Sursa: gov.ro

Înainte de minivacanta de 1 Mai, membrii guvernului s-au reunit într-o ședință, pentru a discuta despre un proiect de lege, 25 de proiecte de hotărâri de guvern, câteva memorandumuri, analize și o informare.

Și, pentru că se apropie sărbătorile pascale, premierul Marcel Ciolacu a reiterat că pensionarii vor avea tot ce le trebuie. În primul rând, că banii vor ajunge la ei înainte de Paște.

Discuțiile nu erau incluse printr-un proiect pe ordinea de zi a ședinței, însă înainte de a explica punctele asupra cărora va vota guvernul, Ciolacu a ținut să asigure că „suntem în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate, cum am promis, înainte de Paște”.

Îi asigur pe români că rămânem la fel de de hotărâți și cu privire la plata pensiilor recalcuate în septembrie. Știu și sunt ferm convins că vor mai fi până atunci zeci de știri că nu sunt banii necesari. Însă datele din primul trimestru arată clar: avem o majorare a încasărilor din contribuțiile sociale cu peste 22%! Acesta este efectul creșterii numărului de locuri de muncă și a salariilor. Vom asigura plata integrală a pensiilor recalculate, banii, de altfel, sunt deja prinși în buget pentru întreg capitolul de pensii”, a transmis Ciolacu.

Și, dacă tot era ședință de Guvern, premierul PSD a detaliat succint și câteva dintre proiectele aflate pe ordinea de zi, inclusiv unul care vizează suplimentarea și finanțarea Programului național ”Masă sănătoasă”.

Potrivit lui Ciolacu, programul primește un „impuls” de aproape 100 de milioane de lei, cu mențiunea că „fondurile totale alocate în 2024 acestui program de combatere a abandonului școlar depășesc 1,1 miliarde de lei” și că „de o masă sănătoasă în școli vor beneficia circa 460.000 de copii”.

Articolul precedentLucrări de îmbunătățiri funciare „cu dedicație”; un director a fost trimis în judecată pentru luare de mită
Articolul următorDaniel Tudorache, prin imaginea bună de care se bucură în teritoriu, este cel care inclină decisiv balanța pentru Primăria Generală