Sorin Cîmpeanu (captură video)

Sorin Cîmpeanu a declarat, vineri, că potrivit proiectului de țară „România Educată”, trebuie integrat în textul noii legi a educației o nouă disciplină, mai exact educație pentru viață.

Potrivit ministrului Educației, noua materie ar urma să aibă mai multe module dedicate și adaptate vârstei elevilor, de la clasele primare până la liceu.

„Printre aceste module se găsesc, pe lângă educaţia pentru mediu, juridică, civică, pentru cetăţenie activă, pentru alimentaţie raţională şi elemente de educaţie pentru sănătate. Va fi parte a trunchiului comun, va fi pentru toţi eleviil, nu opţională”, a precizat Cîmpeanu, potrivit Adevărul.

Noua lege a educației și speranțele unui viitor mai bun pentru tânăra generație

Reamintim că în urmă cu trei zile, Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Potrivit legii, elevii din clasa a VIII-a vor putea participa, doar cu acordul părinților, la programe de educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

De asemenea, educația sexuală se va preda în școli ca educație sanitară, tot cu acordul scris al părinților. Proiectul de lege a fost adoptat cu 224 voturi „pentru”, unul „contra” şi 49 de abţineri, iar Camera Deputaților a admis parțial cererea reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis .

La dezbaterile privind adoptarea legii, deputatul AUR, Alin Coleșa, a declarat că nu este nevoie de „sexualizarea copiilor”, ci de libertatea „de a ne alege cum ne creștem copiii.”

„Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenți, de sexualizarea lor într-un cuvânt. O astfel de educație ar trebui să aibă la bază niște concepte sănătoase, ar trebuie să fie încurajați să diminueze nevoia de atracție fizică prin promovarea sportului, tot felul de pericole care există în mediul digital legate de aceste aspecte”, a spus Coleșa în acea perioadă.

Citește și articolul: Sorin Cîmpeanu – reformator sau terminator? O asociație trage un semnal de alarmă privind distrugerea sistemului de educație din România

Articolul precedentOrganizatorul festivalului ”Nostalgia” a primit o amendă în valoare de 26.000 de lei
Articolul următorO banală salată a stârnit discuții controvestate în cadrul summit-ului NATO
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.