Consultările de ieri de la Cotroceni nu numai că nu s-au finalizat cu „fum alb” pentru un eventual premier, ci pare că au încins și mai rău spiritele.
După întâlnirea cu șeful statului, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a ieșit cu declarații acide și amenințătoare la adresa guvernului. Și nu numai, am spune noi, ci la adresa tuturor, dat fiind că acesta a avertizat că „PSD este în opoziție și nu va sprijini legile pe care guvernul le trimite în Parlament”.
„Ilie Bolojan îmi arată că nu are niciun fel de intenție să deblocheze situația politică, ci doar să continue să ocupe funcția de premier, chiar dacă are atribuții restrânse, cât mai mult posibil. Nu e de datoria PSD să treacă legile promovate de guvern. PSD e în opoziție, la putere sunt alții. (…)
Strategia domnului prim-ministru Bolojan, demis, de a continua să guverneze prin intermediul Parlamentului și punând presiune pe voturile PSD este una complet greșită. În acest sens, le-am spus că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta. (…)
Am anunțat că nu vom vota pur și simplu o lege a salarizării care nici astăzi nu este pusă în transparență și unde consultările cu sindicatele și patronatele au fost un simulacru”, și-a explicat punctul de vedere șeful social democraților, într-o conferință.
Însă amenințătile pe față nu au vizat doar cabinetul demis, ci și alte forțe, posibil „oculte”:
„Din acest moment, ne vom bate pe tot terenul cu hashtagii ăştia, pe tot terenul. La comune, la oraşe, în Parlamentul României, oriunde este nevoie, pentru că pare că este o pestă care a cuprins România şi este de datoria noastră să ne luptăm cu ei. Şi voi face acest lucru”.
Ulterior declarațiilor, pe pagina de Facebook a liderului PSD au apărut frânturi din discurs, avertismente către membrii guvernului demis. Iar ieri, pentru că tot era „inflamat”, Grindeanu a mai avut o reacție cel puțin ciudată. Acesta a decis să comenteze la o postare a unui activist civic, Marian Rădună.
„Am auzit ca Sorin Grindeanu nu votează pachetele pentru PNRR..
Păi FMM de parvenit și hoț!
Cu România ce ai mah?
Nu v-a ajuns cat ați furat?
Eu v-aș băga la pușcărie pentru falimentarea României!”.

„Tu nu erai ala care se tavalea pe covoare prin Parlament?! Nu ti-e rusine sa vorbesti asa?! Tu de la USR cu 8 la suta imi spui mie ce sa fac?! Pana sa bagi tu la puscarie, vezi ca ai un sef condamnat definitiv care inca e in functie. Iar proiectele pe PNRR le votam dupa dezbatere, in mod transparent si cu toti partenerii sociali la masa – nu cum vreti voi si Bolojan. Capisci?!”, se poate citi mai sus.
Însă mișcarea lui Sorin Grindeanu nu a fost tocmai cea mai fericită. Acesta nu doar că nu are reacții și comentarii prea bune la propriile postări, dar a reușit performanța de a stârni reacții deloc încurajatoare prin acest comentariu.






