Sursa foto: turnulsfatului.ro

Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a vorbit la Digi24 despre importanța Revoluției din 1989 și transformările României după căderea comunismului.

El a precizat că țara noastră se afla deja pe „harta comunismului falimentar”, iar revoluția de acum 32 de ani a fost „cea mai sângeroasă” dintre toate. „Transformările acestea erau inevitabile. Au pornit de la Moscova, dar fiecare dintre țările comuniste a avut o altă configurație”, a precizat ambasadorul României în Austria.

Mai mult, Hurezeanu a precizat că „începutul sfârșitului pentru regimul Ceaușescu” a inceput la Timișoara.

„Timișoara a fost laboratorul cu primii morți, cu reprimarea sângeroasă a tentativelor revoluționarilor, și apoi ceea ce s-a întâmplat în Timișoara s-a extins în întreaga țară”, a mai declarat Emil Hurezeanu.

32 de ani de la Revoluția din 1989

De asemenea, Hurezeanu a explicat faptul că regimul Ceaușescu nu avea cum să reziste, iar căderea comunismului era tot mai certă. Mai mult, el mai mai spus că de la Europa Liberă s-au auzit primele glasuri „ale libertății.”

„În 1989, în decembrie, să știți că tot de la Europa Liberă s-au auzit și primele glasuri ale libertății care anunțau eliberarea Timișoarei, de exemplu, cu o înregistrare celebră între timp”, a mai declarat Hurezeanu.

Cu toate acestea, ambasadorul României în Austria e de părere că informațiile puține din cărțile de istorie, cu privirere la Revoluția din 1989, reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă învățământul românesc. „Și aici trebuie să spun că e o rușine că în cărțile de istorie de astăzi nici măcar 20 de rânduri întregi nu sunt dedicate Revoluției”, e de părere fostul jurnalist.

Mai mult, în încheierea mesajului său, Hurezeanu a precizat că după căderea comunismului în Decembrie 1989, țara noastră a intrat într-o eră istorică, împreună cu alte țări.

„România a intrat într-o altă eră istorică atunci, împreună cu toate celelalte țări, dincolo de întârzieri, dincolo de neajunsuri. În definitiv, dacă ne uităm bine la ce se întâmplă 32 de ani mai târziu în jurul nostru, nu doar în România, începem să fim mai înțelegători, dacă pot să mă exprim diplomatic”, a încheiat ambasadorul Emil Hurezeanu.

Reamintim că semnalul Revoluției a fost dat în 16 decembrie 1989, la Timișoara, de un tânăr care a oprit tramvaiele în fața bisericii reformate a lui Tőkés și a strigat „Libertate!”.

Ion Iliescu, atac la Mihai Gâdea și Antena 3: „Nu înțeleg ce vrea să transmită”

Articolul precedentCiucă: ”Este nevoie de protejarea persoanelor cu venituri mici”
Articolul următorSalariile profesorilor vor fi majorate cu 8%
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.