Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Campania Agent Green a fost demarată alături de Asociația Veganilor din Romania și Animals International.

Scopul acestei campanii a fost creşterea gradului de conştientizare a beneficiilor consumului de legume şi fructe.

Agent Green: ”Și ciupercile ne pot ajuta să salvăm pădurile. Trebuie doar să le mâncăm și, mai ales, să le includem în programele naționale de investiții în domeniul alimentației sustenabile. Asta dacă ne dorim nu doar să importăm astfel de produse, ci și să profităm de această oportunitate economică verde”

Prin înlocuirea a doar 20% din consumul global de carne de rumegătoare cu micoproteina obținută din ciuperci am putea înjumătăți despăduririle până în 2050 și reduce cu aproximativ 56% emisiile de gaze cu efect de seră asociate despăduririlor. Proiecțiile au fost realizate de cercetătorii de la Institutul de Cercetare a Impactului Climatic din Potsdam, Germania, și au fost publicate de curând și în prestigiosul jurnal științific Nature”, se precizează în comunicatul publicat ieri, 16 mai, pe contul de Facebook.

Mai multe despre ce ar trebui să includă astfel de programe naționale pot fi găsite accesând acest link

Obiectivele campaniei:

  • reducerea numarului de boli asociate consumlui excesiv de carne și grăsimi de origine animală;
  • reducerea consumului și producției de produse de origine animală din România în 2024, prin înlocuirea graduală a acesteia cu alternative de origine vegetală, atât în alimentație, cât și în agricultură, oferite și susținute de stat;
  • 50% dintre opțiunile alimentare existente în magazine, restaurante și instituții publice să fie bazate pe plante.
Articolul precedent O parte din secțiile Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, redeschise
Articolul următorOrban, după discuțiile avute cu Rădoi: ”Sper că această conduită arată și cârcotașilor de serviciu ce fel de om sunt”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time