Sursa: Facebook

Europarlamentarul Dan Ștefan Motreanu, prim-vicepreşedintele PNL, a taxat modul în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de social democratul Petre Daea, a negociat anumite compensații.

Ca fost ministru al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în Guvernul Tăriceanu (6 decembrie 2006–5 aprilie 2007), Motreanu a analizat… pe Facebook modalitatea în care fermierii români afectaţi de importurile de grâne din Ucraina vor fi ajutați, subliniind că, potrivit informațiilor sale, România va primi cea mai mică sumă.

Dan Motreanu face comparații cu sumele alocate altor state din Uniunea Europeană la capitolul compensații, concluzia acestuia fiind că este „dezamăgit”, însă își arată speranța că lucrurile pot fi îmbunătățite, cu promisiunea că, în ceea ce îl privește, va face „demersuri”.

Din primele informații, țara noastră va primi cea mai mică sumă, de 10 milioane de euro, comparativ cu Polonia, care primește 30 de milioane de euro și Bulgaria, care primește 16 milioane de euro.

Toată responsabilitatea pentru modul în care s-au purtat negocierile revine Ministerului Agriculturii. Aceste sume se bazează pe documentele pe care le-au prezentat ministerele agriculturii din cele trei țări. România este în mod clar dezavantajată, având în vedere că prin țara noastră a trecut cea mai mare cantitate de grâne din Ucraina.

Încă sper că lucrurile pot fi schimbate, pe baza argumentelor. Fermierii români sunt dezavantajați de concurența cerealelor provenite din Ucraina.

Vom continua demersurile pentru a suplimenta sumele pentru fermierii români. Recent, am solicitat Comisiei Europene, împreună cu colegul meu Daniel Buda, măsuri pentru sprijinirea producătorilor români de cereale. Ni s-au alăturat colegii din grupul PPE România și o serie de eurodeputați din statele învecintate. Chiar zilele acestea, am obținut promisiunea sprijinului pentru femierii români, din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la întâlnirea de la grupul PPE.

Susținerea politică pentru țara noastră este fără echivoc. Însă, negocierea, prezentarea datelor, partea tehnică sunt atribuții care revin Ministerului Agriculturii”, arată Dan Motreanu.

În același timp, europarlamentarul PNL explică și contextul, dat fiind că „cerealele din Ucraina se vând la prețuri mai mici în Uniunea Europeană, beneficiind de scutiri de taxe vamale”:

Exporturile fermierilor români au scăzut cu aproximativ 1,5 milioane de tone de grâu, iar prețul unei tone de grâu a scăzut cu peste 100 de euro.

Fermierii din România, Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria și Republica Moldova nu pot valorifica producția lor la prețuri care să acopere costul de producție, cu atât mai puțin să genereze profitul minim necesar pentru asigurarea traiului zilnic. În aceste condiții, fermierii nu își mai pot continua munca.

România a ajutat și ajută poporul ucrainean greu încercat, inclusiv prin facilitarea tranzitului grânelor ucrainene pe teritoriul țării noastre. În același timp, trebuie să apărăm interesele fermierilor români”.

Articolul precedentExclusiv zin.ro – Profil de Primar – Timișoara a optat pentru un primar ”european”, germanul Dominic Fritz. Condițiile de viață au rămas însă românești
Articolul următorCătălin Drulă, avertisment: Comisia Europeană va verifica cum a achiziționat MAI BMW-uri, atunci când se va cere rambursarea banilor