24.9 C
București
joi, 23 iulie 2026
Acasă Blog Pagina 835

Ponta, acces de sinceritate: „România este țara unde nu există limită la impostură!”

Victor Ponta, fost șef al Guvernului în urmă cu ani buni, până la dezastrul de la Clubul Colectiv, nu vede cu ochi buni o posibilă revenire a lui Ludovic Orban în funcția de premier. Ba chiar este convins că, într-o asemenea ipoteză, „cu Orban și USR înapoi la Guvern o să plângem după Cîțu

Ieri, Orban a scris pe Facebook că, personal, vede o ieșire din criză, însă nu a spus în clar că el va fi salvatorul, pentru „refacerea coaliției de guvernare în jurul Partidului Național Liberal, împreună cu USR-PLUS, UDMR și grupul minorităților naționale”.

Însă în spațiul public a apărut o scrisoare semnată de către 41 de parlamentari PNL prin care se cere instalarea lui Ludovic Orban ca șef al noului guvern ce urmează să fie format după consultările cu partidele politice, ceea ce ar putea fi un moment prielnic pentru fostul președinte al liberalilor. Și, în acest context, Ponta avertizează că Orban este la fel de nociv, punctând asupra câtorva aspecte din mandatul trecut al acestuia.

Ludovic Orban se oferă să ne “salveze” din nou! De parcă este cineva atât de idiot încât să fi uitat deja penibilul, stupiditatea, incompetența, minciunile și hoțiile din mandatul lui de Premier încheiat (din fericire) în Decembrie 2020!

După ce ai nenorocit Țara, ai fost dat jos prin moțiune de cenzură și te-au zburat din funcție chiar și cei din PNL – să ai tupeu să vrei iar “la ciolan” trebuie să te cheme Ludovic Orban!! Dar România este țara unde nu există limită la impostură!

După Noiembrie 2015, sub “îndrumarea” directă a Președintelui Iohannis și a celor care l-au servit (cel mai obedient și ridicol dintre toți fiind, fără îndoială, chiar Ludovic Orban) – România a mers din rău în mai rău!

Acum mulți ne întrebăm dacă se poate mai rău decât cu Florin Cîțu – și avem, din păcate, și raspunsul = se poate! Cu Orban și USR înapoi la Guvern o să plângem după Cîțu!
Dumnezeu să ne păzească – că cei plătiți (și votați de mulți dintre români) sigur nu fac asta!
”, avertizează Victor Ponta.

Criza politică dăunează, sau nu, intenției de vot

AUR

Perioada dinaintea căderii guvernului, dar imediat de după declanșarea crizei politice, prin demiterea ministrului Justiției, a adus schimbări importante pe „harta” intenției de vot a românilor. Astfel, PSD a ajuns la 35,4%, PNL la 21,9%, USR a căzut sub 10 procente (9,8%), iar AUR a urcat la 17,1%, dublându-și scorul electoral, se arată  în sondajul realizat de INSCOP în perioada 15-27 septembrie.

„Intenția de vot a populației înainte de căderea Guvernului Cîțu. Nu știm cum arată după trecerea moțiunii, dar putem să facem un exercițiu de imaginație. Cea mai relevantă măsuratoare va fi însă după ce se vor mai răcori puțin spiritele și emoțiile. Constatăm însă că AUR și-a dublat scorul față de alegerile de acum doar 9 luni. Este un ritm de creștere uriaș care pare încurajat în continuare de scenele din spațiul politic”, a anunțat, pe Facebook, Remus Ștefureac, directorul INSCOP.

Sondaj INSCOP privind intenția de vot (Facebook Remus Ștefureac)

Potrivit lui Ștefureac, datele sondajului de opinie la nivel național au fost culese în perioada 15 – 27 septembrie 2021. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1.204 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.8 %, la un grad de încredere de 95%.

Sondajul a fost realizat la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.

Într-un alt sondaj, publicat astă vară de Politico.eu, s-a putut constata că opoziția face bine partidelor, după ce PSD a urcat 6 procente față de alegerile din decembrie 2020, ajungând la 34%, iar AUR de la 9% la 14%, în timp ce PNL și USR PLUS au fost în „cădere liberă”, de la 25% la numai 18%, respectiv de la 15% la 12%.

PSD este pe „valul” încrederii românilor

Cioloș vede în plafonare, o soluție-miracol pe termen scurt

Dacian Cioloș (captură video)

Președintele USR PLUS, Dacian Cioloș a afirmat, miercuri, că decizia pe care premierul interimar a anunțat-o cu privire la plafonarea prețului la energie este una populistă, mai mult, una care arată faptul că ar exista o înțelegere între Cîțu și PSD. De altfel, social democrații au fost cei care au lansat ideea de plafonare a prețului la energie.

„Nu știu dacă e etic să anunți o decizie pe care o va lua viitorul guvern. O astfel de decizie e un pic populistă. Evident, e nevoie de măsuri care să asigure populația pe perioada de iarnă că nu vor fi obligați să scoată din buzunar cât nu pot să scoată. Noi am propus și măsuri fiscale, care să vizeze și IMM-urile, care vor fi și ele afectate. Nu știu dacă plafonarea prețurilor e soluția, pentru că noi avem nevoie de investiții în sectorul energetic, ca să producem mai multă energie. Plafonarea nu e soluția-miracol decât pe termen foarte scurt, dar are efecte secundare negative”, a declarat Dacian Cioloș, miercuri seară, la TVR.

PSD cere plafonarea prețurilor la energie

Totodată, Cioloș a subliniat faptul că Florin Cîțu, prin această măsură, a dat dovadă că nu este „un liberal convins” așa cum s-a declarat de-a lungul timpului. „Probabil că există o înțelegere neasumată încă cu PSD, pentru că PSD avansat această propunere de plafonare a prețurilor la energie. Acum văd că domnul Cîțu, care spunea că e un liberal convins și asta numai măsură liberală nu e, vine cu acestă măsură. Probabil că există o înțelegere între PSD și PNL să susțină un guvern cu Florin Cîțu premier. Nu e nicio problemă, dar să-și asume. Nici nu trebuia să ne țină atâta în criză dacă exista o asemenea înțelegere”, a mai spus Dacian Cioloș.

Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că decizia privind plafonarea prețurilor la energie va fi luată în prima ședință de guvern după ce se va rezolva criza. „Vom susține plafonarea prețurilor la energie la prețurile pe care le vedem în această perioadă”, a declarat premierul interimar, completând și cu un avertisment pentru companiile din domeniul energiei de a nu încerca să profite în urma anunțului, căci plafonarea se va face la prețurile actuale.

Interimarul Cîțu susține plafonarea prețurilor la energie la prețul actual

Candidat unic la concursul aranjat de director de la CJ Prahova

Silviu Crângașu, actualul director interimar al Clubului Sportiv Activ Prahova Ploiești, este unicul candidat la concursul pentru funcția de șef al clubului din subordinea Consiliului Județean Prahova.

Numit în luna mai director interimar, Crângașu și-a depus fără nicio problemă dosarul pentru concursul care îi era dedicat, fără ca cineva să sesizeze ilegalitatea.

CITEȘTE ȘI Concurs cu dedicație pentru angajarea directorului clubului de handbal al CJ Prahova

Consiliul Județean Prahova a publicat pe siteul instituției…rezultatul selecției dosarelor și pe cel al probei scrise. Actualul interimar nu a fost foarte pregătit, reușind să obțină doar 86 de puncte, din cele 100 posibile, semn că fie a fost emoționat, fie nu a învățat suficient.

Urmează interviul care va avea loc pe data de 8 octombrie, dar cum este unicul candidat pentru un post bine plătit din bani publici, nu va fi nicio problemă.

În mod normal, Agenția Națională a Funcționarilor Publici ar fi trebuit să se sesizeze în legătură cu această încălcare grosolană a legislației în vigoare, pentru că în întreg județul Prahova nu există decât o singură persoană care să întrunească exact condițiile de angajare solicitate de Consiliul Județean: absolvent de facultate de sport și master în administrație publică. Cum singurul master în administrație publică din România se organizează la UPG Ploiești, este greu de crezut că cineva termină facultatea de sport la București, Brașov sau Timișoara și în loc să urmeze un program de masterat în domeniul respectiv, vine fix la Ploiești pentru a se perfecționa în administrație.

Într-o țară normală, un astfel de concurs ar fi fost anulat imediat și reorganizat pe criterii reale, pentru că județul Prahova are o mulțime de sportivi de top care ar fi putut conduce clubul sportiv al Consiliului Județean Prahova. Spre exemplu între Gabriela Szabo, directorul CSM București, și Silviu Crângașu, directorul Clubului Activ Prahova Ploiești este diferență ca de la Pământ la Lună!

Dar cine este Silviu Crângașu și ce îl face atât de special, încât să fie teleportat într-un post plătit cu peste 10.000 de lei din bani publici, în timp ce deține și o altă funcție, plătită tot din bani publici: cea de președinte al Asociației Județene de Fotbal Prahova. Spunem că și jobul de la AJF Prahova este plătit tot din bani publici, deoarece 95% dintre echipele de fotbal din județul Prahova înscrise în campionatele organizate de instituția condusă de Crângașu sunt finanțate de primării.

Crângașu este de 20 de ani președinte al AJF Prahova și este un veritabil traseist politic. A sărit din barca Grațielei Gavrilescu, fostul ministru ALDE al Mediului, în cea a ex senatorului PSD Emanoil Savin, dar a făcut câteva escale și la PMP, după care și-a readus aminte că este liberal, așa că a devenit apropiat al lui Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova și primvicepreședinte al PNL la nivel național.

A fost consilier personal al fostului primar al Ploieștiului, Adrian Dobre, și a ocupat funcția de director al CSM Ploiești. În mandatul său, antrenorii și sportivii de la clubul sportiv al Primăriei Ploiești au avut parte de cea mai cruntă criză financiară, fiind neplătiți timp de șase luni, pe motiv că nu au contracte legale. Mai mult, Crângașu a reușit să desființeze (oficial din lipsă de fonduri), echipa de handbal fete a CSM Ploiești, echipă care la acel moment era calificată în EHF Cup. Acum, același Silviu Crângașu va gestiona handbalul de la Consiliul Județean Prahova și a început prin concedierea antrenorilor și a majorității jucătoarelor.

Așteptăm și rezultatul interviului, pe care Silviu Crângașu l-ar putea pica, fiind prea ocupat să gestioneze și handbalul, dar și fotbalul din județul Prahova.









Rezultatul selectiei dosarelor pentru inscrierea la concursul de la CJ Prahova

România riscă să rămână fără păduri în următorii 20 de ani

Liviu Mihaiu a precizat că e nevoie de oameni competenți care să vină cu soluții pentru remedierea acestor probleme de mediu cu care se confruntă România de mai bine de trei decenii. Lemnul tăiat în țara noastră provine din surse ilegale și este prezent în toate domeniile de mediu ale României.

Chiar dacă pădurea și copacul sunt cuprinse în documentele CSAT ca fiind de interes și siguranță națională, în România dispar trei hectare pe oră, iar 50 % din lemnul tăiat provine din surse ilegale.

Actorul Mircea Diaconu, prezent la dezbaterea „Adoptarea unei noi strategii forestiere naţionale – oportunitate sau necesitate imperioasă?”, organizată de AUR, la Palatul Parlamentului, a precizat că e nevoie de organizarea unui grup de lucru fără politicieni. Actorul susține că e nevoie de un regim special pădurilor din țara noastră pe o perioadă de un deceniu.

Problema defrișărilor din România rămâne un subiect sensibil pentru opinia publică

Președintele Secţiei de Silvicultură din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Siseşti”, Ion Seceleanu, a menționat că nu toți din corpul silivic sunt corupți și că problemele ridicate sunt reale.

”A pune o etichetă generală pentru întregul corp silvic că toţi sunt corupţi şi toţi participă la jaful din pădurile României este, într-un fel, nedrept”, a mai susţinut Seceleanu, relatează Agerpres.

La eveniment au participat reprezentanți WWF România, Greenpeace România, reprezentanți ai pădurilor, activiștilor civici din Bucovina și – Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România, oameni politici.

Suprafața împădurită a României a cunoscut o scădere considerabilă datorită defrișărilor masive din ultimii ani. În 2016, suprafața împădurită era de 7,048 milioane de hectare. În doar patru ani a ajuns la 6,9 milioane de hectare. Conform Institutului Național de Statistică ( INS), fondul forestier ocupa 6,592 milioane de hectare, adică 27, 7 % în 2019.

Anual 20 de milioane de metri cubi dispar, din care 200.000 sunt capturați de către autorități. Conform datelor oficiale de la Eurostat, în 2020, Uniunea Europeană avea 159 de milioane de hectare de păduri. Din 1990 până în prezent, suprafața acoperită cu păduri a crescut ușor, cu aproape 10 % ( 145 de milioane de hectare).

Interimarul Cîțu susține plafonarea prețurilor la energie la prețul actual

Florin Cîțu (captură video)

Premierul interimar Florin Cîțu a declarat, după ședința de guvern de miercuri, că a fost luată decizia de a susține plafonarea prețului la energie, la nivelul actual, în ciuda faptului că în urmă cu mai bine de o lună acest aspect era unul exclus din „agenda” lui Cîțu. Mai mult, liderul PNL a ținut să îi avertizeze pe cei din domeniul energiei să nu profite și să mai majoreze prețul, și așa foarte crescut, căci plafonarea urmează să se facă la prețurile actuale.

„Am văzut evoluția prețurilor în ultima perioadă și am luat decizia ca PNL și Guvernul să susțină plafonarea prețurilor la energie în România. Va fi o decizie luată în prima ședință de guvern după ce se va rezolva criza. Deci vom susține plafonarea prețurilor la energie, la prețurile pe care le vedem în această perioadă. De aceea, avertizez toate companiile care vor să profite de acest anunț în perioada următoare să nu se chinuie, pentru că vom folosi plafonarea la prețurile actuale”, a declarat Cîțu.

Ce spunea premierul Cîțu, în august

În cadrul ședinței de guvern de la finalul lunii august, premierul de la acel moment afirma că știe foarte bine de existența îngrijorării publicului ca urmare a creșterii alarmante a prețurilor la energie, dar excludea ideea de a lua în calcul plafonarea prețului. „Există o îngrijorare în spațiul public, care se accentuează, în ceea ce privește prețurile la energie, în special, pentru că vine sezonul de iarnă, plata facturilor și atunci trebuie să venim cu soluții. Bineînțeles că soluția asupra prețurilor nu poate să vină de la premier, trebuie să găsim soluția împreună. Vă spun din capul locului că nu voi veni pentru a plafona prețurile, asta ca să fie foarte clar. La ultima noastră întâlnire am înțeles problema majoră cu care ne confruntăm acum, o creștere a prețurilor peste tot în UE”, afirma Florin Cîțu înaintea ședinței de guvern din 31 august.

ANPC: Reclama mincinoasă poate duce la suspendarea activităţii respectivei firme

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a derulat controale la 92 de companii din sectorul energetic în luna septembrie şi a constatat că 38 dintre ele au încălcat legislaţia, a declarat, miercuri, Claudiu Dolot, preşedintele instituţiei, transmite Agerpres.

Dolot a fost audiat în Comisia parlamentară de anchetă privind cauzele preţurilor mari la energie. „De când au început să crească facturile am primit foarte multe reclamaţii pe adresa ANPC”, a spus Dolot.

Potrivit acestuia, ANPC a derulat, în perioada 30 august – 28 septembrie, controale la 92 de operatori comerciali din sectorul energetic, inclusiv filialele acestora din teritoriu. „Din totalul de 92 de operatori controlaţi, în cazul a 38 am constatat abateri şi am dat 39 de sancţiuni, 21 fiind amenzi. Amenzile pe care le dă ANPC nu sunt în cuantum foarte mare, însă avem măsuri care trebuie aplicate şi acestea sunt cele mai importante”, a afirmat Dolot.

Preşedintele ANPC a precizat că, în cazul în care companiile nu aplică măsurile stabilite de autoritate, se poate merge până la suspendarea activităţii respectivei firme. „O practică des întâlnită este publicitatea mincinoasă. Firmele spuneau în media şi în reclame că au preţul cel mai bun, dar când intrai pe comparatorul de preţuri de la ANRE de fapt erau pe locul 5-6. În acest fel i-au păcălit pe consumatorii care nu aveau pregătirea necesară să se informeze”, a mai spus Claudiu Dolot.

Premierul nu vrea plafonarea prețurilor la energie

EXCLUSIV(II) Lavinia Coțofană chiar a „zburat” la trei locuri de muncă. Actele arată că era imposibil și a semnat fără atribuții legale

sursă foto: Facebook Lavinia Coțofană

Lavinia Coțofană, fostă judecătoare(n.r exclusă din magistratură pentru fapte care aduc atingere Justiției, hotărâre menținută de Înalta Curte), fostă angajată la SRI, se află într-o situație pe care doar instituțiile de anchetă o pot lămuri.

Potrivit Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București(ASSMB), Lavinia Coțofană a fost angajată în trei instituții publice simultan. Nici pe hârtie, nici faptic nu e posibil. Programul de lucru se suprapune cu atribuțiile legale în dauna Spitalului Colțea București.

Într-o adresă remisă Ziarului de Investigații(zin.ro), ASSMB transmite că, Lavinia Coțofană a avut în perioada 20.03.2019-30.06.2019 trei locuri de muncă la trei instituții publice în același timp: Primăria Curtici, ASSMB București și Spitalul Colțea.

La Primăria Curtici era asistent personal(n.r se presupune că un asistent personal e „prezent” full-time), la ASSMB a fost inspector de specialitate grad I-Direcția de Suport Spitale, programul de lucru de la această instituție fiind 08-16.30(n.r cu normă întreagă)

În același timp, Lavinia Coțofană figura în acte și consilier juridic cu jumătate de normă la Spitalul Colțea București. Aici, programul de lucru era 15.30-19.30, conform fișei postului(n.r foto exclusiv)

Prin urmare, Lavinia Coțofană nu putea exercita această funcție în mod complet, având în vedere ca programul ei de lucru de la ASSMB se încheia la 16.30, așa cum ne-a transmis această instituție.

Spitalul Colțea a pierdut în instanță procese importante deoarece Lavinia Coțofană NU s-a prezentat

Programul instanțelor(civile) este de la 08.-16.00, iar un consilier juridic trebuie să reprezinte instituția in instanță, în unele cazuri, potrivit fișei postului. Lavinia Coțofană nu a putut face acest lucru, deoarece programul ei de la Colțea era 15.30-19.30. Elocvent în această situație este dosarul în care Spitalul Colțea a fost recurent pârât cu partea SC Tody Laboratories SRL-intimat reclamant. Recursul s-a suspendat pentru că nicio parte NU s-a prezentat. Spitalul Colțea avea interes direct, fiind recurent-pârât. Astfel, s-a ales cu o decizie definitivă nefavorabilă.

Și-a arogat o funcție pe care NU o mai deținea

Lavinia Coțofană nu s-a oprit aici, ci a semnat un document, anulat ulterior, semnând din calitatea de șef serviciu achiziții interimar la Spitalul Colțea(foto)

Documentul este semnat la data de 21.06.2021, iar Coțofană nu mai ocupă această funcție din data de 04.05.2021, când s-a modificat felul muncii din contractul invididual de muncă. Mai exact, din șef serviciu achiziții publice se transformă în consilier juridic-COR 261103(foto)

Lavinia Coțofană se crede o „victimă politică”

Fosta judecătoare Coțofană se crede, însă, o victimă politică și neagă că ar fi încălcat legea.

Potrivit unui memoriu adresat primarului general al Capitalei, Nicușor Dan și șefului ASSMB solicită să înceteze cu hărțuirea. Coțofană crede că nu i se mai permite să eludeze atribuțiile legale, pentru că ar fi membră/simpatizantă USR PLUS.

Citește și: Exclusiv. Lavinia Coțofană, angajată în trei locuri simultan. Angajatorii nu știau unii de alții

Vă solicit să încetați de îndată acțiunea de hărțuire. Apreciez că acțiunile la care mă supuneți sunt motivate de apartenența politică pe care mi-o atribuiți, cu referiri la Cabinet Viceprimar 2, Cabinetul domnului Horia Tomescu. Vă reamintesc că domnul Horia Tomescu coordonează activitatea ASSMB, astfel, discuțiile cu dumnealui sunt nu doar legitime, ci și binevenite”, scrie Lavinia Coțofană în memoriul precizat.

Până la postarea acestui articol, Lavinia Coțofană nu a putut fi contactată, dar vom reveni cu informații exclusive.

În urma publicării acestui articol, doamna Lavinia Coțofană a trimis următorul drept la replică pe care îl publicăm integral, așa cum el a fost primit. Data publicării – 7 octombrie 2021 – ora 11.00

Drept la replică Lavinia Coțofană

Jumătate din liberalii sibieni vor să părăsească partidul

Doi dintre parlamentarii semnatari ai scrisorii prin care cer ca fostul președinte PNL, Ludovic Orban, să fie numit prim-ministru au de gând să părăsească partidul și să-l urmeze pe fostul lider liberal.

Constantin Șovăială și Christine Thellmann sunt parlamentarii care au semnat scrisoare prin care anunță susținerea lui Orban. Constantin Șovăială a explicat că va rămâne în echipa lui Orban și-l va susține pentru funcția de prim-ministru, relatează TurnulSfatului.ro.

Bătălia dintre Cîțu și Orban continuă

Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, a postat pe pagina sa de Facebook în care cere încheierea crizei politice în care se află România. Turcan a explicat că țara se confruntă și cu o criză sanitară fără precedent și îndeamnă ca această criză politică să fie rezolvată cât mai repede posibil.

”Oamenii doresc ca toată atenţia să fie concentrată pe problemele dificile cu care se confruntă România”, a mai precizat Raluca Turcan în postarea pe Facebook.

Fostul președinte al PNL a declarat că are de gând să-și formeze propriul partid politic. Orban susține că actualii conducători ai partidului nu au nicio legătură cu PNL. ”Mi-am construit cariera prin muncă, prin efort. În interiorul partidului, oamenii țin la mine, au fost lângă mine pentru că și eu am fost alături de el”, a declarat Orban la  Realitatea Plus. De asemenea, fostul lider liberal a explicat că va susține mereu lucrurile fundamentale care au făcut parte din istoria PNL.

Rareș Bogdan îl susține pe Florin Cîțu ca prim-ministru

Prim-vicepreședintele PNL a declarat că PNL va merge la masa tratativelor cu Florin Cîțu ca propunere pentru funcția de prim-ministru. Chiar dacă guvernul condus de Cîțu a fost demis, după trecerea moțiunii de cenzură, liberalii îl susțin în continuare.

În interiorul partidului se vehiculează numele lui Lucian Bode, Nicolae Ciucă și Dan Vîlceanu pentru funcția de prim-ministru. Președintele USR PLUS, Dacian Cioloș a explicat că își dorește refacerea coaliției de guvernare, dar cu fără Florin Cîțu în funcția de prim-ministru. Klaus Iohannis a anunțat, după ce guvernul Cîțu a fost demis, că politicienii au timp o săptămână să ia decizii mature, în contextul în care țara se confruntă cnu doar cu o criză sanitară ci și cu una politică.

Orban nu exclude posibilitatea înființării unui „PNL 2”

AUR este hotărât să îl suspende pe Iohannis dacă nu oprește criza politică

George Simion (AUR), captură video

Co-președintele AUR, George Simion îl avertizează pe președintele României că va începe procedura pentru suspendarea acestuia dacă va prelungi „domnia domnului Cîțu”, relatează Agerpres. Afirmația lui Simion vine în contextul în care partidele sunt invitate la consultări, la Cotroceni, cu privire la desemnarea unui nou premier abia săptămâna viitoare.

„În momentul în care Klaus Iohannis, săptămâna viitoare, nu desemnează un prim-ministru în urma consultărilor pe care trebuie să le aibă cu partidele, dacă va prelungi interimatul, noi vom acționa în consecință. Dacă intenționează să amâne Guvernul acesta interimar, să prelungească domnia domnului Cîțu, care a fost demis de Parlament, vom iniția procedurile de suspendare”, a declarat, miercuri, George Simion, co-președintele AUR.

Potrivit Art 95 din Constituția României, pentru suspendarea din funcție a președintelui României este nevoie de o treime din numărul deputaților și senatorilor, iar dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea acestuia.

„Nu avem o treime, noi avem doar 10%, în rest vom folosi toate metodele de presiune publică pe care le avem, online, offline, semnături, mitinguri. Săptămâna viitoare, în momentul în care vom vedea care este răspunsul lui Klaus Iohannis, îl avertizăm, nu este stăpânul nostru, suntem trimiși aici, în Parlament, de un număr important de români. La viitoarele alegeri o să avem și mai multe voturi și mai multă susținere din partea românilor. Procedură parlamentară, dublată cu democrație participativă din partea cetățenilor”, a explicat George Simion.

„Mi se pare o temă falsă în acest moment”

De altfel, opinia lui Simion, cu privire la suspendarea lui Iohannis nu este împărtășită de liderul celui mai mare partid din opoziție, Ciolacu afirmând că demersul nu este oportun, aceasta nefiind o prioritate pentru români.

„Există vreo majoritate? Nu cred că prioritatea românilor acum este suspendarea. Acum facem diferența între partide care câștigă alegeri și partide mici care încearcă cu lucruri fantastice să schimbe agenda. Nu ar trebui suspendat domnul Iohannis. Ca să suspenzi un președinte îți trebuie o majoritate în Parlament. Mi se pare o temă falsă în acest moment. Eu să mă aventurez într-o temă falsă, nu voi face acest lucru”, a declarat Ciolacu, marți, după moțiunea de cenzură.

Simion trage succesul moțiunii pe „turta” AUR

Valeriu Gheorghiță, critic cu medicii anti-vacciniști

Valeriu Gheorghiță (Facebook)

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat, miercuri, într-o conferință de presă că sunt situații în care chiar și medicii se numără printre cei care nu au înțeles rolul vaccinului anti-Covid. Mai mult, le cere acestora să nu mai facă recomandări dacă nu înțeleg fenomenul. De altfel sunt cunoscute ieșirile publice a unor medici care nu sunt de specialitate nici epidemiologi, nici virusologi sau pneumoftiziologi, dar care au opinii împotriva vaccinării anti-Covid.  

„Sunt și situații de medici care ei înșiși nu au înțeles care e rolul vaccinului în  general. Când nu înțelegi un fenomen, mai bine te abții să faci recomandări sau suni un coleg care știe mai multe. Și medicină e o știință care se învață și se uită. Când vedem toate datele științifice, trebuie să ne raportăm la ele. Informațiile se bazează pe științe, nu pe crezul personal”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a precizat că este necesar ca medicii să înțeleagă că au un rol foarte important în societate, de educație sanitară primară. „Vaccinarea e singură măsură pe care o avem la înemână să ne protejăm de bolile transmisibile, de bolile contagioase, și mai nou față de afecțiunile oncologice, cum este vaccinul HPV. Nu pot să înțeleg de ce colegi de-ai mei, dar repet, sunt cazuri izolate, de ce colegi de-ai mei nu înțeleg cum funcționează un vaccin și care e rolul unui vaccin în prevenirea bolilor”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Cât privește campania de vaccinare în mediul rural, unde „tonul” este dat de cele mai multe ori de către preot, medicul Gheorghiță a afirmat care este bine venită și acest gen de abordare, ba chiar a explicat și ce fel de mesaj așteaptă în viitor. „Cred că da. Un mesaj pe care eu l-aș aștepta în perioada următoare ar fi: populația să aibă încredere în medici și oamenii să-și iubească mai mult aproapele”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Avocatul Poporului, după suspendarea internărilor care nu sunt urgențe: „Dreptul la asistență medicală nu poate fi îngrădit”

Guvernul urmează să aprobe cuantumul minim al burselor pentru elevi

Preluare Digi 24

Guvernul urmează să aprobe, printr-o hotărâre, cuantumul minim al burselor de ajutor social, de studiu, de merit și de performanță. Conform proiectului, pentru asigurarea continuității măsurii, în semestrul I al anului școlar, cuantumul minim al burselor se menține la valoarea de 100 de lei, relatează Agerpres.

Prin proiect, în semestrul al II-lea cuantumul minim pentru bursa de studiu va fi de 150 de lei, cea de merit și bursa de ajutor social  va fi de 200 de lei, iar bursa de performanță urmează să fie de 500 de lei. Totodată, s-a prelungit cu 30 de zile starea de alertă.

Școala românească și pandemia de coronavirus

Conform INS, în 2020 populația de vârstă școlară a fost de 4,84 de milioane, reprezentând 25,2 % din totalul populației, relatează hotnews.ro. Din totalul populaţiei şcolare, 49,8% au fost copiii, elevii şi studenţii de sex masculin şi 73%, cei care au studiat în mediul urban.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a precizat că elevii vor fi testați de 2 ori pe săptămână. Pentru acest lucru este nevoie de 70 de milioane de teste de salivă până la finalul semestrului I. Fostul prim-ministru, Florin Cîțu, a solicitat achiziționarea testelor non-invazive ce ar urma să fie administrate profesorilor și elevilor. ”Procesul de screening înseamnă 6,4 milioane de teste necesare săptămânal” a mai explicat Florin Cîțu.

Vaccinarea în rândul elevilor și a angajaților din sistemul de învățământ

De asemenea, potrivit ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, cursurile vor fi suspendate doar în momentul în care un elev dintr-o clasă este depistat pozitiv cu noul coronavirus și nu la rata de infectare din localitate.

La începutul lunii septembrie, peste 15 % dintre elevi au optat să se vaccineze. Sorin Câmpeanu a declarat că una din trei persoane vaccinată la nivel național cu Pfizer este elev, iar 193.000 de angajați din sistemul de învățământ s-au vaccinat.

”Este un semnal important, un semnal bun care ne dă speranţe că, după începerea şcolii, odată cu disponibilitatea CNCAV de organizare a echipelor mobile care să ducă vaccinarea mai aproape de şcoli, vom înregistra progrese importante din perspectiva vaccinării în rândul elevilor”, a  mai declarat Sorin Cîmpeanu.

Vlad Voiculescu, previziuni și procente: 100% șanse ca școala să treacă în online

Avocatul Poporului, după suspendarea internărilor care nu sunt urgențe: „Dreptul la asistență medicală nu poate fi îngrădit”

Renate Weber (preluare Realitatea TV)

Avocatul Poporului a aflat că există un ordin prin care s-a dispus, pentru 30 de zile, suspendarea internărilor pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigații care nu reprezintă urgențe, mai bine spus că ar putea să existe un astfel de act, pe care nimeni nu l-a văzut.

Și, pe lângă faptul că atrage atenția că se încalcă dreptul la asistență medicală, instituția condusă de Renate Weber arată într-un comunicat de presă că sunt și alte probleme în modul în care autoritățile au ales să ia măsuri acum, de când au crescut din nou cazurile de COVID-19.

AvP nu doar a comunicat către publicul larg opinia sa, ci a transmis și câte o solicitare ministrului interimar al sănătății și șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru a-i avertiza că, încă o dată, sub pretextul pandemiei, drepturile românilor sunt încălcate.

Până la ora prezentului comunicat, niciun Ordin al ministrului sănătății sau al șefului DSU nu era publicat nici în Monitorul Oficial și nici afișat pe site-urile celor două instituții. Deși înțelegem situația epidemiologică gravă în care ne aflăm, atragem atenția că dreptul cetățenilor la asistență medicală în unitățile sanitare de stat nu poate fi îngrădit, neexistând pentru aceștia decât opțiunea efectuării actului medical în unități sanitare private.

Astfel, situaţia de mai sus creează premisele discriminării acestei categorii de cetățeni, situație care, în opinia noastră, este de neacceptat. Mai mult, Avocatul Poporului apreciază că, în situația în care suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale se va realiza prin act administrativ (ordin), emis de un organ administrativ fără personalitate juridică (Departamentul pentru Situații de Urgență), sau prin ordin al ministrului sănătății acest lucru este neconstituțional și nelegal, în măsura în care permite dispunerea unor măsuri de restrângere a exercițiului dreptului persoanelor de a beneficia de asistență medicală în unitățile sanitare de stat (art. 47 alin. (2) din Constituție).

Or Constituția României prevede clar în art. 53 că restrângerea poate fi făcută numai prin lege, în acest sens existând și numeroase decizii ale Curţii Constituționale (ex. Decizia nr. 457/2020). Reamintim că încă din luna aprilie 2020, Avocatul Poporului a atras atenția asupra problemelor pe care le poate genera suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale, conduită pe care a avut-o permanent în toată această perioadă”, se arată în comunicatul de presă.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie moderată
24.9 ° C
26 °
24.4 °
46 %
1.3kmh
100 %
J
26 °
vin
30 °
S
26 °
D
30 °
lun
31 °

Ultimul articol

Ultimii 55 de angajați ai Companiei Naționale a Uraniului, concediați până în toamnă; Guvernul...

Compania Națională a Uraniului SA, înființată în anii 90 ca unic producător și furnizor de dioxid de uraniu din România destinat fabricării combustibilului nuclear...

Doi bărbați din Bacău, arestați după ce au lovit și amenințat polițiștii

Doi bărbați din județul Bacău au fost reținuți, iar mai apoi arestați, după două incidente pe care le-au creat în această vară. Este vorba...

Raport prezidențial: „Combaterea dezinformării nu trebuie confundată cu cenzura”

În caz că nu știați de existența unui Grup de Reflecție Strategică „România în UE”, ei bine, aflați că această entitate a furnizat recent...