-2.9 C
București
luni, 19 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 450

Începe o nouă rundă de testare în masă pentru Covid-19

Sursa foto: Dom Vista Medical

Zeci de rute de autobuz și stații de metrou au fost închise, iar autoritățile chineze au început testarea în masă a populației din Beijing, încercând pe cât posibil să evite soarta Shanghaiului.

Restricțiile dure impuse de autorități în orașul cu 25 de milioane de oameni au declanșant revolte și proteste. Oamenilor le-a fost interzis să iasă din casă, iar mulți au rămas fără mâncare.

Chiar dacă numărul de cazuri a scăzut în Shanghai, iar autoritățile au închis unele dintre spitalele improvizate pe care le-au construit, chinezii susțin că o ameliorare completă situației Covid-19 este departe.

15 milioane de oameni și-au pierdut viața din cauza pandemiei de Covid-19

În orașul chinez s-au construit, totodată, zeci de stații permanente de testare PCR , autoritățile încercând să facă testarea regulată o caracteristică a vieții de zi cu zi.

China și politica Covid este total opusă față de majoritatea statelor lumii, unde restricțiile au fost ridicate, iar viața și-a revenit la normal. Cu toate acestea, autoritățile chineze au „declarat război” coronavirusului cu măsuri dure ce afectează profund viața din orașele unde sunt introduse.

Pe lângă Shanghai, alte orașe au impus închideri totale sau parțiale, iar măsurile anti-Covid sunt înăsprite sau relaxate în diferite momente. Beijing încearcă să evite o explozie a cazurilor, interzicând ieșitul în restaurant în mai multe zone din oraș și închizând peste 60 de stații de metrou.

Astăzi, Beijingul a început testarea zilnică în cel mai mare district al său, Chaoyang. Orașul a raportat 45 de noi cazuri simptomatice de COVID-19 pentru data de 6 mai, în scădere de la 55 de cazuri cu o zi înainte. Acesta a înregistrat 8 cazuri asimptomatice, pe care China le numără separat, față de 17 cu o zi mai devreme.

Citește și articolul: „Parada” manipulării. Institutul Național de Sănătate Publică raportează oameni vaccinați împotriva Covid cu doza a patra, deși aceasta nu a fost autorizată. FOTO

Moment istoric pentru România, în urmă cu 23 de ani. Vizita celui mai îndrăgit Papă la București a scos sute de mii de oameni în stradă

Sursa foto: observatorcultural.ro

Pe 7 mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea vizita Bucureștiul, fiind pentru prima dată de la Marea Schismă când un lider al Bisericii Catolice vizitează o țară preponderent ortodoxă.

Înaltul prelat a fost primit în acea perioadă de Patriarhul României Teoctist și președintele țării Emil Constantinescu. Suveranul Pontif a spus atunci că vine în țara noastră ca „un pelerin al păcii” și al înțelegerii între popoare și discipolii lui Hristos.

(…) Doresc ca păstorii şi credincioşii să facă, la rândul lor, gesturi concrete de dialog şi de primire reciprocă, ce vor demonstra că iubirea fraternă în Cristos nu e o vorbă în zadar ci o componentă a vieţii creştine şi a Bisericii”, a spus Papa Ioan Paul al II-lea într-un discurs susţinut la Palatul Cotroceni pe 7 mai, în urmă 23 de ani, informează descopera.ro.

Un Papă pentru oameni. Ioan Paul al II-lea, un adevărat simbol al moralității și dragostei creștine

Îndrăgitul Suveran Pontif, cunoscut pentru charisma sa și modul în care propovăduia cunoașterea creștină, a contribuit serios la căderea comunismului, acesta călătorind pe toate continentele, fiin supranumit „atletul lui Dumnezeu.”

În cei aproape 27 de ani de domnia, Karol Wojtyla a reușit să țină pe prima pagină Biserica Catolică, iar credincioșii s-au simțit mai siguri pe ei înșiși datorită Papei Ioan Paul al II-lea.

Acesta s-a născut în 1920, iar la doar 9 ani a rămas orfan de mamă, el fiind crescut de tată. Acesta și-a dedicat întreaga viață Fecioarei Maria, modelul mamei și al soției sale.

Tot într-o zi de mai, în urmă cu patruzeci de ani, Suveranul Pontif polonez a fost împușcat  în Piața San Pietro. Atentatul a avut loc la ora 17, prelatul având o fetiță în brațe pe care o încredințează din nou părinților.

Două împușcături se aud, moment în care Papa Ioan Paul al II-lea se prăbușește în automobilul decapotat cu care parcurgea Piața San Pietro.

La finalul lunii mai 2019, după 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea, actualul Papă Francisc a făcut, la rândul lui, o vizită istorică în România.

Citește și articolul: Papa Francisc, după discuția avută cu Viktor Orban: ”Războiul se va termina pe 9 mai”

Poșta Română va vinde produse alimentare și nealimentare

Sursa foto: Facbook/Poșta Română
Sursa foto: Facbook/Poșta Română

În oficiile de la Poșta Română, clienții vor găsi atât produse alimentare, cât și nealimentare.

Acest proiect debutează cu o etapă pilot, în 4 oficii poștale din Pitești, în parteneriat cu Auchan.

Conform comunicatului transmis de Poșta Română, gama selecționată și pusă la dispoziție “by Auchan” este formată din aproximativ 150 de produse. Gama este expusă pe o suprafață de vânzare de 10-12 metri pătrați, în incinta oficiilor poștale.

În oficiile din Poștă, clienții vor putea găsi produse de băcănie, dulciuri, băuturi, snacks-uri, dar și o selecție de articole nealimentare

Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România a precizat că, după parteneriatul inovator care a fost început alături de Petrom, se va da curs unei noi provocări de business.

Prin urmare, produsele acestui specialist alimentar vor fi găsite în oficiile liderului serviciilor poștale din România, Poșta Română.

Construim împreună acest proiect prin care ne propunem să servim și mai bine locuitorii, cu produse și servicii adaptate. În cadrul etapei pilot vom testa și evalua o selecție de gamă de ultra-proximitate adaptată specificului oficiilor poștale. Mulțumesc partenerilor noștri și sunt convins că împreună facem un pas către viitor pentru ambele companii”, a declarat Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.

Valentin Ștefan, Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română: ”Prin acest proiect deschidem o nouă perspectivă asupra pieței”

Ne-am dorit foarte mult să încheiem acest parteneriat cu Auchan, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața europeană. Prin acest proiect deschidem o nouă perspectivă asupra pieței, prin diversificarea plajei de servicii oferite clienților în oficiile poștale. În același spațiu în care aceștia vor accesa serviciile noastre clasice, de astăzi, vor beneficia de o ofertă bogată de produse alimentare și nealimentare din portofoliul partenerului nostru, ceea ce va avea un efect pozitiv pentru consumatorii care îşi doresc să poată rezolva lucrurile repede şi uşor”, a spus Valentin Ștefan, Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română.

În funcție de gradul de satisfacție înregistrat în rândul clienților în urma etapei pilot, cele două companii își propun o extindere la scară largă a proiectului care să acopere, treptat, cât mai multe oficii poștale din România.

Conform sursei citate, primul parteneriat a constat în servicii de livrare la domiciliu, la nivel național, pentru comenzile plasate în magazinul online auchan.ro prin serviciul StaiAcasă Plus, soluția de livrare door-to-door dedicată distribuției rapide oferită de Poșta Română.

Alina Gorghiu vrea în fruntea PNL Argeș

Alina Gorghiu (captură video)

Alina Gorghiu, alături de președintele interimar Doru Georgescu și Constantin Zăbavă candidează pentru fucția de președinte al filialei Argeș a PNL. Printre cei care vor participa la eveniment se numără și Lucian Bode, ministrul de Interne.

Funcția de lider PNL Argeș a rămas vacantă după demisia deputatului Adrian Miuțescu, acesta fiind unul dintre parlamentari care a decis să îl însoțească pe Ludovic Orban.

La alegerile ce au loc astăzi, 7 mai, Alina Gorghiu candidează, alături de alți doi colegi liberali.

PNL Argeș își caută președinte. Alina Gorghiu este favorită

 „La funcţia de preşedinte al PNL Argeş suntem 3 candidaţi, semn de democraţie şi de sănătate pentru organizaţie! Mă bucur că sâmbătă va fi competiţie!”, a scris Gorghiu pe o rețea de socializare.

De asemenea, aceasta a mai spus că își dorește ca județul să se dezvolte pe principii de dreapta, iar acest lucru este posibil doar dacă se va construi o echipă ce își dorește acest lucru.

„Sunt argeşeancă şi doresc ca judeţul să se dezvolte pe principii de dreapta. Şi primul pas implică să construim o organizaţie PNL cu perspectivă bună pentru 2024, manageriată de o conducere legitimată prin vot. Suntem într-o zodie politică complicată, dar vom arată că ştim ce avem de făcut!”, a scris Alin Gorghiu pe Facebook.

Evenimentul va avea loc la Filarmonica din Pitești, fiind așteptat și Lucian Bode, Rareș Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe, Monica Anisie și Victor Paul Dobre.

Reamintim că Alina Gorghiu a fost copreședinte al PNL în perioada 2014-2016, iar timp de trei luni, tot în 2016, a ocupat funcția de președinte PNL.

De asemenea, a fost vicepreședinte al Senatului României în perioada 2018-2020, fiind, de asemenea, și membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și al Comisiei pentru alegerea judecătorilor pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Citește și articolul: Alina Gorghiu îi mulțumește ministrului Familiei pentru promovarea legii privind monitorizarea agresorilor

Șeful ONU va vizita Republica Moldova. Antonio Guterres, întâlnire de gradul zero cu Maia Sandu

Antonio Gueterres
Antonio Gueterres. Sursa foto: Hotnews.ro

De 9 mai, Ziua Europei, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, va merge în Republica Moldova unde se va întâlni cu refugiații ucraineni, informează Digi24.

Acesta se va întâlni cu Maia Sandu și prim-ministrul Natalia Gavriliță, după care se va deplasa, marți, la o tabără de refugiați ucraineni.

Moldova se află în cel mai periculos moment de la independența sa, fiind vizitată intens de oficiali internaționali de la debutul războiului ruso-ucrainean. Maia Sandu a precizat, în urmă cu ceva timp, că țara pe care o conduce a reușit să primească peste 450 de mii de refugiați.

Pe 9 mai, Occidentul așteaptă mesajul lui Putin, Rusia pregătindu-se să marcheze cu parade Ziua Victoriei în al Doilea Război Mondial.

Guterres, avertizat de ruși în vizita sa la Kiev

La sfârșitul lunii aprilie, în timpul vizitei șefului ONU la Kiev, armata rusească a atacat capitala, iar una dintre rachete care au lovit Kievul a căzut foarte aproape de hotelul unde secretarul general al ONU era cazat.

De asemenea, Gutteres a fost și la Moscova, unde a iritat autoritățile ruse, criticându-le pentru atacurile asupra Ucrainei, o țară independentă și suverană. Din cauza războiului din Ucraina, multă lume se așteaptă ca de 9 mai, Putin să facă un anunț grav care ar produce probleme serioase pe plan internațional.

Totodată, Republica Moldova se teme că prorușii vor profita de această zi pentru a lansa provocări, mulți observatori precizând că Moldova se află într-o situație delicată.

Maia Sandu a anunțat că anul acesta se va anula parada de 9 mai, în contextul tensiunilor cu Rusia și a tentativelor de destabilizare a Transnistriei.

 „Vom marca pacea pe 9 mai, când îi comemorăm pe cei căzuți în al Doilea Război Mondial. Vom marca pacea de Ziua Europei, care s-a unit pentru a nu mai permite războaie pe continent și le-a oferit europenilor prosperitate și progres. Pacea începe în familie și în comunitate. Putem să o păstrăm dacă nu cădem pradă dezbinării. Suntem diferiți, dar avem de trăit alături, de construit un viitor împreună, în țara noastră. În pace, Moldova are viitor”, a fost mesajul transmis de Maia Sandu înaintea zilei de 9 Mai.

Citește și articolul: Secretarul general al ONU a cerut oprirea focului în Ucraina

Ministerul Sănătăţii anunţă construirea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat, vineri lansarea proiectului privind construirea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi. Construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi este inclusă în Strategia Naţională de Sănătate a României, fiind cofinanţată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 14. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, valoarea totală a proiectului este de 2.379.575.202 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 684.906.513 lei,  valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul de stat fiind de 458.296.407 lei. Cristina Gafton, manager proiect în Ministerul Sănătăţii, a declarat că viitorul Spital Regional de Urgenţă va fi amplasat  la o distanţă de 9 kilometri de centrul oraşului.

„Construcţia are 7 niveluri, din care două subterane, cinci supraterane, două etaje sunt comune. Partea extinsă a clădirii se întinde pe trei etaje – subsol, parter şi primul etaj -, iar o parte din clădire se extinde pe trei etaje suplimentare – etajele doi, trei şi patru. În zona de jos este şi partea de ambulatorii, partea de imagistică. Sus este zona de săli de operaţii. Sunt 18 săli de operaţii. Sunt trei turnuri, de la etajul doi la etajul cinci, în care se vor afla unităţile de spitalizare. Pe acoperişul clădirii va fi construit un helioport. Spitalul va avea 850 de locuri pentru internare continuă”, a explicat Cristina Gafton. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Vasile Cepoi, a declarat că, în ciuda faptului că durează cam mult, construcţia SRU va fi un model, fiind necesară regândirea colaborării dintre spitale, medicii de familie şi ambulatoriu şi fluxurile de pacienţi.

„Acest spital, care poartă denumirea de regional, înseamnă o regândire a asistenţei medicale la nivel regional. Adică, fluxurile de pacienţi trebuie pregătite şi orientate la o aşa manieră încât să se adreseze fiecare la un anumit nivel de competenţă. Altminteri, într-un spital cu super dotări şi posibilităţi de a face investigaţii şi tratament de înaltă performanţă poate să fie formatat de cazuri uşoare”, a declarat dr. Vasile Cepoi.

Prefectul Bogdan Petru Cojocaru: Noi, ieşenii, ne-am cam săturat de planşe

„Noi, ieşenii, ne-am cam săturat de planşe şi aşteptăm de mult timp implementarea unor proiecte importante. Am transmis acest mesaj şi celor care lucrează la proiectul tehnic al Spitalului Regional al Moldovei. Au finanţare, au susţinerea Ministerului Sănătăţii, a autorităţilor locale. Trebuie doar să îşi facă treaba şi să respecte termenele asumate, pentru că aşteptările ieşenilor sunt foarte mari şi sunt justificate. În acelaşi timp, i-am asigurat pe toţi cei implicaţi în proiect de sprijinul necondiţionat al Instituţiei Prefectului. Aşa cum discutăm periodic despre stadiul documentaţiei pentru autostrăzi şi încercăm să găsim soluţii pentru orice problema, aşa îmi doresc să existe o comunicare şi în cazul Spitalului Regional”, a declarat prefectul Bogdan Petru Cojocaru.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a spus că noul spital reprezintă pentru Iaşi o urgenţă tot mai stringentă. „Vorbim despre acest proiect de peste 15 ani, timp în care actualele spitale ieşene au avut de tratat zeci de mii de bolnavi din toată zona Moldovei. Avem medici extraordinari dar trebuie să le oferim şi cele mai bune condiţii ca să poată reda sănătatea bolnavilor şi să salveze vieţi. Nu pot decât să mă bucur că putem trece, în sfârşit, la etapa de construire a SRU. Din punct de vedere al CJ Iaşi, vom acorda tot sprijinul necesar ca acest proiect să fie dus la bun sfârşit şi să aibă la dispoziţie toată infrastructura necesară. Iaşiul este în prezent un centru regional de excelenţă medicală şi trebuie să aibă şi infrastructură medicală la standarde europene”, a declarat preşedintele CJ Iaşi.

Ucraina a stabilit restricții la exporturile de cereale spre România

Mircea Geoană avertizează: Următoarele săptămâni ale războiului vor fi decisive

Sursa foto: Facebook

Războiul din Ucraina va intra într-o fază decisivă în următoarele săptămâni, a avertizat Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO. „Intrăm într-o fază decisivă a războiului pe care Rusia l-a pornit împotriva Ucrainei. Anticipăm că următoarele săptămâni vor fi decisive, chiar dacă războiul se va întinde pe o perioadă mai lungă”, a declarat Mircea Geoană. Secretarul general adjunct al NATO a subliniat că Alianţa nu se aşteaptă la escaladarea conflictului şi la implicarea NATO.

„Nu vedem, din punct de vedere militar, că Rusia vrea sau poate să escaladeze conflictul, mai ales cu NATO. Probabil faptul că NATO a mobilizat forţe semnificative suplimentare pe flancul estic, că am activat pentru prima dată în istorie planul defensiv pentru ţările estice, a fost descurajant”, a spus Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.

Mircea Geoană: „Ne-a surprins curajul incredibil al ucrainenilor”

Este de aşteptat ca războiul să continue în Ucraina, a mai avertizat Mircea Geoană. Secretarul general adjunct al NATO a mai subliniat că războiul va continua, cu mai mare intensitate şi mai multe victime probabil, dar nu se vede un risc de escaladare între Rusia şi NATO. „De asemenea încercăm să evităm un astfel de scenariu”, a explicat Mircea Geoană. Secretarul General Adjunct al alianței a explicat că armata Kievului a fost antrenată de trupele occidentale încă din 2014, de la anexarea Crimeei.

Potrivit lui Mircea Geoană, Ucraina, ca forţă militară, a ajuns la un standard cvasi-NATO, în timp ce Rusia a rămas o armată post-sovietică. „Ucraina, ca forţă militară, a ajuns la un standard cvasi-NATO, în timp ce Rusia a rămas o armată post-sovietică. Cred că diferenţele în calitatea leadershipului în domeniul militar nu ne-au surprins. Ne-a surprins curajul incredibil al ucrainenilor, al tuturor, nu doar al armatei. Capacităţile de comunicare ale preşedintelui Zelenski şi ale echipei sale”, a spus Geoană.

”Intenția noastră este să continuăm să ajutăm Ucraina să se apere de agresiunea rusă”, a precizat secretarul general adjunct al NATO.

Kelemen Hunor: ”Ar trebui să modificăm Constituța”

Vasile Dîncu face dezvăluiri: Primesc zilnic zeci de mesaje să nu sprijinim Ucraina

Captură video/Youtube/Digi24
Captură video/Youtube/Digi24

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat că zilnic primeşte mesaje pentru ca România să nu sprijine Ucraina, ”pentru că nu este treaba noastră”. Ministrul a explicat că suntem cu toţii responsabili, fiind treaba fiecăruia, deoarece indiferenţa poate ucide.

”Astăzi ne dăm seama tot mai mult că indiferenţa poate să ucidă. Ne lovim de o teorie care a apărut despre neutralitate. Primesc zilnic zeci de mesaje să nu sprijinim Ucraina pentru că nu este treaba noastră, că de ce să intrăm noi într-un conflict. Este treaba noastră, a fiecăruia. Sigur că totalitarismele au greşit atunci când au construit vinovăţii colective, găsind duşmani comuni, dar astăzi putem să spunem un singur lucru: nu suntem toţi vinovaţi, dar suntem toţi responsabili”, a declarat Vasile Dîncu.

Vasile Dîncu: Am făcut o diplomaţie fără perspectivă

Vasile Dîncu a afirmat că a crezut într-o ”pace eternă”, subliniind că ura, câteodată este o emoţie mai puternică care uneori uneşte mai mult decât iubirea.

”Am crezut într-o pace eternă, am făcut o diplomaţie fără perspectivă şi am crezut, am ascuns răul care exista în această perioadă şi am crezut că totul va fi bine, nu va mai exista crimă, nu va mai exista război şi că lucrurile vor merge spre un progres pentru care nu trebuie să facem nici jertfe şi nici să acţionăm (…) Răul poate să se banalizeze, răul se poate banaliza nu pentru că este ceva banal, ci pentru că poate fi făcut de oameni care la un moment dat nu înţeleg mersul lumii, care sunt robi ai unui sistem care în faţa problemelor evadează în ură. Ura, câteodată este o emoţie mai puternică care uneori uneşte mai mult decât iubirea (…)”, a declarat Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a afirmat recent că nu sunt date conform cărora Rusia ar planifica un atac la gurile Dunării sau asupra Republicii Moldova, dar autorităţile române sunt „vigilente” şi flancul estic al NATO este pregătit pentru orice. Ministrul Apărării Naţionale a spus că, deşi nu există date care să indice că va exista „un atac al Rusiei la gurile Dunării sau la adresa Moldovei”, iar multe declaraţii sunt unele „politice”, acţiunile Rusiei, care a atacat recent Odesa, sunt de natură a îngrijora.

Prețul apei din România depinde de atragerea de fonduri europene

Supercom SA, firma acuzată de autorități că otrăvește Mediul, raportează cifre de afaceri spectaculoase. Cum aduc gunoaiele profit(II)

Supercom Aleea Sinaia Sect2, foto-arhivă Ziarul de Investigații

Așa cum Ziarul de Investigații a relatat, în România, afacerile cu gunoaie sunt profitabile, dar nu și pentru Mediu. Reciclarea se face mai mult „pe hârtie”, însă, cifrele de afaceri ale companiilor care au această activitate, în mod paradoxal, raportează cifre de afaceri spectaculoase.

În „topul companiilor de reciclare din România”, în 2020, pe primul loc se afla Hammerer Aluminium Industries Santana SRL. Aceasta a înregistrat o scădere anuală de 0,4% a cifrei de afaceri, la aproape 573 milioane de lei, informează Keys Fin. Este urmată de Rematholding CO SRL (315 milioane lei) şi Supercom S.A. (282 milioane lei). Ultima companie, despre care zin.ro a relatat constant, a avut cea mai mare creştere procentuală şi nominală a cifrei de afaceri din „Top 10” al companiilor de reciclare, de 28%, respectiv cu 62 de milioane de lei, urcând astfel de pe locul 10 în 2019, pe 3 în ocul 10 în 2019, pe 3 în 2020.

Supercom SA „a crescut cât 10”, dar este acuzată de autorități că otrăvește Mediul

Și dăm doar un exemplu, pe care l-am obținut de la Garda de Mediu Hunedoara. Supercom SA are de plată amenzi. Această companie a primit amenzi în valoare de 130 de mii de lei, în perioada 2020-2021. Abaterile sunt extrem de grave, pun în pericol Mediul și sănătatea noastră. Mai exact, reprezentanții Supercom au refuzat să sorteze deșeurile și nu au instalat puțuri de captare a gazului de depozitul din Deva. Mai mult decât atât, s-a depistat zeamă de gunoi (n.r. levigat) în pârâul Tâmpa. În anul care s-a încheiat, Supercom SA nu a contestat în instanță amenzile primite de la Garda de Mediu.

Cum face Supercom SA „profit” dacă nu a avut contract cu niciun operator de valorificare a gunoiului reciclat

În urma unor controale, din perioada 2019, înainte ca Supercom SA să „explodeze” la profit, Garda de Mediu a notificat această companie să respecte legislația pentru protecția Mediului.

A solicitat reprezentanților companiei să sorteze corespunzător deșeurile, astfel încât să nu existe o cantitate mai mare decât capaciatatea depozitului din Deva.

Comisarii de Mediu au cerut ca Supercom SA să aibă contract încheiat cu un operator care valorifică gunoiul reciclat. Numai că(…) reprezentanților acestei firme nu le-a păsat, nici de Mediu, nici de instituțiile de control. Și-a văzut de „afaceri”, iar în 2020, la următorul control, situația era aceeași: munți de gunoaie depozitați haotic, sold cu multe cifre în cont pentru Supercom.

 „S-au constatat depozitări de saci de plastic cu conținut de deșeuri municipale amestecate, ambalaje de plastic întregi, deșeuri de PET-uri întregi”, au scris comisarii de la Garda de Mediu.

Profitul merge mai departe, legile rămân incomplete

Deși este evident că România are de suferit din cauza firmelor care gestionează deșeurile, România nu schimbă nimic în legislație și permite în continuare acestor companii să participe la licitații, să desfășoare activitate în relațiile cu instituțiile publice.

România nu a respectat directivele oficialilor europeni din 2011, potrivit cărora toate gropile de gunoi ilegale ar fi trebuit să fie închise. Curtea de Justiție a Uniunii Europene(CJUE) va judeca România pentru 68 de gropi de gunoi care pun în pericol mediul. Astfel, amenzile statului vor fi plătite din banii tuturor contribuabililor români. Potrivit analizei financiare realizate de sursa menționată, cifrele de afaceri ale companiilor mai sus menționate vor fi în creștere și în 2021.

România se situează pe penultimul loc din Uniunea Europeană (UE), la reciclare. Rata este de doar 3,2% din total deşeuri generate. În schimb, suntem „în topul gunoiului depozitat”, de cele mai multe ori, ilegal, așa cum zin.ro a arătat. Rata gunoiului depozitat este de 95,5%. Ne depășesc bulgarii, care au pondere de depozitare a gunoiului de 96,6%.

Acționarul majoritar al Supercom SA este Ilie Ionel Ciuclea, fost senator PSD.

Vă recomandăm să citiți și: Supercom a dat-o din nou în bară. 1000 de contracte sunt încheiate ilegal

Ucraina a stabilit restricții la exporturile de cereale spre România

Griu
Cereale. Sursa foto: expresul.md

Ucraina a impus restricţii temporare privind exporturile de cereale pe calea ferată spre România şi Republica Moldova, din cauza numărului mare de vagoane aflate la puncte de trecere a frontierei. Ucraina a fost forţată să utilizeze calea ferată ca principală rută pentru exporturile de cereale, după ce porturile sale de la Marea Neagră au fost blocate de Rusia. Acest lucru a condus la aglomerarea vagoanelor de cale ferată la punctele de trecere a frontierei.

Autorităţile de la Kiev au suspendat anterior exporturile de cereale pe calea ferată spre Polonia.

Potrivit APK-Infrom, restricţiile cu privire la exporturile de cereale pe calea ferată spre România au început pe data de 4 mai. Din data de 5 mai au fost introduse restricţii şi spre Republica Moldova dar şi spre porturile ucrainene de la Dunăre.

Ministerul ucrainean al Agriculturii a transmis în mod oficial că exporturile de cereale în sezonul agricol 2021/2022 au ajuns la 46 milioane de tone. Această cifră include şi 132.000 de tone exportate de la începutul lunii mai. Unii oficiali din sectorul agricol au estimat că în luna martie a acestui an Ucraina a exportat 300.000 de tone de cereale în timp ce analiştii de la APK-Inform susţin că în luna aprilie exporturile de cereale s-au ridicat la 923.000 de tone. Înainte de invazia rusească, Ucraina exporta lunar pe mare până la şase milioane de tone de produse agricole. Mai mulţi oficiali din Ministerele Agriculturii şi Transporturilor din Ucraina au anunţat că ţara vecină vrea să îşi creasc capacitatea de export a porturilor de la Dunăre, pentru a permite ca cerealele să ajungă în porturile româneşti de la Marea Neagră.

„Războiul din Ucraina este o provocare dar şi o oportunitate”, susţine şi directorul portului Constanţa, Florin Goidea

Nava Lady Dimine, un cerealier de 160 de metri lungime şi o capacitate de 26.000 de tone, este a doua navă care în ultimele cinci zile se pregăteşte să plece din portul Constanţa, încărcat cu cereale din Ucraina. „Plecarea celei de a treia nave este prevăzută peste şase zile şi sperăm să accelerăm ritmul”, a declarat Viorel Panait, directorul general al Comvex, primul operator de cereale din Constanţa. Directorul portului Constanţa, Florin Goidea, a precizat că Constanţa a devenit polul european al exporturilor de cereale, devansând portul francez Le Havre. În acest an, Florin Goidea speră că va fi depăşit traficul record de 67,5 milioane de tone înregistrat anul trecut.

PNL crede că legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor ar putea fi corectată într-o lună

Jurnalul unui băiețel ucrainean: ”Mi-au murit cei doi câini, bunica Halia și iubitul meu oraș Mariupol”

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Yehor este un băiețel ucrainean de opt ani, care ține un jurnal de război.

Aici, copilul notează toate tragediile care i-au schimbat viața din momentul în care Rusia a începutul războiul, în data de 24 februarie.

Copilul locuiește în Mariupol. A fost rănit în bombardamente și și-a pierdut bunicii și animalele de companie

Daily Mail a publicat un fragment din jurnalul în care băiatul povestește despre trauma lui.

De asemenea, paginile din jurnal au a fost publicate chiar de ministrul Afacerilor Externe de la Kiev, Dmitro Kuleba.

De la 24 februarie și până acum, mi-au murit cei doi câini, bunica Halia și iubitul meu oraș Mariupol”, a scris băiatul.

Băiețelul ucrainean se ascunde împreună cu familia lui în adăposturile antibombă din orașul-port asediat de peste două luni de armata rusă

Conform Daily Mail, bunicul său este, de asemena, decedat. Yehor, cât și sora lui de 15 ani, și mama lor, de 38 de ani, au fost răniți: ”Eu am o rană la spate. Pielea surorii mele este arsă. Mama are o lovitură la cap și o gaură de glont în picior. Stăm la rând să fim pansați”.

În însemnările sale, copilul a desenat și scene de război: case și blocuri care se dărâmă, soldați înarmați, elicoptere care survolează, tancuri care circulă și oamenii care au murit în urma atacurilor

Băiatul din Ucraina Yehor nu este singurul care a reușit să țină un jurnal în mijlocul ororilor.

Polina Kovalevskaya, o tânără de 21 de ani care a supraviețuit o lună în subsolurile de la Mariupol cu familia sa, a ținut un jurnal, mai arată sursa citată.

Nu am vrut să scriu nimic. Nu am avut energie. Deja m-am împăcat cu moartea mea. Ceea ce mă înfricoșează cu adevărat este o viață sub ruși. Astăzi am vorbit mult cu mama. A mers prin ploaia de gloanțe pentru a vedea apartamentul nostru. Aparent nu mai avem ferestre”, a scris tânăra.

Prețul apei din România depinde de atragerea de fonduri europene

Compania RAJA propune două soluții simple prin care România poate atrage fonduri europene pentru ca prețul apei să nu crească.

Aceste soluții au fost prezentate de directorul Regiei Autonome Județene de Apă Constanța.

Compania RAJA operează atât pe litoral, cât și în mai multe localități importante din zona Bucureștiului și din restul țării

Conform declarațiilor oferite de directorul companiei, o primă soluție este modificarea Ordinului 588, pentru a da voie ca lucrările pe care la face operatorul, în caz de forță majoră, să poată fi decontate.

În Constanța au început lucrările pe două artere importante, mai exact, Ștefan cel Mare și Ion Lahovary. Cu toate aceste, arterele au fost abandonate de constructor, acesta invocând diverse motive financiare.

În acest context, compania RAJA a intervenit și a finalizat lucrările cu propriile echipe. Prin urmare, pe Ion Lahovary se circulă din nou, în timp ce pe Ștefan cel Mare s-a reintrat în grafic. Conform comunicatului, cheltuielile nu sunt, însă, eligibile.

Aurel Presură: ”Prima ușă la care o să batem va fi cea a ministrului Fondurilor Europene”

Noi am încercat de mult să mai schimbăm niște lucruri, dar nu am reușit pentru că nu am putut să intrăm la cei care au fost înaintea domnului Boloș. Trebuie să modificăm în primul rând Ordinul 588, care să ne dea voie să putem să ne recuperăm banii pe care îi cheltuim în interiorul proiectelor din fonduri europene, din POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare). Este extrem de important să facem acest lucru pentru că noi nu putem să cofinanțăm la nesfârșit. Avem deja o cofinanțare de 6% din acest proiect care a ajuns deja la 680 de milioane de euro”, a declarat Aurel Presură.

Întreaga economie este influențată și de prețul la utilități

Compania RAJA consumă cea mai mare cantitate de energie din Dobrogea. Consumul va ajunge anul acesta la 100.000 de megawați. Prin urmare, costurile sunt pe măsură.

Aurel Presură a ținut să explice că, dacă până în aprilie 2022, RAJA Constanța plătea un milion de euro pe lună pentru energie, începând din luna mai plătesc aproximativ două milioane de euro, în condițiile în care prețul este plafonat la 1 leu pe kilowatt.

Noi cumpăram cu 263,13 lei megawattul, acum trebuie să îl cumpărăm cu 840 de lei. Mai este și componenta reglementată. Dar nu a crescut numai energia. A crescut și prețul carburanților. Noi consumăm circa 60 de tone pe lună. S-a dublat prețul. Avem foarte multe stații de epurare, unde consumăm în cantități uriașe substanțe chimice necesare pentru procesul tehnologic. Facem în fiecare an peste 500.000 de analize la apa potabilă. Kit-urile necesare pentru aceste analize s-a triplat. Clorul s-a dublat. Există tendința la colegii mei din țară să mărească prețul. Noi, pentru fiecare metru cub de apă pe care îl vindem, plătim la ENEL, din 5,7 lei, 2 lei. Până luna trecută plăteam 0,9 lei. Plătim mai mult decât alți colegi din țară pentru că noi luăm apa de la adâncimi foarte mari, de la 300 – 500 de metri, și avem tot timpul 340 de foraje în exploatare, care înseamnă consum mare de energie”, a mai declarat Presură.

”Prețurile au fost majorate în Brăila, Galați, Iași. RAJA a avut o altă politică. Pentru că energia e foarte scumpă, a căutat soluții pentru a scădea prețul”

Conform declarațiilor, compania a înființat un departament special, care lucrează în prezent la 11 proiecte pentru instalații fotovoltaice. În zona de studiu de prefezabilitate sunt încă 17 proiecte. 10 oameni sunt școlarizați la o companie din Constanța pentru a putea construi parcuri fotovoltaice și eoliene.

În momentul de față, RAJA dispune de un parc fotovoltaic în stație de epurare din Eforie Sud, care produce până la 800 KW pe zi. Vrea 30 de astfel de stații. Se va reduce cu 14% dependența de energie.

Directorul RAJA SA: ”Avem nevoie de legislativ să putem să aduce fonduri europene, să investim în zona energetică, pentru că nimeni nu iese din criză dacă nu investește”

Directorul a precizat că, până la acest moment, compania nu a putut accesa fonduri din PNRR, unde sunt 480 de milioane de euro pe partea de energie verde. Acesta a explicat că au existat anumite condiții pentru finanțare, condiții care, din păcate, nu au putut fi îndeplinite.

De exemplu, să nu fie parc mai mic de 400 de kilowați. Noi nu putem îndeplini această condiție. Noi producem energie în zona în care o și consumăm. Noi nu producem să o băgăm în sistem să devin furnizor de energie. Sperăm ca la următorul ghid, care va fi pentru fonduri de modernizare și va avea 13 miliarde de euro, să avem și noi acces. Noi avem circa 500 de puncte de lucru și vrem să producem energie în zona respectivă. Lumea întreabă de ce facem 30 de parcuri fotovoltaice. Le facem pentru că este mai comod pentru ca toată energie pe care o producem să o consumăm acolo, în interior. N-a fost corectă abordarea față de operatori. Cu investiții în energie, putem menține prețul la apă. În situația asta sunt toți operatorii de apă. Noi avem avantajul că suntem un operator regional, vindem în jur de 50 de milioane de metri cubi de apă, atenuăm altfel aceste șocuri față de operatorii care sunt de zece ori mai mici decât noi”, a mai spus directorul RAJA SA.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-2.9 ° C
-2.2 °
-3.8 °
78 %
3.1kmh
0 %
lun
-3 °
mar
-1 °
mie
1 °
J
-0 °
vin
2 °

Ultimul articol

George Simion anunță un nou program AUR; „Strategie de marketing”?

Liderul AUR, George Simion, a încheiat momentan cu protestele, așa că se pregătește pentru un alt eveniment. Se apropie ziua de 24 ianuarie, pare că...

Persoane reținute într-un dosar de fraudă bancară în județul Constanța

Mai multe persoane au fost reținute în weekend într-un dosar instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Cauza are ca obiect...

Zeci de persoane și-au pierdut viața într-un accident feroviar din Spania

Zeci de persoane au fost declarate decedate în urma unui accident feroviar care a avut loc duminică în Spania. Tragedia a avut loc la scurt...