1.9 C
București
marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 670

Emil Hurezeanu: „E o rușine că în cărțile de istorie de astăzi nici măcar 20 de rânduri întregi nu sunt dedicate Revoluției”

Sursa foto: turnulsfatului.ro

Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a vorbit la Digi24 despre importanța Revoluției din 1989 și transformările României după căderea comunismului.

El a precizat că țara noastră se afla deja pe „harta comunismului falimentar”, iar revoluția de acum 32 de ani a fost „cea mai sângeroasă” dintre toate. „Transformările acestea erau inevitabile. Au pornit de la Moscova, dar fiecare dintre țările comuniste a avut o altă configurație”, a precizat ambasadorul României în Austria.

Mai mult, Hurezeanu a precizat că „începutul sfârșitului pentru regimul Ceaușescu” a inceput la Timișoara.

„Timișoara a fost laboratorul cu primii morți, cu reprimarea sângeroasă a tentativelor revoluționarilor, și apoi ceea ce s-a întâmplat în Timișoara s-a extins în întreaga țară”, a mai declarat Emil Hurezeanu.

32 de ani de la Revoluția din 1989

De asemenea, Hurezeanu a explicat faptul că regimul Ceaușescu nu avea cum să reziste, iar căderea comunismului era tot mai certă. Mai mult, el mai mai spus că de la Europa Liberă s-au auzit primele glasuri „ale libertății.”

„În 1989, în decembrie, să știți că tot de la Europa Liberă s-au auzit și primele glasuri ale libertății care anunțau eliberarea Timișoarei, de exemplu, cu o înregistrare celebră între timp”, a mai declarat Hurezeanu.

Cu toate acestea, ambasadorul României în Austria e de părere că informațiile puține din cărțile de istorie, cu privirere la Revoluția din 1989, reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă învățământul românesc. „Și aici trebuie să spun că e o rușine că în cărțile de istorie de astăzi nici măcar 20 de rânduri întregi nu sunt dedicate Revoluției”, e de părere fostul jurnalist.

Mai mult, în încheierea mesajului său, Hurezeanu a precizat că după căderea comunismului în Decembrie 1989, țara noastră a intrat într-o eră istorică, împreună cu alte țări.

„România a intrat într-o altă eră istorică atunci, împreună cu toate celelalte țări, dincolo de întârzieri, dincolo de neajunsuri. În definitiv, dacă ne uităm bine la ce se întâmplă 32 de ani mai târziu în jurul nostru, nu doar în România, începem să fim mai înțelegători, dacă pot să mă exprim diplomatic”, a încheiat ambasadorul Emil Hurezeanu.

Reamintim că semnalul Revoluției a fost dat în 16 decembrie 1989, la Timișoara, de un tânăr care a oprit tramvaiele în fața bisericii reformate a lui Tőkés și a strigat „Libertate!”.

Ion Iliescu, atac la Mihai Gâdea și Antena 3: „Nu înțeleg ce vrea să transmită”

Ciucă: ”Este nevoie de protejarea persoanelor cu venituri mici”

Foto: alephnews.ro
Foto: alephnews.ro

Nicolae Ciucă vine cu noi explicații în ceea ce privește Legea Bugetului, precizând că este nevoie investiții, dar și de protejarea veniturilor populației.

În acest sens, premierul aduce asigurări, declarând că un capitol foarte important este cel legat de investiții și, prin urmare, va fi alocat cel mai mare buget din ultimii 32 de ani.

În plus, Nicolae Ciucă precizează că majorarea pensiilor, alocațiilor și a indemnizațiilor rămâne un punct important pe ordinea de zi.

Angajamentul Guvernului: protejarea persoanelor cu venituri mici

În ședința precedentă, am adoptat și aprobat măsurile sociale pentru creșterea pensiilor, alocațiilor și indemnizațiilor sociale.

Din discuțiile pe care le-am avut și dezbaterile la nivelul fiecărui minister a reieșit angajamentul ferm al Guvernului României: protejarea veniturilor populației și protejarea persoanelor cu venituri mici.

A doua coordonată: susținerea mediului de afaceri și alocarea celui mai mare buget de investiții din ultimii 32 de ani”, a spus Nicolae Ciucă.

 România are nevoie de investiții, deoarece acestea reprezintă ”motorul creșterii economice”

De asemenea, premierul a punctat că, de la 1 ianuarie 2022, va fi aplicată o cotă a TVA de 5% pentru energie termică. Această cotă vizează atât populația, cât și anumite instituții publice.

În ceea ce privește programul Prima Casă, premierul a venit cu informații suplimentare, declarând că va fi stabilită o cotă de 5%.

Premierul Nicolae Ciucă a subliniat, joi, în cadrul unei întâlniri cu antreprenorii, că investițiile sunt motorul creșterii economice și că guvernul va aloca cel mai mare buget de investiții din ultimii 30 de ani.

Este vorba despre un procent de 7%, bani care merg preponderent spre proiecte de infrastructură, inclusiv pentru firmele românești.

Vasile Dîncu, despre numirea lui Alexandru Stănescu la ANRE: „Este o decizie asumată”

Sursa: Facebook

Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al Partidului Social Democrat (PSD), a declarat pentru Profit TV că numirea lui Alexandru Stănescu în comitetul ANRE este o decizie asumată, relatează news.ro.

De asemenea, Dîncu mai susține că Alexandru Stănescu are experiență în zona managementului. „Cei care îl cunosc pe fratele domnului Stănescu spun că este un om cu experienţă, care se pricepe în zona managementului şi aşteptăm să performeze”, a precizat Vasile Dîncu.

Vasile Dîncu: „ Învingătorii primesc o parte mai mare”

Totodată, președintele Consiliului Național PSD a mai susținut că în politică, „învingătorii de după războiul electoral primesc o parte mai mare decât ceilalți.”

„Altfel spus, judeţul Olt este pe primul loc, dacă mi se pare, în România, la scorul electoral, şi are dreptul organizaţia respectivă să îşi promoveze oamenii”, a explicat Dîncu decizia social-democraților.

De asemenea, demnitarul a precizat că Organizația Olt își asuma deciza pe care au luat-o și speră că a fost cea corectă. „Este o decizie asumată. Evident că şi-o asumă Organizaţia Olt, şi sperăm că este o decizie bună”, a mai spus Dîncu. 

Reamintim că Parlamentul a votat numirea lui Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al Partidului Social Democrat (PSD), în funcția de membru în Comitetul de Reglmentare al ANRE. Acesta a fost președinte al Comisiei de Agricultură din 2017 până în 2020 și deputat PSD.

Marcel Ciolacu: „Nu am nimic să-i reproșez”

Marcel Ciolacu a declarat, la postul de televiziune România TV, că lui Alexandru Stănescu nu îi poate reproșa nimic din punct de vedere profesional. „Domnul Stănescu a fost parlamentar timp de două mandate, preşedinte de comisie şi eu spun că are nişte calităţi şi puteţi întreba de activitatea dânsului”, a spus Ciolacu.

De asemenea, liderul PSD a mai precizat că Alexandru Stănescu este un parlamentar cu experiență, nu un „om de pe stradă.”

„Domnule, un om care a avut două mandate, lăsaţi-l să vedem. Am înţeles că trebuie să judecăm şi să condamnăm oamenii, eu nu am adus un om de pe stradă, am adus un fost parlamentar şi l-am propus şi vom vedea activitatea”, a conchis Marcel Ciolacu.

Ciolacu, despre numirea lui Alexandru Stănescu la ANRE: „Nu am nimic să-i reproșez”

Adrian Năstase, despre Florin Roman: „Profesorul de morală „era gol”. Acum și-a dat demisia”

Adrian Năstase, captură video

Adrian Năstase, fost premier al României proaspăt reabilitat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, comentează la rândul său despre demisia ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman, atrăgând atenția că acesta își făurise o imagine complet falsă.

Năstase nu se referă doar la discuțiile din jurul plagiatului și ale studiilor inexistente, ci arată că Roman se erijase într-un profesor de morală, care s-a dovedit a fi „gol”, ca în povestea Hainele cele noi ale împăratului. De altfel, Năstase scrie pe blog că urmărește tot felul de „profesori de morală” imediat de după Revoluție încoace.

Florin Roman și-a anunțat demisia din funcția de ministru pe Facebook, însă nu a fost vreun gest onorabil, ci a susținut că toate controversele legate de CV-ul său sunt doar vorbe răstălmăcite și erori materiale.

Pe de altă parte, Adrian Năstase subliniază că Roman nu e nici primul nici ultimul în această (im)postură și că o parte din vină pentru apariția unor anumiți politicieni o poartă și electoratul:

De treizeci de ani, privesc, „cu admirație”, apariția și dispariția, meteorică, a profesorilor de morală în politica românească. Personaje care dau, cu emfază, lecții de moralitate și despre care afli, ulterior, amănunte jenante. Unii dintre ei ajung, împinși de la spate în zona politică, alții au avut/au ambiții politice nesusținute de experiență sau competență.

Rezultatul este cel pe care îl vedem/trăim astăzi. O țară poate fi distrusă – spunea Titulescu – nu doar prin trădare ci și prin incompetență.

Incompetența este însă dublată, din păcate, de o atitudine publică de intolerantă, incapabilă să accepte că nimeni nu este perfect dar că membrii unei comunități trebuie încurajati să facă eforturi în interesul Cetății. După puterile fiecăruia.

Exemplul lui Florin Roman este definitoriu. Vi-l amintiți urlând pe culoarele Parlamentului, în greva foamei pentru câteva ore, cărându-și rucsacul pe la diferite ședințe din parlament, ținându-se de microfon când era cărat cu scaunul de la conducerea unei reuniuni parlamentare? Era simbolul „valorilor și principiilor”.

Și iată descoperim că profesorul de morală „era gol”. Se spune că nu prea absolvise o facultate și că-și cam plagiase lucrarea de masterat. Ajunsese ministrul cercetării și digitalizării. Acum și-a dat demisia.

Îmi pun însă o întrebare – cei care votează asemenea personaje (sunt și altele care în aceste zile ocupă ecranele televizoarelor) nu au oare nicio vină? Formula „alegătorii au întotdeauna dreptate” mi-a ridicat, adesea, un semn de întrebare”.

Clădirea nouă a liceului Tonitza, nefuncțională la 5 ani după finalizare

Sursa foto: București FM

Elevii Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” au protestat în fața Primăriei Sectorului 1, joi, alături de părinți, față de situația corpului nou al clădirii școlii care nu este folosit nici după finalizarea lucrărilor.

Într-un comunicat de presă, Primăria Sectorului 1, în subordinea căreia se află Liceul Tonitza, a precizat că lucrările la această clădire s-au făcut prost în 2016 și din această cauză nu poate fi dată autorizația ISU. Mai mult, e nevoie de reparații suplimentare, au mai precizat cei de la primărie.

Daniele Popa: „ S-au săturat de minciuni”

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Daniela Popa (PSD), consilier local al Sectorului 1, susține că incompetența lui Clotilde Armand a dus la această situație.

„Cine e de vină că Liceul Tonitza nu are autorizație de funcționare şi avizul PSI? Cum cine? Vă spune dna Armand: fostele administrații, toți consilierii locali şi mai nou părinții şi elevii care au avut tupeul să protesteze că nu îşi pot desfăşura orele de curs şi pe care dna Armand i-a intâmpinat elegant cu întrebarea: „Cine v-a trimis aici?”. I-a trimis incompetența dumneavoastră, doamna Armand! S-au săturat de minciuni”, a scris Daniela Popa.

Mai mult, ea a mai precizat că actuala administrație a Sectorului 1 a avut buget aprobat pentru reparații în valoare de 32 de milioane de lei, încă din aprilie 2021. De asemenea, Popa consideră că primarul trebuie să își dea silința să obțină autorizațiile şi avizele de funcționare ale clădirii.

„Ultima interpelare pe această problemă a fost făcută de colega mea, Ruxandra Regalia, pe 25 noiembrie 2021, când nu v-ați deranjat să veniți la şedință şi să vă susțineți proiectele”, a concluzionat Daniela Popa, fost viceprimar al Sectorului 1.

Dan Tudorache: „Uite avizul ISU, nu e avizul ISU”

Fostul edil al Sectorului 1, Dan Tudorache, e de părere că „Madamarmand” nu va reuși să obțină avizul ISU, chiar dacă, la începutul lunii septembrie a promis că va face toate modificările recomandate până la începerea anului școlar.

„Madamarmand zice acum, în decembrie, că nu poate obține avizul ISU din cauza vechii administrații (!!!). Simplu și clar, nu? Ce nu vrea să spună primarul validat este că după ce a desființat Administrația Școlilor și i-a zburat pe „corupții” din ea (spunea chiar și despre Liceul Tonitza că reprezintă un caz tipic de corupție) a constatat că nu e niciun voluntar de-al ei în stare să obțină avizul ISU”, a scris Dan Tudorache pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că 950 de elevi învață la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. Primaria Sectorului 1 a promis că lucrurile vor fi rezolvate, iar noua clădire va primi avizul ISU, însă fără să dea un termen final.

Franța interzice călătoriile neesențiale ale persoanelor care vin din Marea Britanie

Franța înăsprește restricțiile Covid în cazul celor care sosesc din Marea Britanie, pe fondul numărului tot mai mare de cazuri de infectare cu varianta Omicron, relatează BBC.

Astfel, de sâmbătă, 18 decembrie, majoritatea călătorilor nerezidenți cetățeni francezi trebuie să aibă „motive bine întemeiate” pentru a intra în țară. Mai mult, aceștia trebuie să prezinte un test negativ Covid și să fie carantinați pentru două zile. Excepția de la aceste noi restricții îi vizează pe șoferii de camioane și pe studenți.

Cazurile confirmate de Omicron sunt în prezent mult mai mari în Marea Britanie decât în ​​Franța. Cetățenii francezi, partenerii și copiii lor, rezidenții legali și cetățenii UE care călătoresc acasă prin Franța nu vor avea nevoie de un motiv esențial pentru a călători, dar trebuie să respecte toate celelalte reguli.

Joi, Marea Britanie a raportat 88.376 de infectări, cel mai mare număr de la începutul pandemiei și cu 10.000 mai multe decât recordul precedent stabilit doar cu o zi în urmă. Creșterea accelerată a numărului de cazuri pune o presiune puternică pe sistemul medical, avertizează Chris Whitty, expertul medical șef pentru Anglia, citat de Reuters.

Omicron este atât de transmisibilă încât chiar și dacă se dovedește că provoacă o formă  mai ușoară de Covid, tot va duce la o creștere masivă a internărilor în spital, le-a spus Witty parlamentarilor britanici.

În acest moment, recordul de internări din cauza Covid este de 4.583, stabilit în luna ianuarie.

De la începutul pandemiei, Marea Britanie a înregistrat 11.097.851 de cazuri de infectare, aflându-se pe primul loc în Europa, în timp ce Franța, cu 8.399.846 de cazuri, este pe locul 3. În ceea ce privește numărul de decese din cauza infectării cu Covid, Marea Britanie are 146.397 (locul 2), iar Franța înregistrează 120.983 de decese (locul 4). Ce diferențiază vizibil cele două țări este numărul de cazuri active, îm UK fiind  1.292.539, față de „numai” 883.100 câte are Franța.

Italia impune test negativ obligatoriu pentru toţi călătorii care sosesc din UE

Budăi, despre creșterea pensiilor. „Nu a fost o promisiune, ci a fost o lege care avea anumiți pași”

Sursa foto: Fanatik.ro.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat la Realitatea Plus că majorarea pensiilor cu 40%, așa cum a susținea PSD în campania electorală din 2016, nu se putea face deodată, ci se aplica gradual până la această valoare. De altfel, precizează că prin venirea la guvernare și negocierea pachetului social s-a făcut un nou pas în această direcție.

Concret, prin OUG aprobată miercuri, valoarea pensiei minime a crecut cu 25%, de la 800 de lei la 1.000 de lei, în timp ce valoarea punctului de pensie s-a majorat cu 10%, de la 1.442 de lei la 1.586 de lei. Mai mult, potrivit unei alte Ordonanțe ce urmează să fie aprobată în ședința de vineri, pensionarilor cu pensii sub 1.600 de lei li se va acorda un ajutor, astfel încât în luna ianuarie, niciunul dintre aceștia să nu aibă venitul sub nivelul de 2.200 de lei.

„Nu a fost o promisiune, ci a fost o lege care avea anumiți pași pentru a intra în vigoare. Când PSD a câștigat alegerile și-a propus ca, până la terminarea mandatului, să fie dublat punctul de pensie până în 2024. Nu aveam de unde să știm, în 2016, că în 2019 va fi o moțiune de cenzură și va pica guvernul PSD. Am încăput să lucrăm la lege și ni s-a spus să rezolvăm inechitățile din sistem. (…) S-a scris legea. Noi nu am spus că în 2017 vom dubla, ci că vom începe din 2017, am făcut atunci 2 majorări, dar am crescut și economia ca să avem de unde da bani”, a declarat Marius Budăi la Realitatea Plus.

De altfel, acesta a precizat că la momentul la care trebuia acordată ultima tranșă pentru a se ajunge la suma majorată cu 40%, social democrații nu mai erau la guvernare. Reamintim că legea privind majorarea din 2020 a fost abrogată, pe fondul pandemiei, care a dat peste cap întregul buget.

„Nu am mai fost noi în 2020 când trebuia să fie acordată acea ultimă tranșă. A fost o lege, iar acum, când am revenit la guvernare, am majorat pensiile mici cu 25%, acordăm o creștere de 10% a punctului de pensie, plus sprijinul de 1.200 de lei pentru cei cu pensii de sub 1.600 de lei. (…) Am majorat pensiile, iar acum avem 16 miliarde de lei deficit la pensii, mai ales după ce țara a fost în criză. Asta nu înseamnă că nu trebuie să continuăm să creștem veniturile mici. Noi am intrat în negocierile pentru coaliție cu o linie roșie de pachete sociale, care însemna intrarea sau nu, la guvernare”, a precizat Budăi, adăugând că nu a fost vorba de vreo ambiție pesedistă.

Budăi caută soluții pentru sprijinirea, în continuare, a pensionarilor. Dar nu acum, ci mai aproape de 1 aprilie

Daniel Ghiță (PSD) vrea libertate, nu certificat verde

Daniel Ghiță (Facebook)

Deputatul PSD Daniel Ghiță a anunțat, joi, că va vota împotriva certificatului verde, documentul ce atestă vaccinarea, testarea negativă Covid sau trecerea prin boală, susținând că refuză „lanturile dictaturii sanitare”.

Proiectul de lege pregătit de ministrul Sănătăţii, social democratul Alexandru Rafila, prevede că vaccinaţii vor avea la dispoziţie 15 teste decontate de stat. Însă acestea nu se vor oferi fizic, ci sub forma unor vouchere în format electronic cu care angajatul se va putea adresa oricărui laborator, farmacii sau medicului de familie. Forma finală a acestui proiect va fi prezentată în ședința de guvern de vineri, urmând să fie dezbătută și votată pe 21 decembrie, o „bornă” a democrației din România.

„Pe 21 decembrie voi vota pentru libertate și împotriva certificatului verde! Am fost, sunt și voi fi împotriva certificatului verde, indiferent cum i se spune și sub ce formă este strecurat la vot. Anunț public pe această cale că voi vota împotriva certificatului verde și marți, pe 21 decembrie, și ori de câte ori se va mai încerca trecerea lui la vot”, a scris Daniel Ghiță pe contul său de socializare.

Mai mult, acesta susțină că românii trebuie să fie liberi să își aleagă tratamentul medical, „dacă ei consideră necesar și așa cum consideră”, „să fie liberi să meargă la muncă să își câștige pâine cea de toate zilele”.

De altfel, în opinia sa, deputatul consideră că „românii nu au scăpat de dictatură ca să fie aruncați cu forța într-o altă dictatură, pe 21 decembrie, cu 32 de ani mai târziu” și afirmă răspicat că este împotriva certificatului verde și al înrobirii românilor. „Acum 32 de ani, românii au strigat «Libertate!» Acum trebuie să strigăm din nou și să refuzăm lanțurile dictaturii sanitare”, concluzionează parlamentarul.

Deputatul s-a făcut remarcat prin contestarea pandemiei, susținând că nu știe de declararea acesteia în România, dra și prin faptul că nu respectă legislația în vigoare privind obligativitatea purtării măștii de protecție ăn spațiile publice închise. Iar în aer liber, la protestul din martie, din Piața Victoriei, s-a afișat cu aceasta purtată „pe-o ureche”.

Daniel Ghiță (PSD), băgat în „corzile” CNCD

Cioloș îi dă replica lui Marcel Ciolacu, după ce acesta i-a numărat „salariile”

Marcel Ciolacu (captură video)

Dacian Cioloș, liderul USR,  continuă schimbul de replici acide cu președintele social democraților, Marcel Ciolacu. Europarlamentarul îi trimite și un avertisment celui care este „în cărți” pentru a deveni premier din mai 2023, mai exact că până îi va veni vremea de pensionare va face totul ca „acest vis urât” să dispară. „Dragă Marcele, cum se face că tu poți să-mi numeri mie salariile, dar noi nu putem să știm câți bani ați furat din România”, se întreabă, retoric, Cioloș.

Postarea liderului USR, de pe Facebook, continuă în același stil ironic. „Pentru cei care nu știți contextul discuției, pentru că îmi imaginez că nimeni, niciodată, nu are vreun motiv serios să intre pe pagină la Marcel Ciolacu, trebuie să vă spun că a ieșit din vizuină, supărat foc pentru că i-am spus că fură curent cu numirea fratelui lui Stănescu – mecanizator agricol – la Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energie. Într-un text de înaltă ținută, cum numai pesediștii care își iau bacalaureatul după ce ajung deputați știu să producă, domnul Ciolacu se apucă să-mi numere banii și pensia”, a scris Cioloș.

De altfel, europarlamentarul susține că are o veste proastă pentru social democrat. „Până apuc eu pensia (n.r. Cioloș are 52 de ani), am toată energia necesară să fac totul ca acest vis urât care se numește PSD, împreună cu impostorii lui, să dispară din viitorul modern al țării”, a mai scris președintele USR.

Mai mult, acesta atrage atenția cu privire la interesul PSD pentru pensiile speciale, pe care îl caracterizează ca fiind admirabil, dar și trimite „săgeți” în legătură cu pensiile speciale, acele indemnizații acordate primarilor, viceprimarilor, șefilor de Consilii Județene și vicepreședinți de CJ, vor fi prorogate cu încă un an, până la 1 ianuarie 2023, asta deși USR a cerut „răspicat” abrogarea acestei legi.

 „Poate se apleacă mai repede și asupra subiectului pensiilor speciale ale primarilor, pe care PSD le-a adoptat, și le abrogă mâine. Și fără să mai pună biruri pe cei care muncesc”, a concluzionat Cioloș, cel numit de social democrat „colecționar de rente și pensii speciale”.

Ciolacu îi calculează banii lui Cioloș

Dosar penal în cazul incendiului de la Constanța

Bloc incendiat (foto Focus Press)

Update: Cei doi minori (de 13 ani, respectiv 15 ani) implicați în incendiul de noaptea trecută au fost identificați, iar potrivit presei locale au fost duși la audieri, împreună cu părinții lor. Cei doi fac parte din familii sărace, relatează Știri pe surse. Dacă vor fi găsiți vinovați, cel de 13 ani nu va răspunde penal, iar în cazul celui de 15 ani se va stabili dacă avea sau nu discernământ.

Știrea inițială. Polițiștii, sub coordonarea unui procuror, efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere prin incendiere și vătămare corporală din culpă, în urma incendiului produs la imobilul de locuințe din Constanța. Acesta a ars, ca o torță, în miez de noapte, iar sute de persoane au fost evacuate și zeci de apartamente și mașini avariate.

Potrivit presei locale, de pe camerele de supraveghere de la blocul învecinat s-au putut observa siluetele a doi tineri, posibil minori, care se jucau cu petarde  în parcare, iar imediat după acel moment s-a produs explozia urmată de incendiu. Aceștia sunt căutați de către autorități.

„Urmare a incendiului care a izbucnit în această dimineață, 16 decembrie a. c., în jurul orei 1.00, polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța efectuează cercetări, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de distrugere prin incendiere și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii incendiului, iar în funcție de probele administrate se vor dispune măsurile legale care se impun”, a transmis IPJ Constanța.

De altfel, șeful ISU Dobrogea, Cristian Mihail Amarandei, a afirmat faptul că societatea care s-a ocupat de construcție, în 2015, a depus spre avizare pentru parcaj, însă acesta nu s-a mai prezentat, blocul fiind dat în folosință un an mai târziu. „Nu a venit constructorul. Trebuia să aibă acolo sistem de stingere și sistem de siguranță. Este un spațiu care nu poate fi numit parcare”, a mai spus Amarandei, pentru Ziua de Constanța, adăugând că nu exclude nicio posibilă cauză a producerii incendiului.

Zona parcării subterane a imobilului respectiv nu avea niciun sistem de protecție, aceasta fiind înconjurată de un gard prin care se puteau arunca cu foarte multă ușurință nu doar petarde sau vreun chiștoc de țigară, ci și alte surse inflamabile de o mărime mai mare.

Incendiu de proporții în Constanța

Cum vor plăti românii pentru neglijența autorităților în gestionarea deșeurilor. Amenzi de sute de mii de euro pe zi pentru gropile de gunoi fără autorizație de mediu

Groapa de gunoi
foto cu caracter ilustrativ

România are, la acest moment, 48 de gropi de gunoi neconforme, rămase neînchise. În zece ani au fost închise definitiv doar șase depozite de deșeuri, recunoaște chiar ministrul Mediului, Tanczos Barna. Însă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene(CJUE) va judeca România pentru 68 de gropi de gunoi care pun în pericol mediul. România nu a respectat directivele oficialilor europeni din 2011, potrivit cărora toate gropile de gunoi ilegale ar fi trebuit să fie închise. Astfel, se va ajunge în situația în care statul român va plăti amenzi de sute de mii de euro pe zi pentru fiecare groapă de gunoi fără autorizație de mediu sau care nu respectă toate standardele pentru protecția mediului. Banii vor fi suportați din bugetul de stat, adică din toate taxele și impozitele colectate de la români.

Neglijența autorităților în gestionarea deșeurilor. Cum se „aruncă pisica” în curtea firmelor de salubritate

O hotărâre a Tribunalului Hunedoara(n.r 709/2021) arată cum instituțiile din România își „pasează” responsabilitatea față de mediu. Spre exemplu, din motivarea instanței aflăm că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) “Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Hunedoara „nu a știut de ce este înființată”. Când a venit vorba despre retragerea autorizației de mediu pentru deponeul de la Bârcea(n.r Județul Hunedoara), reprezentanții A.D.I. S.I.G.D Hunedoara s-au apărat și au spus că „operatorul de salubritate este de vină, deoarece nu a transferat la timp cantitatea de deșeuri depozitată nelegal”

Ba mai mult, susțin că Asociația nu are nicio obligație de gestionare a acestui sistem, contestând calitatea de „operator” al gestionării deșeurilor.

Instanța a respins toate aceste afirmații și le-a amintit reprezentanților  A.D.I. S.I.G.D  de ce sunt plătiți

Tribunalul Hunedoara a explicat clar cui îi aparține toată responsabilitatea pentru deponeul de la Bârcea.

Asociația(n.r.  A.D.I. S.I.G.D)  a fost constituită tocmai pentru implemetarea sistemului integrat de gestionare a deșeurilor. Cunoscând că există amenințarea iminentă cu producerea unei daune pentru mediu, prin degradarea deșeurilor stocate peste termenul autorizat, A.D.I S.I.G.D trebuie să pună în aplicare măsurile preventive pentru mediu. A.D.I S.I.G.D nu este împiedicată de principiul „poluatorul plătește” să impună fondurile bănești pentru implementarea acestor măsuri de protecție a mediului”, se arată în hotărârea Tribunalului Hunedoara, mai sus amintită.

În fapt, A.D.I. S.I.G.D a fost înființată tocmai pentru a gestiona serviciile de salubrizare din județul Hunedoara. Potrivit documentelor publice, la A.D.I.S.I.G.D. au aderat 70 de localități din Hunedoara. Are personalitate juridică și atribuții de interes public.

Apă otrăvită, noxe în aer, focare de infecție, sobolani și resurse pierdute

Gropile de gunoi neconforme înseamn: apă otrăvită, noxe în aer, focare de infecții, șobolani și resurse care ar putea fi folosite în mod inteligent. Deșeurile trebuie privite ca pe niște resurse, dacă aplicăm metodele de reciclare.

În România, din păcate, Garda de Mediu și alte instituții de control ajung să sune la 112, să cheme Poliția pentru că râurile sunt otrăvite, la propriu din cauza gunoaielor fermentate(n.r levigat). Acest lucru s-a întâmplat recent în Hunedoara, Covasna, Cluj.

 „Garda de Mediu a aplicat mai multe amenzi de când funcționează deponeul și probabil vor primi amenzi și pentru poluarea pârâului. Principalul nostru scop este ca acea vale să fie curațată și ecologizată, iar din punct de vedere al repetării unui asemenea eveniment nici nu se mai pune problema, pentru că le-am trasat niște măsuri de siguranță atât noi, cât și Apele Române”, declara comisarul șef al Gărzii de Mediu Hunedoara, Dorel Bretean, în urmă cu câteva luni, potrivit știriletransilvanei.ro

Disperare și în Capitală. Mulți dintre bucureșteni cred că vor avea noi animale de companie: șobolanii, deoarece depozitul Vidra ar urma să fie închis

Garda de Mediu nu s-a ferit să spună public că acest depozit este o „bombă” ecologică și funcționează ilegal. Potrivit surselor noastre, se dorește închiderea acestuia și sancționarea firmei care îl administrează, Eco Sud SA, pentru aplicarea nelegală a tarifelor de depozitare.

S-au adus la cunoștință aspecte legate de ilegalitatea executării lucrărilor de construire a depozitului, de necorelarea capacităților de depozitare prevăzute în actele de reglementare și nerespectarea procedurii de emitere a AIM actualizată și au solicitat analiza legalității desfășurării activității operatorului depozitului de deșeuri Vidra”, explicau în urmă cu un an oficialii de la Garda de Mediu.

Soluția pentru evitarea unei catastrofe pentru mediu: aplicarea principiului „poluatorul plătește”

Deși acest principiu ar trebui să se aplice în toată țara, există localități în care mare poluatori sunt lăsați să-și facă de cap pe sănătatea noastră. Spre exemplu, în municipiul Hunedoara acest principiu este în „curs de implementare”, transmit oficialii Primăriei, la solicitarea noastră. La Călărași, se dă din umeri, când vine vorba despre taxarea marilor poluatori. Reprezentanții administrației locale par că plâng de mila marilor poluatori.

De când nu mai e combinatul. Mai sunt ăștia mari, Saint-Gobain, Siad. APM(Agenția pentru Protecția Mediului) să-și facă treabă, spun reprezentanții Primăriei Călărași, semn că nici măcar nu știu că au acces la acest principiu(instrument) când vine vorba despre tarifele deșeurilor.

Ministerul Mediului nu are o situație clară a localităților privind aplicarea principiului „poluatorul plătește”, dar susține că statul român se va întoarce împotriva marilor agenți economici, dacă România va fi obligată de CJUE să achite amenzi de ordinul milioanelor de euro.

Statul român a alocat bani din Fondul pentru Mediu pentru închiderea a opt depozite de gunoi municipale, cele mai multe dintre acestea foste centre industriale, care au fost abandonate de proprietari. S-a ajuns în această situație din cauza neglijenței administrației locale.

Citește și: Cum ajungem să plătim „taxa pe gunoi” de trei ori mai mult

Cât de „bine” miroase alianța PNL-PSD în unele afaceri cu gunoaie. La Hunedoara, favoriții sunt cu „strigare publică”(I)

În ianuarie, copiii de 5-11 ani vor putea primi vaccinul anti-Covid

Sursă foto: Mediafax
Sursă foto: Mediafax

Vaccinarea anti-Covid a copiilor de 5-11 ani ar putea începe în România în a doua jumătate a lunii ianuarie.

Anunțul a fost făcut joi, într-o conferință de presă, de coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Acesta a mai precizat că doza pe care o vor primi cei mici reprezintă o treime din doza administrată la adulți.

Campania de vaccinare pentru copiii de 5-11 ani a fost deja optimizată

Conform declarațiilor oferite de către Valeriu Gheorghiță, părinții își vor putea vaccina copiii în momentul în care se va anunța debutul efectiv al campaniei de vaccinare.

Noi am elaborat instrucțiunea care reglementează modalitatea în care se va derula vaccinarea pentru această grupă de vârstă, locațiile în care se va derula sunt în cabinetele organizate în centrele de vaccinare atât din unități sanitare, cât și din afara unităților sanitare, vorbim doar de centrele de vaccinare care folosesc vaccin de la compania Pfizer. De asemenea, se vor putea adresa pentru vaccinare și în cabinetele medicilor de familie acolo unde desigur se va solicita acest tip de vaccin”, a spus Valeriu Gheorghiță, scrie Agerpres.

Marți, 21 decembrie, între orele 11 și 12.30 va avea loc o dezbatere transmisă online pe rețelele sociale privind beneficiile vaccinării copiilor, adolescenților și tinerilor.

Dezbaterea este organizată de Guvern, Ministerul Sănătății, CNCAV și Colegiul medicilor. Vor participa experți și vor fi detaliate toate particularitățile administrării vaccinului la copii.

Familiile din Spania au stat la cozi imense pentru a-și vaccina copiii

Spania a început miercuri campania de vaccinare anti-Covid. Campania vizează copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.

Părinții au format cozi uriașe pe coridoarele spitalului Infanta Sofia din Madrid, relatează Reuters.

Era timpul. Sincer, suntem mult mai calmi acum, atât din punct de vedere al sănătății, cât și din punct de vedere școlar. Vaccinarea va ajuta și latura academică”, a spus Ana Cardenete, un asistent medical în vârstă de 38 de ani.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer acoperit de nori
1.9 ° C
2.3 °
1.6 °
87 %
3.1kmh
100 %
mar
5 °
mie
8 °
J
4 °
vin
4 °
S
3 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...