Marius Budăi (Facebook)

Marius Budăi, ministrul Muncii și Protecției Sociale, asigură că va exista cât de curând o reformă pe Legea pensiilor speciale, care de altfel și reprezintă un jalon important de atins în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Conform unor declarații făcute de acesta în cadrul unei conferințe de presă, legea ar trebui definitivată în curând, iar în acest sens a transmis adrese miniștrilor de resort, pentru ca aceștia să vină cu eventuale amendamente.

Ministrul Budăi a avansat și termene. Astfel, până miercuri, miniștrii trebuie să transmită amendamente, pentru ca până la finele lunii martie legea să treacă în Senat. Ulterior, documentația ar trebui transmisă la Comisia Europeană, Marius Budăi afirmând că ar putea chiar să îl însoțească pe ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, atunci când se va depune cererea.

Săptămâna trecută a avut loc prima şedinţă a grupului de lucru referitor la respectarea jalonului din PNRR cu privire la reforma pensiilor speciale. Acolo s-a decis şi un calendar al grupului de lucru, ţinând cont de faptul că noi, PSD, ne dorim urgentarea depunerii şi a Cererii numărul 3 dar şi de termenul de 31 martie, termen la care adoptarea tacită în Senat urmează să se întâmple.

A reieşit necesitatea ca toţi miniştrii de linie să vină, în scris, cu amendamentele care au reieşit atât din raportul final al Băncii Mondiale, dar şi din discuţiile cu Comisia Europeană. În acest sens, sub coordonarea domnului prim-ministru, vineri am întocmit adrese de solicitare către toţi miniştrii de linie cu termen până săptămâna aceasta, miercuri, ora 12.00, de a se depune aceste amendamente care să respecte prevederile din cadrul PNRR.

Apoi, la finalizarea şedinţei de Guvern, vom avea încă o întâlnire a grupului de lucru unde să participe şi miniştrii de linie care au în coordonare aceste legi speciale, să agreăm acele amendamente pe care ulterior să le depunem către coaliţie spre decizie”, a explicat Budăi.

Articolul precedentMarcel Ciolacu, către Clotilde Armand: „Sunteți perfect compatibilă cu dezastrul administrativ, cu gunoiul și cu risipa”
Articolul următorUdrea, după ce ÎCCJ i-a respins contestația la executare: „Mă voi lupta în continuare pentru dreptate și lege, pentru copilul meu, dar și pentru copiii lui Rudel Obreja”