Foto: Digi 24
Foto: Digi 24

Autoritățile s-au simțit mărinimoase ieri, în ședința de Guvern fiind adoptate două hotărâri conform cărora în mai multe județe vor fi împărțiți bani – fie autorităților locale pentru anumite lucrări, fie unor persoane fizice.

  • Este vorba despre hotărârea privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru sprijinirea a 247 de familii și persoane singure, aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, inundații ori situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială, precum și cea pentru sprijinirea unor unităţi administrativ – teritoriale afectate de calamităţile naturale.
  • Conform primei hotărâri, vor fi acordați 461.500 lei pentru 75 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din județele Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București; 20.000 lei pentru 2 familii care se confruntă cu situații de necesitate cauzate de accidente, din județul Neamț; 21.500 lei pentru 10 familii afectate de inundații, din județele Galați și Giurgiu și 571.500 lei pentru 162 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite din cauza stării de sănătate ori riscă să fie excluse social, din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.

În actul publicat în Monitorul Oficial se arată că sumele acordate sunt cuprinse între 500 și 10.000 de lei, cuantumul total fiind de 1.054.500 lei. Tot ieri a fost publicată în Monitorul Oficial și hotărârea privind alocarea a 1.711 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2022.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, „pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului din județele afectate”, iar „măsura a fost luată întrucât respectivele unităţi administrativ-teritoriale nu au capacitatea financiară de a susține integral din bugetele locale aceste sume”.

Concret, bani merg în județul Dâmbovița – 400 mii lei, respectiv 100 mii lei pentru refacere învelitoare și structură interioară Școala Gimnazială „Panait Georgescu” Comuna Dobra și 300 mii lei pentru refacere învelitoare și structură interioară Școala Gimnazială „Buică Ionescu” Comuna Glodeni. Pentru județul Teleorman au fost alocați 1.189 mii lei – întreaga sumă pentru municipiul Turnu Măgurele, unde teoretic banii vor fi folosiți la refacerea sălii de sport multifuncționale din Strada Portului nr. 5, refacerea unei școli gimnaziale și refacerea Liceului teoretic „Marin Preda”.

În județul Timiș pleacă 15 mii lei – 7 mii lei în comuna Peciu Nou, pentru refacere acoperiș Liceul teoretic Peciu Nou și refacere acoperiș sala de sport, iar restul de 8 mii lei în comuna Victor Vlad Delamarina, pentru refacerea acoperișului avariat al școlii, înlocuire stâlpi metalici teren de sport, reparație acoperiș școală din satul Visag, reparație acoperiș școală din satul Petroasa Mare și refacere acoperiș școală din satul Honorici. Ultimii bani, 107 mii lei, merg în județul Tulcea, pentru refacerea acoperișului imobilului cu destinația școală din Comuna Chilia Veche.

Articolul precedentCristian Diaconescu, fost ministru de Externe: „Ambasadorul României la Budapesta să fie rechemat pentru o perioadă limitată”
Articolul următor Românii care lucrează în Spania vor trebui să respecte noi reguli