Foto: Promotor
Foto: Promotor

Reprezentanții Federației Operatorilor Români de Transport au cerut Guvernului să plafoneze prețul la benzină și motorină, aceasta fiind singura soluție ce se poate aborda pe termen scurt pentru consumatori, relatează Digi24.

De asemenea, aceștia au încurajat persoanele juridice să susțină protestele ce urmează să se desfășoare la toate stațiile de alimentare din România.

„Ţări precum Ungaria şi Slovenia, în care politicienii nu invocau stocurile de ţiţei ce ar trebui să ne liniştească pe toţi, aşa cum se întâmpla în urmă cu trei luni în România, au plafonat preţurile carburanţilor pentru consumatorii interni, persoane fizice şi juridice”, au spus reprezentanții Federației.

Federația acuză Guvernul că în trei luni nu a reușit să găsească un specialist care să explice care este legătura între stocurile invocate și prețurile de la pompă.

Cu toate acestea, reprezentanții federației au salutat inițiativa parlamentară prin care cota TVA aplicată în serviciile publice de transport rutier de pasageri ar urma să scadă la 5% și solicită Executivului să ia forma unei Ordonanțe de urgență pentru a putea avea efecte imediate.

Prețul la pompă a explodat. Milioane de români, afectați

„Fără aceste măsuri, atât sectorul transporturilor dar şi celelalte activităţi economice şi sociale se blochează în contextul în care pentru luna iulie au fost deja anunţate, «pe surse», preţuri la pompe cu 3 lei mai mari în medie decât cele actuale”, se mai arată în comunicatul transmis.

Reamintim că șoferii din toată țara au blocat pompele benzinăriilor și plătesc doar cu monede, unii alimentând și de 90 de bani. Acțiunea face parte din evenimentul „Proteste în toată țara cotra prețului carburantului.” La acest protest ce ar urma să aibă loc pe 30 iunie sunt anunțati peste 200 de mii de participanți.

Șoferii au protestat, în această după-masă, în benzinării din Cluj și Târgu Jiu, aceștia blocând pompele din cauza prețului ridicat al carburanților.

„E timpul să facem ceva, ieșiți în stradă, blocați pompele! Este imposibil și inadmisibil că într-o țară ca România prețul carburantului să depășească 9 lei/litru. Share masiv ca să vadă țoață lumea și să stabilim ce și când vom face. La 121$ pe baril este imposibil că prețul să depășească 9lei/litri ( unde jumătate din acești bani merg către stat) Noi facem ceva !”, este mesajul transmis de organizatori.

Citește și articolul: O țară din Europa declanșează o anchetă oficială după creșterile fără precedent ale prețurilor carburanților

Articolul precedentCum își fac unele „scriitoare de sertar” reclamă „pe spatele” criticului literar Valeriu Râpeanu
Articolul următorLegea privind întreruperile de sarcină în Polonia devine mai aspră
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.