Ucraina a stabilit restricții la exporturile de cereale spre România

Restricţiile cu privire la exporturile pe calea ferată spre România au început pe data de 4 mai.

Ucraina a impus restricţii temporare privind exporturile de cereale pe calea ferată spre România şi Republica Moldova, din cauza numărului mare de vagoane aflate la puncte de trecere a frontierei. Ucraina a fost forţată să utilizeze calea ferată ca principală rută pentru exporturile de cereale, după ce porturile sale de la Marea Neagră au fost blocate de Rusia. Acest lucru a condus la aglomerarea vagoanelor de cale ferată la punctele de trecere a frontierei.

Autorităţile de la Kiev au suspendat anterior exporturile de cereale pe calea ferată spre Polonia.

Potrivit APK-Infrom, restricţiile cu privire la exporturile de cereale pe calea ferată spre România au început pe data de 4 mai. Din data de 5 mai au fost introduse restricţii şi spre Republica Moldova dar şi spre porturile ucrainene de la Dunăre.

Ministerul ucrainean al Agriculturii a transmis în mod oficial că exporturile de cereale în sezonul agricol 2021/2022 au ajuns la 46 milioane de tone. Această cifră include şi 132.000 de tone exportate de la începutul lunii mai. Unii oficiali din sectorul agricol au estimat că în luna martie a acestui an Ucraina a exportat 300.000 de tone de cereale în timp ce analiştii de la APK-Inform susţin că în luna aprilie exporturile de cereale s-au ridicat la 923.000 de tone. Înainte de invazia rusească, Ucraina exporta lunar pe mare până la şase milioane de tone de produse agricole. Mai mulţi oficiali din Ministerele Agriculturii şi Transporturilor din Ucraina au anunţat că ţara vecină vrea să îşi creasc capacitatea de export a porturilor de la Dunăre, pentru a permite ca cerealele să ajungă în porturile româneşti de la Marea Neagră.

„Războiul din Ucraina este o provocare dar şi o oportunitate”, susţine şi directorul portului Constanţa, Florin Goidea

Nava Lady Dimine, un cerealier de 160 de metri lungime şi o capacitate de 26.000 de tone, este a doua navă care în ultimele cinci zile se pregăteşte să plece din portul Constanţa, încărcat cu cereale din Ucraina. „Plecarea celei de a treia nave este prevăzută peste şase zile şi sperăm să accelerăm ritmul”, a declarat Viorel Panait, directorul general al Comvex, primul operator de cereale din Constanţa. Directorul portului Constanţa, Florin Goidea, a precizat că Constanţa a devenit polul european al exporturilor de cereale, devansând portul francez Le Havre. În acest an, Florin Goidea speră că va fi depăşit traficul record de 67,5 milioane de tone înregistrat anul trecut.

PNL crede că legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor ar putea fi corectată într-o lună

Articolul precedentJurnalul unui băiețel ucrainean: ”Mi-au murit cei doi câini, bunica Halia și iubitul meu oraș Mariupol”
Articolul următorSupercom SA, firma acuzată de autorități că otrăvește Mediul, raportează cifre de afaceri spectaculoase. Cum aduc gunoaiele profit(II)