Diaspora
Diaspora. Sursa foto: impact.ro

  Autoritățile din Spania au simplificat modul de acordare a vizelor de muncă, din cauza crizei de personal apărută după ridicarea restricțiilor antiCovid, potrivit romaniatv.net. Guvernul spaniol a luat măsuri care facilitează angajarea imigranților, țara confruntându-se cu o lipsă de personal în domenii cum ar fi agricultura sau turismul, chiar dacă rata șomajului este una ridicată. Potrivit declarației lui José Luis Escriva, ministrul spaniol al Securităţii Sociale, noua reformă include mai multe măsuri importante care au scopul de a încuraja o imigraţie reglementată, ordonată şi sigură.

Și românii sunt vizați de noile măsuri adoptate de guvernul spaniol, aceștia fiind cea mai mare comunitate de rezidenți străini din Spania

Potrivit datelor oficiale prezentate de Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației, în Spania locuiesc peste 1.000.000 de  români, fiind cei mai numeroși rezidenți străini din această țară, din totalul de 5.800.468/ Actul normativ facilitează intrarerea în legalitate a imigranţilor fără documente care locuiesc în Spania de minim doi ani. Ei vor putea ocupa în mod legal un loc de muncă sau beneficia de formare în domeniile economice unde există personal necalificat. Reforma simplifică angajarea studenţilor străini, care vor putea să muncească până la 30 de ore pe săptămână, pe durata studiilor. Ulterior, studenții vor putea  să se integreze pe piaţa muncii după formarea lor, fără să fi fost obligați să locuiască înainte trei ani în Spania.

Noile norme favorizează reunificarea familială şi acordarea de vize de muncă în domeniile unde există lipsa de forţă de muncă, procedurile administrative care trebuie îndeplinite urmând să fie simplificate

Ministrul Escriva a mai precizat că măsurile vor contribui şi la scăderea costurilor sociale şi economice pentru Spania, care are o rată a șomajului de 13,65%. Tara se confruntă de ani întregi cu o lipsă de forţă de muncă în anumite domenii, cum ar fi HoReCa, agricultura, construcţiile sau transporturile. Populația Spaniei era estimată la 1 iulie 2020 la 47.351.567 persoane, cel mai mare număr de imigranți fiind românii, pe locul 2 fiind marocanii cu 811.530, iar pe locul al treilea britanicii cu 381.448 persoane.

Patru județe și peste 240 de români primesc bani de la Guvern

Articolul precedentPatru județe și peste 240 de români primesc bani de la Guvern
Articolul următorSalamul de Sibiu ar putea fi exportat în Statele Unite ale Americii