bani

Comisia Europeană ar fi transmis României, potrivit Știri pe Surse, un punct de vedere asupra proiectului de lege al pensiilor speciale, în cadrul unei evaluări preliminare.

În condițiile în care oficialii asigură că se lucrează intens la o variantă care să se încadreze în obligațiile asumate de țara noastră în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, până acum „eforturile” nu par a fi suficiente.

Conform sursei citate, la acest moment Comisia Europeană „recomandă cu tărie” să fie analizat și mai bine proiectul de lege privind pensiile de serviciu, până la o eventuală adoptare, astfel încât să fie integrate evaluările din studiul de impact al Băncii Mondiale, în condițiile în forma actuală actul normativ „are un impact foarte limitat asupra reducerii cheltuielilor cu pensiile”.

Legat de pensiile militare, punctul de vedere ar fi că „proiectul de lege prevede o creștere a perioadei de referință a veniturilor salariale de la 6 la 12 luni consecutive în ultimii 5 ani de serviciu”, ceea ce înseamnă că „nu ar avea aproape niciun impact asupra reducerii cheltuielilor cu pensiile”.

Nici reglementările care privesc o altă categorie a pensionarilor „speciali”, magistrații, nu sunt pe placul Comisiei, recomandările fiind să se aibă „în vedere o durată mai mare a serviciului, un cuantum al pensiei mai mic și alinierea indexării la sistemul general pentru a alinia pensiile speciale ale magistraților la principiul contributivității și pentru a face sistemul mai echitabil”.

În proiectul de lege există încă diferențe substanțiale între categoriile de pensii speciale în ceea ce privește criteriile de eligibilitate propuse, prestația țintă și baza de calcul pentru prestațiile de pensie.

Înțelegem, de asemenea, că în Senat sunt introduse amendamente (de exemplu, reducerea vârstei de pensionare pentru diplomați de la 65 la 60 de ani), care ar exacerba diferențele dintre categoriile de pensii speciale.

Reiterăm faptul că raționalizarea categoriilor de pensii speciale înseamnă armonizarea criteriilor de eligibilitate, a cuantumului pensiei (ratei de înlocuire a veniturilor) și a bazei de calcul (definiției veniturilor luate în considerare) între diferitele categorii”, e de părere Comisia Europeană.

Articolul precedentÎn data de 22 martie, mai multe zone din Constanța vor rămâne fără apă
Articolul următorKelemen Hunor, despre rotația guvernamentală: „Ei trebuie să respecte ceea ce au scris pe hârtie în 2021”