Sursa foto: Mediafax

Joi, 25 noiembrie, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani.

Conform comunicatului agenției, experții au analizat, timp de două luni, datele medicale cu privire la riscurile și eficiența vaccinului pentru grupa de vârstă 5-11 ani. Până acum, la nivelul Uniunii Europene, vaccinul produs de compania Pfizer-BioNTech era administrat doar persoanelor cu vârste de peste 12 ani.

Vaccinul produs de Pfizer-BioNTech poate fi administrat și copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat că dozajul pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani este de 10 micrograme. Vaccinul va fi administrat în două doze, la interval de 21 de zile. „Sunt flacoane cu 10 doze care au stabilitate la temperatura de două grade timp de 10 săptămâni”,  a spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

În țara noastră au fost identificate 45 de cabinete de vaccinare în spitale și 135 în centrele unde se folosește vaccinul Pfizer pentru ca cei cu vârste între 5 și 11 ani să se imunizeze. „Aceste situaţii vor fi în dinamică şi pe măsură ce vom avea o finalizare a numărului de cabinete, o vom comunica”, a spus Gheorghiţă în urmă cu două zile. La nivel mondial, SUA, Israel, China, Cuba și Emiratele Arabe Unite au aprobat vaccinurile COVID-19 pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.

Tot joi, Comisia Europeană a propus ca rezidenții Uniunii Europene să se vaccineze cu a treia doză „booster” pentru a putea călători într-o altă țară din blocul comunitar fără teste sau obligativitatea de a intra în carantină.

În toată lumea au fost administrate 7,8 miliarde de doze de vaccin împotriva noului coronavirus. De asemenea, 3,3 miliarde de oameni au primit două doze de vaccin, mai exact 42,7% din populația globului.

La nivel european, peste 70 % din populație s-a vaccinat împotriva COVID-19. În total, peste 256 de milioane de adulți din UE au în prezent o schemă completă de vaccinare. În țara nostră, rata de vaccinare a ajuns la 43% din populație.

Valeriu Gheorghiță anunță cum va fi făcută vaccinarea pentru copiii peste 5 ani

Articolul precedentGroapa de gunoi Vidra, la un pas de a fi închisă. Primarii au intrat în alertă. Document
Articolul următorCioloș, despre învestirea noului guvern: „Suntem singuri împotriva lor”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.