foto-posta-romana.ro

Primul refugiat din Ucraina a devenit angajat al Poștei Române. Este vorba despre Anastasia Kulakova, care a fost director comercial al Loteriei Naționale Ucrainiene.

Aceasta este originară din Kiev și are doi copii, un băiat de 11 ani și o fată de 6 ani. Anastasia Kulakova s-a angajat deoarece cunoaște limba română, bunicii ei fiind din din Republica Moldova, a comunicat Poșta Română. Ea nu a dorit să ajungă în Marea Britanie sau Gemania, țări ale căror limbi le vorbește, deoarece vrea să fie cât mai aproape de Ucraina, la o distanță cât mai mică. Ea le este extrem de recunoscătoare tuturor românilor pentru tot sprijinul primit.

Anastasia Kuakova, mesaj emoționant pentru români

Cunoașterea limbii române a fost un criteriu esențial în decizia pe care a luat-o de a rămâne în România și de a încerca să își continue aici viața, împreună cu copiii ei, care sunt deja la școală.

“Deși sunt născută în Kiev, am avut ocazia fericită să învăț limba română în timpul vacanțelor de vară, la bunicii din Republica Moldova. În Kiev mi-au rămas atât părinții, cât și soțul. Deși durerea despărțirii de locurile și mediul din țara noastră este mare, vom încerca să facem totul pentru că viața noastră să meargă înainte, iar adaptarea de aici să fie cât mai ușoară. Deja copiii au început să învețe câte ceva din limba română, colegii de la școală fiind de mult ajutor în acest sens, iar eu mă descurc cu traseele transportului în comun”, a declarat Anastasia Kuakova.

Anastasia a ales să lucreze în baza unui contract cu jumătate de normă, de patru ore, restul timpului având grijă de copiii ei. Valentin Ștefan, directorul General al Poștei Române, a declarat că experiența profesională de înalt nivel a Anastasiei va conta mult în adaptarea la noile condiții de muncă, astfel încât eforturile de acomodare să fie depășite cu ușurință.

“Capacitatea de a comunica în mai multe limbi de circulație internațională va conta foarte mult și va aduce un plus de valoare muncii sale în Poșta Română”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.

Nicolae Ciucă: Românii nu au nevoie de gâlceavă

Articolul precedentNicolae Ciucă: Românii nu au nevoie de gâlceavă
Articolul următorUn gălățean plătește 1.300 de euro/an, pentru a-și asigura locul de parcare