România. Zeci de mii de pasageri care au apelat la serviciile companiei au cerut despăgubiri

Sursa foto: Wikipedia

Războiul declarațiilor dintre conducerea ANPC și cea a Blue Air a intrat într-o nouă etapă, după ce în urmă cu patru zile compania aeriană a fost amendată cu 2 milioane de euro de către comisarii de la Protecția Consumatorului. În timp ce conducerea Blue Air a reacționat, susținând că a aflat despre amenda aplicată din presă și a criticat modul în care a fost efectuat controlul, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a contraatacat, făcând acuzații grave la adresa conducerii Blue Air, afirmând că compania aeriană se confruntă cu probleme financiare grave, potrivit fanatik.ro.

Blue Air, criticată dur de către ANPC

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a anunțat că pasagerii au șanse minime să își primească banii înapoi în cazul curselor anulate, afirmând că operatorul de zbor nu a plătit nici măcar salariile angajaților, existând în multe cazuri întârzieri de trei luni la plata salariilor. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor acuză Blue Air că vrea să iasă de pe piață, tergiversând primirea procesului verbal privind amenda aplicată de către ANPC.

Horia Constantinescu: ”Blue Air de mult lua în calcul ieşirea de pe piaţă”

”Blue Air de mult lua în calcul ieşirea de pe piaţă. Conform deciziei ANPC, ei trebuie să dea banii înapoi consumatorilor şi să le plătească despăgubiri în termen de 10 zile de la primirea procesului verbal, însă trag de timp. Nu au venit să îl ridice, aşa cum era normal. Noi am trimis procesul verbal prin poştă, cu confirmare de primire, iar acum aşteptăm să se întoarcă refuzul de primire. Următorul pas este să afişăm pe geam decizia de amendă. În mod normal, dacă şții că eşti nevinovat, vii să ridici procesul verbal şi îl conteşti în instanţă, dar dacă nici măcar nu vii să-l ridici, aceasta arată că vrei să tragi de timp. Că poate între timp mai anunţi nişte curse pe care le anulezi în ultimul moment”, a spus Constantinescu.

 ANPC acuză: Blue Air vrea să plece din România.  Zeci de mii de pasageri care au apelat la serviciile companiei au cerut despăgubiri

Chiar dacă tot mai mulți turiști solicită despăgubiri pentru cursele anulate, Blue Air continuă să anunțe zboruri pe care le anulează, susțin oficialii ANPC. Compania aeriană procedează astfel deşi ar fi stabilit cu autoritățile române că va anunță doar curse pe care le poate efectua. Potrivit lui Horia Constantinescu, la ANPC sunt depuse foarte multe reclamații din partea partea pasagerilor care au sesizat că au fost nevoiți să aștepte la ușa avionului, împreună cu copii și cu bagaje.”Au fost 73.000 de consumatori vătămaţi, consumatori vulnerabili, cărora nu li s-au rambursat banii, nici măcar portofelul electronic nu era funcţional”, a mai punctat Constantinescu.

Deoarece conflictul dintre Blue Air și ANPC este departe de a se fi terminat, acuzațiile venite din ambele părți fiind grave, ziarul nostru va prezenta în continuare evoluția conflictului, în special punctul de vedere al Blue Air privitor la părăsirea pieței românești , atunci când acesta va fi dat publicității.

Ziarul nostru a relatat despre amenda record primită recent de către compania Blue Air, în articolul Compania Blue Air, amendată cu 2 milioane de euro. ANPC solicită măsuri la nivel european pentru Wizz Air și Ryanairn

Femeile rezistă mai greu decât bărbații în fața temperaturilor extrem de mari 

Canicula
Canicula. Sursa foto : romaniatv.net

Temperaturile ridicate extreme afectează mai mult organismul femeilor decât pe cel al bărbaților, deoarece acestea transpiră mai puțin și pierd mai greu căldura corpului. Persoanele cu vârste de peste 75 de ani, bebelușii, copiii mici, persoanele cu boli fizice sau psihice grave și femeile prezintă un risc ridicat de îmbolnăvire, se arată în planul de combatere a caniculei din Marea Britanie, potrivit stiripesurse.ro. Agenția britanică de securitate sanitară a anunțat că, potrivit unui studiu făcut în Olanda care a analizat mortalitatea după diferite valuri de căldură, femeile în vârstă sunt mai expuse riscului decât bărbații, dar acest lucru nu este influențat doar de vârstă, scrie The Guardian.

„Chiar când s-au analizat vârste similare, ratele de mortalitate au fost cu 15% mai mari pentru femei”, au spus cercetătorii

Cercetătorii olandezi și germani au analizat, timp de 23 de ani, influența temperaturilor din Țările de Jos asupra mortalității, fiind constatate diferențe între sexe. „Mortalitatea cauzată de căldură a fost mai mare la femei decât la bărbați, în special în grupa de vârstă mai înaintată (≥ 80 de ani) în condiții de căldură extremă”, au spus aceștia.

Persoanele în vârstă transpiră jumătate din cantitatea de transpirație a tinerilor, iar femeile jumătate din cea a bărbaților, spun cercetătorii

Practic, „capacitatea femeilor în vârstă de a pierde căldura din corp este cea mai scăzută”, fiind posibi ca și stresul cauzat de căldură să afecteze sistemul cardiovascular. „Se pare că tensiunea cardiovasculară este mai mare la femei, ceea ce ar putea explica riscul mai mare de mortalitate al acestora în caz de căldură”, au spus cercetătorii. Ei au observat că femeile în vârstă ar putea fi expuse unui risc mai mare deoarece ele locuiasc singure și ar putea fi mai puțin active în general decât bărbații, dar probabil mai active în gospodărie.”Continuarea activităților în gospodărie în timpul valurilor de căldură, când sunt într-o formă fizică mai slăbită, le expune pe femei la un risc mai mare de supraîncălzire și efort cardiovascular decât bărbații”, susțin cercetătorii.

Control ANPC la Xclusive Pub din București: gândaci, rugină și produse expirate

Control ANPC la Xclusive Pub din București: gândaci, rugină și produse expirate

Xclusive Pub din București a fost ținta unui control al comisarilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), verificările întreprinse lăsându-se cu o amendă consistentă, ca urmare a abaterilor constatate.

Din ce detaliază ANPC, totul a plecat de la o reclamație privind calitatea preparatelor, care în final s-a dovedit că era mai mult decât întemeiată.

Astfel, echipa Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor din Municipiul București care a mers în „vizită” a constatat „un mod defectuos în desfășurarea activității operatorului economic Thelos Lux SRL”, care deține restaurantul Xclusive Pub.

Urmarea a fost sancționarea cu 10.000 lei, pentru neregulile constatate, plus aplicarea a o serie de măsuri complementare, respectiv oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor alimentare neconforme și oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor.

Comisarii ANPC au detaliat și problemele care au fost descoperite și care în final au dus la aplicarea sancțiunilor. Cireașa de pe tort, „existența unui paviment neigienizat, insalubru, în tot blocul alimentar, constantându-se și prezența de insecte vii la momentul controlului (gândaci)”:

Nerespectarea condițiilor de depozitare a produselor alimentare, în ceea ce privește temperatura preparatelor finite și a condițiilor indicate de producător pentru produsele ambalate; folosirea unor produse din carne, congelate, depozitate în spațiul frigorific în vederea decongelării, fără a avea etichete cu data și ora deschiderii, astfel încât să se poată stabili conformitatea acestora; utilizarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită; depozitarea produselor alimentare direct pe paviment; utilizarea unor recipiente pentru colectarea reziduurilor fără capac; utilizarea ustensilelor de bucătărie neprofesionale (tăvi de inox neigienizate corespunzător, cu urme de grăsime și arsuri); folosirea unor agregate frigorifice cu vopsea exfoliată, rugină, chedere depreciate, rupte, neigienizate cu acumulări de praf și impurități; depozitare materii prime ambalate în același recipient cu preparatele finite”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie ușoară
18.7 ° C
19.4 °
17.1 °
76 %
2.1kmh
0 %
mar
26 °
mie
15 °
J
18 °
vin
21 °
S
17 °

Ultimul articol

Deținut eliberat după un omor, arestat preventiv pentru uciderea unei tinere de 18 ani

Un an în libertate a rezistat un bărbat din județul Bihor, care ieșise din penitenciar în aprilie 2025, până să comită o faptă extrem...
Uniunea Europeana

Azi, Consiliul Afaceri Externe al CE; pe agendă, „situația din Orientul Mijlociu”

Ședință, astăzi, a Consiliului Afaceri Externe din cadrul Comisiei Europene, pe agendă fiind programate inclusiv discuții legate de „situația din Orientul Mijlociu”. Conform anunțului oficial,...

Interpretare a crizei politice: „Coaliția pro-europeană probabil nu a fost vreodată obiectivul PNL și...

Politologul Alina-Mungiu Pippidi vine cu o reinterpretare a crizei politice produse de PSD odată cu moțiunea împotriva fostului guvern, în tandem cu AUR. Aceasta...