Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Alergia la ambrozie apare, cu precădere, în cazul persoanelor adulte.

Cei mai mulți pacienți recurg la diverse tratamente fără a consulta medicul.

Planta înflorește în perioada sezonului de vară, din iulie și până în noiembrie.

În orașele mai poluate, ambrozia va produce mai mult polen și, prin urmare, simptomele persoanelor afectate vor fi mult mai severe. Cu toate acestea, tratamentul prezintă o serie de riscuri

Potrivit medicilor alergologi, din cauza severităţii simptomelor, persoanele afectate abuzează de picături de nas.

Chiar şi la picături oculare – abuzul creşte riscul de cataractă, glaucom, totul de la o banală alergie la ambrozie”, a explicat Dr Brânduşa Petrutescu, medic primar alergolog, pentru Știrile Pro TV.

Există anumite picături de nas care reduc inflamaţia. Cu toate acestea, administrate mai mult de 10 zile, determină dependență, iar alergia nu e ţinută sub control.

S-a dovedit că organismul se sensibilizează mai uşor şi după o infecţie virală a mucoasei respiratorii de exemplu. Foarte uşor se poate sensibiliza faţă de anumite substanţe din mediu, chiar faţă de polen”, a declarat prof. dr Veronica Lazăr, profesor în imunologie.

Expunerea la doze standardizate de polen de ambrozie reduce, în timp, alergiile. Totuși pacienții se grăbesc, dorind o vindecare imediată

Medicii alergologi sunt de părere că tratemantul pentru alergia la ambrozie va da rezultate în momentul în care pacientul se va imuniza primind doze standardizate de polen de ambrozie.

Conform sursei citate, acestea vor determina sistemul imunitar să nu mai acţioneze exagerat când simte polenul.

Scopul e să inducem o toleranță temporară. Să ”păcălim” organismul şi să nu mai reacţioneze aşa agresiv la contactul cu polenul. Tratementul se face prin administrare zilnică, șase luni pe ani, din polenul respectiv. E vorba de șase luni pe an, timp de trei ani consecutiv. Aici pierdem mulţi pacienți, pentru că nu se ţin de tratament”, a completat Dr Brânduşa Petruțescu.

Articolul precedent„Eficiența” administrației locale în Sectorul 1 București: Borduri schimbate inutil și arbori plantați în mijlocul verii, la 40 de grade C. FOTO
Articolul următor2.000 de lei, mită oferită în Sibiu unui investigator
Jurnalist full-time / Pesimist part-time