Sursa foto: Facebook

Într-un text publicat pe pagina de Facebook, Ludovic Orban vine cu explicații, după ce a apărut vorbind cu liderul sindicatului de la metrou, Ion Rădoi.

Rădoi este cel care i-a cerut lui Orban să intervină pentru a-l opri pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Liderul Forța Dreptei ține să precizeze că, deși era prim-ministru, nu a intervenit la ministrul Transporturilor, pentru că era ilegal

Ludovic Orban a explicat că ieri, 16 mai, au apărut articole pe mai multe site-uri de știri care prezintă stenograma unei convorbiri dintre el și Ion Rădoi.

Liderul Forța Dreptei a precizat că dialogul face parte din dosarul întocmit de DNA liderului sindical de la metrou și este înregistrat de procurori în baza unui mandat de ascultare emis probabil pentru Rădoi în perioada în care ministrul transporturilor pornise acțiunea de demolare a spațiilor comerciale de la metrou.

Din păcate, am văzut foarte multe interpretări total eronate ale informațiilor prezentate de media cu privire la acest episod. Aceste interpretări se datorează și modului de prezentare a știrii. Se știe că foarte mulți oameni, când se informează asupra evenimentelor din media, citesc titlul și văd poza. Nu toți cititorii au timpul necesar pentru a parcurge articolul în integralitate. Atât timp cât unele publicații au dat poze cu mine și cu Rădoi și au pus un titlu care cuprinde apelativele folosite de interlocutori, sunt mulți care au rămas cu impresia provocată de titlu și de poză”, a scris Ludovic Orban, pe contul de Facebook.

Orban a continuat cu explicațiile, declarând că Ion Rădoi a apelat la el să intervin pe lângă ministrul transporturilor pentru stoparea acțiunii de demolare a spațiilor comerciale de la metrou, cărora le expiraseră contractele.

Ludovic Orban: ”La vremea respectivă eram președintele principalului partid de guvernământ și președintele Camerei Deputaților. Dispuneam de pârghiile de putere necesare pentru a face o astfel de intervenție, dar ea ar fi fost ilegală”

Ca atare, nu am întreprins niciun demers pe lângă ministrul Cătălin Drulă pentru a îl determina să se oprească din acțiunea demarată, fapt confirmat de rechizitoriu. În mod evident, nu cunoșteam la vremea respectivă despre interceptarea făcută în cazul lui Rădoi și nici despre cercetarea penală declanșată.

Sper că această conduită, suprinsă fără voia mea cu acest prilej, arată și cârcotașilor de serviciu ce fel de om sunt”, a conclus politicianul.

Articolul precedentAgent Green: Ciupercile ar trebui incluse în programele naționale de investiții, în domeniul alimentației sustenabile
Articolul următorScandal AUR, în Parlament: ”Eu sunt ales de poporul român, tu eşti în plus în clădirea asta, papagalule”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time