Sursa foto: Facebook

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Lucian Bode a precizat că la întâlnirea reprezentanților Partidului Popular European (PPE) de astăzi, 1 iunie, s-a vorbit despre aderarea României la spațiul Schengen.  

Oficialul român a reprezentat PNL la acest eveniment ce s-a desfășurat într-un context regional şi internaţional extrem de delicat, cu multiple crize suprapuse.

  „Partidul Naţional Liberal este unul dintre cele mai importante partide din familia popularilor europeni, fiind al patrulea partid ca pondere de vot după Uniunea Creştin Democrată din Germania, Platforma Civică din Polonia şi Partidul Popular din Spania”, a scris Bode.

Manfred Weber a fost ales președintele PPE

De asemenea, Lucian Bode a precizat că Siegfried Mureșan a fost numit vicepreședintele formațiunii politice.

„Familia popularilor europeni trebuie să îşi recapete iniţiativa politică la nivel european cât mai curând. Da, este vremea acţiunii, iar partidele din familia popularilor europeni au transmis în aceste zile un mesaj foarte puternic în acest sens”, a precizat ministrul de Interne.

Bode a declarat că România are un rol fundamental în ceea ce privește întărirea arhitecturii UE de securitate şi apărare, în contextul în care războiul din Flancul Estic al NATO este în desfășurare. Mai mult, ministrul de Interne a salutat faptul că textul rezoluţiei adoptate în urma acestui congres invocă necesitatea aderării rapide a României la Spaţiul Schengen.

„(…) În viziunea mea, aderarea României la Spaţiul Schengen este un element fără de care obiectivul întăririi arhitecturii de securitate a UE nu ar putea fi pe deplin atins. De altfel, încă din 2011 România îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a adera la spaţiul Schengen şi continuă să aplice în mod exemplar acquis-ul Schengen, însă fără beneficiile aferente”, a mai spus Lucian Bode.

Nicolae Ciucă a condus delegația PNL prezentă la Congresul PPE de la Rotterdam. În rezoluția adoptată a fost introdus un paragraf ce prevede că „România, Croaţia şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru a adera la spaţiul Schengen şi aşteaptă în continuare adoptarea deciziei de aderare în cadrul Consiliului. Locul Bulgariei, Croaţiei şi României este în spaţiul Schengen, mai ales acum, când ne confruntăm cu multe provocări umanitare şi de securitate la graniţele UE.”

Citește și articolul:PPE a decis: România este pregătită pentru spațiul Schengen

Articolul precedentSe interzic țigările electronice. Care este planul autorităților
Articolul următorVoucherele electronice au început să fie emise. Ministrul Muncii: „Banii vor putea fi folosiţi oricând”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.