20 C
București
marți, 12 mai 2026
Acasă Blog Pagina 907

Bombă pitită în buzunarele timișorenilor. Cum au făcut autoritățile datorii pentru a acoperi jaful de la Colterm

Tribunalul Timiș a respins cererea de intrare în faliment, solicitată de creditorii companiei Colterm, iar asupra insolvenței( n.r procedura juridică prin care o firmă urmărește un plan de redresare financiară, fiind în incapacitate de plată a datoriilor), magistrații se vor pronunța la data de 28 octombrie ac, potrivit portalului instanței. Colterm are 57 de creditori și datorii care depășesc 400 de milioane de lei, înregistrate din anul 2013.

Amenda uriașă, în valoare de 21 de milioane de euro, de la Administrația Fondului pentru Mediu, a fost anulată de instanță pe motive de nerespectare a procedurii. Cu toate acestea, adevăratele probleme ale Colterm sunt datoriile vechi, datorii care se reflectă în tarifele pentru abonați.

Marii creditori ai Colterm sunt: ANAF are de recuperat suma de 123 de milioane de lei, EON-80 de milioane de lei, mai multe bănci și IFN-uri așteaptă să încaseze peste 30 de milioane de lei. Edilul Dominic Fritz a transmis, recent, că a reușit să eșaloneze datoriile la EON pe o perioadă de doi ani și jumătate, în caz contrar Colterm ar fi avut conturile blocate de executorul judecătoresc.

Bombă pitită în buzunarele timișorenilor

 „51,5 milioane de lei era suma pe care Primăria Timișoara ar fi trebuit să o plătească imediat, dacă nu am fi reușit cu E.On să cădem la un acord de reeșalonare a datoriilor Colterm garantate de municipalitate. Vorbim despre facturi ale Colterm de zeci de milioane de lei adunate din 2013 și pentru care, în mod inconștient, fosta administrație a garantat cu bunurile orașului, ocolind reglementările privind datoria publică locală. Mai mult, primăria era somată să plătească aceste restanțe încă din 2018, în urma unei decizii a instanței, însă fosta administrație a preferat să nu plătească un leu și să acumuleze penalități de milioane. Iar acum risca să fie executată silit”, a explicat Fritz, pe pagina sa de Facebook.

Cum s-a ajuns la aceste datorii astronomice? Procurorii abia au intrat pe fir

La începutul lunii iunie ac, procurorii au făcut percheziții și au ridicat înscrisuri într-un dosar cu autor necunoscut, dar în care se fac cercetări pentru delapidare și infracțiuni de fals. Ancheta este în curs de desfășurare, iar la acest moment nu sunt disponibile detalii publice, se justifică procurorii. Din datele obținute de Ziarul de Investigații, dosarul vizează, în fapt, contractele încheiate cu Spitalul Victor Babeș. Nu există documente justificative pentru suma de 1,2 milioane de lei, sumă în baza căreia s-a livrat agent termic unității medicale. De asemenea, sunt suspecte și achizițiile făcute de fostul director, Bogdan Nanu. Una dintre acestea este un automobil, evaluat la 20 000 de euro, pe care actualul director nu îl folosește și spune că este o investiție nejustificată. Bogdan Nanu a demisionat de la conducerea Colterm după ce presa locală a dezvăluit că a fost condamnat definitiv pentru delapidarea unei alte societăți.

Cât plătesc în plus abonații Colterm-Ce înseamnă pentru Primăria Timișoara gaura de la Colterm

Din 2014 și pană în 2020, Primăria Timișoara a plătit peste 600 de milioane de lei cu titlu de subvenție.

Angajații instituției au făcut un calcul și au ajuns la concluzia că pierderile din rețeaua Colterm îi costă pe timișoreni 2000 de lei anual.

Au rostogolit datoriile companiei pentru a acoperi incompetența, chiar cu riscul de a băga orașul în faliment. Acestor datorii li se adaugă și un împrumut de 35 de milioane de lei, garantat tot de primărie, pentru care prima rată a fost plătită abia după un an, tot de noua administrație, dar și subvenții anuale de circa 100 de milioane de lei. Acești bani ar fi putut fi folosiți pentru investiții”, spune Dominic Fritz.

Colterm are 50 000 de abonați.

2 la 1 contra lui Stelian Ion. Premierul consideră că ministrul Justiției trebuie să se implice mai mult

Klaus Iohannis și Florin Cîțu (captură video)

Lucrurile nu sunt chiar fericite pentru ministrul Justiției, după ce s-au încins iarăși discuțiile pe tema desființării Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

Dacă Stelian Ion a răspuns astăzi unor reproșuri aduse de președintele Klaus Iohannis referitor la mandatul său, în discuție „a intervenit” și premierul Florin Cîțu.

Stelian Ion crede că nu e vina sa că totul bate pasul pe loc, însă acum, opinia premierului este similară cu cea exprimată de Iohannis: ministrul Justiției trebuie să se implice mai mult.

În acest sens, Florin Cîțu a îndemnat totuși la dialog între liderii partidelor din Coaliția de guvernare, pe care a afirmat că îi susține. Însă, din ce a declarat premierul, ministrul Justiției trebuie să se cam mobilizeze.

Sunt de acord cu domnul preşedinte în cam totul, ideea este că noi avem aşteptări de la miniştri, avem obiective. Până la urmă eu am spus de fiecare dată şi la coaliţie haideţi să stăm la masă să discutăm, să găsim cea mai bună soluţie.

Sunt de acord să spunem până aici poate că nu am mers pe cel mai bun drum. Mergem înapoi să găsim soluţia. Obiectivele noastre sunt aceleaşi: desfiinţarea SIIJ, modificarea legilor justiţiei. Trebuie să recunoaştem cu curaj câteodată că poate nu am găsit cea mai bună soluţie.

Dar până la urmă trebuie să mergem să căutam această soluţie şi bine înţeles că este rolul ministrului Justiţiei să vină şi să împingă aceste proiecte de la spate”, a declarat premierul, cu referire la desființarea SIIJ și la Legile Justiției.

Orban îi reamintește lui Cîțu că deviza PNL este „Dezvoltăm România”, astfel că îi cere urgentarea PNDL 3

Ludovic Orban / Foto: PSNews.ro

„Investițiile în dezvoltarea comunităților locale nu au voie să se oprească!”, este de părere liderul liberal, Ludovic Orban. Mai mult, acesta consideră că este necesară demararea PNDL 3 „la modul foarte concret, astfel încât de anul viitor să intre efectiv în funcțiune”.

Ludovic Orban a amintit că noile proiecte de infrastructură au nevoie de un timp rezonabil de pregătire și de suficient timp pentru implementare, astfel încât în comunitățile locale să se resimtă impactul pozitiv în următorii 2-3 ani

În plus, Ludovic Orban a mai spus că cel puțin 40 de miliarde de lei, pe o bugetare serioasă cu planificare multianuală, trebuie prevăzuți pentru PNDL 3, iar această sumă trebuie să vizeze dezvoltarea infrastructurilor rutiere, de gaz, de apă și canal. Cum am mai precizat, spațiul bugetar se deschide deja, pe măsură ce PNDL 1 și 2 ajung la final.

Șeful liberalilor a cerut, astfel, Guvernului să înceapă discuțiile aplicate „cu toate părțile interesate, pe un calendar clar, pentru a defini criteriile necesare pentru accesarea acestor fonduri de dezvoltare. Este prea puțin important cum se va numi noul program, esențial este ca acesta să nu rămână doar la stadiul de planuri, promisiuni și bune intenții”.

În mod evident, va trebui să ținem cont și de alocările preferențiale ale guvernărilor PSD și să oferim o compensare justificată acelor comunități locale discriminate pe criterii politice. Toate comunitățile locale au nevoie de aceeași șansă la dezvoltare, or este datoria Partidului Național Liberal să facă dreptate și în această privință.

Ludovic Orban, pe Facebook.

Orban a adăugat că deviza Partidului Național Liberal, „pentru care fiecare dintre primarii noștri au cerut anul trecut încrederea cetățenilor, a fost aceea că „Dezvoltăm România”, iar acest program înseamnă că trebuie să dezvoltăm fiecare comunitate locală”, a mai scris Orban pe Facebook.

Citește și: USR PLUS, nemulțumiți de rectificarea bugetară a lui Cîțu

România va da o mână de ajutor țărilor afectate de incendii

România va ajuta țările afectate de incendiile masive de vegetație, din ultima perioada. În acest caz, țara noastră va da o mână de ajutor Turciei, Greciei, Macedoniei de Nord, însă și Italiei. Anunțul a fost făcut public de șeful DSU, Raed Arafat, cu foarte puțin timp în urmă.

Raed Arafat, despre ajutorul pe care România urmează să îl acorde: „Urmează să trimitem un ajutor în Grecia pentru incendii”

Șeful DSU a punctat că vorbim despre un moment greu pentru multe țări. „Noi am înaintat oferte de ajutor, dar depinde ce se acceptă. Noi am înaintat o propunere de a da un modul, cu 112 pompieri, mai multe echipamente și mașini”, a mai spus acesta, adăugând că instituția deja face pregătiri în ceea ce privește misiunea de ajutorare. „Oamenii se mobilizează și de mâine deja pleacă în Grecia”, a dat asigurari Raed Arafat.

Oficialul a mai menționat că, într-o primă instanță, detașările de pompieri se vor desfușura pe parcursul a zece zile, însă există posibilitatea ca perioada să fie prelungită, dacă situația o va cere. Modulul trimis va fi unul terestru, ceea ce reprezintă, de altfel, și o premieră pentru țara noastră.

Situația se prezintă a fi critică în țările menționate anterior, astfel că, în acest moment, este nevoie de ajutorul tuturor țărilor care pot îl pot oferi. Incendiile necontrolate face ravagii în Grecia, Turcia, Macedonia de Nord și Italia, locuințele oamenilor fiind distruse în anumite regiuni în totalitate.

Nici stațiunile turistice nu au scăpat de prăpadul focului, anumite plaje fiind, pur și simplu, rase de pe fața pământului, cu tot cu șezlonguri și beach baruri. Turiștii au fost, la rândul lor, evacuați din zonele considerate de risc.

În tot acest timp, locuitorii Atenei au fost sfătuiți să nu iasă din case.

Citește și: Incendii devastatoare în Italia, Grecia și Turcia. Autoritățile sunt depășite complet de situație

USR PLUS, nemulțumiți de rectificarea bugetară a lui Cîțu

Facebook: Florin Cîțu
Facebook: Florin Cîțu

USR PLUS se declară total nemulțumiți de modul în care a împărțit premierul Florin Cîțu banii destinați ministerelor, în contextul rectificării bugetare. Așadar, în cursul zilei de astăzi, liderii USR PLUS vor avea o ședință de urgență cu scopul de a „rectifica” rectificarea bugetară, cu emfază pe Ministerul Transporturilor.

Ministrul USR PLUS al Transporturilor, lăsat fără o parte din banii ceruți

Este important de menționat că ministrul Transporturilor a cerut, inițial, de aproape 10 ori mai mult, însă nu a primit nici pe departe cât a cerut. Mai exact, Cătălin Drulă a solicitat suma de 2,9 miliarde lei, care spera să-i acopere „găurile” din minister, în contextul accidentelor pe bandă rulantă, din ultima perioadă.

Acești bani ar fi urmat să fie folosiți pentru întreţinerea infrastructurii feroviare, întreţinerea infrastructurii rutiere, investiţii de capital în companiile subordonate pentru eficientizare şi redresare după pandemia COVID-19 și obligaţii de plată. Pentru toate acestea, Ministerului Transporturilor i-a fost alocată suma de 300 milioane de lei.

„În cel mult două luni vom semna un contract de achiziție pentru 20 de trenuri nou-nouțe, moderne, de ultimă generație, electrice, cu opțiune de a cumpăra încă 17 și eu cred că ar fi o idee absolut excelentă să cumpărăm 37 de trenuri. Iar discutăm de finanțare și mă voi lupta să avem acești bani, în special din fonduri europene. 37 de trenuri, rame electrice, moderne, cu aproximativ 350 de locuri, tocmai și-au cumpărat recent astfel de rame sistemul feroviar din Italia și din alte părți”, spera, Cătălin Drulă, în data de 30 iulie 2021.

Toate astea în condițiile în care premierul Cîțu a pus deoparte 3 miliarde de lei în Fondul de Rezervă Bugetară. Cu alte cuvinte, bani destinați autorităților locale.

În acest context, liderii USR PLUS plănuiesc, în cursul acestei zile, o întâlnire pentru a rezolva situația, pe care ei o consideră gravă.

Pe de altă parte, premierul le cerea ieri miniștilor să fie responsabili atunci când cheltuie banul public. „Cer responsabiltate şi performanţă de la miniştri. Nu accept solicitări pentru alocare suplimentară, la rectificarea bugetară, a 40 de miliarde lei, din moment ce execuţia, după 6 luni, arată că au rămas 20 de miliarde de lei necheltuiţi”, a transmis, miercuri, premierul Florin Cîţu.

Citește și: Se „ascute” lupta din USR PLUS

CFR, licitație pentru modernizarea stațiilor Fetești și Ciulnița

Foto zin.ro (SB)

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA anunţă lansarea licitaţiei deschise pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare din staţiile Feteşti şi Ciulniţa, în valoare totală de aproape 317,4 milioane de lei, fără TVA, potrivit SEAP.

Programul de modernizare penru cele două staţii respective cuprinde lucrări complexe de infrastructură şi suprastructură feroviară, precum: terasamente, linii, construcţii civile şi de arhitectură, lucrări de instalaţii, energoalimentare şi de telecomunicaţii.

Drulă vrea 20 de trenuri „nou-nouțe”, de ultimă generație

Potrivit anunțului de pe SEAP, obiectivele specifice ale programului sunt următoarele: îmbunătăţirea infrastructurii pentru creşterea vitezei de circulaţie între 120 km/h şi 160 km/h pe liniile directe din staţii; mărirea capacităţii de tranzit; modernizarea sistemului de electrificare (25 kV) şi a echipamentului de telecomunicaţii din cele două staţii; asigurarea interoperabilităţii prin implementarea STI, în special în ceea ce priveşte sarcina pe osie (22,5 tone), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din staţii (minimum 750 metri); modernizarea staţiilor Feteşti şi Ciulniţa, prin îmbunătăţirea condiţiilor pentru utilizatorii transportului feroviar – construcţia unei pasarele în staţia Feteşti, pasaje pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare, facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi etc.; modernizarea clădirilor (CED); centralizare electronică în staţii şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R).

Contract pe șapte ani, din care 5 sunt de „garanție”

Valoarea estimată a contractului este de 317.369.456,27 lei, fără TVA, iar sursa de finanţare va fi asigurată din Fonduri de Coeziune şi din bugetul de stat. Durata contractului este de 84 de luni, din care: 24 de luni pentru proiectare și execuție (trei luni proiectare, o lună verificarea documentației tehnice și 20 luni execuția) și 60 de luni perioada de garanție. La evaluarea ofertelor, componenta financiară (prețul) va conta în proporție de 74%, restul urmând să fie acordat pentru propunerea tehnică.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare este de 13 septembrie 2021, întreaga documentație fiind disponibilă pe SEAP.

Cîțu asigură că resursele alocate în buget sunt suficiente, însă admite că vor fi modificări la unele ministere

Marea Britanie introduce România pe lista verde

Foto: preluare The Guardian

Marea Britanie modifică regulile de acces în interiorul țării, astfel că România intră pe lista verde începând de duminică. Cu toate astea, accesul nu se aplică și invers, de vreme ce țara noastră continuă să mențină această țară pe lista roșie, din pricina cazurilor de infectare cu tulpina Delta.

Noile măsuri intră în vigoare, în Marea Britanie, începând cu data de 8 august, ora 4:00

România nu este singura țară care beneficiază de noile măsuri. Austria, Letonia, Slovacia, Slovenia și Norvegia beneficiază, de asemenea, de liberul acces în Marea Britanie. Aceste măsuri au fost luate întrucât aceste țări, inclusiv România, au dovedit că prezintă un risc scăzut din punct de vedere al infectării.

În momentul de față, persoanele care sosesc din Franța nu mai trebuie să stea în carantină, ca până acum. Există, însă și o condiție: cei ce vor călători în Regat trebuie să dovedească cu au schema de vaccinare completă (două doze, în cazul Pfizer, AstraZeneca și Moderna și o doză în cazul Johnson&Johnson).

Mai mult, se vor produce modificări și în ceea ce privește statutul următoarelor țări, în raport cu Marea Britanie: India, Bahrain și Qatar. Acestea vor fi scoase de pe lista roșie și introduse pe lista galbenă.

La polul opus se află Georgia, La Reunion, Mayotte şi Mexic, care vor fi introduse pe lista roșie, informează Digi24.

Citește și: Incendii devastatoare în Italia, Grecia și Turcia. Autoritățile sunt depășite complet de situație

CERT-RO anunță o tentativă de fraudă pe Facebook

CERT-RO

Experții CERT-RO au transmis o nouă atenționare cu privire la apariția unor probleme pe care le pot întâmpina internauții în momentul în care primesc notificări pe Facebook, dar și pe alte canale de social media.

DNA ar vrea să poată intercepta WhatsApp

„Atenţie la notificările primite pe social media. Verificaţi mereu cât de plauzibilă este informaţia primită, validaţi transmiterea ei cu expeditorul, atunci când aveţi suspiciuni, şi scanaţi deopotrivă link-ul cu o soluţie de securitate, înainte de a face click! Atacatorii se folosesc de metoda înregistrării unor pagini cu denumiri care să pară a reprezenta sistemul de notificare al unei reţele sociale (ex: Confirming Page Information, Information Pages, etc.), pentru a da o imagine de autoritate în ochii celor care interacţionează cu postări (…)”, au anunțat experţii CERT-RO pe pagina lor de Facebook.

Totodată, cei de la CERT-RO au dat exemplul unei pagini create pe 4 august, „cu scop malițios și au o durată de viață limitată”, care au precizat că acesta este un motiv în plus pentru ca pagina să fie raportată pentru tentativă de fraudă către Facebook.

„Odată accesat acel link, poate duce la infectarea dispozitivului cu malware, sau, în alte variante, poate duce către un site de phishing unde se cer, de obicei, credenţiale de acces la contul de social media. Odată introduse, aceste date intră în posesia atacatorilor, care pot deturna conturile pentru executarea unor activităţi în scop personal. De regulă, astfel de pagini sunt create special cu acest scop maliţios şi au o durată de viaţă limitată”, au mai explicat specialiştii Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică.

Rusia obligă YouTube, Google, Facebook şi Twitter să își deschidă reprezentanțe locale

Se „ascute” lupta din USR PLUS

Irineu Durău, candidat la președenția USR PLUS (captură video)

Senatorul de Brașov, Irineu Dărău și-a anunțat, joi dimineață, candidatura în cursa pentru șefia alianței USR PLUS, unde se află și cei doi co-președinți, vicepremierul Dan Barna, respectiv europarlamentarul Dacian Cioloș.

„Ne află la jumătatea scorului nostru maxim, cel din 2016. Cred că este nevoie de un aer proaspăt, cred că este nevoie ca în următoarele luni să ne decidem ce fel de filosofie aplicăm în construcția partidului, avem nevoie de o schimbare. Avem nevoie de un suflu nou, diferit de cel care a fost până acum în cele două partide, USR și PLUS, înainte de fuziune”, a declarat senatorul de Brașov.

Acesta a precizat că este „candidatul membrilor” și vine din rândul filialei USR Brașov, pe care a condus-o mai bine de jumătate din existența ei, mai mult, că a demonstrat că este foarte bine să combine „democrația internă cu performanța în campanii și la guvernarea locală”.

Totodată, Dărău a ținut să sublineze faptul că există un risc foarte mare ca povestea PNTCD să se repete, iar în 2024 USR PLUS să se afle foarte aproape de pragul electoral sau mai mult, să se bată pentru prag.

De asemenea, parlamentarul a menționat că primește semnale de nemulțumire din partea alegătorilor, iar pentru o guvernare de succes este nevoie să fie „pus în practică ceea ce predicăm. Avem nevoie de un partid puternici, un partid unit, cu reguli care să fie respectate de absolut toți membrii, inclusiv de cei cu funcții publice”.

Mai mult, Irineu Dărău le-a aruncat mănușa celor doi candidați, Dan Barna și Dacian Cioloș, și îi provoacă la o dezbatere „pe bune”, atât pe tema a ceea ce s-a făcut deja în partid, dar mai ales despre ceea ce se va face după Congresul din 2 octombrie.

Dacian Cioloș a decis: îi face concurență lui Dan Barna la șefia USR PLUS

Percheziții la Cluj, într-un dosar de fals electronic

Percheziții

Poliţiştii şi procurorii din Alba fac, joi, două percheziţii în judeţul Cluj, la mai multe persoane suspectate că ar fi accesat registrul electronic de evidenţă a vaccinărilor al unui centru din Alba. În urma acestei operațiuni, ar fi fost eliberate adeverinţe care atestau, în fals, că mai multe persoane s-ar fi vaccinat la respectivul centru.

Potrivit Poliției Române, „poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează două percheziții domiciliare, în județul Cluj, la persoane bănuite de fals informatic. Acestea ar fi accesat o platformă de evidență a vaccinărilor și ar fi eliberat adeverințe care atestau, în fals, vaccinarea anti Covid – 19”, au transmis reprezentanții IGPR.

Din cercetări a rezultat că, la data de 28 iunie, o persoană ar fi accesat registrul electronic de evidență a vaccinărilor al unui centru din județul Alba și ar fi eliberat, mai multe adeverințe, care atestau, în fals, vaccinarea efectivă la acel centru de vaccinare, a mai multor persoane, care nu au fost vaccinate în locația respectivă. În acest dosar o persoană urmează să fie condusă la sediul poliției, iar alte 10 persoane vor fi citate, pentru audieri.

Români veniți din Marea Britanie cu certificate Covid false

Tentația falsificării documentelor de vaccinare sau a certificatelor europene de vaccinare este destul de mare, dar și riscantă.

Săptămâna trecută, polițiștii ieșeni au deschis un dosar penal în cazul mai multor persoane care au prezentat la intrarea în țară, din Marea Britanie, a unor documente care să ateste vaccinarea împotriva Covid 19 sau trecerea prin boală, susceptibile a fi false. Conform Hotărârii CNSU, Marea Britanie se află pe lista roșie a țărilor considerate cu risc epidemiologic. Astfel, persoanele care vin din această zonă sunt obligate să stea în carantină pentru două săptămâni, cu excepția celor vaccinate împotriva Covid 19.

Șantierul de la Biblioteca Națională era neautorizat

Accident muncă (foto ziare.com)

Prefectul Capitalei, Alin Stoica a precizat la Digi 24 că șantierul de la Biblioteca Națională, unde luni a avul loc un accident de muncă soldat cu două decese, nu era autorizat. Mai mult, nici nu s-au respectat normele de protecția muncii.

„Lucrarea respectivă nu era autorizată, nu erau luate măsurile elementare de siguranţă pentru asigurarea şantierului respectiv şi pentru protejarea lucrătorilor. Evident că ITM, după ce va face ancheta, va veni cu rezultatele finale şi va identifica toate neregulle. Este un exemplu despre cum nu trebuie făcute lucrurile, pentru că, până la urmă, este o companie municipală care ar trebui să fie un exemplu”, a declarat Alin Stoica la Digi 24.

Acesta a adăugat că șantierul aparține unei companii a Primăriei Sectorului 3, care din păcate nu respectă normele de protecția muncii. „Aşa ceva nu ar trebui să existe niciunde în România. Munca în sine este mai periculoasă decât alte munci şi sunt nişte norme de protecţia muncii care trebuie respectate cu stricteţe. De multe ori nu sunt respectate pentru că sunt prea costisitoare pentru unii, sau pentru că îi împiedică, sunt unii care le refuză”, a adăugat prefectul.

Despre această lucrare neautorizată pare că nimeni nu știe nimic, nici Ministerul Culturii, nici reprezentanții Bibliotecii Naționale, deși șantierul se afla pe terenul acesteia din urmă, care se află în subordinea ministerului.

Aceștia au transmis doar că nu a existat niciun contract cu firma respectivă și că vor cere mai multe informații de la Primăria Sectorului 3.

Reamintim că în acest caz a fost deschis un dosar penal in rem, iar cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 și Serviciul Omoruri sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Dosar penal în cazul accidentului de muncă din Sectorul 3

Constanța: Controale pentru respectarea măsurilor anti-Covid

Litoralul românesc (Booking)

Numărul tot mai mare al turiștilor care se află în această perioadă pe litoralul românesc, dar și creșterea numărului de noi cazuri Covid, au determinat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța să ia măsurile necesare pentru limitarea îmbolnăvirilor. Astfel, potrivit prefectului de Constanța, Silviu Coșa, în zonele aglomerate vor exista patrule care vor verifica respectarea restricțiilor. De asemenea vor fi controale atât în mijloacele de transport în comun, cât și în restaurante.

Este o perioadă foarte aglomerată. Sunt chiar 300 de mii de turiști, zilnic, aflați pe litoral. Aceștia nu sunt distruibuiți în mod egal, pe raza județului. Ei se regăsesc aglomerați pe anumite zone, terase, plaje, faleze. Locuri în care aglomerația favorizează răspândirea virusului. Am constatat că există o creștere a numărului de îmbolnăviri zilnice. Și chiar dacă rată de incidență este subunitară, este 0,12 pe județ, am considerat că este necesar să impunem anumite măsuri astfel încât să nu ajungem la situațiile nefericite de la sfârșitul anului trecut

 a explicat prefectul judeţului Constanţa, la Antena3

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța, s-a reunit, miercuri, pentru a stabili măsurile care se impun după ce rata de infectare la nivelul municipiului a crescut, relatează presa locală CT 100.

Cele mai importante aspecte prevăzute de Hotărârea nr. 112 a CJSU sunt

  • se reevaluează încadrarea județului Constanța la o rată de incidență mai mică sau egală cu 2/1.000 locuitori;
  • primăriile din județ vor comunica CJSU până vineri, la ora 12:00, hotărârile adpotate de CLSU-uri pentru dispunerea de măsuri de prevenire a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • autorizarea și avizarea de evenimente de către U.A.T.-uri (mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte etc.), se va face respectând strict prevederile HG 730/2021;
  • în fiecare luni, primăriile vor informa Instituția Prefectului cu privire la evenimentele pe care le-au avizat;
  • CLSU-urile vor dispune acțiuni organizate pentru accelerarea ritmului campaniei de vaccinare. Pentru acest demers, compartimentele de specialitate din cadrul primăriilor vor informa cetățenii și vor oferi explicațiile necesare. De asemenea, autoritățile locale trebuie să identifice și să pregătească spații adecvate pentru vaccinare, care vor fi puse la dispoziția echipelor mobile;
  • structurile MAI, ITM Constanța, DSP Constanța și DSVSA Constanța vor intensifica acțiunile de control privind respectarea prevederilor din HG 730/2021, cu precădere în mijloace de transport în comun, în spații închise și la evenimentele cu număr mare de participanți.

Control, dar și conștientizarea imunizării anti-Covid

Totodată, pe lângă controalele din zonele aglomerate, autoritățile locale se vor ocupa și cu informarea populației cu privire la imunizare împotriva Covid. „S-a propus instituirea controalelor în zonele aglomerate pentru a se respecta măsurile sanitare. În primul rând purtarea măştilor de protecţie şi distanţarea fizică. În autobuze şi adunări în aer liber, cum ar fi competiţii sportive, mitinguri, spectacole. De asemenea, s-a cerut ca fiecare primărie din judeţ să dispună de un spaţiu de vaccinare şi să se aducă la cunoştinţă că imunizarea este cea mai sigură metodă de a nu face forme grave de COVID-19”, a mai spus Silviu Coşa la Antena 3.

La nivel național, în ultimele 24 de ore, cele mai multe cazuri noi de infectare au fost înregistrate la București – 45 de cazuri, cu o incidență de 0,16 la mia de locuitori, Constanța  – 24, cu 0,12 la mia de locuitori, Cluj – 21, cu 0,12 la mia de locuitori și Prahova – 15, cu 0,07 la mia de locuitori.

Cum privesc românii valul 4 de Covid: cu relaxare

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
20 ° C
20 °
18.9 °
73 %
3.1kmh
0 %
lun
20 °
mar
26 °
mie
15 °
J
18 °
vin
21 °

Ultimul articol

Deținut eliberat după un omor, arestat preventiv pentru uciderea unei tinere de 18 ani

Un an în libertate a rezistat un bărbat din județul Bihor, care ieșise din penitenciar în aprilie 2025, până să comită o faptă extrem...
Uniunea Europeana

Azi, Consiliul Afaceri Externe al CE; pe agendă, „situația din Orientul Mijlociu”

Ședință, astăzi, a Consiliului Afaceri Externe din cadrul Comisiei Europene, pe agendă fiind programate inclusiv discuții legate de „situația din Orientul Mijlociu”. Conform anunțului oficial,...

Interpretare a crizei politice: „Coaliția pro-europeană probabil nu a fost vreodată obiectivul PNL și...

Politologul Alina-Mungiu Pippidi vine cu o reinterpretare a crizei politice produse de PSD odată cu moțiunea împotriva fostului guvern, în tandem cu AUR. Aceasta...