Daniel Tudorache

Daniel Tudorache își anunță candidatura pentru Primăria Sectorului 1, convins pare-se de o petiție online lansată de cetățeni sub sloganul „Ne vrem primarul înapoi!” Nemulțumiți de conducerea despotică a primăriței Clotilde Armand, locuitori din Sectorul 1 critică vehement ultimii patru ani de administrație, marcați de scandaluri, anchete de fraudă, blocaje în implementarea investițiilor, precum și probleme majore de salubritate, apariția rozătoarelor și a insectelor de tot felul. Aceste probleme au afectat grav spitalele, școlile, grădinițele dar și alte instituții publice din sector, transformându-l într-unul dintre cele mai murdare și insalubre zone ale capitalei.

Printre ”performanțele” primăriței este și faptul că, potrivit Ziarului Financiar, Primăria Sectorului 1 a utilizat doar 11% din fondurile europene care i-au fost alocate, echivalentul a sub 11 milioane de euro dintr-un total de 96 de milioane de euro. Este o performanță să ai și deficit bugetar la Primăria Sectorului 1! Clotilde Armand poate fi un exemplu de țățism administrativ.

Clotilde Armand a fost în centrul celui mai mare scandal electoral după ce a fost filmată în prezența sacilor cu voturi, ceea ce a stârnit acuzații de fraudă electorală. Imaginile au fost difuzate pe larg în mass-media, însă aceasta a continuat să-și exercite funcția de primar al Sectorului 1, protejată probabil de un sistem care a evitat să aducă cazul în fața justiției. Deși incidentul a fost vizibil pentru public și documentat prin înregistrări video, nu s-a inițiat niciun proces legal care să-i conteste mandatul, lăsând impresia unei impunități nejustificate în acest caz flagrant.

Vizibil iritată de aceste acuzații a preferat în loc de explicații (mai puțin aia cu ”Noua ni s-a spus că, camerele de luat vederi nu funcționează!) să atace tot timpul pe cineva. Cel mai la îndemână era fostul Primar, Daniel Tudorache, pentru care a dezvoltat o adevărată pasiune în a-l denigra aproape zilnic.

Când nimic nu este ceea ce pare

În ultimii patru ani, Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, a fost subiectul unor anchete judiciare care, conform majorității, au fost motivate politic. Aceste investigații au fost percepute ca fiind inițiate pentru a-l discredita și elimina din competiția politică, în contextul în care opozanții săi, inclusiv Clotilde Armand și așa-numita gașcă „rezist” din sistemul de justiție, au fost acuzați că folosesc justiția ca instrument de luptă politică.

De-a lungul acestor procese, instanțele de judecată au arătat în mai multe rânduri că acțiunile procurorilor DNA pot fi excesive și că multe dintre acuzațiile aduse sunt neîntemeiate, ceea ce a dus la percepția publică că unele procese sunt folosite pentru scopuri politice mai degrabă decât pentru justiție.

Situația din Sectorul 1 a intensificat neîncrederea cetățenilor în sistemul electoral și în justiție, exacerbând sentimentul de nedreptate și de manipulare politică. Această atmosferă tensionată a creat o criză de neîncredere ce poate avea implicații serioase asupra stabilității politice și sociale. Aceasta subliniază nevoia de transparență și integritate în procesele judiciare și în administrarea voturilor, pentru a restabili încrederea publică în instituțiile democratice.

Legătura cu Primăria Capitalei

Având în vedere contextul politic actual din Sectorul 1, Daniel Tudorache pare să fie favoritul pentru atragerea celui mai mare număr de voturi. Popularitatea sa nu se limitează doar la membrii PSD, ci se extinde masiv și printre cetățenii profund nemulțumiți de actuala administrație a primăritei Clotilde Armand. Chiar înainte de începerea oficială a campaniei electorale, Tudorache a reușit să îi devanseze pe concurenții săi, George Tuță, garantat Andrei Chiliman, și pe fostul primar al Sectorului 3, Liviu Negoiță, aceștia nemaicontând atât de mult în calculele electorale.

Susținătorii lui Tudorache își amintesc cu exactitate perioada în care acesta era la conducerea Primăriei: accesibilitatea administrației, străzi curate, o Poliție Locală respectată și proiecte de infrastructură în derulare. Centrul Caraiman, de exemplu, era un spațiu comunitar activ, nu doar un ”sediu” pentru ONG-uri apropiate de administrația curentă. Aceste adevăruri îl plasează pe Tudorache în topul sondajelor.

În acest context, partidul din care Tudorache a făcut parte până de curând începe să se întrebe dacă va beneficia de sprijinul său în obținerea voturilor atât de necesare pentru Gabriela Firea. Există posibilitatea ca Firea să își crească decisiv numărul de voturi dacă va fi susținută de Tudorache, datorită imaginii reale a a cestuia în sector. Daniel Tudorache este susținut de Partidul România Puternică, un partid nou intrat pe scena politică românească care îl are în funcția de Președinte Executiv pe Gabriel Marin.

VIASorin PREDA
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentCiolacu anunță că vin pensiile: „Este efectul creșterii numărului de locuri de muncă și salariilor”
Articolul următorOMUL PĂDURII la DEPARTAMENTUL XI
Senior partner Ziarul de Investigatii