1.2 C
București
duminică, 25 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 529

Zelenski: „Ucrainenii au dovedit că ştiu să lupte mai profesionist decât o armată care luptă de zeci de ani”

Sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Președintele Ucrainei a declarat, sâmbătă noaptea, că poporul său a dovedit că știe să lupte „mai profesionist” decât armata rusească.

„Cea de-a 24-a zi a invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia s-a încheiat. După opt ani de agresiune, ucrainenii au dovedit că ştiu să lupte mai profesionist decât o armată care luptă de zeci de ani în diferite regiuni şi în diferite condiţii”, a declarat Volodimir Zelenski, potrivit news.ro.

De asemenea, liderul de la Kiev a dat asigurări că va continua să răspundă „cu înțelepciune și curaj” atacurilor ce vin din partea inamicilor, afirmând că armata rusă și comandanții lor sunt incompetenți, capabili doar să își ducă „oamenii la măcel.”

Cel puţin 847 de civili au fost ucişi şi 1.399 răniţi în Ucraina de la începerea războiului

Totodată, liderul de la Kiev a anunțat că sâmbătă au fost evacuați peste 6.000 de persoane prin opt coridoare umanitare, în Berviția și Bucea. Cu toate acestea, din cauza atacurilor rusești, oamenii din Borodianka, regiunea Kiev, nu au putut fi evacuați.

Ce se întâmplă la Mariupol reprezintă „un act de teroare”, iar atacurile asupra orașului vor rămâne în memorie pentru secole, e de părere Zelenski. Mai mult, acesta a spus că Rusia a suferit pierderi „fără precedent”, precizând că există anumite zone unde s-au dus lupte grele, prima linie fiind împânzintă „cu cadavre ale soldaților ruși.”

„Şi aceste trupuri, aceste cadavre, nu sunt ridicate de nimeni. Sunt trimise noi unităţi să avanseze chiar peste ele”, a concluzionat Volodimir Zelenski.

Reamintim că ieri, președintele ucrainean a ceurt Elveției să ia toate măsurile posibile împotriva oligarhilor ruși, care „din frumoasele orașe elvețiene” contribuie la măcelul ce are loc în Ucraina.

De la debutul războiului și până acum, 3,3 milioane de persoane au fugit din calea gloanțelor, în timp ce 6,5 milioane de persoane au fost strămutate în interiorul țării. Totodată, potrivit ONU, peste 12 milioane de persoane sunt așteptate să părăsească Ucraina și să își găsească un refugiu în țările vecine și cele din Vest.

Când viața bate filmul. Volodimir Zelenski, transformat în idolul generației căreia îi este teamă să meargă în Armată, este actorul de comedie care a ajuns președintele Ucrainei

Fostul comandant al forțelor armate britanice: Putin trebuie să fie judecat într-un ”proces de tip Nürnberg”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Fostul comandant al forțelor armate britanice insistă ca Vladimir Putin să fie judecat într-un ”proces de tip Nürnberg”.

Prezent la BBC, Richard Dannett a pus accent și pe rolul pe care îl joacă moralul în războaie, spunând că moralul are o influență uriașă asupra a ceea ce se întâmplă pe teren.

Când vorbim despre puterea de luptă, există trei componente – există componenta fizică (tancurile, avioanele, echipamentul), există componentele conceptuale (planurile pe care le fac generalii), dar apoi există și componenta morală – aceasta este voința soldaților de a lupta”, a spus Dannett, citat de Mediafax.

Fostul comandant al forțelor armate britanice, despre soldaţii ruşi: “Acești tineri sunt absolut confuzi, mulți dintre ei sunt foarte tineri, speriați, epuizați de săptămâni de exerciții”

Înțelegem că au fost informați foarte prost, că vor pleca, că se vor mișca rapid, că vor fi primiți ca pacificatori și eliberatori, dar de fapt ceea ce au găsit a fost aceea că forțele armate ucrainene, civilii ucraineni, luptau cu hotărâre împotriva lor. Acești tineri sunt absolut confuzi, mulți dintre ei sunt foarte tineri, speriați, epuizați de săptămâni de exerciții”, a mai declarat Richard Dannett.

”Acești oameni tineri nu numai că sunt speriați, dar acum sunt înfometați”

Moralul trupelor ruse a fost slăbit și mai mult de un eșec al sistemelor logistice ale armatei, a conchis Richard Dannett.

În plus, acesta a făcut referire la problemele grave cu care se confruntă armata rusă în timpul operațiunii militare speciale, ordonată de Vladimir Putin.

Putin merită un proces de tip Nürnberg, pentru a condamna absolut, pentru totdeauna, în cărțile de istorie, ceea ce a făcut, alături de generalii săi

Acești oameni tineri nu numai că sunt speriați, dar acum sunt înfometați. Combustibilul pentru tancuri nu este disponibil, așa că au fost puși într-o situație teribilă. Prin urmare, nu este de mirare că armata rusă nu a făcut progrese pe teren. Ei au fost nevoiți să recurgă acum la această tactică imorală, de a bombarda civili lipsiți de apărare”, a precizat fostul comandant al armatei britanice, potrivit Gândul.ro.

Dannett și-ar dori ca Vladimir Putin să nu fie doar pus pur și simplu sub acuzare, ci să se organizeze un proces de tip Nürnberg, pentru a condamna absolut, pentru totdeauna, în cărțile de istorie, ceea ce Putin și generalii săi au făcut.

Procesele de la Nürnberg au fost o serie de procese celebre pentru faptul că, în cadrul lor, au fost inculpați importanți membri ai conducerii politice, militare și economice a Germaniei Naziste

Procesele au avut loc între 1945 și 1949 în orașul Nürnberg, Germania, în Palatul de Justiție din Nürnberg.

Primul și cel mai cunoscut dintre aceste procese a fost Procesul Principalilor Criminali de Război în fața Tribunalului Militar Internațional (TMI), în care au fost judecați 24 dintre cei mai importanți lideri ai Germaniei naziste, atât capturați cât și în contumacie. Dezbaterile procesului s-au ținut între 20 noiembrie 1945 și 1 octombrie 1946.

Al doilea set de procese ale unor criminali de război mai puțin importanți a avut loc conform Legii nr. 10 a Consiliului de Control la Tribunalele militare de la Nürnberg (TMN), printre care Procesul medicilor și Procesul judecătorilor.

Uitându-mă la discursul și comentariile celor de la AUR, înțeleg de ce 60% dintre ruși îl cred pe Putin

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Discursul politic, în sine, nu trebuie să fie adevărat.

Nu trebuie să fie documentat. Pentru că nici cei care îl ascultă, n-o să stea să caute alte surse de informații decât cele pe care i le dai tu, cu titlu de adevăr suprem.

E de ajuns să fie, cât de cât, pe aceeași linie cu ceea ce crezi tu, deja.

De exemplu: nu mai avem încredere în clasa politică din România. Să fim serioși, cam niciunul dintre noi nu mai avem. Dar stăm, căutăm, cercetăm, pentru a face o delimitare între clasa politică și fiecare om politic, în parte. Sau invers.

Dacă nu ești obișnuit să faci asta, atunci o să crezi orice novice în ale politicii, care-ți vine cu exact acest discurs, în cuvinte simple și, eventual, pline de mânie. O să vezi în el salvatorul.

Asta explică de ce Vadim Tudor a avut atâția adepți. Pentru că spunea cam tot ce voia lumea să audă, dar pe un ton răstit și ferm. Dacă mai băga și vreo două înjurături, deja era parte din popor. Se delimita de clasa politică existentă, prin furie.

Iar aceste lucruri nu pot fi decât triste: pentru că, de-a lungul timpului, politicienii ne-au dezamăgit atât de mult, încât ne-am pierdut încrederea în ei. Pentru că foarte mulți nu știu să facă distincția între discursul real și cel manipulator. Pentru că, de chestiile astea două, profită alții, care nu prea știu cu ce se mănâncă politica.

Discursul AUR: dezlânat, manipulator, ilogic

”După pandemie și război, care va fi următoarea spaimă pe care o vor folosi pentru a pune poporul în genunchi? Încălzirea globală?!”

Deci, cu alte cuvinte, nici pandemia, nici războiul nu există. Nici încălzirea globală. E doar o modalitate de a subjuga daci liberi și independenți.

Nici măcar nu trebuie să ai foarte multe studii. Cred că și o persoană de 30 de ani, cu doar 4 clase primare, poate să-ți spună că ce se întâmplă cu clima nu e ok. Nu, nu e o consporație mondială, e efect al poluarii la care contribuim, fiecare dintre noi, în parte. Dar dă mai bine la public să sugerezi, subtil, că cineva vrea să te facă sclav.

Încă o sugestie că nici Covid, nici războiul nu sunt reale, marca AUR:

”Covid 19, victima colaterală a războiului din Ucraina”

Urmată de:

”In ultimii doi ani ni s-a tot spus ca „autoritatile ascultă de stiință”.

Greșit! În Romania, stiinta asculta de autorități!

Dacă până acum câteva zile, trebuia sa stam in casă, să stăm cât mai departe unul de celălalt si sa purtăm mască, brusc pandemia a fost oprită așa cum oprești un bec.

Peste 35.000 de oameni s-au înghesuit pe stadion, fără mască si fără distantare socială. Curat „știință”, dle Arafat!”

Cu alte cuvinte, pandemia a fost așa, o chestie a autorităților. Care, când au inventat ceva mai bun (un război, cu refugiați, bombardamente și victime reale) au uitat de ea.

Bun. Nu cred că AUR a văzut nici victime de Covid, nici morți în Ucraina. Nici refugiați, că erau mai ocupați să organizeze marșuri, decât să se ducă la granițe, dar asta e deja altă poveste.

Și dezinformarea continuă

 ”USR PLUS se opune finalizării unor centrale construite în proporție de 90%!”

Trecând peste remarca evidentă că cineva aflat în componența Guvernului ar trebui să știe că nu mai e USR-PLUS, partidul se cheamă USR.

De ce s-au opus? De ce s-a oprit construcția acelor hidrocentrale? Nu era, cumva, vorba despre niștre hidrocentrale construite ilegal în zone protejate? Nu se încălcau, cumva, prin construcția lor, Directiva Habitate transpusă în legislația națională prin OUG 57/2007 și Directiva privind evaluarea de mediu, transpusă prin Legea 292/2018?

Dar credeți că AUR a catacdisit să vadă despre ce e vorba? Oare știu despre existența acestor Directive? Și chiar dacă știu, comentatorii lor clar nu știu. Și nici n-o să-i informeze nimeni, că e mai ușor să iei mâncarea deja mestecată, decât să-ți faci cercetarea.

Știu, probabil sun ca o moară stricată: verificați-vă informațiile. Nu vă lăsați manipulați. Nu credeți nici măcar ce am scris eu aici. Căutați legea. Sursa. Citiți.

Dacă unii continuă să ia informația așa cum vor alții să fie prezentată, putem foarte bine să ne întoarcem în epoca Ceaușescu. Sau să ne mutăm în Rusia lui Putin.

Ministrul Familiei: ”Copiii din grija statului vor ajunge în familii iubitoare”

Foto: Facebook - Gabriela Firea
Foto: Facebook - Gabriela Firea

Ne preocupăm de copiii aflați în situații de risc, care trăiesc în medii violente, în familii sărace, cei care riscă să abandoneze școala sau cei care au părinții plecați la muncă în străinătate”, a declarat ministrul familiei, astăzi, pe pagina de Facebook.

Ministrul Familiei a precizat astăzi, 19 martie, că a participat la o întâlnire de lucru cu noua conducere a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

În cadrul întâlnirii, au fost purtate discuții despre direcțiile de lucru pe care trebuie calculate pentru a le oferi acestor copii o viață mai bună.

O nouă echipă și-a început mandatul, concomitent cu această criză umanitară

În postarea publicată pe contul de socializare, Gabriala Firea a ținut să ureze mult succes noii echipe care și-a început mandatul în plină criză umanitară.

Este vorba despre Elena Tudor, noul președinte al ANPDCA, un om care și-a dedicat viața acestui sistem. În plus, Elena Tudor lucrează de peste douăzeci de ani în sistemul de protecția a copilului și, în mod cert, își va folosi din plin experiența acumulată.

Vocea copiilor instituționalizați și-a găsit un loc în echipa noastră prin Vișinel Bălan, noul vicepreședinte al ANPDCA. Ideile sale vin din experiența proprie, traumatizantă, de fost copil al sistemului. Nu în ultimul rând îi urez succes și Cristinei Cuculas, noul secretar general, un om cu vechime în acest domeniu”, a adăugat ministrul Familiei.

De asemenea, Gabriela Firea a ținut să puncteze că o prioritate este Garanția pentru Copii. În plus, vor fi folosite toate oportunitățile de finanțare nerambursabile.

Centrele de plasament se închid, devenind case de tip familial și locuri mult mai sigure și mai prietenoase pentru copiii instituționalizați

În paralel, creștem numărul copiilor adoptabili din România. Sunt aproape 6.000 de copii în grija statului care pot ajunge într-o familie iubitoare. Pentru alți 1.000 de copii sunt în proces de a fi declarați adoptabili”, se arată în postare.

În finalul postării, Gabriela Firea a menționat că România se află pe ultima sută de metri cu procesul de dezinstituționalizare, început de prea multă vreme, iar, în momentul de față, se închid și ultimele centre de tip clasic din țară.

15 centre de plasament au fost închise în ultimul an! Le transformăm pe toate în case de tip familial – locuri mai prietenoase, mai sigure, mai aproape de sensul cuvântului acasă”, a conchis ministrul Familiei.

Cîțu: „Fără populisme și cai verzi pe pereți”

Sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele PNL Florin Cîțu a anunțat că singura măsură prin care ar putea crește veniturile nete ale tuturor salariaților este reducerea contribuțiilor.

Fostul premier a explicat „specialiștilor” că o astfel de măsură nu va afecta valoarea pensiei viitoare a angajaților de astăzi.

„Pensia este calculată în funcție de salariul brut, nu de valoarea contribuției. Mai simplu: o scădere a contribuției înseamnă o creștere a salariului net astăzi. O creștere a salariului brut înseamnă o creștere a pensiei, în viitor, a angajaților de astăzi”, a scris Cîțu.

„Există un șoc neprevăzut care afectează economia”

De asemenea, liderul liberalilor a amintit că obiectivul numărul 1 pentru PNL este luarea unor decizii care să asigure o economie puternică, precizând că de-a lungul ultimilor ani, partidul pe care îl conduce a știut să administreze o economie „lovită de șocuri neprevăzute.”

„Am reușit împreună cu toți românii, sector privat și public, să aducem măsuri care să asigure cea mai rapidă revenire a economiei din ultima sută de ani, dar și una dintre cele mai mari creșteri economice din UE în această perioadă dificilă”, a declarat Cîțu.

Totodată, acesta a mai spus că deciziile pe care Guvernul le ia garantează sau nu „o revenire rapidă” prin care se va reduce inflația și se vor creea locuri de muncă. Mai mult, Cîțu a precizat că pe termen scurt trebuie implementate măsuri care să reducă impactul prețurilor la energie, iar pe termen mediu, revenirea în V a economiei.

„Revenirea în V este posibilă doar dacă nu cădem în plasa măsurilor populiste. Altfel spus, dacă după acest șoc economia nu-și revine RAPID, înseamnă că au fost aplicate măsurile populiste.  Noi, PNL, întotdeauna ne vom opune măsurilor populiste și o vom face ca și până acum: public, asumat, curajos”, a concluzionat președintele PNL Florin Cîțu.

Cîțu, despre reducerea accizei la carburanți: „În coaliție subiectul a fost închis”

Zelenski vrea să pună capăt războiului. Mesajul transmis Kremlinului

Sursa foto: Facebook/ president.gov.ua

Volodimir Zelenski a transmis un mesaj oficialilor de la Moscova, sâmbătă, precizând că a sosit timpul pentru negocierile legate de pace și securitate pentru Ucraina. Liderul de la Kiev a avertizat că este singura șansă a Rusiei de a „minimaliza daunele cauzate de propriile greșeli.”

„Este timpul să ne întâlnim. E timpul să discutăm. Este timpul să restabilim integritatea teritorială şi justiţia pentru Ucraina”, a declarat Zelenski, potrivit news.ro.

De asemenea, președintele Ucrainei a avertizat că în caz contrar, pierderile Rusiei vor fi atât de mari, încât va fi nevoie de multe generații ca să-și revină.

Negocierile dintre oficialii ruși și ucraineni continuă

Ieri, șeful delegației ruse a anunțat că există o „apropiere” a pozițiilor în chestiunea unui statut neutru al Ucrainei, după mai multe runde de negocieri ce au avut loc de la începutul războiului.

„Subiectul statutului de neutralitate al Ucrainei şi al neaderării acesteia la NATO este unul din punctele-cheie ale negocierilor, este punctul în care părţile şi-au apropiat poziţiile cât mai mult posibil”, a spus Vladimir Medinski.

Cu toate acestea, de cealaltă parte, consilierul prezidențial al lui Zelenski a scris pe o rețea de socializare că „declaraţiile părţii ruse sunt doar cererile lor de la început şi nimic mai mult.” Acesta a reamintit că Ucraina vrea o încetare a focului și retragerea trupelor ruse.

Pe parcursul negocierilor de pace, bombardamentele ruse asupra orașelor-cheie din Ucraina nu au încetat. Mai mult, au fost luate ca ținte numeroase infrastructuri civile.

Reamintim că în urmă cu o zi, Ucraina a pierdut accesul la Marea Azov, în timp ce soldații ruși continuă să atace Mariupol, principalul port ucrainean.

De asemenea, sâmbătă, 19 martie, în zona regiunii Luhansk din estul Ucrainei va fi deschis un coridor de evacuare, forțele ruse fiind de acord să permită locuitorilor să părăsească mai multe orașe din regiune.

Cu toate acestea, bombardamentele haotice de arilerie au continuat zilele trecute, când zeci de mii de oameni au fost evacuați.

București: protest în Piața Victoriei, împotriva războiului din Ucraina: ”Chinul lor este prezent și viu pentru noi!”

București: protest în Piața Victoriei, împotriva războiului din Ucraina: ”Chinul lor este prezent și viu pentru noi!”

Foto: Facebook - Stop The War
Foto: Facebook - Stop The War

Astăzi, 19 martie, în Piața Victoriei din București se va desfășura un protest împotriva războiului din Ucraina, eveniment intitulat Stop the War.

Acțiunea este organizată de Corupția Ucide, Greenpeace România și alte 11 asociații.

Manifestanții se vor întâlni în Piața Victoriei, începând cu ora 16:00. În jurul orei 18:00 vor porni, în marș, către Ambasada Federației Ruse (Şos. Pavel Kiseleff nr. 6)

Este un gest comun al orașelor europene prin care își manifestă susținerea pentru Ucraina în această situație dificilă. Este și poziția fermă împotriva oricăror acte care limitează libertatea statelor lumii. Ne alăturăm demersului și îi invităm pe toți cei care cred în pace și doresc să trimită un semnal puternic pentru încetarea acestui război injust, neprovocat, care ucide zilnic oameni nevinovați!

Cerem Rusiei sa puna capat masacrării vieților nevinovate ale civililor ucraineni, mulți dintre ei, copii!!”, se arată în textul publicat pe pagina de Facebook a evenimentului.

”Este o datorie și în virtutea Tratatului de la Budapesta din 1994, prin care Federația Rusă și-a asumat respectarea suveranității Ucrainei, dar pe care a decis să o invadeze!”

Participarea fiecăruia la protest semnifică comemorarea victimelor și solidarizarea cu cetățenii ucraineni și ruși care se pronunță pentru soluționarea nonviolentă a crizei și evitarea escaladării conflictului.

Imagini de la această manifestație vor fi postate pe rețelele de socializare din toate orașele participante, folosind hashtag-ul comun: #CitiesWithUkraine.

Reprezentanții Greenpeace România au precizat că protestul va fi unul pașnic, pentru pace. De asemenea, aceștia au punctat că pacea nu poate fi atinsă fără a ne desprinde de industriile care pompează bani în conflicte. ”E tot mai clar pentru întreaga lume: combustibilii fosili alimentează războiul!”, au declarat membrii Greenpeace.

Ca români, cetățeni și autorități, ne facem în fiecare zi datoria de a sprijini refugiații din țara vecină, Ucraina: familii dezrădacinate, despărțite, oameni ce fug disperați din calea războiului lăsându-și în urmă agoniselile și patria. Chinul lor este prezent și viu pentru noi. Acești oameni năpăstuiți de urgia dezlănțuită la Kremlin se pot baza pe noi!”, au adăugat organizatorii.

Textul este însoțit de traducerea în limba ucaineană. Se preconizează participarea a peste 1.000 de manifestanți.

Un fost premier britanic transportă donații pentru refugiații din Ucraina

Sursa foto: Facebook/ David Cameron

Fostul premier britanic David Cameron a postat pe rețelele de socializare mai multe fotografii în care apare la volanul unui camion ce are destinație Polonia.

Acesta a precizat că în ultimii doi ani a fost voluntar la Chippy Larder, un proiect din orașul său natal ce ajută familiile cu venituri mici. Fostul premier a scris că în timpul „blocării” a făcut mii de livrări, iar „magazinul” este deschis și bine folosit.

„În ultimele două săptămâni, am făcut apel pentru lucrurile de care au nevoie refugiații din Ucraina când ajung în Polonia. Răspunsul a fost uimitor și a umplut un mic camion cu totul, de la scutece la produse sanitare, haine calde până la truse de prim-ajutor”, a precizat David Cameron.

Din Parlament, printre oamenii de rând

Policitianul a fost surprins de generozitatea comunității din West Oxfordshire și a poporului britanic.

„În prezent, conduc în Polonia cu doi colegi Chippy Larder pentru a face livrarea noastră la Crucea Roșie. Va fi un drum lung, dar vă voi ține la curent pe parcurs”, a conchis fostul premier britanic.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie a salutat ajutorul pe care poporul britanic îl oferă cetățenilor ucraineni ce au fugit din Ucraina, dar a îndemnat să facă donații în bani deoarece i-ar ajuta mult mai mult pe refugiați.

 „Mesajul este simplu: dacă puteți, donați mai bine câteva lire sterline decât să aduceți lucruri într-o pungă”, a spus acesta.

Reamintim că de la începutul războiului ruso-ucrainean, peste 3 milioane de oameni au fost nevoiți să își abandoneze casa și să își găsească refugiu în țările vecine. În Polonia, spre exemplu, s-au refugiat aproape 2 milioane de cetățeni ucraineni.

Țara noastră a fost tranzitată de peste 450 de mii de refugiați, dintre care aproape 100 de mii au decis să rămână. Potrivit ONU, dacă războiul dintre Rusia și Ucraina nu se va sfârși curând, numărul celor care fug din calea gloanțelor ar putea ajunge la 12 milioane. Mai mult, peste 40 de milioane de oameni ar urma să se confrunte cu sărăcie extremă din cauza conflictului izbucnit pe 24 februarie.

Europarlamentarul Vincze Lorant, despre criza refugiaților: „Greul de-abia acum urmează”

Ministrul Economiei, despre plafonarea prețului la energie: „Este o măsură pe care o aşteptam”

Sursa foto: Facebook/ Florin Spătaru

Ministrul Economiei Florin Spătaru a declarat vineri, la Antena 3, că măsura adoptată de Executiv în domeniul energiei va intra în vigoare de la 1 aprilie 2022, până la 31 martie 2023.

„Vom avea un preţ pentru consumatorii casnici care consumă până la 100 kw, de 0,68 de lei/kw, vom avea până la 300 kw, pentru consumatorii casnici 0,8 lei şi de asemenea pentru companii, pentru non casnici avem un preţ de 1 leu/kw. Pentru gaz avem un preţ de 0,31 şi 0,37 lei/kw pentru non-casnici, până la o limită de 28.000 de kw aferent anului 2021”, a spus FLorin Spătaru.

Oficialul a declarat că măsura pe care membrii guvernului au anunțat-o va intra în vigoare la timp.

Spătaru: „România este mai puţin dependentă decât alte ţări”

Totodată, ministrul Economiei a amintit că există instrumente (ANRE, ANPC) ce vor sancționa furnizorii care nu respectă măsurile adoptate de Executiv, ce vor intra în vigoare din 1 apirlie.

„Dacă avem o situaţie similară cu ceea ce s-a întâmplat în luna ianuarie, eu sper că nu se va mai întâmpla acest lucru pentru că nu mai avem probleme la furnizori, să îşi adapteze aplicaţiile”, a mai spus Spătaru.

De asemenea, oficialul a precizat că în scurt timp va fi operațională o platformă pentru consumatorii mari industriali, pentru cei care vor beneficia de acea schemă  de compensare valabilă din 2018 până în 2020 va fi valabilă şi în continuare. Mai mult, se vor putea încheia contracte bilatarale directe pentru ca piața la energie să fie reglementată.

În încheierea mesajului său, Florin Spătaru a anunțat că țara noastră este mai puțin dependentă energetic față de alte țări europene.

„România este mai puţin dependentă decât alte ţări. Dar trebuie să facem investiţii, haide să operaţionalizăm acel plan de modernizare pentru investiţii în panouri solare şi energie regenerabilă, să putem să exploatăm gazul şi gazul din Marea Neagră, dar şi cel terestru pentru a ne reduce această dependenţă. Această dependenţă poate fi redusă pas cu pas, dar trebuie să facem aceşti paşi”, a concluzionat ministrul Economiei Florin Spătaru.

Citește și articolul: Guvernul ia în calcul reducerea accizei la carburanți și TVA zero la alimente

Vasile Dîncu: „România poate deveni un hub care să furnizeze securitate în zonă”

Sursa foto: Facebook/Vasile Dîncu

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a declarat că e nevoie de o formulă prin care să se elimine o parte din fricile generate de neîncredere în stat, în politicieni, în instituţii. Acesta e de părere că suntem „foarte fragili” în fața Rusiei din cauza dezinformării în spațiul public.

Totodată, oficialul a reamintit de importanța României în NATO din ultima vreme și de formarea țării noastre într-un hub care să furnizeze securitate în zonă.

(…) Rămâne să fim destul de deştepţi, destul de rapizi şi să acţionăm. (…) Să încercăm să lucrăm cu date, cu ambiţii şi cu acţiuni”, a afirmat Dîncu, potrivit Agerpres.

Dîncu: „Eu primesc, de la înjurături la sfaturi, sute în fiecare zi pe Facebook”

De asemenea, ministrul Apărării a punctat importanța unei dezbateri publice cu privire la securitatea națională, precizând că în ultima vreme, acest concept a fost contestat.

„Haideţi să vedem ce înţelegem noi (…) Dacă indivizii, dintr-un singur zvon, se înghesuie să-şi ia paşapoarte şi să plece, degeaba mai încercăm noi să avem o dinamică strategică sau un proiect strategic la nivel naţional care să fie reuşit”, e de părere Dîncu.

Totodată, oficialul român a precizat că diplomația previne crizele inevitabile, dar Putin a reușit să „spulbere cu tancurile lui” stereotipurile despre diplomație. Mai mult, ministrul Apărării a declarat că și planurile liderului de la Kremlin au fost încurcate de forța și unitatea lumii europene și NATO.

Vasile Dîncu a vorbit și despre posibilitatea valorificării acestei perioade dificile, prezicând că pentru România poate reprezenta un „moment astral”, o „fereastră de oportunitate cum au fost celelalte din istorie.”

 (…) Cred că s-ar putea să valorificăm dacă ne mişcăm foarte bine. Poate că şi în legătură cu Republica Moldova, care suferă cel mai tare în acest moment, ar putea, cu sprijinul României, (…) să fie o oportunitate şi pentru Republica Moldova”, a declarat Dîncu.

În încheierea mesajului său, ministrul Apărării a susținut că e nevoie de o mărire a alianțelor militare pentru a putea face față oricărei amenințări.

„M-am întâlnit recent cu o delegaţie din zona Mexicului, cu ambasadorul şi cu o delegaţie de militari, care erau interesaţi să lucreze împreună cu România, să gândim împreună pregătire militară, să facă exerciţii pe bricul ‘Mircea’ „, a concluzionat Vasile Dîncu.

Vasile Dîncu: Stagiul militar nu va fi obligatoriu în România

Sărbătoare în Rusia, disperare în Ucraina. Putin sfidează o lume întreagă

Sursa foto: Youtube

Peste 100 de mii de ruși s-au adunat, vineri, pe stadionul Luzhniki din Moscova pentru a celebra opt ani de la revenirea la Rusia a Peninsulei Crimeea. În mijloc lor, Vladimir Putin a ținut un discurs anti-Occident, de tip stalinist, iar mii de oameni au fluturat steaguri cu litera „Z”.

Manifestația este, de asemenea, o susținere a războiului din Ucraina, iar liderul de la Kremlin nu a ezitat să transmită în direct mesajul său față de decizia sa de a începe „operațiunea specială militară.” Cu toate acestea, spre finalul discursului, difuzarea a fost întreruptă brusc și înlocuită cu muzică.

Imediat, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a explicat faptul că a fost „o eroare a serverelor”, acesta afirmând că discursului lui Putin a fost reluat de  posturile de televiziune pro-Kremlin.

Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă

Putin a declarat lumii prezente pe stadion că soldații ruși acționează „eroic” în operațiunea militară specială de denazificare a Ucrainei, precizând că nu există „dragoste mai mare decât atunci când cineva își dă sufletul său pentru prietenii săi.”

De asemenea, președintele rus a susținut că soldații, „umăr la umăr”, se apără și ajută reciproc, așa cum este scris în „textele sfinte ale creștinismului”, informează Digi24.

„Noi nu am avut așa unitate de foarte mult timp, așa se întâmplă ca începutul operațiunii a coincis, pur și simplu  cu ziua de naștere a unuia dintre comandanții noștri sfinți, care nu a pierdut nici o bătălie. Luptele vor duce mereu la slava Rusiei. Așa să fie mereu, acum și pentru totdeauna”, a declarat Vladimir Putin în fața oamenilor adunați pe stadion. Potrivit presei rusești, aproape 100 de mii de oameni au fost pe stadion, iar 130 de mii în afara acestuia.

Cu toate acestea, jurnaliștii internaționali au postat pe o rețea de socializare că majoritatea dintre cei prezenți pe stadion au fost aduși de la locul de muncă și transportați cu autobuzul. Mai mult, The Guardian susține că studenții și angajații de stat au fost obligați să participe la eveniment în schimbul banilor sau a unei zi de vacanță.  Unii au primit între 300 și 1.400 de ruble.

Unchiul Sam”, în pericol. Lavrov vrea schimbarea ordinii mondiale

Un judecător din România obligă autoritățile să separe decesele din cauza COVID-19 de cele survenite în urma altor afecțiuni. Decizia nu este definitivă

Foto: Inquam Photos/ George Călin
Foto: Inquam Photos/ George Călin

Un judecător de la Curtea de Apel București a decis ca Institutul National de Sănătate Publică (INSP)și Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) să folosească date exacte la raportarea deceselor din cauza Covid,informează luju.ro.

Mai exact, prin sentința care nu este definitivă, autoritățile din România trebuie să separe pacienții care au murit din cauza infecției cu Covid de cei care au decedat în altor afecțiuni, dar erau infectați și cu Covid.

Acțiunea în instanță a fost introdusă de Asociația „Medici pentru consimțământ informat”, reprezentată de Anca Nițulescu,  medic primar ORL, mai notează sursa precizată.

Prin hotătârea pronunțată, autoritățile din România au dovedit că în mod nelegal, eronat au raporartat morți din cauza Covid.

Cauza decesului trebuie specificată în mod clar. Certificatul de deces trebuie completat corespuzător

Eliminarea paragrafelor: „Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecțiuni hematologice etc.) și COVID-19 trebuie raportat că și cauza a decesului, independent de condițiile medicale pre-existente care se supecteaza că au favorizat evoluția severa a COVID-19. COVID-19 trebuie menționat pe certificatul de deces drept cauza a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces”; se arată în minuta deciziei pronunțată de Curtea de Apel București.

Se pune STOP manipulării? Când nu poate fi considerat un deces cauzat de COVID

Instanța a decis modul în care medicii pot raporta un deces înregistrat în spital. Dacă pacientul se internează pentru că i s-a agravat o boală cronică și nu prezintă niciun simptom al infecției cu Covid, dar testul de Covid(PCR ) este pozitiv, pacientul NU va fi considerat DECEDAT din cauza Covid.

„Decesul survenit într-o unitate sanitara, la un pacient care se internează pentru agravarea unei boli cronice preexistente, adică la un pacient care prezinta simptomele, semnele și investigațiile paraclinice caracteristice respectivei boli (cancer, afecțiuni hematologice, diabet, boli neurologice etc.) și nu prezinta niciun semn și simptom specific Covid 19, nu poate fi considerat de cauza COVID 19, chiar dacă îndeplinește criteriile de laborator (pacientul are test RT-PCR pozitiv pentru SARS-CoV-2”, a decis Curtea de Apel București. Hotărârea poate fi atacată cu recurs.

În prezent, România raportează și aceste decese provocate din caza Covid, ceea ce a adus controverse, atât în rândul personalului medical, cât și al familiilor pacienților decedați.

Printre efectele negative ale unei raportări fără delimitare concretă, se numără: dezinformarea, panica populației, restricții aplicate abuziv.

De la debutul pandemiei, în România au fost raportate 64.581 de decese din cauza Covid, potrivit ultimelor date actualizate de Ministerul Sănătății.

Citește și: Câți oameni au murit cu adevărat din cauza virusului Covid? Legătura dintre raportarea deceselor și puterea de a spune „ NU ȘTIM”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
1.2 ° C
1.6 °
1 °
90 %
1.3kmh
100 %
D
1 °
lun
8 °
mar
5 °
mie
9 °
J
10 °

Ultimul articol

Service Ciclop SA: de la pierderi structurale la stabilizare operațională într-un context financiar advers

Context istoric: ani de pierderi și dezechilibre structurale Analiza evoluțiilor recente nu poate fi realizată în absența unui context istoric clar.În anii anteriori, Service Ciclop...
Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...

„Trenul Unirii” pleacă sâmbătă din București și ajunge la Iași

Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi. Acestea sunt stațiile în care va opri mâine „Trenul Unirii”, care va...