Groapa de gunoi
foto cu caracter ilustrativ

Autoritățile locale din Gorj sunt acuzate că favorizează compania Polaris, care administrează groapa de gunoi din acest județ. Mai exact, alianța PNL-PSD a votat pentru extinderea depozitului de gunoi amplasat în apropiere de localitățile Slobozia și Bârsești.

Militanții pentru mediu sunt îngrijorați de faptul că această groapă a poluat masiv, a făcut ca aerul să devină irespirabil, spre disperarea localnicilor direct afectați.

Deși instituțiile de control au amendat de mai multe ori firma Polaris, autoritățile locale au devenit nepăsătoare și au aprobat, de curând, construirea unei noi celule pentru depozitarea deșeurilor din Gorj.

Intervenție pe „față”. Consiliul Județean Gorj apără în instanță compania Polaris

,,Asociația Slobozienilor Gorjeni” a acționat în instanță SC Polaris Mediu Srl, Ministerul Mediului, Primăria Târgu-Jiu, APM Gorj, APM Dolj pentru anularea autorizației de mediu. În mod cu totul surprinzător, Consiliul Județean Gorj a intervenit în acest proces și apără compania Polaris. Mai exact, o autoritate locală este în favoarea unei companii private. În mod normal, autoritățile locale ar trebui să fie neutre, atunci când vine vorba despre beneficiile unei societăți și să facă demersuri doar pentru binele comun al cetățenilor. Pe 14 ianuarie 2022 se va decide ce se va întâmpla cu autorizația pentru mediu în cazul extinderii depozitului de gunoi din Gorj.

Suspiciuni de fals în actele emise pentru Polaris

 Organele de control au constatat depășiri mari ale nivelului de poluare și au amendat în repetate rânduri firma Polaris Mediu, amenzile din ultimul an depășind 470.000 de lei, scrie presafarastapani.ro. Curtea de Apel Craiova a lăsat compania Polaris fără autorizație de mediu în primăvara acestui an. Din acest motiv, societatea care administrează groapa de gunoi din Gorj a refuzat să mai ridice gunoaiele din Gorj, mai scrie sursa citată.

În loc să găsească soluții viabile, oficialii județului au făcut un „pas” înapoi și au cedat. Președinta Asociației „Slobozia vrea aer curat”, Mădălina Șarapatin, susține că a depistat mai multe nelegalități în actele emise pentru funcționarea depozitului de gunoi administrat de Polaris. Cei mai afectați sunt cetățenii din cartierul „Slobozia”.

De când am început lupta cu poluarea provenită de la depozitul de deșeuri, adversarul cel mai puternic a fost statul român prin instituțiile sale, alea „în slujba cetățeanului”. Si mai grav este că în cazul ăsta e vorba de aerul pe care îl respirăm toți!”, a precizat Mădălina Șarapantin, cea care a inițiat mai multe demersuri juridice împotriva depozitului de gunoi administrat de societatea Polaris.

Potrivit acesteia, în autorizația integrată de mediu scrie că depozitul de mediu se află la șapte kilometri depărtare de centrul orașului, însă măsurătorile, inclusiv indicațiile Google Maps arată că acesta s-ar afla, de fapt, la numai patru kilometri distanță de centrul orașului. Din acest motiv, poluarea provocată de deșeuri a devenit excesivă.

Reprezentanții societății Polaris nu au putut fi contactați pentru precizări cu privire la această situație, deși s-au făcut demersuri în acest sens.

Citește și: Cât de bine miroase alianța PNL-PSD în unele afaceri cu gunoaie(I)

Articolul precedentSă fie greva singura soluție pentru o salarizare decentă?
Articolul următorTudorel Toader, despre Cristi Danileț: „A devenit un comediant în Justiție”
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”