Ludovic Orban (arhivă)

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban consideră că ieșirea din criză trebuie făcută cât mai repede, aceasta fiind o urgență națională, ce nu suportă amânare. De altfel, Klaus Iohannis a anunțat că va chema partidele la consultări, la Cotroceni, în vederea desemnării unui alt premier, abia săptămâna viitoare, fără să specifice dacă e vorba de luni, miercuri sau vineri, dar în același timp le-a cerut „maturitate politică” liderilor partidelor.

„Soluționarea crizei politice și guvernamentale este o urgență națională și trebuie să aibă loc imediat, nu peste o săptămână, două sau trei. Ieșirea din acest impas politic este o chestiune care ține exclusiv de voință și bună-credință, nu de presupuse exerciții de reflecție și penitențe din partea partidelor”, a scris Ludovic Orban pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, acesta a precizat că soluția de ieșire din criză este una „clară, simplă, la lumina zilei: refacerea coaliției de guvernare în jurul Partidului Național Liberal, împreună cu USR-PLUS, UDMR și grupul minorităților naționale. Totodată, este chiar cel mai prost moment pentru a face experimente politice cu cineva care să învețe acum să conducă un Guvern”, a mai scris Orban.

Șeful Camerei Deputaților a afirmat că alternativa, în actuala ecuație și configurație parlamentară, este ca PNL să ajungă în Opoziție, „ceea ce se va întâmpla într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, dacă în acest moment apelează la susținerea parlamentară a PSD. Este aritmetică parlamentară simplă pentru oricine este lucid și evaluează obiectiv un astfel de scenariu”, a explicat Orban, care totodată a lansat un îndemn „actorilor politici și instituționali”. Să dea dovadă de maturitate și responsabilitate în deciziile care vor urma pentru că „acestea vor afecta pe termen lung atât viitorul României cât și viitorul Partidului Național Liberal”.

De altfel, de necesitatea unui guvern cu abordări mature a vorbit și Klaus Iohannis, miercuri, pe când se afla la Summitul UE-Balcanii de Vest. „Avem nevoie de un Guvern, avem nevoie de abordări mature și trebuie să găsim o ecuație prin care să facem un Guvern”, a spus Iohannis într-o conferință de presă.

Ciolacu contraatacă. „Criza este la domnul Iohannis”

Articolul precedent”La peste 300 de morți ar trebui să țină câte o lumânare fiecare persoană care a negat pandemia”
Articolul următorIndemnizația pe care persoanele cu dizabilități o primesc de la stat este insuficientă