Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, promite că, înainte de Paște, românii vulnerabili vor beneficia de mai multe ajutoare.
Declarațiile au fost făcute cu ocazia unei vizite pe care Boloș a făcut-o la depozitul de alimente de la Urlați (Prahova), unde sunt ambalate 400.000 de pachete cu alimente.
Concluzia ar fi că zilele acestea a început distribuirea unei noi tranșe de pachete alimentare prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, de care vor beneficia în total 1.188.852 beneficiari din toate județele țării și din municipiul București, iar înainte de sărbătorile pascale va fi încărcată o nouă tranșă din ajutorul de 250 lei pentru alimente și mese calde acordat prin programul „Sprijin pentru România”.
În ceea ce privește pachetele alimentare, acestea au o valoare la raft de 390 lei și cântăresc 25kg, 12 alimente de bază: făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg); mălai (4 pungi de 1 kg); paste făinoase (2 pungi de 400 g); ulei (4 sticle de 1 l); zahăr (2 pungi de 1 kg); orez (4 pungi de 1 kg); conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g); conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g); conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g); borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml); gem de fructe (1 borcan de 360 g) și gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
Este vorba despre cea de-a șasea tranșă de pachete alimentare finanțate din fonduri europene, prin POAD, în total fiind livrate, începând cu vara anului 2020, 7.133.112 de pachete.
Legat de doua tranșă a ajutorului de 250 lei acordat prin programul „Sprijin pentru România”, aceasta va fi încărcată pe cardurile celor 2,4 milioane de beneficiari în săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale.
„Ne-am propus ca cea de-a șasea tranșă a pachetelor alimentare destinate românilor vulnerabili, a căror distribuție a început, să ajungă la aproximativ 800.000 de beneficiari înainte de Paște. Lucrăm împreună cu autoritățile locale, astfel încât să ne asigurăm că sunt depuse toate eforturile pentru a nu exista sincope în procesul de distribuție către beneficiari.
În acest sens, am făcut un apel către toți primarii să etapizeze distribuția alimentelor în așa fel încât să se evite cozile la preluarea pachetelor, respectându-se totodată calendarul pe care l-am propus. Pachetele conțin alimente de bază pe care toți românii trebuie să le aibă înainte de Sfintele Sărbători și este important ca acestea să le fie livrate la timp.
Totodată, avem în plan ca, în Săptămâna Mare, să încărcăm pe cardurile sociale o nouă tranșă din ajutorul de 250 lei pentru alimente și mese calde pentru toți cei 2,4 milioane de români beneficiari. Este un sprijin care va conta, cu siguranță, în această perioadă.
Vom continua să protejăm securitatea alimentară și în următorii ani, fie sub formă de pachet alimentar, fie sub formă de voucher. Și pentru că vorbim despre produse în cea mai mare parte românești, vom ajuta în acest fel și producătorii naționali”, a declarat ministrul Marcel Boloș, potrivit unui comunicat MIPE.
Potrivit aceleiași surse, sprijinul pentru diferite categorii vulnerabile va continua și în următorii ani, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 fiind alocat un buget de peste 980 milioane de euro, pentru asigurarea alimentelor de bază/ mese calde, pentru preșcolarii și elevii din învățământul de stat și pentru cuplurile mamă – nou-născut, din grupurile defavorizate.
Un primar din județul Botoșani, împreună cu directorul Complexului Sportiv National (CSN) „Sala Polivalentă” București au fost trimiși în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava pentru fapte legate de modul în care unul dintre aceștia își câștiga salariul.
Procurorii spun că directorul a fost angajat doar pe hârtie la primăria condusă de celălalt inculpat, încasând pe nedrept peste 56.000 lei. Previzibil, primăria comunei Bălușeni a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză, însă, chiar și așa, procurorii au dispus instituirea unor măsuri asigurătorii, referitor la care trebuie să se pronunțe Tribunalul Botoșani, acolo unde a fost trimis dosarul spre judecare.
Din ce precizează DNA, primarul comunei Bălușeni, Gheorghe Claudiu Doroftei, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals intelectual în formă continuată, în vreme ce directorul Cătălin Ovidiu Buhăianu Obuf va fi judecat pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals material în înscrisuri oficiale.
„În perioada noiembrie 2020 – martie 2021, inculpatul Doroftei Gheorghe-Claudiu, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi aprobat plata drepturilor salariale care i se cuveneau inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu (angajat la acea vreme în cadrul primăriei în funcția de administrator public) deși cunoștea faptul că acesta din urmă nu s-ar fi prezentat la serviciu decât ocazional și nu ar fi prestat activitățile la care era obligat prin contractul de management și prin fișa postului.
Precizăm că, atât în perioada respectivă cât și în prezent, inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu ocupa și funcția de director al CSN „Sala Polivalentă” București.
În același context, cei doi inculpați ar fi semnat diverse documente (foile colective de prezență a angajaților instituției, condica de prezență deținută la nivelul instituției) prin care s-ar fi atestat, în mod nereal, prezența inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu la locul de muncă, deținut în cadrul primăriei comunei Bălușeni, județul Botoșani.
Demersurile de mai sus ar fi avut ca urmare obținerea de către inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu a unor foloase patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale, în cuantum de 56.508 lei”, arată procurorii anticorupție.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a făcut public că un restaurant cu specific italian din Capitală, Trattoria della Nanna Garden, tocmai ce și-a închis temporar porțile, ca urmare a deficiențelor constatate.
În urma unui control, arată ANPC, operatorul economic s-a ales cu amenda în cuantum de 10.000 lei/ 2.500 lei, fiind instituită măsura de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor. În plus, inspectorii ANPC au dispus oprirea de la comercializarea a 34.551 kg de produse, în valoare de 896,90 lei.
Restaurantul deținut de Il Calcio Management SRL, situat în Strada Popa Nan, Nr. 5, a fost verificat săptămâna aceasta, ocazie cu care au fost constatate o serie de deficiențe, atât în ceea ce privește produsele alimentare servite clienților, cât și în ceea ce privește igiena.
Într-o postare pe Facebook, se arată că în restaurant se foloseau produse din carne – semipreparate sau preparate finite – fără etichetă cu elemente de identificare și caracterizare, iar unele dintre acestea erau expirate. Exemple ar fi peștele dorada, expirat din 4 martie, untură – din 6 martie, mălai – marca Băneasa, din 25 februarie. Totodată, în bucătărie se folosea ca ingredient brânza dură, care erau prezentată clienților drept parmezan.
Alte nereguli făcute publice de ANPC țin de colectarea reziduală în recipiente neacoperite, decongelarea produselor la temperatura mediului ambient, în bucătărie fiind folosite ustensile și vase de bucătărie neigienizate corespunzător prezentând un grad avansat de uzură/arsură, dar și agregate frigorifice de refrigerare, tip răcitor de băuturi, neigienizate, cu grătare ce prezentau vopsea exfoliată și rugină, chedere depreciate cu urme de praf, impurități în strat grosier.
În același timp, în interior au fost găsite agregate frigorifice de congelare neigienizate, cu prezență masivă de gheată, impurități și resturi alimentare, cuptorul de pizza neigienizat, prezentând în strat masiv arsură, suprafețele de lucru erau neigienizate, iar aragazul și hota aveau un strat masiv arsură, grăsime solidificată.
Liderul PSD Marcel Ciolacu intervine în scandalul legat de compensațiile derizorii pe care Uniunea Europeană le-a stabilit țării noastre pentru despăgubirea fermierilor afectați de războiul din Ucraina, dat fiind că unul dintre cei considerați vinovați este subordonatul său pe linie de partid, Petre Daea, ca ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Într-o intervenție la Europa FM, Ciolacu a explicat că nu ar fi acum momentul să fie găsiți vinovați, ci importante sunt soluțiile pentru fermierii români. Va exista totuși a evaluare, a subliniat Marcel Ciolacu, atunci când va fi făcută rotația guvernamentală.
Liderul PSD a admis că „suma venită de la Comisia Europeană a fost ridicolă”, însă a accentuat că au fost făcute eforturi pentru susținerea fermierilor. Oficial, a fost propusă alocarea unei sume de 29,5 milioane de euro Poloniei, 16,75 de milioane de euro Bulgariei, iar României 10,05 milioane de euro, Comisia Europeană autorizând însă ca fiecare dintre aceste țări să dubleze aceste sume prin ajutoare de stat.
„E foarte ușor să gasim vinovați. Cred că fermierii așteaptă în primul rând soluții. Problema e că nu cred că încălzește pe nimeni dacă vinovatul e domnul Daea sau nu. Vom vedea când se face rotația guvernamentală dacă domnul Daea a fost sau nu vinovat.
Până atunci, părerea mea, dacă nu se fac schimbări majore guvernamentale, să lăsăm minștrii să funcționeze. Sunt ferm convins că în luna mai vom face o analiză completă pe fiecare ministru.
Blocăm ministerul dacă anunță intempestiv anumite schimbari, ar fi o greșeală politică din partea mea”, a punctat Ciolacu.
Pe de altă parte, ministrul Daea explicase anterior într-o conferință de presă demersurile pe care le-a făcut în fața CE până să fie stabilită suma de 10 milioane de euro alocată României pentru spijinirea fermierilor afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina, arătând din nou că a solicitat „reanalizarea formulei de calcul”.
„Teoretic nu este bătută în cuie. Este propunerea lor, e posibil să o revizuiască, dar e posibil să nu o facă. Eu am transmis că nu suntem de acord şi am cerut această revizuire, iar comisarul a aprobat. Sper (…) să se lucreze la analiza obiectivă.
Decizia finală se va lua până pe 30 martie, dar indiferent de suma care va veni de la Comisie, statul membru are posibilitatea, prin fondurile proprii, să aloce pe acest mecanism de sprijin o sumă echivalentă cu cea primită. Deci, dacă primim 10 milioane de euro mai putem da încă 10 milioane de euro de la bugetul de stat”, a spus Daea.
Liberalii din Sectorul 1 al Capitalei ies din nou la „atac” după ședința extraordinară de consiliu local convocată astăzi de primarul Clotilde Armand.
Pe ordinea de zi a ședinței era un singur proiect, cel de buget, iar PNL Sector 1, inclusiv prin vocea președintelui Sebastian Burduja, ministru al Digitalizării, acuză că primarul Clotilde Armand „mai trage o țeapă bucureștenilor și continuă să blocheze bugetul”.
Din ce arată PNL Sector 1 într-un comunicat de presă postat pe Facebook, bugetul nu poate trece până când Clotilde Armand nu își va susține proiectul și, cum aceasta „nu se deranjează să participe la ședința Consiliului Local, convocată chiar de ea”, totul intră într-un cerc vicios.
„Deși legea prevede clar că primarul trebuie să participe la dezbaterea bugetului în ședința de Consiliu Local, unde trebuie să-l prezinte și explice, Armand convoacă ședințe peste ședințe, la care nu participă. O sfidare absolut grosolană a cetățenilor sectorului 1!
În schimb, este foarte prezentă pe diverse rețele de socializare, unde duce aceleași războaie cu inamici inventați. Armand propune un buget de 2,1 miliarde lei, însă nu se deranjează să explice, transparent, pe ce se bazează și pe ce vrea să cheltuie banii. (…)
Reamintim că bugetul sectorului nu se dezbate și nici nu se votează pe rețelele de socializare, ci în ședințele consiliului local. O așteptăm pe doamna primar să respecte legea, să ne răspundă la întrebări și să vină să susțină proiectul de buget”, se arată în comunicat.
În comunicat se detaliază și că este a opta oară când Clotilde Armand refuză să vină cu explicații pe buget, motiv pentru care în postarea de pe Facebook îi sunt adresate și o serie de întrebări. Astfel, PNL Sector 1 subliniază că în Primăria Sector 1 au intrat în primele două luni ale anului 230 milioane lei, fără a se detalia pe ce s-au cheltuit acești bani, în condițiile în care „cele mai importante cheltuieli conform legii sunt salariile angajaților, utilitățile, bursele elevilor și servicii sociale. Dacă plăteați toate acestea, încă rămâneau bani. Cumva ați plătit din nou pentru panseluțe?”.
O altă dilemă legată de buget este cea vizavi de bugetul alocat cheltuielilor cu mașina folosită de consilierul primarului Armand, „care merge în afara orelor de program cu mașina primăriei fără a avea permis”, cheltuielile cu spațiile verzi și construcția de locuri de parcare subterană, în condițiile în care până acum au fost realizate „ZERO locuri de parcare”, fără a fi „bugetat vreun loc de parcare subterană în bugetul pe 2023”.
Probleme sunt semnalate și în ceea ce privește fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență, PNL Sector 1 solicitând demiterea City Managerului angajat direct fără concurs, „pentru ratarea obținerii a 15 mil din PNRR”.
„PNL Sector 1 o somează pe Armand Clotilde să respecte legea, să participe la ședințele Consiliului Local, să își susțină bugetul în fața comunității, așa cum cer legea, bunul simț și respectul față de bucureșteni. Suntem la fel de sătui ca toți cetățenii de circul, incompetența, minciunile, jignirile și scandalurile penale ale administrației actuale.
Consecințele sunt dramatice. Nu suferă primarul incompatibil, suferă cetățenii” a declarat și Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1, conform aceleiași surse.
Uniunea Slavați România este partidul care și-a făcut un titlu de glorie din lupta cu ”bugetarii”, ducând adevărate campanii împotriva celor angajați la stat.
Funcționarii Statului ar trebui, contra salariilor încasate din bani publici, să dea dovadă de mai mult respect și de mai multă solicitudine , atunci când li se cer serviciile, spun de câte ori au ocazia cei de la USR.
Dar iată că unul dintre cei mai vizibili reprezentanți ai partidului, Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2 din București, nu dă deloc dovadă de respect și bună cuviință atunci când se referă la cei care îi plătesc salariul de bugetar.
Pentru că, deși Radu Mihaiu este tot un bugetar plătit din bani publici, pagina sa de Facebook abundă în postări în care cetățenii Sectorului 2 sunt făcuți nesimțiți, grobieni, ca având obraz gros și așa mai departe.
Este vorba cu precădere de posesorii de automobile, dar nu numai, vizați sunt în general toți cetățenii care îl nemulțumesc într-un fel sau altul pe primar.
Cu posesorii de automobile Radu Mihaiu duce însă un război demn de o cauză mai bună, deși inclusiv aceștia sunt cetățeni cu drepturi depline, care plătesc taxe și impozite locale ce alimentează fondul de salarii al Primăriei Sectorului 2, de unde și primarul își primește simbria lunară de bugetar.
Bucureștenii au ”mentalități foarte păguboase”
Mărul discordiei îl reprezintă locurile de parcare din sector, sau mai exact lipsa acestor locuri de parcare. Radu Mihaiu a dus însă războiul cu cetățenii la un alt nivel, el clamând, inclusiv într-o postare recentă pe Facebook, că ”nu este normal ca parcarea să fie gratis”.
De unde a aflat Radu Mihaiu că asta ar trebui să fie o normalitate, nu se știe, poate din programul USR și lupta programatică a acestui partid cu posesorii de autoturisme.
Cert este că primarul Sectorului 2 a ajuns să se creadă un adevărat Don Quijote ce se luptă cu ”metalitățile foarte păguboase” ale bucureștenilor.
Nu i se pare deloc bătător la ochi ca un politician, fie el și un primar, să se ocupe de schimbarea mentalităților cetățenilor, în loc să își vadă de curățenia zonei pe care o administrează, de iluminatul public, de condițiile de viață din Sectorul 2 și, nu în ultimul rând pe listă, de crearea de locuri de parcare reale, iar nu prin tragerea de linii vopsite pe asfalt.
Or, se știe că politicienii, prin natura meseriei lor, pe care mulți o compară cu cea mai veche meserie din lume, ar trebui să fie ultimii care să se lege de morala și educația altora.
”Nu ne luptăm doar cu creșterea necontrolată a numărului de mașini, ne luptăm și cu o mentalitate foarte păguboasă. Nu, nu e normal ca parcarea să fie gratis.”, a scris Radu Mihaiu în data de 18 martie pe Facebook, text însoțit și de un filmuleț în care primarul poate fi văzut spunând:
”Mulți oameni mi-au spus că, înainte să dăm mașinile jos de pe trotuar, poate ar trebui să facem niște parcări. Sunt lângă Parcul Tei, avem, după cum vedeți, mașinile parcate pe trotuar, la aproximativ 5 metri de o parcare plătită. Avem două mașini parcate pe trotuar, în fața intrării în parcare. Dacă puteți să vedeți și câte locuri libere sunt în această parcare, o să înțelegeți că avem de luptat cu o mentalitate extrem de păguboasă.
Aceea că locul de parcare trebuie să fie gratis. Nu se mai poate ca locul de parcare să fie gratis. Toți acești oameni vor primi amendă și vor vedea că este mult mai scump să parchezi pe trotuar, decât să dai 5 lei pe oră într-o parcare plătită”.
Problema este însă că ”parcarea plătită” aparține unui restaurant care își desfășoară activitatea în Parcul Tei, așa cum dealtfel sesizează și unul din comentariile publice puse la postarea primarului.
Val de reacții în mediul on-line
Reacțiile sunt dealtfel, în marea lor majoritate, grăitoare:
”Politicienii aleși de poporul român pentru a le ușura viața, că asta este până la urmă, omul dorește în evoluția sa, să aibă un trai decent, ce au făcut Politicienii în schimb? Mă refer stric pe subiect, au confiscat toate spațiile publice, terenurile de joacă pentru copii și le-au dat unor acoliți, niște șmecheri și le-au transformat în parcări cu plată. De ce este nevoie să îngrădești un spațiu de utilitate publică să tragi câteva dungi cu vopsea și să jefuiești populația? Parcare privată înseamnă mai mult decât ce faceți voi în România, înseamnă o mare construcție, subterană și supraterană care îți protejează autovehicul de orice intemperie ori calamitate. Proprietarul vehiculului plătește taxe și impozite, rovinietă, asigurare și nu-i îndeajuns pentru voi balaurii politici (…).”. – Nelu Matache.
”Faceți prețuri compatibile cu salariul și o să parcheze lumea. Voi cereți 5 lei pe oră și dacă omul vine la serviciu de 8 ore? Înseamnă că vine degeaba.”. – Ifrim Daniel.
”Ați ales special singurul loc din cartierul Tei în care există o mini parcare cu plată în care, apropo, există posibilitatea să parchezi pe baza de abonament săptămânal/lunar? Că dacă ești riveran și plătești 5 lei/ora e mai ieftină amenda aia amărâtă. Nimic altceva decat populism hipsteresc.”. – Mihai Goia.
”Parcările ar trebui să fie gratuite. Voi nu ați făcut nimic. Ați trasat doar niște linii (…).” – Adrian Marinescu.
”Avem de luptat cu mentalitatea otrăvită a politicienilor (păpușile alea mici) controlați din umbră. Faceți tot felul de legi, HG, HCL, etc, și luați o grămadă de bani de pe oameni (sclavi), taxa parcare pe drumurile publice?! Păi drumurile astea nu aparțin oamenilor născuți pe pământul ăsta Românesc ?! Proprietatea Statului, de unde a luat Statul ăsta fictiv ca și entitate pământurile astea, le-a vândut cineva lui?!
(…) Nu se mai satură Statul ăsta de bani, fură cu japca toată energia oamenilor, oile stau în letargie. USR-ul este vârful de lance al noii politici de sclavizare totală a oamenilor. Statul își face treaba prin partidele politice. Partidele sunt slugile STATULUI (entitate fictivă), iar oamenii din popor (cei vii) sunt sclavii, robii, supușii.”- GM Marius Gal
”Amestecați lucrurile intenționat ca să mai faceți puțină campanie! Mentalitatea greșită este într-adevăr o problemă, dar până la mentalitate este vorba de lipsa locurilor de parcare.
În zona unde filmați, nu sunt locuri de parcare și n-ați făcut absolut nimic ca să îmbunătățiți situația. Parcarea pe care o arătați este minusculă față de nevoi și nu este o parcare publică. Acolo nu poți parca, fie și cu bani, oricât fiindcă este parcarea ce deservește restaurantul. Bulevardul și toate străduțele din jur sunt ticsite de mașinile locatarilor din toate blocurile de pe acolo care pur și simplu n-au unde să parcheze. În schimb, tot pe acolo ați reamenajat o bucățică de strada, punând tot felul de borduri și desființând niște locuri de parcare. Dar e bună gargara. Mai sunt încă diverși papagali care pun botul.”. – Vlad Sarca.
Deși el însuși recunoaște că a primit numeroase sesizări de la cetățenii Sectorului 2 cu privire la lipsa locurilor de parcare, primarul Radu Mihaiu își duce însă în continuare netulburat lupta cu posesorii de autoturisme.
Amendă plus jignire pe Facebook
Această luptă s-a intensificat puternic după adoptarea legii inițiate de liderul USR Cătălin Drulă, care dă dreptul poliţiei rutiere de a dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, fiind eliminată condiţia staţionării neregulamentare pe partea carosabilă.
Prin urmare, orice automobil care este parcat complet sau parțial pe trotuar poate fi considerat că a afectuat o parcare neregulemantară, prin urmare șoferul este pasibil de amendă sau chiar de ridicarea mașinii.
Iată însă că, în Sectorul 2, pe lângă amendă, primește și o jignire pe Facebook din partea primarului.
Eliberarea trotuarelor de autoturimele parcate este una din principalele teme de comunicare publică a primarilor USR, deși, prin faptul că nu se oferă o alternativă șoferilor pentru a-și parca mașinile, într-un oraș foarte aglomerat cum este Bucureștiul, acest act normativ are neajunsul major că sfidează realitatea.
Prin urmare, începînd cu ultima parte a anului trecut, poliția rutieră a Sectorului 2 a început să umple parbrizele mașinilor parcate regulamentar pe trotuare cu fluturași în care șoferii erau amenințați că sunt pasibili de amendă.
Distribuția acestor fluturași s-a făcut fără a se ține cont de vreo rațiune, inclusiv pe străduțele cu case și sens unic din Sectorul 2, unde cetățenii își țin mașinile în fața porților.
Ei au fost avertizați de polițiștii locali de la Sectorul 2 să își bage mașinile în curți sau riscă amenzi usturătoare.
Deși nu toți cetățenii au posibilitatea să îți bage mașinile în curte, aceste ”neajunsuri minore” nu par să îi intereseze pe polițiștii locali de la Sectorul 2 și pe primarul Radu Mihaiu, care își văd în continuare de activitatea de a face ”educația” cetățenilor, deși nu au niciun drept și nicio cădere să facă asta.
Abuzuri cu poliția locală
”Poliția Locală a primit de curând puterea de a cere date despre șoferii mașinilor parcate aiurea și și-a luat rolul și mai în serios. Aproape 6.000 de astfel de cereri au fost trimise către proprietarii de mașini și majoritatea s-au conformat și au suportat consecințele. Culmea e că amenda pentru refuzul de a comunica aceste informații (între 1.300 și 2.900 de lei) este substanțial mai mare decât cea pentru parcare neregulamentară (de la avertisment până la 725 de lei).
Nu ignoraţi fluturaşii pe care Poliţia Locală îi lasă în geam !
Dar, cel mai important – parcați regulamentar și nu ignorați nevoia pietonilor de a merge nestingheriți acolo unde au treabă. Orașul este al tuturor.”, a scris primarul Radu Mihaiu pe Facebook, un mesaj din care reiese tocmai contrariul, că orașul nu este chiar al tuturor, ci doar al cui permite Primăria.
Probabil tot pentru că orașul este ”al tuturor”, Primăria Sectorului 2 a dublat tariful orar al parcărilor în una din cele mai aglomerate zone din sector, magazinul și piața Obor. Nu doar că acum se plătește 5 lei pe oră, dar a fost extins și intervalul orar în care șoferii care vor să parcheze sunt taxați, până la ora 20.
Așa nimeni nu scapă de ”educația” pe care o face Primăria Sectorului 2 cetățenilor și tot mai mulți bucureșteni pot contribui la banii încasați de primărie, din care își ia și Radu Mihaiu salariul.
Educație gratis nu se poate!
Nemulțumiți însă de ”educația” pe care le-o face reprezentantul USR, bucureștenii reacționează în număr tot mai mare pe pagina de Facebook a lui Radu Mihaiu, care este plină de comentarii extrem de critice la adresa primarului.
”Hal de limbaj de primar” sau ”Nesimțit ești tu” sunt doar două dintre cele mai întâlnite apostrofări pe care Radu Mihaiu le primește, dar care par a nu-i tăia din elan.
Ipocrizie la cele mai înalte cote
Radu Mihaiu si familia USR – Foto facebook
Culmea ipocriziei poate fi întâlnită într-o postare în care Radu Mihaiu scrie:
”Am fost ieri la PMB şi mi-am luat amendă de parcare. Domnul care mi-a dat amenda m-a recunoscut şi şi-a cerut scuze că a trebuit să-mi dea.
Vreau să-l felicit că nu s-a lăsat impresionat de funcţie şi mi-a aplicat amenda pe care o meritam. Începem să arătăm a ţară normală atunci când primarii primesc aceeaşi amendă pe care o primesc şi cetăţenii fără funcţii publice.
De ce am primit amendă? Că am uitat să trimit codul de confirmare pentru plata taxei de parcare. Am fost neatent, iar acum trebuie să plătesc, dar o voi face bucuros.
Voi nu faceţi ca mine, urmaţi procesul până la capăt şi trimiteţi codul de validare, ca să nu luaţi amendă!”.
”Acum trebuie să plătesc, dar o voi face bucuros” este fraza care pare a defini cel mai bine mentalitatea primarului de la Sectorului 2, în a cărui viziune bucureștenii ar trebui să se alinieze bucuroși cu amenzile în mână pentru a contribui la veniturile autorităților locale.
Rece la critici
Și această postare este însoțită dealtfel de reacții pe măsură:
”Să vă fie rușine!! Aveți așteptarea ca după ce oamenii plătesc pt locurile de parcare construite oricum din taxele și impozitele plătite de ei să vă trimită și un sms că deeee, altă treabă n-au fraierii, nu!?? Poate ar trebui să facă și 10 genoflexiuni sau să spele vreun trotuar pt că sunteți dvs. incompetent și vreți să vă simțiți stăpân, nu?? Ca tot sunteți primar, puteți să-i puneți să facă ce vreți dvs, nu??” – Cristina – Ioana Graur.
”Gata ești bun de ales… ești cetățeanul de onoare tu plătești amenzi … (…) te mai votează… nimic nu ai făcut în sectorul 2 absolut nimic. Plimbă-te și tu în alte sectoare și vezi ce fac alți primari, stai să-ți faci campanie… oricine vine la putere nimic nu face pentru cetățean … mai și promiteți în campanie vrute și nevrute…” – Adrian Manea.
”Duceți-vă să vă luați jumate normă de icoană la catedrala neamului. Vă rog să-mi parcați și mie autoturismul regulamentar (contra cost) pe o raza de 1km de str. Brebu nr 1 sector 2 după ora 20.00. Noi vă plătim și voi ne amenințați cu ridicatul mașinii. Pe voi cine vă amendează pt toate minciunile spuse înainte de alegeri? Doresc și eu o firmă pt ridicat autoturisme parcate neregulamentar că aș fi și eu multimilionar (…). Fă parcări și după pușcării pt mașini. De 23 de ani toți primarii nu ați făcut nimic. Cu respect.” – Niculae Săvuțiu.
”De ce nu ați mers cu transportul în comun sau cel alternativ, pe care îl promovați atât de des?” – Elena Pirosca.
Și exemplele pot continua practic la nesfârșit, abundența de critici de pe pagina primarului Sectorului 2 arătând ori că Radu Mihaiu nu își citește comentariile la propriile postări, ori că nemulțumirea celor care îi plătesc salariul îl lasă rece, deci, conform normelor partidului din care face parte, este un bugetar cu rezultate foarte proaste.
Ce a promis și ce a realizat
Radu Mihaiu a terminat Facultatea de Matematică a Universității București și este licențiat în Informatică. El a activat în sectorul privat, în domeniul IT, potrivit digi24.ro.
A fost consilier la Ministerul Fondurilor Europene în Guvernul Cioloș, unde s-a ocupat de evaluarea proiectelor și procedurilor IT, apoi a devenit secretar de stat în același minister.
Și-a continuat cariera politică alături de USR, iar din 2018 este președintele organizației USR Sector 2.
Victoria sa la alegerile locale din septembrie 2020 este considerată a fi o surpriză. Radu Mihaiu a câştigat Sectorul 2 la o diferenţă de cinci procente față de Dan Cristian Popescu, fost viceprimar PNL, care a trecut înainte de campanie la PSD.
În campania electorală, Radu Mihaiu a promis că va face ”trotuare pentru oameni, parcări pentru mașini”.
”Cei 362.000 de locuitori din Sectorul 2 beneficiază de 25.500 de locuri de parcare gestionate de ADP – deci un loc de parcare amenajat la mai mult de 10 mașini.”, se arată în programul său electoral, în care a promis:
realizarea unei parcări de tip Park & Ride la intersecția autostrăzii A3 cu Petricani;
construirea de parcări de tip Park & Ride pentru cei care fac vin să muncească în București;
construirea de noi parcări rezidențiale supraetajate sau automate (rotative) acolo unde există spațiul necesar.
De asemenea, Radu Mihaiu promitea în campania electorală, ca măsuri pentru decongestionarea traficului, că se vor lua măsuri imediate pentru eliberarea trotuarelor, că se vor construi parcări securizate pentru biciclete în zonele rezidențiale și că se va continua investiția în piste de biciclete integrate în circuitul de mobilitate urbană .
Dacă în privința eliberării trotuarelor de mașini s-a ținut de cuvânt, în legătură cu ținerea promisiunii vizând sporirea numărului de parcări rămâne să judece cetățenii Sectorului 2 la următoarele alegeri locale.
Principalele proiecte cu care a venit în promisiunile de campanie actualul primar al Sectorului 2 au fost:
” – Parc de business în locul fostei Uzine de Reparații – Atelierele Centrale RATB;
– Mutarea în subteran a peronului și a căii ferate de la Gara Obor, construindu-se deasupra un parc – Parcul Gării Obor;
– Traseu pentru biciclete Obor – Parcul Circului – Galvani – parcul Verdi – Floreasca;
– Autobuzul copiilor pe traseele RATB din sector;
– Traseu feroviar urban între Gara Obor, Pipera și Gara de Nord
– Achiziții publice electronice transparente.”.
Aflat deja după jumătatea mandatului, primarul acum în funcție mai are mai puțin de doi ani la dispoziție pentru a-și îndeplini propriile promisiuni.
Pe site-ul său de campanie, Radu Mihaiu se autodescrie: ”Cred că schimbarea poate veni doar prin puterea exemplului și mi-am propus să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în politica românească.
Sunt un om de acțiune, un om interesat de măsuri concrete, un om care pune preț pe fapte, pe integritate și pe schimbarea pe care acestea o pot aduce.”
El a adus într-adevăr schimbare și acțiune în politica românească, pagina sa de Facebook bătând practic toate recordurile în ceea ce privește jignirea plătitorilor de taxe și impozite din Capitală. El, în calitatea sa de primar, este unul dintre cei care ar trebui să apere interesele cetățenilor și nu să-i jignească și să aibă această atitudine arogantă, ca de altfel, majoritatea celor din USR.
Se pare că cei trei lideri politici ai coaliției de guvernare nu au emoții când vine vorba despre modificările care vor veni odată cu rotativa premierului și a câtorva ministere, considerate mai importante.
Asigurări că totul se va desfășura conform planului vin permanent din partea tuturor, ultima opinie legată de acest sens fiind a liderului UDMR Kelemen Hunor, care nu uită însă să sublinieze că formațiunea pe care o conduce este mai mult un partener „tăcut”, neimplicată în modificările care vor urma.
Conform declarațiilor făcute de acesta la TVR Info, citat de Agerpres, rotativa guvernamentală ar trebui să aibă loc rapid, „în patru cinci zile, într-o săptămână maxim”, cu condiția să fie respectat protocolul semnat.
„Discutăm despre un protocol semnat de PSD – PNL care prevede schimbarea premierului, schimbarea la patru portofolii: Finanţe cu Justiţie, Transporturi cu MIPE, Secretarul General şi Cancelarul. Atât prevede protocolul. Nu prevede UDMR, ministere în plus în minus, nu prevede nimic altceva. Dacă se respectă acest protocol, atunci lucrurile sunt extrem de simple.
Este o înţelegere între ei. Ei, dacă în interior acolo mai vor să schimbe ceva, se poate, deci nu este Sfânta Scriptură, dar eu nu vreau să intervin, nu simt absolut necesitatea de a interveni, fiindcă este o înţelegere între PNL şi PSD. Ei trebuie să respecte ceea ce au scris pe hârtie în 2021”, subliniat liderul UDMR, conform sursei citate.
Cu toate acestea, Kelemen Hunor a admis că vor fi făcute evaluări tuturor miniștrilor, inclusiv celor din UDMR, însă a arătat că personal nu are ce să reproșeze.
„Dacă mă uit la programul de guvernare, dacă mă uit la acordul de coaliţie atunci ei, (…) de când suntem în această formulă de guvernare, au făcut tot ce se putea face. Mai mult, am pornit programe importante naţionale, strategii importante, am recuperat lucruri care nu erau făcute de foarte mulţi ani şi, din acest punct de vedere, nu am nimic de reproşat sau nimic esenţial.
De nuanţe putem discuta, fiindcă şi eu de foarte multe ori aş vrea să meargă mult mai repede descentralizarea sau să meargă mult mai repede o reformă, dar nu lucruri profunde”, a mai spus Kelmen Hunor.
Comisia Europeană ar fi transmis României, potrivit Știri pe Surse, un punct de vedere asupra proiectului de lege al pensiilor speciale, în cadrul unei evaluări preliminare.
În condițiile în care oficialii asigură că se lucrează intens la o variantă care să se încadreze în obligațiile asumate de țara noastră în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, până acum „eforturile” nu par a fi suficiente.
Conform sursei citate, la acest moment Comisia Europeană „recomandă cu tărie” să fie analizat și mai bine proiectul de lege privind pensiile de serviciu, până la o eventuală adoptare, astfel încât să fie integrate evaluările din studiul de impact al Băncii Mondiale, în condițiile în forma actuală actul normativ „are un impact foarte limitat asupra reducerii cheltuielilor cu pensiile”.
Legat de pensiile militare, punctul de vedere ar fi că „proiectul de lege prevede o creștere a perioadei de referință a veniturilor salariale de la 6 la 12 luni consecutive în ultimii 5 ani de serviciu”, ceea ce înseamnă că „nu ar avea aproape niciun impact asupra reducerii cheltuielilor cu pensiile”.
Nici reglementările care privesc o altă categorie a pensionarilor „speciali”, magistrații, nu sunt pe placul Comisiei, recomandările fiind să se aibă „în vedere o durată mai mare a serviciului, un cuantum al pensiei mai mic și alinierea indexării la sistemul general pentru a alinia pensiile speciale ale magistraților la principiul contributivității și pentru a face sistemul mai echitabil”.
„În proiectul de lege există încă diferențe substanțiale între categoriile de pensii speciale în ceea ce privește criteriile de eligibilitate propuse, prestația țintă și baza de calcul pentru prestațiile de pensie.
Înțelegem, de asemenea, că în Senat sunt introduse amendamente (de exemplu, reducerea vârstei de pensionare pentru diplomați de la 65 la 60 de ani), care ar exacerba diferențele dintre categoriile de pensii speciale.
Reiterăm faptul că raționalizarea categoriilor de pensii speciale înseamnă armonizarea criteriilor de eligibilitate, a cuantumului pensiei (ratei de înlocuire a veniturilor) și a bazei de calcul (definiției veniturilor luate în considerare) între diferitele categorii”, e de părere Comisia Europeană.
Fost președinte peste liberali, fost premier și fost eurodeputat, Theodor Stolojan a discutat ieri despre posibilitatea ca PNL și PSD să meargă împreună la alegerile din 2024, ipoteză vehiculată tot mai des de liderul social democraților, Marcel Ciolacu.
Însă în opinia lui Stolojan, exprimată la RFI, nici nu se poate pune problema de așa ceva. Potrivit propriilor declarații, la acest moment nu sunt discuții în acest sens în PNL – probabil nici în forul de conducere din interiorul partidului, din care de altfel Stolojan nu este parte.
Stolojan și-a menținut constant opinia că actuala coaliție de guvernare PNL-PSD este una de compromis major, dat fiind că nu era o altă perspectivă, însă în continuare consideră că lucrurile nu trebuie să meargă mai departe. Chiar și așa, de câteva luni, Marcel Ciolacu avansează această idee, anume că, în perspectiva alegerilor din 2024, este posibilă chiar o alianță între cele două partide. Alianță pe care însă Stolojan nu o poate vedea ca fiind benefică. Sau realizabilă:
„Noi nu am discutat în PNL încă această problemă, dar punctul meu de vedere personal e categoric împotrivă ca cele două partide să meargă împreună în campania electorală. Atunci sigur că punem sub semnul întrebării și democrația din România și multe altele.
Până la urmă, de ce avem nevoie de treaba asta și nu revenim la un partid unic în România, dacă PSD și PNL vor să meargă împreună în alegeri? Ele trebuie să meargă separat și rezultatele alegerilor vor arăta mai departe ce trebuie făcut”.
Stolojan însă știe, pe moment, că relația actuală din PNL și PSD trebuie să continue, cu referire la rotativa de luna viitoare.
„Această rotativă trebuie făcută cât mai repede și cât mai lin. Anul 2023 este un an extrem de important pentru România (…) este singurul an în care noi mai putem absorbi cele 7,5 miliarde de euro care provin din exercițiul financiar european 2014-2020.
Nu mai vorbesc de PNRR, care trebuie să se desfășoare și care conține o serie de reforme. Practica PSD și PNL de a se gândi fiecare cum face un nou program de guvernare la rotativă, pe care pe urmă să-l negocieze coaliția e pierdere de timp și mă bucur foarte mult că atât președintele PNL-ului, cât și președintele PSD-ului în ultima vreme au dat mesajele că de fapt ceea ce trebuie făcut la rotativă e doar să actualizăm programul de guvernare cu care a fost învestit Guvernul Ciucă”, a mai spus fostul lider PNL pentru sursa citată.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Petre Daea asigură că face eforturi pentru ca România să obțină de la Comisia Europeană compensații mai mari pentru fermierii care au avut de pierdut în urma războiului din Ucraina, în condițiile în care abilitățile sale de negociere la acest capitol au și fost criticate recent.
Potrivit declarațiilor făcute de Daea la B1 TV, nu doar România a fost nedreptățită, ci mai multe state din Uniunea Europeană, cu accent pe faptul că din start suma prevăzută per total, 56 de milioane de euro, care „trebuia să fie repartizată la șase state”, este „insuficientă pentru nevoile fermierilor noștri”.
Chiar săptămâna trecută europarlamentarul Dan Ștefan Motreanu, prim-vicepreşedintele PNL, arăta că fermierii români afectaţi de importurile de grâne din Ucraina vor primi cea mai mică sumă drept compensație și considera că „toată responsabilitatea pentru modul în care s-au purtat negocierile revine Ministerului Agriculturii”. Însă, în ciuda acestor acuzații, Daea a asigurat că a făcut tot ce a putut pentru a obține o sumă corectă.
„Tot timpul sunt la colțul muncii și sunt la colțul muncii pentru țară și pentru fermieri. Sunt la colțul muncii din 26 septembrie, când am fost primul ministru din Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene când am discutat direct cu comisarul pe probleme de agricultură nevoia de a activa rezerva de criză pentru a ajuta fermierii români, știindu-se de implicațiile pe care le are importul de cereale în România, afectând acești fermieri, pe care i-am respectat și i-am reprezentat cu cinste tot timpul și peste tot.
Urmare a acestei intervenții pe care am avut-o atunci, iată că s-a declanșat acest sprijin de rezervă de criză. Din nefericire, această rezervă este foarte mică, insuficientă pentru nevoile fermierilor noștri. Este doar de 56 de milioane de euro. Această sumă trebuia să fie repartizată la șase state. (…)
Am convenit să regândim formula de calcul în așa fel încât ea să fie în consonanță cu nevoile țării. (…) Am acum răspunsul comisarului că vom regândi formula și așteptăm ca, împreună cu experții României, cei de la Comisia Europeană să facă din nou calcule, pe care le considerăm noi necesare în acest moment. Într-un cuvânt, așteptăm, decizia nu este luată.
Când ajung în țară, voi face o conferință de presă pentru a prezenta detaliile necesare în așa fel încât să informez corect opinia publică și pe fermierii români”, a spus ministrul Daea pentru sursa citată.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins ieri una dintre căile de atac extraordinare promovate de Elena Udrea în dosarul „Gala Bute”.
Chiar dacă probabil așteptările sale erau altele, Curtea Supremă a decis astfel ca soluția în dosarul în care Udrea a fost condamnată la 6 ani cu executare să rămână definitivă, motiv pentru care aseară, aceasta a reacționat.
Într-o postare pe Facebook, Udrea promite să „lupte” în continuare din Penitenciarul Târgșor, făcând referire inclusiv la situația familiei lui Rudel Obreja, preşedinte al Federaţiei Române de Box, care a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în același dosar și care a murit pe 12 martie, la vârsta de 57 de ani. Practic, Elena Udrea se luptă pentru toți.
„Înalta Curte de Casație și Justiție a respins astăzi contestația la executare prin care ceream să se constate că execut o pedeapsă ilegală, pronunțată de un complet de judecători nelegal constituit și că, în consecință, stau ilegal în penitenciar.
Pentru că doar în cazul nostru în dosarul “Gala Bute” nu s-a respectat Decizia CCR nr.685/2018, doar noi am rămas condamnați de jucătorii puși cu „mâna” să ne execute de către binomul Coldea-Kovesi.
Rudel Obreja a murit din cauza acestui abuz. Eu continui să stau în penitenciar chiar dacă s-au încălcat Constituția, normele CEDO și CJUE… într-un cuvânt, toate legile posibile.
O mână spală pe alta și amândouă încearcă să spele urma. Mă voi lupta în continuare pentru dreptate și lege, pentru copilul meu, dar și pentru copiii lui Rudel Obreja. TREBUIE ca memoria tatălui lor să nu rămână profanată de acest uriaș și scandalos abuz criminal al justiției din România”, promite Udrea în postare.
Elena Udrea a fost găsită vinovată de luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute și, chiar dacă înainte de pronunţarea sentinţei a părăsit țara, a fost prinsă în Bulgaria, lângă graniţa cu Grecia. De atunci a trecut aproape un an, perioadă în care Udrea a rămas încarcerată în Penitenciarul Târgșor. Chiar și în aceste condiții, fostul ministru al Turismului a deschis o serie de acțiuni la ÎCCJ, legate de condamnarea sa. Ultima hotărâre a Curții Supreme nu i-a fost însă favorabilă. Iar decizia este definitivă:
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea condamnată Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei nr. 466 din data de 1 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1201/1/2022. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 85 lei, rămâne în sarcina statului”.
Marius Budăi, ministrul Muncii și Protecției Sociale, asigură că va exista cât de curând o reformă pe Legea pensiilor speciale, care de altfel și reprezintă un jalon important de atins în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Conform unor declarații făcute de acesta în cadrul unei conferințe de presă, legea ar trebui definitivată în curând, iar în acest sens a transmis adrese miniștrilor de resort, pentru ca aceștia să vină cu eventuale amendamente.
Ministrul Budăi a avansat și termene. Astfel, până miercuri, miniștrii trebuie să transmită amendamente, pentru ca până la finele lunii martie legea să treacă în Senat. Ulterior, documentația ar trebui transmisă la Comisia Europeană, Marius Budăi afirmând că ar putea chiar să îl însoțească pe ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, atunci când se va depune cererea.
„Săptămâna trecută a avut loc prima şedinţă a grupului de lucru referitor la respectarea jalonului din PNRR cu privire la reforma pensiilor speciale. Acolo s-a decis şi un calendar al grupului de lucru, ţinând cont de faptul că noi, PSD, ne dorim urgentarea depunerii şi a Cererii numărul 3 dar şi de termenul de 31 martie, termen la care adoptarea tacită în Senat urmează să se întâmple.
A reieşit necesitatea ca toţi miniştrii de linie să vină, în scris, cu amendamentele care au reieşit atât din raportul final al Băncii Mondiale, dar şi din discuţiile cu Comisia Europeană. În acest sens, sub coordonarea domnului prim-ministru, vineri am întocmit adrese de solicitare către toţi miniştrii de linie cu termen până săptămâna aceasta, miercuri, ora 12.00, de a se depune aceste amendamente care să respecte prevederile din cadrul PNRR.
Apoi, la finalizarea şedinţei de Guvern, vom avea încă o întâlnire a grupului de lucru unde să participe şi miniştrii de linie care au în coordonare aceste legi speciale, să agreăm acele amendamente pe care ulterior să le depunem către coaliţie spre decizie”, a explicat Budăi.
O cerere care depășește un simplu calcul contabil
La nivel formal, documentul pare unul banal: o companie solicită eșalonarea unei datorii. În realitate, cererea depusă...
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Daniel David din funcția de ministru al Educației și Cercetării.
David...
Cândva ministru al Apărării, acum portavoce a PSD, Mihai Fifor nu a putut să treacă pur și simplu peste declarațiile lui Radu Miruță, referitor...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies