Furnizarea curentului electric în Suedia, restricționată în această iarnă

Măsura a fost luată din cauza problemelor apărute ca urmare a războiului din Ucraina.

 Curentul electric va fi oprit în această iarnă în Suedia, au convenit furnizorii de electricitate, a declarat Niklas Damsgård, strateg șef al operatorului suedez de rețea electrică Svenska Kraftnät, potrivit romaniatv.net.

Potrivit acestuia,  efectul pe care criza din Ucraina îl va avea asupra pieţei de energie va avea un rol hotărâtor, oprirea putându-se produce automat sau  manual. Niklas Damsgård nu a precizat durata în care energia electrică va fi oprită, dar crede că întreruperile automate de curent pot avea loc în orele dimineții, atunci când sarcina rețelei de distribuţie de electricitate este cea mai mare.

Unii consumatori ar putea fi obligați să stea fără curent electric pentru a evita producerea unui accident

În plus, se preconizează că  va avea loc o creștere a prețurilor la energie electrică, care va afecta în mod special regiunile de sud ale Suediei, în această iarnă. Potrivit experților, prețurile ar putea fi de două ori mai mari decât anul trecut în anumite regiuni din Suedia.  Marea Britanie a estimat că vor fi probleme în alimentarea cu energie electrică iarnă viitoare, din cauza scăderii importurilor din Rusia. Potrivit cotidianului The Telegraph, Marea Britanie se va baza pe mai multă energie importată pentru a menține în funcţiune iluminatul pe timpul iernii.

Potrivit datelor de la autoritatea suedeză de reglementare a pieței de energie, costurile cu energie electrică pentru un apartament mediu, situat în jumătatea de sud a țării unde locuiesc cei mai mulți suedezi, au crescut iarna trecuta cu 266% în decembrie, în timp ce costul cu încălzire electrică a unei case medii a crescut în medie cu 361%, în aceeași perioadă.

Finlanda și Suedia vor adera rapid la NATO. Stoltenberg: „Securitatea acestor țări contează pentru toți aliații”

Articolul precedentVIDEO | ANPC „are soluția” pentru evitarea întrebărilor incomode: Șefii instituției se intervievează reciproc
Articolul următorProteste în penitenciarele din România