Supercom Aleea Sinaia Sect2, foto-arhivă Ziarul de Investigații

Așa cum Ziarul de Investigații a relatat, în România, afacerile cu gunoaie sunt profitabile, dar nu și pentru Mediu. Reciclarea se face mai mult „pe hârtie”, însă, cifrele de afaceri ale companiilor care au această activitate, în mod paradoxal, raportează cifre de afaceri spectaculoase.

În „topul companiilor de reciclare din România”, în 2020, pe primul loc se afla Hammerer Aluminium Industries Santana SRL. Aceasta a înregistrat o scădere anuală de 0,4% a cifrei de afaceri, la aproape 573 milioane de lei, informează Keys Fin. Este urmată de Rematholding CO SRL (315 milioane lei) şi Supercom S.A. (282 milioane lei). Ultima companie, despre care zin.ro a relatat constant, a avut cea mai mare creştere procentuală şi nominală a cifrei de afaceri din „Top 10” al companiilor de reciclare, de 28%, respectiv cu 62 de milioane de lei, urcând astfel de pe locul 10 în 2019, pe 3 în ocul 10 în 2019, pe 3 în 2020.

Supercom SA „a crescut cât 10”, dar este acuzată de autorități că otrăvește Mediul

Și dăm doar un exemplu, pe care l-am obținut de la Garda de Mediu Hunedoara. Supercom SA are de plată amenzi. Această companie a primit amenzi în valoare de 130 de mii de lei, în perioada 2020-2021. Abaterile sunt extrem de grave, pun în pericol Mediul și sănătatea noastră. Mai exact, reprezentanții Supercom au refuzat să sorteze deșeurile și nu au instalat puțuri de captare a gazului de depozitul din Deva. Mai mult decât atât, s-a depistat zeamă de gunoi (n.r. levigat) în pârâul Tâmpa. În anul care s-a încheiat, Supercom SA nu a contestat în instanță amenzile primite de la Garda de Mediu.

Cum face Supercom SA „profit” dacă nu a avut contract cu niciun operator de valorificare a gunoiului reciclat

În urma unor controale, din perioada 2019, înainte ca Supercom SA să „explodeze” la profit, Garda de Mediu a notificat această companie să respecte legislația pentru protecția Mediului.

A solicitat reprezentanților companiei să sorteze corespunzător deșeurile, astfel încât să nu existe o cantitate mai mare decât capaciatatea depozitului din Deva.

Comisarii de Mediu au cerut ca Supercom SA să aibă contract încheiat cu un operator care valorifică gunoiul reciclat. Numai că(…) reprezentanților acestei firme nu le-a păsat, nici de Mediu, nici de instituțiile de control. Și-a văzut de „afaceri”, iar în 2020, la următorul control, situația era aceeași: munți de gunoaie depozitați haotic, sold cu multe cifre în cont pentru Supercom.

 „S-au constatat depozitări de saci de plastic cu conținut de deșeuri municipale amestecate, ambalaje de plastic întregi, deșeuri de PET-uri întregi”, au scris comisarii de la Garda de Mediu.

Profitul merge mai departe, legile rămân incomplete

Deși este evident că România are de suferit din cauza firmelor care gestionează deșeurile, România nu schimbă nimic în legislație și permite în continuare acestor companii să participe la licitații, să desfășoare activitate în relațiile cu instituțiile publice.

România nu a respectat directivele oficialilor europeni din 2011, potrivit cărora toate gropile de gunoi ilegale ar fi trebuit să fie închise. Curtea de Justiție a Uniunii Europene(CJUE) va judeca România pentru 68 de gropi de gunoi care pun în pericol mediul. Astfel, amenzile statului vor fi plătite din banii tuturor contribuabililor români. Potrivit analizei financiare realizate de sursa menționată, cifrele de afaceri ale companiilor mai sus menționate vor fi în creștere și în 2021.

România se situează pe penultimul loc din Uniunea Europeană (UE), la reciclare. Rata este de doar 3,2% din total deşeuri generate. În schimb, suntem „în topul gunoiului depozitat”, de cele mai multe ori, ilegal, așa cum zin.ro a arătat. Rata gunoiului depozitat este de 95,5%. Ne depășesc bulgarii, care au pondere de depozitare a gunoiului de 96,6%.

Acționarul majoritar al Supercom SA este Ilie Ionel Ciuclea, fost senator PSD.

Vă recomandăm să citiți și: Supercom a dat-o din nou în bară. 1000 de contracte sunt încheiate ilegal

Articolul precedentUcraina a stabilit restricții la exporturile de cereale spre România
Articolul următorVasile Dîncu face dezvăluiri: Primesc zilnic zeci de mesaje să nu sprijinim Ucraina
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”