Afaceri în timp de război: Ucraina exportă energie electrică în România 

Președintele Comisiei Europene, Ursula von Der Leyen, a salutat demersul.

 România a început să importe energie electrică din Ucraina, fiind prima țară din Europa care a încheiat în contract în acest scop. Premierul ucrainean Denis Șmihal și președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, au anunțat că Ucraina a început exportul de energie electrică către Europa, după ce țara a primit certificatul energetic, după trei luni de la solicitarea lui.

„La doar trei luni de la primirea certificatului energetic, a început mult-așteptatul export de energie electrică ucraineană către Europa! Astăzi, de la prima oră a nopții, astfel de exporturi au plecat spre România. Volumul inițial este de 100 MW”, a declarat  premierul ucrainean Denis Șmihal, într-o postare pe contul său oficial de Facebook. 

Potrivit premierului Ucrainei, doar în prima zi, compania de stat Ukrenergo a câștigat 10 milioane de grivna, echivalentul a 325.575 de euro, din export, potențialul de export al energiei electrice ucrainene către Europa fiind de maxim 2,5 GW

„În acest scenariu, statul va putea încasa peste 70 de miliarde grivna pe an, adică aproximativ 2,3 miliarde de euro”, a precizat premierul Ucrainei. Președintele Comisiei Europene, Ursula von Der Leyen, a salutat demersul, precizând că este în beneficiul Ucrainei, dar și a celorlalte țări ale Uniunii Europene..„Va oferi o sursă suplimentară de energie electrică pentru UE. Și venituri atât de necesare pentru Ucraina”, a scris joi von der Leyen pe Twitter.

Românii sunt sfătuiți să consume mai puțin curent electric iarna

Virgil Popescu, ministrul Energiei, îi sfătuiește pe români să consume mai puțin curent electric. „Vrem să scădem dependenţa de gazele ruseşti. Una din metodele pentru a scădea consumul şi indirect dependenţa de importuri este de a economisi. Se pune problema să încercăm să economisim, să încercăm să stingem un bec, dacă nu mai stăm în acea cameră, să încercăm să dăm cu un grad sau două mai puţin caloriferul sau centrală pe perioada de iarnă. Nu ştiu dacă toţi vom putea face asta, dar putem încerca”, a spus ministrul Virgil Popescu.

Demers unic: Polonia a construit un zid de oțel pentru a contracara o posibilă invazie a armatei ruse

Articolul precedentPremierul Nicolae Ciucă salută ieftinirea carburanților: ”Avem unul dintre cele mai scăzute prețuri din Europa”
Articolul următorLiderii prezenți la summit-ul din Germania au ales un meniu vegan