CERT-RO

Experții CERT-RO au transmis o nouă atenționare cu privire la apariția unor probleme pe care le pot întâmpina internauții în momentul în care primesc notificări pe Facebook, dar și pe alte canale de social media.

DNA ar vrea să poată intercepta WhatsApp

„Atenţie la notificările primite pe social media. Verificaţi mereu cât de plauzibilă este informaţia primită, validaţi transmiterea ei cu expeditorul, atunci când aveţi suspiciuni, şi scanaţi deopotrivă link-ul cu o soluţie de securitate, înainte de a face click! Atacatorii se folosesc de metoda înregistrării unor pagini cu denumiri care să pară a reprezenta sistemul de notificare al unei reţele sociale (ex: Confirming Page Information, Information Pages, etc.), pentru a da o imagine de autoritate în ochii celor care interacţionează cu postări (…)”, au anunțat experţii CERT-RO pe pagina lor de Facebook.

Totodată, cei de la CERT-RO au dat exemplul unei pagini create pe 4 august, „cu scop malițios și au o durată de viață limitată”, care au precizat că acesta este un motiv în plus pentru ca pagina să fie raportată pentru tentativă de fraudă către Facebook.

„Odată accesat acel link, poate duce la infectarea dispozitivului cu malware, sau, în alte variante, poate duce către un site de phishing unde se cer, de obicei, credenţiale de acces la contul de social media. Odată introduse, aceste date intră în posesia atacatorilor, care pot deturna conturile pentru executarea unor activităţi în scop personal. De regulă, astfel de pagini sunt create special cu acest scop maliţios şi au o durată de viaţă limitată”, au mai explicat specialiştii Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică.

Rusia obligă YouTube, Google, Facebook şi Twitter să își deschidă reprezentanțe locale

Articolul precedentSe „ascute” lupta din USR PLUS
Articolul următorMarea Britanie introduce România pe lista verde