-2.4 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 327

Furnizarea curentului electric în Suedia, restricționată în această iarnă

Pana de curent
Pana de curent. Sursa foto: gadget.ro

 Curentul electric va fi oprit în această iarnă în Suedia, au convenit furnizorii de electricitate, a declarat Niklas Damsgård, strateg șef al operatorului suedez de rețea electrică Svenska Kraftnät, potrivit romaniatv.net.

Potrivit acestuia,  efectul pe care criza din Ucraina îl va avea asupra pieţei de energie va avea un rol hotărâtor, oprirea putându-se produce automat sau  manual. Niklas Damsgård nu a precizat durata în care energia electrică va fi oprită, dar crede că întreruperile automate de curent pot avea loc în orele dimineții, atunci când sarcina rețelei de distribuţie de electricitate este cea mai mare.

Unii consumatori ar putea fi obligați să stea fără curent electric pentru a evita producerea unui accident

În plus, se preconizează că  va avea loc o creștere a prețurilor la energie electrică, care va afecta în mod special regiunile de sud ale Suediei, în această iarnă. Potrivit experților, prețurile ar putea fi de două ori mai mari decât anul trecut în anumite regiuni din Suedia.  Marea Britanie a estimat că vor fi probleme în alimentarea cu energie electrică iarnă viitoare, din cauza scăderii importurilor din Rusia. Potrivit cotidianului The Telegraph, Marea Britanie se va baza pe mai multă energie importată pentru a menține în funcţiune iluminatul pe timpul iernii.

Potrivit datelor de la autoritatea suedeză de reglementare a pieței de energie, costurile cu energie electrică pentru un apartament mediu, situat în jumătatea de sud a țării unde locuiesc cei mai mulți suedezi, au crescut iarna trecuta cu 266% în decembrie, în timp ce costul cu încălzire electrică a unei case medii a crescut în medie cu 361%, în aceeași perioadă.

Finlanda și Suedia vor adera rapid la NATO. Stoltenberg: „Securitatea acestor țări contează pentru toți aliații”

VIDEO | ANPC „are soluția” pentru evitarea întrebărilor incomode: Șefii instituției se intervievează reciproc

Paul Anghel și Horia Constantinescu reprezintă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în calitate de director general, respectiv de președinte al acestei instituții. După cum îi puteți urmări în videoclipul postat pe noi, cei doi sunt absolut dezinhibați când vorbesc unul cu celălalt. Cu alte cuvinte, se intervievează reciproc și în felul acesta scapă de jurnaliștii „neascultători”, atenți la detalii și mai ales curioși. Când nu vor să răspundă unor întrebări legate de activitatea lor publică, conducerea ANPC răspunde sec: „informațiile solicitate nu sunt de interes public”. Așa s-a întâmplat și în cazul nostru, când am dorit să detalieze câteva afirmații punctuale ale reprezentanților Blue Air. Această companie i-a acuzat pe cei doi șefi ai ANPC de pretinderea unei șpăgi. Nu știm dacă această firmă, amendată cu două milioane de euro, are probe în acest sens, însă, comportamentul celor care sunt „imaginea” ANPC a lăsat loc de multe interpretări și considerăm că e firesc să ne întrebăm(încă) unele lucruri de interes public. Puteți(re)citi aici la ce NU au răspuns șefii ANPC.

Șefii ANPC se intervievează reciproc. „PHODCAST” despre transportul public

Cei doi șefi ai ANPC sunt foarte activi pe rețelele de socializare. Postează foarte des(n.r. într-o primă fază, am crezut că sunt social media specialiști), însă, numai aspectele pe care le vor. Paul Anghel și Horia Constantinescu au lansat „PHODCAST”, un așa zis „podcast”, în care vorbesc între patru pereți. Ulterior, discuția devine publică pe Youtube și pe Facebook. Evidem, faptul că sunt activi pe rețelele de socializare ne duce cu gândul la transparență, însă(…)evită „întrebările grele” și ne amintește „dictatură” , de tehnici de manipulare a opiniei publice. Atitudinea „eu întreb, eu răspund” este menită de a distrage atenția de la lucrurile cu adevărat interesante.

Îi puteți urmări pe cei doi în videoclip și puteți trage singuri concluziile. Vă recomandăm să reflectați și la faptul că persoanele publice care evită să răspundă la întrebările legate de activitatea lor țin audiența în mediocritate și ignoranță, lucru pe care zin.ro nu l-a acceptat.

Citește și: Update. Scandalul dintre Blue Air și conducerea ANPC ajunge pe masa procurorilor și a judecătorilor. Detalii care fac diferența, nelămurite de cei care au obligația să apere drepturile consumatorilor

Percheziții la Poliția Chitila și la Poliția Chiajna; patru polițiști au fost puși sub control judiciar pentru luare de mită

Sursa: 123rf.com

Patru agenți de poliție din cadrul Poliției Oraș Chitila, precum și doi polițiști locali din cadrul Poliției locale Chiajna sunt cercetați pentru fapte de corupție.

Ieri, pentru probarea suspiciunilor, au fost întreprinse șase percheziții domiciliare, din care două la sediile celor două instituții publice din cadrul IPJ Ilfov, acțiunea fiind efectuată lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Direcţia Anticorupţie pentru municipiul Bucureşti și judeţul Ilfov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov. Totodată, la activitățile procedurale, DGA a avut sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Din ce se detaliază într-un comunicat, între 2020–2021, cei patru agenți de poliție din cadrul IPJ Ilfov – Poliția Oraș Chitila, dar și cei doi polițiști locali din cadrul Poliției locale Chiajna au fost implicați în săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită și complicitate la luare de mită.

Concret, oamenii legii sunt acuzați că primeau mită pentru a nu aplica sancțiuni contravenționale unor persoane fizice cu ocazia opririi acestora în trafic, ca urmare a săvârșirii unor abateri la regimul rutier, respectiv neacordare de prioritate și depășirea limitei de viteză pe drumurile publice.

Ulterior perchezițiilor și audierilor, față de patru inculpați s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Instanța a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de cei patru polițiști:

Respinge propunerea Pachetului de pe lângă Tribunalul Ilfov ca neîntemeiată. Ia faţă de inculpatul Crăciun Cristian Nicolae măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând din 29.07.2022 până la data de 26.09.2022, inclusiv. Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul Crăciun Cristian Nicolae trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – secţia de poliţie în a cărei rază teritorială îşi are locuinţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi (Șelevărdeanu Mirel Alexandru, Pandeli Gabriel şi Gune Mugur-Petrișor), de suspecţii Bratu Ion şi Enculescu Răzvan-Constantin, martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta (agent de poliţie);

Ia faţă de inculpatul Șelevărdeanu Mirel Alexandru măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând din 29.07.2022 până la data de 26.09.2022, inclusiv. Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul Șelevărdeanu Mirel Alexandru trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – secţia de poliţie în a cărei rază teritorială îşi are locuinţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi (Crăciun Cristian – Nicolae, Pandeli Gabriel şi Gune Mugur-Petrișor), de suspecţii Bratu Ion şi Enculescu Răzvan-Constantin, martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta (agent de poliţie);

Ia faţă de inculpatul Pandeli Gabriel măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând din 29.07.2022 până la data de 26.09.2022, inclusiv. Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul Pandeli Gabriel trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – secţia de poliţie în a cărei rază teritorială îşi are locuinţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi (Crăciun Cristian – Nicolae, Șelevărdeanu Mirel Alexandru şi Gune Mugur-Petrișor), de suspecţii Bratu Ion şi Enculescu Răzvan-Constantin, martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta (agent de poliţie);

Ia faţă de inculpatul Gune Mugur-Petrișor măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând din 29.07.2022 până la data de 26.09.2022, inclusiv. Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul Gune Mugur-Petrișor trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – secţia de poliţie în a cărei rază teritorială îşi are locuinţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi (Crăciun Cristian – Nicolae, Șelevărdeanu Mirel Alexandru şi Pandeli Gabriel), de suspecţii Bratu Ion şi Enculescu Răzvan-Constantin, martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta (agent de poliţie);

Dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatului, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Ilfov şi Poliţiei de Frontieră Române. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”.

Judecătorii din România încep să pună în aplicare Deciziile Curții Constituționale privind prescripția răspunderii penale. Unii procurori le ignoră și continuă să întocmească dosare

sursă foto:curteadeapelcluj.ro

Judecătoarele Luminita Maria Firicel și Adina Daria Lupea(Curtea de Apel Cluj) au admis prima contestație în anulare depusa în baza deciziilor Curții Constituționale(CCR) nr. 297/2018 și 358/2022 privind prescripția răspunderii penale, într-un dosar de loviri și alte violențe, notează luju.ro.

Astfel, a fost anulat mandatul de executare a pedepsei. Această soluție poate crea un precedent judiciar, deși în sistemul nostru nu este recunoscut ca izvor de Drept. Ziarul de Investigații a detaliat, recent, ce presupun deciziile CCR, ignorate de Parlamentul României, care au creat un haos legislativ, prin nemodificarea Codului Penal. Din acest motiv, unii procurori continuă să investigheze fapte pentru care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Puteți(re)citi aici.

Dacă avocații din România vor insera în cererile pentru clienții lor, argumentele din deciziile CCR, nu este exclus să avem un „val” de oameni puși în libertate, care au fost anchetați nelegal prin ignorarea termenelor de prescripție a răspunderii penale. Procurorii se pot apăra, însă, menționând că ei anchetează după Codul Penal în vigoare.

Cum s-a ajuns la ignorarea deciziilor CCR privind prescripția răspunderii penale

Informaţiile publicate de zin.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996(R) privind dreptul de autor

Cei care au sesizat că Parlamentul României nu modifică articolele din Codul Penal cu privire la termenul de răspundere penală au fost chiar judecătorii CCR.

Din anul 2018 şi până în prezent, legiuitorul a ignorat efectele obligatorii ale Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, generând astfel un viciu de neconstituţionalitate mai grav, întrucât textul de lege rămas în vigoare – ‘cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea” – este un text incomplet şi, prin urmare, inaplicabil. Mai mult, din cauza lipsei intervenţiei active a legiuitorului, în această perioadă instanţele de judecată au interpretat şi aplicat în mod diferit/neunitar această normă juridică”, a menționat CCR, în primăvara acestui an.

Din acest motiv, suspecții, inculpații și chiar deținuții pot spune că au avut dreptul la un proces echitabil încălcat. Pot formula cereri de despăgubire la CEDO, potrivit juriștilor consultați de zin.ro.

 Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, se arată în Constituția României.

Nebuloasă și în cazul Legilor Justiției. Ministrul Cătălin Predoiu a reacționat după ce presa a consemnat opiniile unor judecători

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției. sursă foto: Ministerul Justiției

La acest moment, magistrații din toată țara sunt consultați cu privire la modificările aduse Legilor Justiției. La scurt timp după ce zin.ro a consemnat opiniile unor judecători cu privire la acestea(joi, 28 iulie, ora 11:36 ), ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a considerat necesar să facă precizări(joi, 28 iulie, ora 14:26) Redăm un fragment. Pot fi citite integral aici.

Precizări cu privire la punctele de vedere exprimate în mass media în legătură cu proiectele legilor Justiției. Ministerul Justiției este conștient de faptul că este obiectiv imposibil de întrunit un consens asupra proiectelor în urma unor consultări care au inclus pe parcurs luarea în considerare a unor opinii și amendamente primite sau extrase din pozițiile exprimate de-a lungul vremii de către numeroase instituții, respectiv CSM Secția pentru judecători, CSM Secția pentru procurori, 6 asociații profesionale ale judecătorilor și procurorilor, instanțe, parchete, grupuri de judecători și procurori, grefieri, sindicate profesionale, organizații neguvernamentale din România, jurisprudența ÎCCJ, CCR, precum și Comisia Europeană (rapoarte MCV și consultări în 2022), Comisia de la Veneția (avize precedente), decizii ale CJUE, decizii ale CEDO etc”, a transmis Cătălin Predoiu, în calitate de ministru al Justiției.

Citește și: Magistrații, îngroziți din cauza modificărilor la Legile Justiției. Aprobarea acestora are impact direct asupra justițiabililor. Analiză

Ștefan Mandachi: ”M-am angajat public să plătesc toate sterilizările câinilor din județul Suceava”

Foto: Facebook/Casa lui Patrocle
Foto: Facebook/Casa lui Patrocle

Ștefan Mandachi, antreprenor și avocat român, va finanța campania de sterilizare desfășurată în colaborare cu ”Casa lui Patrocle”, o asociație pentru protecția animalelor din Suceava.

Într-un videoclip distribuit pe contul de Facebook, Mandachi face apel la internauți să-i anunțe și pe oamenii care nu au un cont de Facebook să-și aducă animalele la sterilizat (”și, în drumul lor spre cabinet, să mai agațe și un câine hăituit și abandonat pe stradă, în parcări, în șanțuri, râpe, șantiere, gârle”).

Ștefan Mandachi: ”Întrucât sunt foarte multe înscrieri (ceea ce este extraordinar), vă rugăm să dați SMS în continuare cu mențiunea că vă vom sună pe toți garantat înapoi, pentru a stabili ora programării”

Zi de zi (cu programare) poți să curmi suferința viitorilor pui, născuți fără voia lor, care vor duce o viață de coșmar (foame, sete, bătaie). Fii îngerul păzitor al unui suflet neprihănit și acționează! Implică-te! Oamenii au înțeles că doar sterilizarea este soluția civilizată în secolul 21, nicidecum euthanasia și hingherii”, a transmis antreprenorul român.

În fiecare weekend (până la 1 septembrie) se va desfășura un maraton de sterilizări (SMS la 0740608857). Campania va continua, în fiecare zi, tot în baza unei programări

Visul meu este să nu mai existe niciun câine fără stăpân în România, dar acesta trebuie împărțit în visuri mai mici. În acest moment, obiectivul este foarte clar: sterilizarea tuturor câinilor din județul Suceava. Gândiți-vă așa: noi vom face eforturi supra-omenești să sterilizăm. Mai apoi, din indiferența unora, o cățea gestantă poate să refacă întreg fenomenul de nașteri”, a adăugat Ștefan Mandachi.

Cabinetele veterinare care s-au alăturat campaniei de sterilizare

1. GAȘPAR GABRIEL – SCOOBY VET

2. TIGHINEANU MARIUS – TIGMA VET

3. RADU IONUȚ – RIO VET

4. LEFTER DORU – VET EXPERT

5. LUPU SEBASTIAN – PRO ANIMALS ȚINĂ MED

6.BIKIR ȘTEFAN – FAN VET

7.CHIHAIA CĂTĂLIN – NORD VET

8.RUSU CĂTĂLIN – ANIMAVET

9.HEALER VET – HORTOLOMEI ALEX

10.TEO VET – TEODOREANU ADRIAN

11.TEN VET- SOFIAN BOGDAN

12. CUORE PET VET HUMOR – Bogdan Dascălu – GURĂ HUMORULUI

13. ZUBI VET – ZUB GABRIEL – RĂDĂUȚI

14. MARGIVET – DR LAZĂR – MARGINEA

Mai multe femei au fost executate, prin spânzurare, în Iran

Captură video/Youtube
Captură video/Youtube

În cursul acestei săptămâni, autoritățile iraniene au executat trei femei, toate fiind acuzate pentru că și-ar fi ucis soții, arată BBC.

Informațiile vin din partea unei organizații de caritate pentru drepturile omului.

Printre ele se numără și o fată forțată să se căsătorească la 15 ani, condamnată pentru uciderea soțului.

Se crede că autoritățile și-au intensificat substanțial utilizarea pedepsei cu moartea, executând de două ori mai multe persoane în acest an decât în ​​trecut.

Grupurile pentru drepturile omului raportează că Iranul execută mai multe femei decât orice altă țară. Multe dintre ele au fost găsite vinovate de uciderea soților lor. Cu toate acestea, nu se vorbește despre violența din familie sau autoapărare

Miercuri, Iran Human Rights Group a declarat că fosta mireasă – copil, Soheila Abadi, a fost spânzurată în închisoare după ce a fost condamnată pentru uciderea soțului ei. Fata a fost forțată să se căsătorească când a împlinit 15 ani.

Instanța de condamnare a spus că motivul crimei ar fi fost ”disputele de familie”.

Alte două femei executate miercuri au fost, de asemenea, condamnate pentru uciderea soților lor, a spus grupul.

Potrivit activiștilor, multe dintre cazuri implică acuzații de violență domestică, dar instanțele iraniene nu țin cont de acest lucru

Nu sunt disponibile cifre precise privind numărul de execuții. Practic, autoritățile iraniene nu anunță oficial fiecare caz în care a fost executată pedeapsa cu moartea.

Potrivit unei cercetări publicate în aprilie de două grupuri de drepturi, doar 16,5% dintre execuțiile despre care se crede că au fost efectuate în Iran anul trecut au fost anunțate de oficiali.

Adaptare: BBC

Va avea Ungaria de suferit din cauza declarațiilor premierului Viktor Orban? Profesorul Mircea Coșea: „Nu s-a luat nicio măsură”. Cât contează dependența de gazul rusesc în relațiile cu România și Europa. Analiză

Premierul Ungariei, Viktor Orban. Foto: pagină oficială Facebook

Ungaria, țara vecină cu România, (n.r. la Nord-Vest) se află într-o situație „controversată” în raport cu situația geopolitică de la acest moment: Rusia a atacat Ucraina, iar din acest motiv Comisia Europeană a impus sancțiuni economice dure primului stat, pentru a „descuraja” atacurile militare. Focul nu a fost oprit. Războiul dintre Rusia și Ucraina a ajuns în cea de-a 156-a zi. A devenit grea numărătoarea corectă a morților, iar statele vecine susțin că sunt pregătite să nu mai depindă de gazul rusesc, pe care ar fi urmat să-l plătească în ruble(n.r. moneda oficială a Rusiei).

Ungaria, prin vocea premierului Viktor Orban, a menționat că nu acceptă să întrerupă relațiile ecomomice cu Rusia.

Guvernul de la Budapesta a cerut Comisiei Europene o derogare de la sancțiunile economice privind importul de combustibil din Rusia și a obținut-o. Viktor Orban a susținut că are nevoie de cel puțin patru luni și de 800 de milioane de euro pentru a nu mai primi petrol prin oleoductul rus Drujba. Așa cum se știe, Ungaria nu are ieșire la mare, iar poziționarea geografică a acestui stat înseamnă o dependență de gazul rusesc în proporție de 70%.

Va avea Ungaria de suferit din cauza declarațiilor premierului Viktor Orban? Profesorul Mircea Coșea: „Nu s-a luat nicio măsură”

Mircea Coșea, doctor în Economie, fost membru al Parlamentului European-sursă foto: Facebook

După ce a obținut derogarea de la aplicarea sancțiunilor economice impuse Rusiei de Comisia Europeană, premierul Viktor Orban a continuat să aibă un discurs pe care analiștii politici îl numec „contra Europei”. În vizita recentă din România-Băile Tușnad, premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut câteva afirmații pe placul maghiarilor conservatori și în pofida românilor de pretudindeni. Le puteți(re)citi aici. Președintele unei asociații, Mihai Târnoveanu, a reacționat și a afișat un banner chiar în timpul discursului lui Orban cu mesajul „Ceva este etern! Transilvania este pământ românesc!”

După acest moment, care a stârnit reacții naționaliste atât în rândul maghiarilor, cât și al românilor, pozițiile oficiale din România au fost aproape neremarcate. Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, a transmis că România nu va tolera acest discurs contra Europei. Afirmația a fost repetată și de premierul Nicolae Ciucă.

Informaţiile publicate de zin.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996(R) privind dreptul de autor.

Coaliția de guvernare(PNL-PSD-UDMR) nu a avut o reacție categorică, Consiliulul Național pentru Combaterea Discrimării nu s-a autosesizat(CNCD), iar diplomatic nu s-a luat nicio măsură, așa cum a remarcat și fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu. El susține că ambasadorul României la Budapesta ar fi trebuit chemat la București pentru o perioadă limitată.

Cât contează dependența de gazul rusesc în relațiile cu România și Europa

Mircea Coșea, doctor în Economie și fost membru în Parlamentul European, consideră că discursul premierului maghiar Viktor Orban va avea ecou în Europa, iar Ungaria riscă unele sancțiuni din acest motiv.

„Este regretabil că nu s-a luat nicio măsură(n.r. de către România), dar acest discurs contra Europei ar putea aduce sancțiuni. Dependența de gazul rusesc face ca Ungaria să servească interesele comerciale ale Federației Ruse sau(…) să aib o relație de prietenie cu acest stat”, s-a exprimat profesorul Mircea Coșea, pentru zin.ro.

Comisia Europeană a atenționat Guvernul de la Budapesta că încalcă statul de drept încă din primăvară

Guvernul de la Budapesta a fost informat încă din luna aprilie ac, că a început procedura de suspendare a fondurilor destinante Ungariei, din cauza „problemelor interne”, informează publicația maghiară Nepszava. Premierul Viktor Orban a intrat în dizgrația de grupului Visegrad 4 din Parlamentul European(format din Cehia, Slovacia, Polonia) din cauza relațiilor de pritenie cu Guvernul de la Moscova. Cea mai drastică sancțiune pe care o poate primi statul maghiar este excluderea din Uniunea Europeană, lucru pe care îl poate hotărî Consiliul Uniunii Europene.

Citește și: Scandal după jignirile aduse de Viktor Orban unor români prezenți la Băile Tușnad: Klaus Iohannis și Guvernul, somați să interzică vizitele private ale premierului Ungariei în România

Relațiile interetnice din Transilvania rămân tensionate. Steagurile și imnurile naționale, motiv de dispută

Maia Sandu, de Ziua Constituției Republicii Moldova: ”Trebuie să apreciem oportunitatea de a fi liberi și egali în fața legii”

Sursă foto: Facebook/Maia Sandu
Sursă foto: Facebook/Maia Sandu

Republica Moldova celebrează astăzi, 29 iulie, Ziua Constituției.

Președinta Maia Sandu a precizat, într-un text distribuit pe pagina de Facebook, că sunt 28 de ani de la adoptarea legii supreme a țării, care reglementează viața publică și existența fiecăruia în parte.

Maia Sandu: ”Adoptarea Constituției asigură echilibrul nostru obștesc într-un stat de drept, într-o țară a libertăților, a echității și mulțumirii individuale”

Maia Sandu a pus accent pe colaborare, pe solidaritate și pe activitatea justiției, invitându-și compatrioții să se intereseze, în permanență, în legătură cu alineatele din Constituție.

De asemenea, lidera a subliniat că, în contextul războiului dus de Putin în Ucraina, moldovenii trebuie să aprecieze oportunitatea de fi liberi și egali în fața legii.

Constituția noastră unește oamenii în jurul unui scop comun: viața fericită a cetățenilor într-o țară prosperă, într-un stat suveran, unitar și indivizibil, în care justiția este una funcțională, iar Omul e mai presus de toate. Drepturile și obligațiile cetățenești ne amintesc mereu de faptul că facem parte dintr-o colectivitate, că trebuie să ne respectăm reciproc și că toți fără excepție trebuie să respectăm regulile pe care le-am stabilit împreună. În pofida greutăților, vă invit să ne cunoaștem Constituția, să apreciem oportunitatea de a fi liberi și egali în fața legii. E contractul nostru social, e strângerea de mână care ne aduce bunăvoința și buna înțelegere comunitară”, a transmis Maia Sandu.

În cursul zilei de azi, Maia Sandu a fost primită la Cotroceni de către Klaus Iohannis

Cei doi lideri au purtat numeroase convorbiri despre susținerea parcursului european al Chișinăului, războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina și contracararea efectelor negative ale acestuia asupra Republicii Moldova.

Este prima întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, după ce Republica Moldova a primit statut de stat candidat la Uniunea Europeană.

Cristian Popescu Piedone, mesaj cu ocazia Zilei Imnului Național: Fără tricolor, fără imn și fără Biserica noastră… nu existăm ca nație!

Triciolor Piedone
Triciolor Piedone- pag de FB

Fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a ținut să marcheze într-un mod inedit Ziua Imnului Național, chiar dacă este în închisoare. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Cristian Popescu Piedone a prezentat ceremonia organizată anii trecuți cu ocazia acestui eveniment, la care au fost prezenți zeci de copii din sectorul 5 care au ascultat imnul României, interpretat de către compozitorul și dirijorul Nicolae Voiculeț.

După ce a rostit un scurt discurs emoționant, Cristian Popescu Piedone le-a urat copiilor să aibă o zi frumoasă și să fie mândri de faptul că sunt români. Fostul primar al Sectorului 5 le-a spus copiilor să nu uite că fără imn, tricolor și Biserică, românii nu pot există ca popor. Cristian Popescu Piedone a ținut să reamintească faptul că românii sunt cei mai norocoși oameni de pe pământ, deoarece aici în Carpați, Casa lui Dumnezeu, Catedrala Neamului Românesc, este în Sectorul 5.

În încheierea mesajului transmis pe pagina sa de Facebook cu această ocazie, Cristian Popescu Piedone i-a rugat pe români să aibă grijă de steag, de imn și de Biserica, transmițându-le acestora tot respectul și considerația lui.

Cristian Popescu Piedone: Fără tricolor, fără imn și fără Biserica noastră… nu existăm ca nație!

„D”încolo de gard… unii cred că România e urâtă… Alții nu dau doi bani pe tricolor… Și habar n-au că avem un imn, d-apăi să-i mai și știe pe de rost măcar câteva versuri!Tocmai d-aia, de ziua Imnului, am mers cu drag lângă… viitor, lângă copiii noștri care vor duce mai departe povestea! Povestea noastră, visurile noastre… vor fi, cândva, trasate de mânuțele lor, de mințile lor, de visurile lor!!!Suntem cei mai norocoși români de pe pământ! Deoarece aici în Carpați, Casa lui Dumnezeu, Catedrala Neamului Românesc, este la noi, aici, în Sectorul 5!Să nu uitați, dragii mei: Fără tricolor, fără imn și fără Biserica noastră… nu existăm ca nație! Să avem grijă de steag, de imn și de Biserică, dragii mei! Cu respect și considerație, dragi români! Îți mulțumim Doamne!”, este mesajul transmis de Cristian Popescu Piedone.

Ziua Imnului Naţional al României se sărbătorește oficial pe 29 iulie. Prima dată imnul național a fost intonat în timpul revoluției de la 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, la inițiativa domnitorului Știrbei Vodă.

Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Cristian Popescu Piedone: Vă iubesc pe toți cei care îmi sunteți aproape cu gândul! Vă iubesc pe toți cei care aveți inima bună și iubiți România oriunde vă aflați!

2022: Anul în care obezitatea este normalizată, iar educația fizică este justificată prin scutire

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Obezitatea este nesănătoasă. La fel cum anorexia este nesănătoasă.

La fel cum sunt nesănătoase lipsa mișcării, sedentarismul sau punga cu burgeri de la McDonald’s.

Cu toate acestea, cele mai noi campanii încurajează ”body positivity”, o mișcare socială axată pe acceptarea tuturor corpurilor, indiferent de mărime, formă, nuanță a pielii sau sex.

Aceeași mișcare, ”body positivity”, folosește ca vizual, la o banală căutare pe google, persoane obeze. Search pe google.

O campanie inițiată de spanioli încurajează femeile să meargă la plajă, indiferent de siluetă sau imperfecțiuni. Și totuși. Pe bannerul care promovează ”body positivity”, majoritatea femeilor sunt supraponderale.

Cei mai mulți supraponderali se simt martirizați de faptul că există momente când societatea ridică problema obezității, o problemă abordată din ce în ce mai rar. Iar martirismul unui supraponderal ajunge să fie literă de lege

Nu există nicio mândrie în a fi gras. De fapt, nu exista, până acum câțiva ani, când s-a pus problema sănătății psihice a omului gras. Că e marginalizat. Că e discriminat. Că nu este integrat.

Din ce în ce mai mult, societatea civilă a subliniat (prin campanii, voci de influenceri pe Instagram sau proteste la colț de stradă organizate de oameni care gâfâie) că persoanele obeze suferă căderi psihice.

Totuși, rar s-a pus problema sănătății fizice. Rar s-a pus problema mortalității în rândul obezilor. Rar s-a pus problema copilului obez hrănit de părinți obezi.

Tot mai rar se discută despre faptul că părinții grași vor crește copii grași, iar epidemia de obezitate infantilă nu este deloc o chestiune de mândrie. Și nici de smiorcăit, în timp ce punga de la McDonald’s este devorată.

Dar cum rămâne cu ”corpul meu – alegerea mea”?

Nu ar trebui să le spunem oamenilor că este în regulă să fie grași, pe baza unei dorințe de a-i face pe toți să-și iubească corpul.

Desigur, nimeni nu ar trebui judecată pe baza fizicului. Nici un dascăl nu ar trebui să permită ca un copil supraponderal să fie agresat.

Niciun angajator nu ar trebui să devalorizeze angajatul din cauza cântarului.

Dar nici nu ar trebui să mai adăugăm câteva litere de L pe etichete, doar pentru că unii aleg să mai adauge câteva kilograme pe cântar.

Înainte de a normaliza o afecțiune, ar trebui să le spunem oamenilor că epidemia de obezitate de astăzi la adulți și copii este cauzată de mâncarea nesănătoasă și inactivitate.

Înainte de a normaliza o afecțiune, ar fi normal să normalizăm campaniile care îndemnă la mișcare și obiceiuri sănătoase.

După tiparul american, obezitatea trebuie acceptată și promovată, nicidecum tratată. Nu mai există persoane care ”suferă de obezitate”. Există persoane care își ”îmbrățișează” obezitatea

Paradox: este absolut ok să-i spui unei persoane anorexice să mănânce un burger, în speranța că ”vindeci” o afecțiune psihică.

DAR. Este total greșit să-i spui unui obez să nu mănânce acel burger. Că-l discriminezi. Că-l acuzi. Că-i lezezi sentimentele. Că ești inuman. Unde e logica?

Nu există nicio glorie în a fi obez. Corpul nu câștigă nimic, exceptând kilograme, boli cardiovasculare, diverse tipuri de diabet, tensiune arterială sau colecții de cancere

În anii 80-90, standardele de frumusețe impuneau imaginea femeii nesănătos de slabe, iar pe podiumuri defilau modele bolnăvicioase, hrănite ocazional cu o frunză de salată și o felie de lămâie. Asta când nu țineau post negru cu ceaiuri laxative.

Societatea era scandalizată. Medicii erau scandalizați. Presa era scandalizată. Opinia publică era scandalizată.

În prezent, suntem la polul opus, cu amendamentul că nimeni nu mai este scandalizat.

Grașii simt mândria de a fi grași, și-o exprimă și o promovează ca ”stil de viață”. Și, nu, nu sancționăm dreptul unei persoane de a arăta așa cum își dorește, ci ar trebui sancționată fix promovarea unei afecțiuni.

Obezitatea nu mai e o ”probemă medicală”, ci ”un stil de viață”. Iar un obez nu mai e obez ci ”plinuț, durduliu sau cu forme”

Nu mai ai voie să spui despre un obez că e obez.

Nu mai ai voie să spui că vrei să scapi de acele 5 kilograme în plus, fără ca un protestatar să nu te lovească în moalele capului cu pancarta ”body positivity”.

Nu mai ai voie să șoptești ceva, orice, despre o posibilă problemă medicală pe care obezitatea o cauzează.

Și, cât de curând, nu vei mai avea voie să folosești cuvinte ofensatoare ca obezitate, gras sau supraponderal.

Și nu e nimic ”pozitiv” în asta.

Grup sanitar de 64.000 de euro, noua achiziție exorbitantă a unui muzeu din județul Constanța 

Muzeu Topalu
Muzeu Topalu. sursa foto: dobrogealive.ro

64.000 de euro. Aceasta este suma pe care vrea să o cheltuiască conducerea Muzeului din Topalu pentru cumpărarea unui WC tip container, fonduri care ar fi trebuit investite într-un laborator de cercetare. Achiziția, care poate naște multe semne de întrebare din punct de vedere al utilității, constă într-un container dotat cu un grup sanitar, care ar urma să fie amplasat în curtea instituției aflată în subordinea Muzeului de Artă Constanța, condus de Lelia Rus Pîrvan. Potrivit ziariștilor de la dobrogealive.ro., care au prezentat cazul, cel mai scump container ar costa în jur de 115.000 lei, aproape 23.000 euro, acesta având toate dotările necesare, nu doar un grup sanitar.

Cum justifică directorul muzeului investiția de zeci de mii de euro

În mod inexplicabil, pentru a cumpăra containerul, conducerea muzeului nu va mai cumpăra un mijloc de transport și nici nu va mai înființa un laborator, reiese din rectificarea bugetară prezentată de Lelia Rus Pîrvan, directorul instituției. Aceasta susține că investiția este necesară deoarece a fost criticată în massmedia pentru lipsa unui grup sanitar, deși muzeul are o toaletă. Lelia Rus Pîrvan precizează faptul că banii vor fi cheltuiți inclusiv pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, a unui proiect tehnic și detalii de execuție, documente necesare în domeniul proiectării și construcțiilor, dar nu și pentru o lucrare care ar fi fost necesară, și anume instalarea și racordarea la rețeaua de canalizare a unui container.

Container de lux pentru 5 vizitatori pe zi

Valoarea investiției este nejustificat de mare, mai ales că, potrivit notei de fundamentare a proiectului, este vorba despre o soluție provizorie. Directoarea muzeului a declarat că investiția este necesară deoarece toaleta din clădire este folosită doar de personal, nedorind să comenteze când a fost întrebată cine a stabilit prețul de achiziție al containerului. Ea a apreciat că anul trecut muzeul a fost vizitat de aproximativ 1.500 de persoane, ceea ce înseamnă un număr zilnic de 5 vizitatori, raportat la un număr mediu de 300 de zile de fucționare pe an. Proiectul de rectificare bugetară propus de conducerea muzeului urmează să fie votat în ședința de Consiliu Local Constanța, instituție în subordinea căreia se află. Muzeul de Artă Dinu şi Sevasta Vintilă a fost înfiintat în anul 1961, când doctorul Gh. Vintilă (1898 – 1978) a donat comunei sale natale, Topalu, 228 lucrări de artă românească modernă pentru alcătuirea unei colecţii publice.

Averi nejustificate la IGPR, inspectorate de poliție și poliția locală

Andrei Caramitru: ”Depășești viteza? Amendă. Dai manele la maxim? Amendă. Refuzi să plătești? Câteva zile de pușcărie”

Foto: Facebook/Andrei Caramitru
Foto: Facebook/Andrei Caramitru

Într-un text distribuit astăzi, 29 iulie, pe contul de Facebook, Andrei Caramitru a reluat problema educației din România, precizând că mentalitățile nu se pot schimba acum, ci peste multe generații.

Comparativ cu alte state, românii nu respectă anumite reguli de bun simț și, în aceste condiții, este nevoie ca legea să intervină.

Fiul cel mare al regretatului Ion Caramitru: ”Dacă nu știați, educația vine, în special, din familie”

Vă mai zic o chestie care o să supere pe mulți. Poveștile cu educația și schimbarea mentalităților sunt prostii imense. Da se poate încerca însă efectul se vede peste 2 generații minim, când noi toți o să fim oale și ulcele. Și nici atunci nu o să fie grozav, orice am face și pe oricine am vota, că nu suntem scandinavi dacă nu v-ați prins deja. Și educația vine în special din familie dacă nu știați”, a precizat fostul politician.

Caramitru a dat exemplul interzicerii fumatului în interior, lege care a fost, inițial, criticată. Cu toate acestea, fumătorii au fost nevoiți să o respecte.

Potrivit declarațiilor, în momentul actual, nu educația este cea care aduce rezolvări, ci sistemul ”lege și ordine”.

”Singura chestie care se poate face e să ai reguli și să le impui”

Dacă depășești viteza, parchezi aiurea – amendă de îți pleznește buzunarul. Dacă nu îți trimiți copilul la școală – îl ia statul și îl bagă la internat de luni până vineri. Faci balamuc dai manele la maxim să înnebunești vecinii – amendă de turbezi. Nu ai bani de amendă sau refuzi să plătești ? Câteva zile de pușcărie”, a transmis Andrei Caramitru.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-2.4 ° C
-2.2 °
-3 °
90 %
4.1kmh
20 %
mie
-3 °
J
1 °
vin
3 °
S
4 °
D
6 °

Ultimul articol

Un primar din Covasna vrea un referendum pentru stabilirea valorii impozitelor

Luni, peste 100 de persoane au protestat în fața Primăriei Sfântu Gheorghe, județul Covasna, față de majorarea taxelor și impozitelor locale. Așa că primarul a...

Un nou sondaj, la început de an; cum ar vota românii la parlamentare

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminică, românii ar vota masiv AUR, formațiune care se menține în topul preferințelor. Acestea sunt datele prezentate recent de...

Un bărbat din Bacău a fost înștiințat că a murit: „Dacă mă vedeți pe...

Un bărbat din județul Bacău a avut surpriza vieții sale anul acesta, când a aflat că este… mort. Băcăuanul a primit un document din partea...