Foto: Facebook/Rudel Obreja
Foto: Facebook/Rudel Obreja

Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Naționale de Box, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

Cu toate acestea, Obreja a fost diagnosticat cu cancer în stadiul de metastază, iar Tribunalul Ilfov a decis eliberarea lui din penitenciar.

În acest moment, bărbatul este internat la Institutul Oncologic.

La începutul lunii mai, Obreja acuza, exact ca Elena Udrea, că a fost condamnat în mod ilegal

Potrivit declarațiilor sale, completul de judecători avea în componență pe judecătoarea Florentina Dragomir, care nu ar fi depus jurământul.

Mai mult, acesta preciza că i-a fost respinsă contestația în anulare, încălcându-se grav Constituția României.

Obreja a revenit cu declarații în data de 17 iulie, explicând că are nevoie de tratament in condiții umane, de grija medicilor și a familiei, în contextul în care acuză dureri insuportabile, este păzit de gardieni, iar vizitele din partea familiei sunt mult prea rare.

Stau într-un salon de spital, aproape tot timpul cu perfuzii, care-mi atenuează durerile crunte. Sunt păzit de gardieni în salon, corp la corp , zi și noapte. Nu am telefon, doar 5 vizite pe lună ale soției, deci nu am capacitatea de mișcare pentru a începe tratament sau operație chirurgicală. Cer să mi se recunoască dreptul conferit de Lege, al întreruperii executării pedepsei, pentru a începe demersurile medicale în România sau în străinătate”, scria, la acel moment, fostul președinte al Federației Naționale de Box

Pedeapsa a fost suspendată pentru o perioadă de 3 luni, dar decizia Tribunalului Ilfov nu este definitivă. Cu toate acestea, eliberarea sa nu va fi contestată de DNA

Suntem foarte bucuroși pentru că, în primul rând, a venit raportul de expertiză, a fost examinat și reține concluziile pe care și noi le-am susținut în acest proces și anume că starea este foarte gravă și nu poate fi tratat exclusiv în spital, ci are nevoie să se întoarcă acasă în familie.”, susține avocata lui Rudel Obreja.

Articolul precedentÎn sezonul fructelor de pădure, prezența urșilor este semnalată mai des pe traseele turistice
Articolul următorLocuitorii din Dolj au primit un mesaj RO-Alert din cauza valului extrem de căldură
Jurnalist full-time / Pesimist part-time