Sursa: gov.ro

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a explicat din nou că relația cu PNL, coagulată în această formă actuală de coaliție, este una aproape de succes, dincolo de „înțepăturile” pe care și le aruncă aproape zilnic membrii celor două formațiuni.

Și, cum este o armonie aproape perfectă, președintele PSD consideră că nu doar rotativa se va duce la îndeplinire, ci, mai mult: anume că, în perspectiva alegerilor din 2024, este posibilă chiar o alianță.

Din ce a declarat Ciolacu, citat de Agerpres, nu ar avea totuși încă o înțelegere cu cei care iau decizii prin PNL, dat fiind că a admis că relația cu președintele Klaus Iohannis ține strict de „discuţii instituţionale”, în timp ce cu premierul Nicolae Ciucă, lider al PNL, se vede
periodic” și, ca „premieră în politica românească”, încearcă împreună, momentan, „să ne coordonăm activitatea executivă şi legislativă, lucru care nu s-a întâmplat niciodată între doi lideri ai celor mai mari partide din România”.

Mai lipsește însă ceva, dacă este să analizăm declarațiile președintelui Camerei Deputaților: încrederea românilor că totul se va desfășura (și) în interesul cetățenilor.

Nu cred că vor fi probleme la rotaţia din luna mai. (…) Nu am văzut niciodată vreo declaraţie a primului ministru Nicolae Ciucă cum că acest acord nu se va respecta. (…) Este posibil până la 1 iunie să avem totul desfăşurat. (…)

Este o perioadă în care trebuie să apărem la televizor să explicăm românilor anumite lucruri. (…)
Eu cred categoric că rotaţia va avea loc. Nu va fi cu niciun scandal. Protocolul va fi respectat şi toate lucrurile vor fi decise cu o perioadă înainte, iar lucrurile vor decurge foarte normal şi foarte uşor.

Sunt ferm convins că şi preşedintele va face desemnarea care va veni din partea PSD. În acest moment eu sunt această desemnare şi îmi doresc ca această coaliţie să ţină până la sfârşitul anului 2024. (…)

Nu vă ascund şi nu am ascuns-o niciodată. Cred că soluţia în perioada şi după 2024 este tot o coaliţie largă între cele două partide. (…) Eu cred că împreună cu domnul prim ministru Nicolae Ciucă putem creiona în viitor şi din 2024 o coaliţie, dacă nu chiar o alianţă”, a explicat Ciolacu, conform sursei citate.

Articolul precedentProfil de primar – Ciprian Ciucu – un primar ambițios, foarte agresiv și vocal: ”Civilizație” cu forța pentru bucureșteni
Articolul următorÎn februarie, dragostea e în aer: ANPC avertizează asupra „pericolelor” din comerț