18 C
București
vineri, 22 mai 2026
Acasă Blog Pagina 397

Mită de 1.000 de euro pentru doi polițiști din Argeș

Sursa: 123rf.com

Un bărbat de 51 de ani a experimentat pe propria piele ce înseamnă să fii arestat, după ce a încercat să mituiască doi polițiști, faptă pentru care a și fost trimis în judecată.

Totul a avut loc luna aceasta, când inculpatul a încercat să îi convingă pe cei doi oameni ai legii să oprească o anchetă care îl privea.

În schimb, agenții de poliție și-au anunțat colegii de la Direcția Generală Anticorupție, iar în cauză a fost organizat un flagrant, în urma căruia inculpatul a fost reținut, iar mai apoi arestat preventiv.

La două săptămâni distanță, bărbatul a fost trimis în judecată în stare de arest pentru dare de mită, judecătorii urmând să decidă dacă îi înlocuiesc această măsură cu una mai blândă.

În fapt, la data de 09.06.2022, doi agenți de poliție au formulat denunțuri pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, arătând că, la aceeași dată, un bărbat în vârstă de 51 de ani le-a promis o sumă de bani, pentru a-i determina pe aceștia să nu continue cercetările într-un dosar penal care îl viza.

Ulterior, pe parcursul cercetărilor, persoana în cauză le-a propus celor doi polițiști, în mod insistent, să se înțeleagă, să rezolve dosarul favorabil lui, în sensul de a nu-i mai întocmi dosar penal, promițându-le, totodată, și o sumă de bani.

În următoarea zi, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant imediat după ce acesta a remis suma de 1.000 de euro, cu titlu de mită, celor doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș”, a detaliat DGA.

ONU: ”Foametea în masă și înfometarea sunt inacceptabile în secolul XXI”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Potrivit declarațiilor făcute de șeful ONU, Antonio Guterres, omenirea traversează o îngrijorătoare criză alimentară.

În plus, în 2022, există și riscul foametei.

Există mai mulți factori care stau la baza acestei crize: Războiul din Ucraina, încălzirea globală, dar și pandemia de COVID-19

Astăzi, 24 iunie, șeful Organizației Națiunilor Unite s-a aflat la Berlin, unde i-a îndemnat pe participanții la ședința despre securitate alimentară să ia măsuri practice.

Toate aceste măsuri au ca scop stabilizarea piețelor alimentare și reducerea volatilității prețurilor la produsele de bază, arată Știri pe Surse.

Ne confruntăm cu o criză globală a foametei fără precedent. Războiul din Ucraina a agravat probleme vechi de ani de zile: perturbarea climei, pandemia COVID-19, redresarea profund inegală”, a declarat Guterres.

Potrivit agențiilor ONU, milioane de oameni din alte 34 de țări se află în pragul foametei

Datele oferite de agențiile Organizației Națiunilor Unite care analizează securitatea alimentară au precizat că mai mult de 460.000 de persoane din Somalia, Yemen și Sudanul de Sud se află în condiții de foamete.

De altfel, statisticile mai arată că milioane de oameni din alte 34 de țări se confruntă cu lipsa alimentelor de bază.

Există un risc real ca mai multe perioade de foamete să fie declarate în 2022. Iar în 2023 ar putea fi chiar mai rău”, a mai declarat Guterres.

 Generozitatea statului față de românii care revin să muncească în țară: primă de instalare de 3.000 de euro

Diaspora
Diaspora. Sursa foto: impact.ro

După ce au fost nevoiți să plece în străinătate pentru a-și găsi un loc de muncă, în cele mai multe cazuri mult mai bine plătit ca în țară, românilor li se promit anumite sume de bani de către stat pentru a reveni acasă definitiv. Pentru a-i determina să facă acest pas, statul le oferă celor interesați o recompensă financiară, însă doar dacă îndeplinesc anumite condiții și parcurg o serie de formalități, adică vor completa anumite formulare și documente, potrivit romaniatv.net.

Potrivit secretarului de stat în cadrul Ministerului Muncii, Cristian Vasilcoiu, românii care vor să revină acasă pot primi o primă de instalare în valoare de 12.500 de lei sau de 15.000 de lei

Banii vor fi achitați în două tranșe, dacă persoana respectivă se angajează. În cazul în care renunță la locul de muncă în mai puțin de un an de zile, românii vor trebui să restituie banii. Un simplu calcul matematic arată că prima de 15.000 de lei înseamnă aproximativ 3.000 de euro, sumă pe care un român o câștigă în cel mult două luni, muncind în străinătate. În aceste condiții, este greu de crezut că românii vor fi tentați să renunțe la locurile de muncă mult mai bine plătite, în schimbul unei prime de instalare de 3.000 de euro și pentru un venit care în cele mai multe cazuri nu depășește salariul minim pe economie.

Pentru a beneficia de prima de instalare, cetățenii români trebuie să fi lucrat cel puțin trei ani consecutiv în țările Uniunii Europene (UE). Valoarea primei este diferită, respectiv de 12.500 de lei, în cazul în care persoana fără loc de muncă îşi schimbă domiciliul pentru a se angaja și respectiv de 15.000 de lei, dacă persoana fără loc de muncă îşi schimbă domiciliul pentru a se angaja, fiind însoţită şi de membrii familiei.

Pentru a primi banii promiși de către statul român, o persoană care revine în țară trebuie să parcurgă o serie de pași care presupun completarea unor documente

Astfel, este nevoie de o cerere-tip, actul de identitate care să ateste domiciliul, dovada încadrării în muncă printr-un act eliberat de angajator cu precizarea locului de muncă, angajamentul pentru respectarea obligației de a restitui integral sumele primite în situaţia în care raporturile de muncă sau de serviciu încetează într-o perioadă mai mică de 12 luni de la dată încadrării în muncă. De asemenea, mai este nevoie de o declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimii doi ani acesta (sau un alt angajator cu care are în comun administratorul sau un asociat) nu a mai fost în raporturi de muncă cu solicitantul, declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte dacă se va asigura sau nu locuinţă de serviciu, declaraţia solicitantului pe propria răspundere din care să rezulte dacă autoritatea publică asigură sau nu locuinţă de serviciu.

Absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie vor trebui să completeze o declarație din care să rezulte că, la data solicitării primei nu au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi în condiţiile legii. De asemenea, este necesar certificatul de căsătorie și, după caz certificatele de naştere ale copiilor în copie certificată pentru conformitate, precum și actele prevăzute de lege în cazul familiilor monoparentale.

Mircea Geoană: ”Conflictul din Ucraina va dura”

Mircea Geoană: ”Conflictul din Ucraina va dura”

Foto: Facebook/Mircea Geoană
Foto: Facebook/Mircea Geoană

În cadrul unei dezbateri cu tema ”Rolul NATO şi al Uniunii Europene în modernizarea României”, Mircea Geoană a venit cu o serie de declarații referitoare la durata războiului pornit de Putin pe teritoriul Ucrainei.

Secretarul general adjunct al NATO este de părere că acest conflict va fi unul de lungă durată, deoarece, nici Rusia, dar nici Ucraina nu beneficiază de suficiente forțe încât să câștige războiul.

Mircea Geoană: ”Anticipăm un conflict de lungă durată”

Din păcate, anticipăm un conflict de lungă durată, tot mai mult un război de atriţie, în care pierderile de ambele părţi continuă să fie semnificative, un război dominat de artilerie şi mici mişcări de trupe, avans-repliere, dar de ambele părţi nu există suficient de multe forţe ca una dintre cele două părţi să câştige decisiv pe terenul de luptă”, a explicat Secretarul general adjunct al NATO, potrivit G4 Media.

Mircea Geoană a ținut să avertizeze că războiul va produce și mai multe violențe decât până în prezent, că va fi un conflict de durată, însoțit de multiple forme de violență, de la cea sexuală și până la pierderi de vieţi omenești.

Prelungirea războiului va accentua violențele

Bănuiesc că acest conflict va dura. Din păcate, va dura, provocând pierderi umane, foarte multă violenţă, acte de atrocitate, violenţă sexuală, deportări forţate de ucraineni către gulagurile pe care am crezut că imperiul sovietic le-a înmormântat odată cu decesul său. Din păcate, vechile practici – curăţarea etnică, teritoriile ocupate – sunt lucruri foarte severe care se întâmplă şi, din păcate, prelungirea războiului va accentua şi aceste fenomene”, a menţionat Mircea Geoană.

În data de 30 mai, Mircea Geoană preciza că NATO are dreptul de a înarma flancul estic al Europei.

Secretarul general adjunct al NATO explica, la acel moment, că Alianţa Nord-Atlantică nu mai este legată de vechile sale angajamente faţă de Moscova de a nu desfăşura forţe în Europa de Est, ținând cont de invadarea Ucrainei de către Rusia.

Prahova: Teii de pe domeniul Cantacuzino, măcelăriți de culegătorii de flori

Foto: Facebook/Domeniul Cantacuzino
Foto: Facebook/Domeniul Cantacuzino

Într-un anunț publicat pe pagina de Facebook, reprezentanții Domeniului Cantacuzino din Florești, județul Prahova, au precizat că teii aflați în zonă au fost ciopârţiţi de mai multe persoane iresponsabile.

Incidentul a avut loc ieri, 23 iunie.

Domeniul Cantacuzino: ”Facem un apel către comunitatea Florești de a ne sprijini cu orice informații pentru stoparea acestor barbarii”

Așa arată unii tei de pe Domeniul Cantacuzino după ce au fost măcelăriți de persoane iresponsabile în 23 iunie 2022. Facem un apel către comunitatea Florești de a ne sprijini cu orice informații pentru stoparea acestor barbarii”, se arată în comunicatul publicat pe pagina oficială.

Potrivit reprezentanților, sătenii au acces liber pe domeniu, atâta vreme cât au un comportament civilizat. În urma lor, culegătorii de flori de tei lăsă însă dezastru, pomii fiind ciopârţiţi de la mijlocul coroanelor.

Întotdeauna sătenii au avut acces liber pe domeniu pentru a strânge florile de tei civilizat, fără distrugerea coroanelor. Susţinem aceste practici!!! Avem rugămintea de a ne anunţa dacă vedeţi sau auziţi ceva legat de aceste acţiuni de tăieri iresponsabile, indiferent de oră (0729290498 şi 0727782223). Vă mulţumim pentru sprijin!”, mai scriu reprezentanții.

Aflat la doar 80 de kilometri distanță de București, Domeniul din Floreşti stă mărturie pentru una dintre cele mai frumoase epoci ale istoriei României, epoca nobiliară a începutului de secol XX

Potrivit descrierii, în centrul Domeniului se află palatul Micul Trianon, considerat o bijuterie arhitecturală.

Spiritul și farmecul acestei clădiri concepute de arhitectul I.D. Berindei s-au păstrat chiar și după un secol plin de evenimente zguduitoare.

Recuperat de către Maria Ioana Cantacuzino, clădirea a ajuns în prezent în posesia Fundației Cantacuzino Florești care dorește să-i redea strălucirea de altădată şi să-l transforme într-un spaţiu care să găzduiască evenimente speciale, unice în România.

Primarul Clujului: ”Trebuie să ne gândim că sunt și alte metode de energie. Nu poți să fii șantajat la infinit de către Rusia”

Sursa foto: Facebook/Emil Boc
Sursa foto: Facebook/Emil Boc

Primarul Clujului este de părere că urmează o viitoare criză a gazului în Europa, iar fenomenul va avea efecte mai dramatice decât criza COVID-19.

În același context, Emil Boc a vorbit despre o potențială recesiune, criticând Germania pentru lipsa unei strategii la nivel european în ceea ce privește aprovizionarea cu gaz în următoarea iarnă.

Primarul Clujului: ”Eu am tras niște semnale foarte serioase de alarmă că această criză a gazului poate avea consecințe mai dramatice decât COVID-19”

Partea goală a paharului este criza economică și o potențială recesiune care bate la ușă, datorită crizei gazului. Eu am tras niște semnale foarte serioase de alarmă că această criză a gazului poate avea consecințe mai dramatice decât COVID-19, dacă nu se iau acum măsurile necesare pentru la iarnă. Sunt decizii strategice ca până în octombrie, 80% din capacitatea de stocare a gazelor să fie realizată pentru iarnă, iar până la începutul iernii să fie 90. Dar, la cum arată lucrurile astăzi, aceste scenarii sunt doar ipotetice, nu sunt realizabile”, a declarat Emil Boc într-o emisiune radio, potrivit Gândul.ro.

Boc a criticat dur refuzul Germaniei de a folosi energie nucleară. Mai mult, edilul este de părere că este nevoie de o analiză matură la nivelul Uniunii Europene cu privire la utilizarea de surse alternative de energie. Toate acestea au ca scop reducerea dependenței de gazele rusești.

Emil Boc: ”Nu poți să fii șantajat la infinit de către Rusia. Deciziile trebuie luate acum”

Insistând pe faptul că Ucraina trebuie să iasă victorioasă, primarul municipiului Cluj a precizat că Rusia trebuie învinsă strategic astfel încât să nu mai fie capabilă niciodată să ”mai ridice capul ca să șteargă de pe harta Europei sau a lumii țări sau să pretindă să dispară națiuni din Europa”.

Mai mult, fostul premier acuză faptul că instituțiile UE au o atitudine superficială în fața unei viitoare crize economice.

Trebuie să ne gândim că sunt și alte metode de energie, de la gazele lichefiate, trebuie să ne gândim la sursele de energie alternative, cum este energia nucleară, pe care o consider verde și nepoluantă și care se încadrează în principiile europene pentru o Europă neutră climatic până în 2050. Deciziile trebuie luate acum, iar problema este astăzi pe agenda Consiliului European de la Bruxelles, dar problema economică mi se pare că este tratată superficial, cu o atitudine de «lasă, că ne-om descurca noi cumva». Iarna nu e departe, suntem în luna iunie și deja din octombrie avem nevoie de gaz pentru iarnă”, mai spune Boc.

 Revoluție pe piața imobiliară din China, din cauza crizei economice: Apartamente vândute în schimbul unor cantități de grâu sau usturoi

Griu
Cereale. Sursa foto: expresul.md

Demers inedit pe piața imobiliară din China, după ce numărul tranzacțiilor a scăzut alarmant în această primăvară în timp ce prețurile locuințelor au explodat. Un dezvoltator imobiliar a anunțat că oferă posibilitatea chinezilor să cumpere un apartament în schimbul unui avans care constă în grâu sau usturoi, prețul fiind practic stabilit în alimente, potrivit romaniatv.ne.

Moneda de schimb, produsele alimentare

Astfel, potrivit acestei oferte, care este valabilă până pe data de 10 iulie, avansul perceput pentru cumpărarea unei locuințe este de 500 grame de grâu sau usturoi, ceea ce înseamnă în bani echivalentul a 1,5 yuani. Deoarece mulți oameni nu au bani să-și cumpere o locuință,  odată cu explozia prețurilor pe piața imobiliară, inițiativa omului de afaceri chinez a avut succes. Cei care pot plăti locuința în produse alimentare sunt doar fermierii, agricultorii sau persoanele care nu au bani. Cei care vor cumpăra o locuință de la dezvoltatorul imobiliar vor beneficia de parcare gratuită sau de realizarea anumitor lucrări de renovare, în funcție de posibilități. 

Dezvoltatorii chinezi, obligați să caute soluții pentru vânzarea locuințelor


 În ultimele luni dezvoltatorii imobiliari chinezi au încercat să crească vânzările, după ce numărul tranzacţiilor a scăzut dramatic, restricţiile impuse de autorităţile chineze pentru combaterea pandemiei dând naștere unor îngrijorări că o corecție gravă a pieţei imobiliare ar pereclita ţinta de creştere economică pentru 2022, stabilită de Beijing la 5,5%. Oraşele din China au introdus sute de măsuri de relaxare a tranzacţiilor imobiliare în acest an, pentru a relansa sectorul imobiliar care asigură un sfert din Produsul Intern Brut (PIB) al celei de a doua economii mondiale. Astfel de măsuri includ avansuri mai mici, subvenţii şi termeni mai favorabili pentru familiile cu mai mult de un copil.

Ministerul Sănătății începe distribuirea iodurii de potasiu

NATO se reinventează. Cea mai puternică alianță militară din lume, pregătită pentru un atac rusesc

Sursa foto: Pixabay

Doi ofițeri NATO au anunțat că cea mai puternică alianță militară din lume are de gând să-și extindă numărul de trupe pe teren, în contextul în care Rusia devine tot mai agresivă la adresa statelor membre, informează ziare.com

Noua Forță de Reacție Aliată (ARF) ar avea 200.000 de oameni, de șase ori mai mulți decât Forța de Răspuns NATO (NRF).

De asemenea, Alianța Nord-Atlantică are de gând să-și consolideze apărarea în mai multe țări.

Forțele armate NATO, pregătite pentru al Treilea Război Mondial

Estonia a anunțat că Federația Rusă a început să desfășoare acțiuni care ar duce la o escaladare a tensiunilor, simulări de tiruri cu rachetă și încălcări ale spațiului aerian eston.

Premierul Estoniei, Kaja Kallas, a anunțat că Estonia ar fi „ștearsă de pe hartă” dacă nu era în Alianța Nord-Atlantică.

„Cei dintre voi care aţi fost la Tallinn şi cunoaşteţi oraşul nostru vechi şi secolele de istorie care se află aici şi secolele de cultură care se află aici – toate acestea ar fi şterse de pe hartă, inclusiv poporul nostru, naţiunea noastră”, a spus premierul Estoniei.

De asemenea, Alianța va face tot ce trebuie  pentru a apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat, în cazul unui atac rusesc.

„Vom face mai mult pentru a ne asigura că putem apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat, în orice moment şi împotriva oricărei ameninţări. Vom adapta structura de forţe a NATO, cu mai multe forţe la un nivel ridicat de pregătire. Vom avea, de asemenea, mai multe formaţiuni de luptă NATO desfăşurate în avans, pentru a consolida grupurile de luptă din est”, a declarat un oficial NATO.

Reamintim că în perioada 28-30 iunie va avea loc summitul istoric al NATO care are loc la Madrid.

Citește și articolul: S-a scris istorie. Moldova și Ucraina au primit statutul de țări candidate la aderarea UE

Ministerul Sănătății începe distribuirea iodurii de potasiu

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Ministerul Sănătății din România va demara, în mod oficial, distribuirea comprimatelor de iodură de potasiu către populația eligibilă. Tratamentul poate fi găsit în farmaciile comunitare.

Potrivit comunicatului, este necesară o prescripție eliberată de medicii de familie.

Ministerul Sănătății a demarat campania de informare cu privire la administrarea comprimatelor de iodură de potasiu

În acest sens, Ministerul Sănătății a elaborat Ghidul de Informare Generală care stabilește condițiile în care se administrează iodura de potasiu de 65 mg, dozele recomadate, cum și când se instituie tratamentul. Se va administra numai doza recomandată pentru fiecare categorie de vârstă. Ghidul de Informare Generală este postat pe pagina de web www.ms.ro”, au transmis astăzi, 24 iunie, reprezentanții ministerului.

Comprimatele cu iod se administrează numai în cazul expunerii la iod radioactiv ca urmare a unui incident nuclear, în primele 6 ore după anunțul autorităților, în doză unică

La finalul lunii mai, pagina web a ministerului preciza că va publica lista farmaciilor cu circuit deschis care vor avea în stoc acest medicament.

În același context, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut o serie de declarații, explicând că aceste pastile au scopul de a proteja populația împotriva unui posibil incident nuclear care ar putea apărea pe fondul războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei.

Mai mult, Alexandru Rafila susținea că va începe campanie de informare la nivel național care trebuie să preceadă această distribuire de pastile de iodură de potasiu.

Arhiepiscopia Tomisului este executată silit. A refuzat să plătească 240 de mii de lei pentru tipărirea unor cărți bisericești

Sursă foto: g4media.ro
Sursă foto: g4media.ro

Mai multe terenuri situate în extravilanul orașului Ovidiu și a municipiului Constanța, ce aparțin Arhiepiscopiei Tomisului, vor fi scoase la licitație pentru a acoperi o datorie  de peste 233 de mii de lei a preoților față de Fundația Internațională Dimitrie Cantemir, informează Adevărul.

Arhiepiscopia datorează această sumă în schimbul a 100 de volume „Sfinţii Părinţi Ortodocşi. Martirii Străromâni. Cuvioşii cei vechi” realizate special pentru ÎPS Teodosie, când a făcut 18 ani de când fusese numit arhiepiscop.

Volumele conțin mai multe fotocopii cu documente din mari arhive ale lumii, fiecare exemplar fiind unic.

În schimbul cărţilor, preoţii se obligau să plătească 233.630 de lei, lucru care nu s-a întâmplat şi aşa s-a ajuns la judecată

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au declarat că Fundația nu face „în niciun fel dovada riguroasă a executării obligaţiilor asumate, încălcarea flagrantă a obligaţiei esenţiale constând în lipsa CD-urilor ataşate volumelor şi nici dovada de recepţie a mărfii şi a formatului electronic al facturilor, astfel cum a fost înţelegerea între părţi.”

Totodată, preoții au precizat că Fundația a lăsat cărțile pe holul Arhiepiscopiei, nefiind predate unui inspector responsabil de preluarea lor, iar facturile trimise nu au fost semnate.

Nu este pentru prima dată când Arhiepiscopia Tomisului este executată silită. În urmă cu ceva timp, instanțele au decis demolarea a două biserici ridicate ilegal de Arhiepiscopie, una fiind situată în municipiul Constanța.

ÎPS Teodosie a cerut ca locașul de cult să fie relocat pe un teren dat de primărie.

„Vă întreb, iubite domnule primar, în calitate de comandant militar, dacă legea v-ar cere, aţi îndrepta armele împotriva propriului popor? Nu aş fi îndrăznit să vă adresez o astfel de întrebare dacă nu m-aş afla în această situaţie în care mă constrângeţi să demolez o biserică, să primejduiesc sufletele fiilor duhovniceşti, încredinţaţi nouă de Dumnezeu”, a declarat prelatul.

Cu toate acestea, executarea silită a fost contestată în instanță, decizia finală lăsându-se așteptată.

Citește și articolul: Instanţa a decis demolarea unei biserici ridicate fără autorizație. ÎPS Teodosie: ”Mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta”

Au trecut 3 ani de la dispariția celor 2 eleve din Caracal

Captură video/Gândul.ro
Captură video/Gândul.ro

Au trecut trei ani de la dispariția Alexadrei Măceșanu, fata care a apelat serviciul de urgență reclamând că a fost răpită, sechestrată și violată într-o casă din municipiul Caracal.

Luiza Melencu este a doua tânără din zona Municipiului Caracal, care a dispărut pe parcursul anului 2019.

Dincă este acuzat pentru 8 infracțiuni, printre care: trafic de persoane, crimă, viol și profanare de cadavre

Deși a recunoscut că le-ar fi răpit și ucis pe Luiza Melencu și pe Alexandra Măceșanu, principalul suspect, Gheorghe Dincă, va afla sentința abia în luna august a acestui an. Acesta și-a schimbat, în timp, declarațiile, cerând instanței să fie condamnat „pentru orice infracţiune, mai puţin pentru omor”.

Principalul suspect riscă 30 de ani de închisoare. Cu toate acestea, în luna februarie, Dinică a dat în judecată statul român, depunând o plângere la CEDO. Nu este pentru prima dată când acesta a insistat pe faptul că ancheta penală nu a fost făcută corect.

Deși au trecut 3 ani de la dispariția fetei, bunicii Luizei sunt convinși că nepoata lor este încă în viață

Bunicii Luizei Măceșanu păstrează speranța, în condițiile în care principalul suspect și-a modificat declarația inițială și a insistat că nu le-a ucis pe cele două fete.

Cine îmi mai spune mamaie?! Îmi este atât de dor de ea. Nu am aruncat nimic, nici șampoanele ei. Știu că trăiește”, a declarat bunica Luizei, precizând că a păstrat intactă camera unde locuia adolescenta.

Sorin Grindeanu va prelua interimatul la Ministerul Agriculturii

Sursa foto: Facebook/ Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, va prelua interimatul la Ministerul Agriculturii după ce Adrian Chesnoiu și-a anunțat demisia, el fiind anchetat de către procurorii DNA, informează stiripesurse.ro.

Fostul ministru este acuzat de procurorii anticorupție de cinci infracțiuni de abuz în serviciu și instigare la la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul ministru al Agriculturii a anunțat că își da demisia din Guvern și se autosuspendă din PSD, precizând totodată că nu a săvârșit nicio faptă de corupție. Mai mult, Chesnoiu le-a cerut deputaților să voteze pentru ridicarea imunității sale parlamentare.

„Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune! Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale”, a scris fostul ministru.

Premierul României a luat act de anunțul demisiei domnului Adrian Chesnoiu din funcția de ministru al Agriculturii. Deputatul a fost ministru din 25 noiembrie 2021

Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis ca votul pentru ridicarea imunității lui Adrian Chesnoiu va avea lor marți după ce DNA a formulat o cerere în care fostul ministru este cercetat pentru abuz în serviciu.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că reacția lui Chesnoiu „a fost una pe măsură”, precizând că integritatea reprezintă un reper important în evaluarea miniștrilor.

„(…) Reacţia de astăzi a fost una pe măsură, domnul ministru Chesnoiu prezentându-şi demisia pe care am aprobat-o fără echivoc, urmând să se deruleze procedurile la nivelul Guvernului privind nominalizarea unui ministru interimar în perioada următoare, până când va fi o decizie politică privind înlocuirea domniei sale”, a adăugat prim-ministrul României.

Adrian Chesnoiu, în vârstă de 40 de ani, este deputat PSD ce a fost la conducerea ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Guvernul Ciucă din 25 noiembrie 2021.

Citește și articolul: După ce a demisionat din fruntea Ministerului Agriculturii și s-a autosuspendat din PSD, Adrian Chesnoiu cere să rămână fără imunitate parlamentară pentru a fi anchetat de către DNA

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer fragmentat
18 ° C
18.9 °
17.8 °
90 %
4.5kmh
75 %
vin
24 °
S
23 °
D
24 °
lun
27 °
mar
24 °

Ultimul articol

Sebastian Ghiță, agent al Kremlinului? „Resping toate aceste afirmații false”

Dacă vă era dor să mai aflați câte ceva despre Sebastian Ghiță - cel care a fost politician de mare succes în România până...

Autoturisme confiscate de la bărbați care organizau tombole ilegale în Suceava

Doi bărbați din județul Suceava sunt cercetați după ce s-a descoperit că, luna trecută, au organizat tombole cu mașini, ilegal. Bărbații nu sunt doar inculpați...

Sondaj INSCOP: Votanții AUR susțin alegerile anticipate

INSCOP Research a publicat astăzi rezultatele unui nou studiu, legat de direcția țării și de modul în care poate fi depășită criza politică. Și,...