sursă foto: omvpetrom.com

OMV Petrom a înregistrat un succes fulminant, în plină criză a prețurilor la energie. Joi, 28 iulie, a raportat la Bursa de Valori București un profit net în valoare de 4,646 miliarde de lei, pentru primul semestru al acestui an, ceea ce înseamnă o creștere cu 374% față de aceeași perioadă a anului trecut.

La o primă vedere, această situație este paradoxală: românii au intrat în panică când în urmă cu câteva luni au văzut că prețul benzinei și al motorinei depășise 10 lei. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a încercat să readucă liniștea în rândul celor care au făcut „plinul” și în pungi de plastic, în ideea că prețurile la combustibil vor crește continuu. El a încercat să spună că România are stocuri suficiente de motorină și de benzină, nu suntem afectați de războiul dintre Rusia și Ucraina pe acest segment, însă, „combustibilul va fi puțin mai scump”, situație cu care se confruntă toate statele lumii.

Cum a ajuns OMV Petrom să aibă un profit net spectaculos, dacă prețul la combustibil a crescut și românii sunt săraci? Analistul economic Mircea Coșea explică de ce statul român a preferat prețuri mai mari

Analistul ecomomic Mircea Coșea, doctor în Economie. sursă foto: Facebook

Din cifrele transmise de OMV Petrom, rezultă că valoarea veniturilor din vânzări consolidate a ajuns la la 25,581 miliarde lei în prima jumătate a acestui an, în creştere cu 153% comparativ cu primul semestru din 2021. A fost susţinută de preţuri mai mari ale mărfurilor şi de volume mai mari aferente vânzărilor de produse petroliere şi electricitate, este raportul postat pe site-ul oficial al acestei companii.

Contactat pentru a ne oferi o opinie calificată cu privire la acest aspect, analistul economic Mircea Coșea susține că „statul român a preferat să „chinuie” românii prin aplicarea unor prețuri mai mari de către companiile unde este acționar, deoarece în felul acesta se asigură că are bani la buget.

Cu părere de rău o spun. Această coaliție de guvernare nu are o viziune economică, ci doar socială. Gândiți-vă că noi nu producem, luați în calcul importurile. Deci, de unde bani la buget? A preferat prețuri mai mari acolo unde este principal acționar, tocmai pentru a avea bani la buget. Sunt mii de firme care sunt în insolvență pentru că nu pot plăti facturile la energie(…). Deci, povestea cu compensarea de 50 de bani, e tristă. Reflectă lipsa de viziune a Guvernului”, ne-a menționat profesorul Mircea Coșea.

Informaţiile publicate de zin.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996(R) privind dreptul de autor.

Cum se reflectă reducerea cu 50 de bani a prețului carburanților. Abia la alimentarea cu 50 de litri îți rămân „bani și de o pizza”

OMV Petrom a redus cu 50 de bani prețurile tuturor sortimentelor de benzină și motorină din stațiile de alimentare Petrom și OMV din România. Beneficiari sunt clienții finali, persoane fizice si juridice, care achiziționează carburanții pentru consumul propriu. Reducerea a fost introdusă începând cu 1 iulie, ora 00:00, pentru o perioadă de trei luni. Însă, abia pentru un plin de 50 de litri, șoferii plătesc mai puțin cu 25 de lei, o sumă infimă raportat la creșterea tuturor prețurilor din tara noastră.

Se întorc banii de la bugetul de stat? Mircea Coșea: „Degeaba avem creștere economică, trebuie să ne uităm și la gradul de îndatorare”

Guvernul Ciucă a anunțat o creștere ecomomică în proporție de  5,1% în primul trimestru din 2022, față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, analistul ecomomic Mircea Coșea dă de înțeles că nu ar trebui să ne lăsăm purtați de „euforia” acestor cifre, ci să ne raportăm și la gradul de îndatorare pe care îl are România la acest moment. Ultimele date oficiale ale Ministerului de Finanțe arată că datoria publică a Româ­ni­ei la finalul anului 2021 era de 577 miliarde de lei. Această sumă reprezintă 48,9% din PIB, mai mare cu 77 de miliarde de lei faţă de finalul lui 2020.

Reducerea prețurilor după „modelul Budapesta” era viabilă? Dependența de gazul rusesc, decisivă

Întrebat dacă România putea adopta modelul Ungariei în ceea ce privește plafonarea prețurilor la combustibil, analistul economic Mircea Coșea spune că sunt situații diferite. Statul maghiar poate merge pe varianta prețurile reduse, deoarece este depinde în mare parte de gazul rusesc, ceea ce schimbă contractele comerciale și, în esență, prețul pentru consumatorul final. În opinia profesorului Coșea, statele pot lua măsuri de reducere a prețurilor doar pe un plan economic bine pus la punct, nu prin măsuri sociale.

România importă gaze naturale din Rusia în proporție de 25%, în timp ce Ungaria este dependentă de gazul rusesc în proporție de 70%.

Citește și: Prețul la benzină și motorină scoate lumea în stradă

Articolul precedentProtest Greenpeace: ”Este nevoie de investiții în infrastructura pentru energie curată și de plantarea unei rețele naționale de păduri de protecție”
Articolul următorAmendă de aproape 2 milioane de euro pentru Mega Image pentru că practică alte prețuri decât cele anunțate oficial
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”