Sursa foto: Facebook/ Vincze Lorant

Europarlamentarul UDMR Vincze Lorant a declarat că majoritatea refugiaților care pleacă din Ucraina se îndreaptă spre Occident, iar cei care vin pe jos, în maxim două zile găsesc o soluție pentru următoarea destinație.

Acesta e de părere că au rude în Vest, transportul fiind deja organizat pentru majoritatea. Cei care rămân și nu au o destinație preciză sunt preluați de mai multe organizații internaționale și trimiși în țări precum Germania, Spania sau Italia, de unde sunt trimise autocare.  

„Este un flux continuu, un circuit foarte bine organizat”

De asemenea, eurodeputatul e de părere că e doar începutul, primul val fiind al „persoanelor înstărite”, cu mașini și cu o destinație precisă.

„Acum cred că vine clasa mijlocie, oameni care totuşi au posibilităţi, dar au trebuit să-şi împacheteze întreaga viaţă într-o singură valiză, iar greul de-abia urmează”, a spus Vincze Lorant, potrivit Agerpres.

Totodată, acesta a mai declarat că în Transcarpatia, jumătate dintre locuitori au reușit să plece, refugiații fiind cu peste 40% mai mult decât numărul locuitorilor orașului respectiv.

„Cea mai mare provocare este ca această masă de oameni de acolo să fie cumva hrănită, pentru că aprovizionarea zonelor din Ucraina este foarte problematică, nici combustibil nu este, nici hrană nu e întotdeauna”, a mai precizat europarlamentarul UDMR.

În încheierea mesajului său, Lorant a declarat că Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită pentru valurile de refugiați ce urmează să vină, afirmând că e nevoie de sprijin din partea tuturor statelor membre blocului comunitar european.

„Utilităţile sunt cum sunt, vorbim de electricitate şi apă, iar dacă frontul se apropie, un alt val de oameni va veni tot în zona ucraineană şi trebuie să fim pregătiţi că vor trece graniţa, dacă este nevoie, sau dacă acolo nu mai au de mâncare”, a concluzionat europarlamentarul UDMR.

Reamintim că de la debutul războiului dintre Rusia și Ucraina, peste 3 milioane de cetățeni ucraineni au fugit din calea gloanțelor. În cele 21 de zile de război, în România au intrat peste 400.000 de refugiați, majoritatea fiind doar în tranzit.

Citește și: Când viața bate filmul. Volodimir Zelenski, transformat în idolul generației căreia îi este teamă să meargă în Armată, este actorul de comedie care a ajuns președintele Ucrainei

Articolul precedentCe plan are Rafila pentru medicii din România
Articolul următorLukașenko, mesaj clar pentru Zelenski: „Să semneze acordul cu Putin”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.