-3.5 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 393

Poliția a aplicat o dublă sancțiune participanților de la un priveghi care au pus muzică la maximum

Foto: Facebook/Direcția Poliția Locală Timișoara
Foto: Facebook/Direcția Poliția Locală Timișoara

Muzică la refuz la un priveghi din Timișoara: scandalizați de melodiile date la maximum, mai mulți timișoreni au sesizat poliția.

După sosirea polițiștilor, participanții au fost sancționați de două ori. Cu toate acestea, oamenii au motivat incidentul susținând că ”Așa este tradiția”.

În jur de 100 de persoane au participat la un priveghi. Muzica la volum maxim a deranjat mai mulți locuitori ai cartierului

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă s-au deplasat aseară (miercuri seara- n.red.(, în jurul orei 22.30, pe strada Progresul, unde s-a reclamat faptul că se tulbură liniștea publică, prin muzică la intensitate ridicată”, conform unui comunicat al Poliției Locale Timișoara, citat de publicația Gândul.ro.

Potrivit sursei citate, zgomotul produs era peste limita admisă de decibeli. Astfel, organizatorul a fost sancționat conform Legii 61/1991 republicată cu suma de 1.500 lei.

Deși au fost amendați, muzica a răsunat, din nou, două ore mai târziu. Prin urmare, polițiștii au fost nevoiți să facă o nouă deplasare

Două ore mai târziu, polițiștii locali au revenit la acea locație deoarece vecinii au semnalat că muzica a fost dată din nou mai tare.

S-a luat din nou măsura sancționării contravenționale, de această dată cu 3.000 de lei”, precizează Poliția Locală din Timișora.

Nereguli grave la Casa Națională de Asigurări de Sănătate: rețete medicale de sute de mii de lei eliberate pe numele morților sau bolnavilor internați în spital

Reteta medicala
Reteta medicala. Sursa fotoi: stiritvr.ro

Sute de mii de lei au fost decontați pe medicamente pentru morți sau persoane internate în spital, a scos la iveală un audit realizat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în anul 2020, potrivit defapt.ro. Constatările aparțin Autorității de Audit, condusă de avocatul Dan Vlădescu, numit în această funcție în 2017, cu susținerea PSD-ului condus de Liviu Dragnea, care a prezentat la Parlament un raport. Președinte al CNAS era în anul 2020 Adela Cojan, susținută de PNL, ea fiind înlocuită în anul 2021 pentru un timp de Adrian Gheorghe, susținut de USR. După ce acesta a fost destituit, liberala a revenit la conducerea instituției.

Ploaie de nereguli privitoare la eliberarea rețetelor medicale

Sinteza „constatărilor misiunilor de audit la autorităţile şi instituţiile din administraţia publică centrală pe anul 2020” cuprinde și un control la CNAS, unde s-au descoperit o serie de nereguli. Astfel, la nivelul central a CNAS s-au descoperit rețete de medicamente, servicii medicale (clinice și paraclinice) și de dispozitive medicale pe numele unor persoane decedate, în valoare de 146 mii lei, prescripții și servicii medicale pentru pacienți internați în aceeași perioadă în regim de spitalizare continuă, în sumă de 113 mii lei.

La nivelul caselor județene, a fost validat ă și decontată suma de 298 mii lei, în mod nelegal, banii reprezentând servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale pentru persoane care figurau decedate la dată prestării acestor servicii. De asemenea, a fost validată și decontată suma de 157 mii lei, în mod nelegal, reprezentând servicii medicale raportate de alți furnizori de servicii medicale, pentru persoane (pacienți) care figurau internate în spital, în regim de spitalizare continuă. Mai mult, milioane de lei s-au acordat sub formă de compensare a unor rețete unor persoane care nu aveau acest drept.

Auditul a mai scos la iveală că, la unele case județene, s-a acordat angajaților, în mod nelegal, stimulentul de risc în cuantum de 2.500 lei brut/lună/persoană

Suma astfel pierdută s-a ridicat la 2,1 milioane de lei. În 2020, la izbucnirea pandemiei de coronavirus, Guvernul a decis acordarea unui stimulent de risc de infectare cu COVID, în valoare de 2.500 de lei brut pe lună.

Controalele au mai scos la iveală eliberarea de rețete medicale cu compensare de 90% din prețul de referință al medicamentelor unor persoane care nu făceau parte din categoria pensionarilor cu drept de decontare a acestora, în sumă de 154 mii lei. La casele județene , s-a validat și decontat suma de 1.629 mii lei, în mod nelegal, reprezentând prescripții medicale în regim de compensare de 90% din prețul de referință al medicamentelor, către persoane care nu erau pensionari care puteau beneficia de decontarea acestora.

Un pod din Neamț s-a rupt. Acesta a fost inaugurat în urmă cu doar 6 luni

Clotilde Armand, din nou în plin scandal administrativ. Consilierii locali din Sectorul 1 l-au chemat pe prefectul Toni Greblă, deoarece oamenii riscă să rămână fără apă caldă de la 1 iulie

Clotilde Armand-Foto Ziarul de Investigații
Clotilde Armand-Foto Ziarul de Investigații

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, este așteptat, vineri, 10 iunie, să participe la ședința Consiliului Local din Sectorul 1, informează București FM. Aleșii locali de la PNL și PSD nu au mai suportat lipsa de implicare a primarului Clotilde Armand și au cerut prezența prefectului, pentru a găsi soluții la cererile venite din partea Centralei Electrice de Termoficare (CET) Grivița. De asemenea, Primăria Sector 1 București a primit și notificări din parte unor executori judecătorești, urmare a unor sume pe care le datorează operatorului de salubritate, notează sursa amintită.

Astfel, Toni Greblă, în calitate de prefect al Capitalei, are obligația de a urmări legalitatea ședințelor de Consiliu Local și chiar de a interveni juridic, atunci când sunt încălcate reguli administrative și se periclitează interesul public, cel al cetățenilor.

Clotilde Armand, din nou în plin scandal administrativ. Oamenii riscă să rămână fără apă caldă de la 1 iulie

Deși suntem la jumătatea anului 2022, până la acest moment nu a fost aprobat bugetul CET Grivița, societate aflată în subordinea Consiliului Local Sector 1 București. Astfel, oamenii riscă să rămână fără apă caldă de la 1 iulie, iar orice disfuncție a CET-urilor mici va însemna calitatea slabă pentru încălzire și apă caldă în sistem centralizat pentru toată Capitala. Spunem acest lucru, deoarece București are două tipuri de componente: centralele care produc apă fierbinte și o rețea de conducte – puncte termice care distribuie acea apă. Prin urmare, există o relație de dependență între cele două structuri care dau apă caldă și căldură bucureștenilor.

Anul trecut, CET Grivița a avut bugetul aprobat abia în luna octombrie

Nu este prima dată când reprezentanții CET Grivița se confruntă cu probleme la adoptarea bugetului. Anul trecut, acesta a fost aprobat abia în luna octombrie, deși propunerea de buget fusese înaintată din luna aprilie. Potrivit consilierului local PNL, Gheorghe Dinu, membru în Adunarea Generală a CET Grivița, de fapt, Prefectura Capitalei a fost sesizată și pentru alte alte Hotărâri de Consiliu Local pe care Clotilde Armand(USR) refuză să le pună în aplicare. În urma unui document intrat în posesia zin.ro, sunt 157 de hotărâri pe care Primăria Sector 1 București nu le-a pus în aplicare, din motive pe care doar edilul Clotilde Armand le poate explica.

În loc să facă scandal că nu este invitată la tot felul de evenimente, mai bine ar începe să livreze proiecte pentru sector, sau măcar să ne lase pe noi să livrăm, dacă se simte depășită de funcția pe care o deține”, a precizat consilierul local Gheorghe Dinu.

Până la acest moment, Clotilde Armand nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere, însă, Ziarul de Investigații va reveni cu detalii de la ședința de Consiliul Local Sector 1 București, de mâine, 10 iunie.

Citește și: Ipocrizie în administrația din Sectorul 1. Clotilde Armand se laudă cu stații de încărcare pentru mașini electrice. În realitate, amenajarea acestora e obligatorie

Un pod din Neamț s-a rupt. Acesta a fost inaugurat în urmă cu doar 6 luni

Captură video
Captură video

Un pod s-a prăbușit în județul Neamț, în timp ce două mașini se aflau în tranzit.

Podul de peste Siret din localitatea nemțeană Luțca, a fost inaugurat cu mult fast, în urmă cu 6 luni de baronul PSD Ionel Arsene.

Unul dintre șoferi este rănit. Acesta a scos din vehicul de alți participanți la trafic

Conform ISU Neamț, șoferul camionului este rănit. În momentul de față, intervenția autorităților la fața locului este în desfășurare. Șoferul a fost scos din autocamion de către participanții la trafic. Primele informații arată că victima este bărbat de 56 de ani. În momentul de față, acesta primește îngrijiri medicale.

Pe perioada lucrărilor, aproape săptămânal, Ionel Arsene făcea vizite și ședințe foto pe șantier, afirmând ca este una cele mai mari și mai importante investiții făcute de CJ Neamț în județ”, relatează televiziunea nemțeană.

Podul din Neamț trecuse testul de greutate. Cu toate acestea, astăzi, în jurul orei 14:15, construcția s-a rupt

Ionel Arsene a făcut numeroase asigurări că podul este rezistent și nu va reperezenta, niciodată, un pericol.

Dragi nemțeni, vă garantez că zeci de ani, podul de la Luțca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanții la trafic. Zilele trecute s-a făcut testul de rezistență pe pod. Avem garanția că rezistă unei greutăți de 340 de tone”, spunea Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, la acel moment.

Scandalul Eurovision continuă. TVR vrea să dea în judecată Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune

Dan Turturică

Dan Turturică, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune, avertizează că TVR va da în judecată EBU

(Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune), iar ulterior se va retrage de la Eurovision, potrivit agerpres.ro. Declarația vine în contextul scandalului privind retragerea din concursul Eurovision.

Dan Turturică susține că România va intenta un proces împotriva Uniunii Europene de Radiodifuziune după ce se va asigura că sunt șanse de câștigare a procesului.

Declarația a fost făcută în cadrul unei ședințe a Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților, unde acesta a fost citat în urma incidentului de la ultimul concurs, la care rezultatul votului juriului român a fost modificat. Potrivit președintelui interimar al TVR, demersul trebuie făcut atent, pentru a obține într-adevăr o despăgubire fără stricarea relațiilor cu EBU.

Turturică: Uniunea Europeană de Radiodifuziune a sprijinit TVR în anumite situații.

Dan Turturică a declarat membrilor Comisiei de cultură că vrea să se vadă cu cât mai mulţi dintre membrii ţărilor foarte influente în EBU, deoarece, dacă îi convinge că TVR a avut dreptate, aceştia vor pune presiune pe mecanismul executiv al asocierii, pentru ca un asemenea incident să nu mai aibă loc.

„Pentru mine toată povestea asta era clară: îi dăm în judecată EBU (Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune), ne retragem de la Eurovision. Am început să o văd puţin nuanţat. Nu renunţ la gândul de a-i da în judecată în continuare, lucrăm foarte serios la această analiză a regulamentului să vedem unde au greşit cu adevărat, unde anume ar fi trebuit regulamentul să le impună să vină către statele membre pentru a le semnala o neregulă, dar, în acelaşi timp, trebuie să o facem cu foarte multă atenţie şi mai ales foarte cerebral, mai ales că emoţiile acelor momente s-au mai disipat, astfel încât să obţinem cu adevărat o reparaţie, dar fără să ne stricăm relaţia cu EBU. Vom da în judecată doar dacă suntem siguri că avem o şansă să câştigăm”, a declarat Dan Turturică, la Comisia pentru cultură a Camerei Deputaţilor.

TVR are 6 luni la dispoziție să decidă dacă va mai participa la Eurovision

Dan Turturică nu va lua singur o decizie, el afirmând că o va discuta în primul rând în Comitetul Director şi după aceea în Consiliul de Administraţie al Televiziunii, precizând că peste vreo şase luni TVR trebuie să decidă dacă mai participă sau nu mai participă la Eurovision.

„Vă dau un singur exemplu: negocierea drepturilor pentru un eveniment sportiv de amploare precum Campionatul Mondial de Fotbal se face în cu totul şi cu totul alţi termeni ca membru EBU decât dacă noi am discuta parte în parte cu FIFA sau cu orice alt organism. Asta nu înseamnă că aceste avantaje ne vor împiedica sau încetini reacţia. Suntem angajaţi în continuare în aceste două decizii şi inclusiv în aceea de a nu mai participa la Eurovision, doar că asta nu este o decizie pe care să o iau singur. ”, a mai spus acesta.

Organizatorii celui de-al 66-lea concurs Eurovision, care a avut loc la Torino din Italia, au anulat rezultatele juriilor naționale din Azerbaidjan, Georgia, Polonia, România, San Marino și Muntenegru. Punctele pe care membrii juriului român le-au acordat Moldovei au trecut Ucrainei.

Joe Biden amenință Rusia cu declanșarea celui de al treilea război mondial

Joe Biden amenință Rusia cu declanșarea celui de al treilea război mondial

Fox5Atlanta

„Rusia va plăti un preț serios pentru acest termen scurt și lung, în special pe termen lung”, a avertizat președintele SUA, Joe Biden, potrivit tass.com. Liderul american a afirmat că o alternativă la sancțiunile dure pe care Washingtonul le-a luat împotriva Rusiei ar fi declanșarea celui de al treilea război mondial.

„Aveți două opțiuni. Începeți un al treilea război mondial, intrați în război cu Rusia, fizic. Sau a doua, asigurați-vă că țara care acționează atât de contrar dreptului internațional ajunge să plătească un preț pentru că a făcut-o”, a spus Joe Biden, în cadrul unui interviu acordat bloggerului Brian Tyler Cohen. Videoclipul conținând interviul a fost postat sâmbătă pe pagina sa de YouTube.

„Rusia va plăti un preț serios pentru acest termen scurt și lung, în special pe termen lung”, a subliniat liderul american.

Președintele SUA a menționat că nu vor exista sancțiuni imediate impotriva Rusiei. „Dar cred că aceste sancțiuni, știu că aceste sancțiuni sunt cele mai ample sancțiuni din istorie, precum și sancțiunile economice și sancțiunile politice”, a spus Biden

Pe data de 24 februarie, președintele rus Vladimir Putin a declarat într-o intervenție televizată că, drept răspuns la o solicitare a șefilor republicilor Donbass, a luat decizia de a efectua o operațiune militară specială pentru a proteja oamenii „care au suferit abuzuri. și genocid de către regimul de la Kiev timp de opt ani”. Liderul rus a subliniat că Moscova nu are planuri de ocupare a teritoriilor ucrainene, obiectivul său fiind demilitarizarea și denazificarea țării.

Atunci când a clarificat evoluțiile în desfășurare, ministerul rus al Apărării a asigurat că trupele ruse nu vor invada orașele ucrainene, ci se vor limita la distrugerea infrastructurii militare ucrainene.Nu există niciun fel de amenințări la adresa populației civile, a declarat oficialul rus. Un număr de țări, inclusiv SUA, au anunțat sancțiuni dure împotriva Rusiei. Departamentul de Trezorerie al SUA a anunțat sancțiuni împotriva președintelui rus Vladimir Putin, a ministrului de externe Serghei Lavrov, a ministrului apărării Serghei Șoigu și a șefului Statului Major General Valery Gerasimov.

Vicepreședintele Comisiei de Apărare: ”Românii nu au votat servicii secrete, ci un Parlament și un Președinte”

Vicepreședintele Comisiei de Apărare: ”Românii nu au votat servicii secrete, ci un Parlament și un Președinte”

Foto: Facebook/Bogdan Rodeanu
Foto: Facebook/Bogdan Rodeanu

Președintele României a adus în discuție legile securității și serviciile secrete, explicând că este vorba despre un prim draft, care poate fi corectat.

Iohannis a minimalizat impactul pe care l-ar avea proiectele de modificare a legilor securității.

Este motivul pentru care Bogdan Rodeanu, vicepreședintele Comisiei de Apărare, a reacționat, precizând că românii sunt îngrijorați pentru că, din acest draft, se văd clar intențiile pe care le președintele le susține.

Bogdan Rodeanu: ”Susțineți ca acestor servicii să le fie alocate sume ce nu pot fi controlate și puteri cât mai mari”

Da, domnule Președinte. Românii sunt îngrijorați pentru că, din acest draft, se văd clar intențiile pe care le susțineți. Susțineți ca acestor servicii să le fie alocate sume ce nu pot fi controlate și puteri cât mai mari, în raport cu cetățenii României și, totodată, cât mai puțin control parlamentar. Într-un stat democratic, așa ceva nu este posibil”, afirmă deputatul USR Bogdan Rodeanu, vicepreședinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților.

Vicepreședintele Comisiei de Apărare a reacționat la afirmațiile făcute de Klaus Iohannis: ”Românii nu au votat servicii secrete”

Comisiile parlamentare trebuie să aibă dreptul și obligația de a verifica activitatea acestora. USR rămâne alături de români și de lege. USR susține apărarea drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor. Iar aceste elemente sunt baza întăririi Interesului nostru Național”, conchide Rodeanu.

Totodată, deputatul USR din Galați a ținut să precizeze că echipa din Comisia specială pentru Legile Securității Naționale va fi formată din Stelian Ion, Dan Barna și Bogdan Rodeanu.

Lovitură pentru Ion Iliescu pregătită de către Guvernul României: retragerea certificatului de revoluționar

Ion Iliescu
Ion Iliescu. Sursa foto: Antena3

Secretariatul de stat pentru revoluționari, structură aflată în subordinea Guvernului, a decis să solicite în justiție retragerea certificatului de luptător cu merite deosebite în Revoluția anti-comunistă din 1989 primit de fostul președinte Ion Iliescu, potrivit news.ro. Membrii comisiei au decis să înceapă procedura administrativă de anulare a certificatului de revoluţionar al lui Ion Iliescu, demers efectuat în instanţa de contencios administrativ.

Solicitarea urmează să ajungă în instanță.

Judecătorii trebuie să se pronunțe dacă fostului președinte îi vor retrage certificatul de luptător pentru victoria Revoluției din 1989.

Decizia oficială a fost publicată pe site-ul instituției, după care au fost demarată procedura de anulare a certificatului de revoluţionar al lui Ion Iliescu. Decizia a fost luată într-o şedinţă care a avut loc pe data de 31 mai, după primirea unei solicitări din partea Asociaţiei 21 decembrie, privitoare la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 de către Ion Iliescu.

Membrii comisiei au constatat, în unanimitate, că potrivit CV,-ului dar şi a materialelor de presă, Ion Iliescu a avut funcţii de conducere în Partidul Comunist Român. Acest lucru îl face incompatibil cu statutul de luptător în Revoluţie, potrivit Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989. ”De prevederile prezenței legi nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945-1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale Partidului Comunist Român”, prevede articolul invocat de membrii comisiei.

Ion Iliescu a fost membru al comitetului central al Partidului Comunist Român (PCR) și șef al Uniunii Tineretului Comunist (UTC).

Legea din România prevede că nu pot obține certificat de luptător la Revoluție cei care între 1945 sau 1989 au deținut o funcție de conducere în Partidul Comunist Român. Comisia a decis că Ion Iliescu a intrat în 1944 în Uniunea Tineretului Comunist iar din 1953 a fost membru al Partidului Comunist Român. Din 1953 până în 1979, Ion Iliescu a avut mai multe funcții în partid, multe dintre ele de conducere. Secretariatul pentru recunoașterea meritelor revoluționarilor a cerut ca certificatul să fie anulat.

Un bucureștean a fost amendat cu 10.000 de lei. Bărbatul obișnuia să lase gunoiul în fața porții vecinilor

Un bucureștean a fost amendat cu 10.000 de lei. Bărbatul obișnuia să lase gunoiul în fața porții vecinilor

Captură video
Captură video

Mai mulți bucureșteni și-au făcut un obicei din a-și arunca gunoiul și resturile menajere pe domeniul public.

Este și exemplul unui bărbat din Sectorul 6 al Capitalei. Bucureșteanul a fost amendat de Poliția Locală cu suma de 10.000 de lei după ce a fost filmat, de mai multe ori, în timp ce descărca din portbagaj saci cu gunoi.

Filmările au fost făcute pe o stradă din Sectorul 6 al Capitalei, scrie Radio Eco Natura.

Bucureșteanul are vârsta de 71 de ani și obișnuia să își abandoneze gunoiul în fața porții vecinilor

Inițial, camerele de supraveghere l-au surprins descărcând din portbagajul mașinii mai mulți saci cu materiale plastice și de carton.

În altă zi, bărbatul a lăsat un fotoliu, exact în același loc.

Deși știu că există camere video fixe și mobile, locuitorii din Sectorul 6 continuă să arunce deșeuri pe domeniul public

După stabilirea identității, polițiștii locali i-au dat două amenzi în valoare totală de 10.000 de lei. De la începutul acestui an, în Sectorul 6 peste 200 de persoane au fost prinse de către Poliția Locală Sector 6 în timp ce aruncau gunoaie de tot felul pe spațiul public, mai arată sursa citată.

În Sectorul 6 sunt montate 323 de camere video (255 fixe și 68 mobile). Amenzile pentru aruncarea gunoaielor pe domeniul public sunt cuprinse între 2.000 de lei și 5.000 de lei.

Chioșcurile cu ziare, flori şi suveniruri au putea să dispară din Brașov

Sursă foto: Ziarul de Investigații
Sursă foto: Ziarul de Investigații

Persoanele care dețin chioșcuri stradale în Brașov au organizat un protest prin care cer autorităților să nu le saboteze afacerile.

Mai mult, aceștia acuză că au fost amendați, în repetate rânduri, deși respectă legea și își plătesc taxele și contribuțiile către stat.

Oamenii care au mici afaceri pe strada Republicii şi în Centrul Istoric au organizat un protest spontan, desfășurat în fața Primăriei.

Deși ”chioșcarii” susțin că au plătit taxe de multe sute de euro pe lună chiar şi în perioada stării de urgenţă, Poliţia Locală i-a amendat. Mai mult, polițiștii i-au amenințat pe aceștia și că le vor ridica toate chioşcurile.

Comerțul stradal este prezent în foarte multe orașe din lume. Cu toate acestea, în Brașov, proprietarii de chioșcuri riscă amenzi și închiderea afacerilor

Eu sunt producător de jucării din materiale ecologice. Nu pot să vin decât sâmbăta şi duminica, doar câteva ore, pentru că durează să le fac şi trimit în multe ţări. Cu toate acestea, am plătit toate taxele, iar acum vor să mă amendeze. În toate oraşele turistice din lumea civilizată există comerţ stradal făcut de localnici”, spune un protestatar, potrivit Radio Eco Natura.

Cei care au chioşcuri în Centrul Istoric sunt producători sau artişti locali

De asemenea, oamenii acuză faptul că, pentru un oraș istoric așa cum este Brașovul, comerțul stradal joacă un rol deosebit de important.

Potrivit Bună Ziua Brașov, patronii de chioşcuri şi artiştii au reuşit să obţină din partea viceprimarului promisiunea că nu vor fi amendaţi şi chioşcurile nu le vor fi ridicate până la clarificarea situaţiei.

Penitenciarul unde a fost închis Nicolae Ceaușescu va deveni hotel

Sursa foto: Youtube ( captură video)

 Fostul penitenciar Doftana a fost preluat de omul de afaceri Mohammad Murad, cel care deține lanțul de hoteluri Phoenicia la noi în țară, informează rostonline.ro.

Murad a reușit să preia imobilele și terenul aferent pentru o perioadă de 49 de ani în urma unei licitații organizate de primăria comunei Telega.

Potrivit datelor de pe site-ul primăriei Telega, domeniul Doftana cuprinde clădirea închisorii cu o suprafață de aproape 6 mii de mp, casa portarului și birourile administrative, terenul având o suprafață de 110 mii de mp.

Omul de afaceri a declarat că a primit numeroase comentarii pozitive și negative cu privire la achiziția închisorii Doftana.

„(…) Chiar dacă au fost nişte simboluri un pic mai negative, că e vorba de o puşcărie, ştiţi foarte bine că acolo au fost închişi, Ceauşescu, Gheorghiu-Dej, zona are foarte multă istorie. Eu cred că nu există o afacere durabilă dacă nu are în spate istorie. (….)”, a declarat Mohammad Murad.

Penitenciarul unde a fost închis Nicolae Ceaușescu va deveni hotel: Murad: „Am exprimat dorinţa de a face o investiţie amplă acolo”

Clădirea va găzdui cel mai mare centru de conferințe din țară, cu peste 1.000 de locuri de cazare, fiind primul complex hotelier destinat conferințelor. De asemenea, omul de afaceri a precizat că tot ce se va consuma acolo va fi bio, afirmând că zona este atractivă pentru oameni, în special că este aproape de Capitală.

„E un peisaj superb. Suntem gata pregătiţi să investim. Investiţia se va ridica în prima fază la  25 milioane de euro, urmând sa fie extinsă dacă e nevoie”,  a declarat Murad.

Totodată, omul de afaceri este obligat să investească  10 milioane de euro pentru consolidarea și restaurarea clădirii penitenciarului, urmând ca o parte din ea să devină  muzeu dedicat comunismului.

Celelalte 15 milioane vor fi cheltuite pentru amenajarea unui complex turistic care trebuie să respecte elementele de arhitectură originale.

Murad va plăti în fiecare an primăriei Telega o redevență de 110.000 de lei, în două tranșe, jumătate din bani intrând în contul primăriei în primele șase luni de la semnarea contractului.

Penitenciarul Doftana a fost construit în 1894 la ordinul regelui Carol I, acesta devenind un loc de detenție pentru tâlharii de rând, iar ulterior au fost deținuți lideri comuniști precum Nicolae Ceaușescu, Gheorghe Gheorghiu Dej, Ilie Pintilie, dar și liderii legionari Corneliu Zelea Codreanu și Horia Sima.

Din păcate, clădirea a fost abandonată la începutul anilor 1990, iar în momentul de față clădirea este o ruină, plafonul imobilului fiind prăbușit. De asemenea, hoții locali au furat tot ceea ce se putea valorifica pe piața neagră.

Reamintim că imobilul este monument istoric din clasa A (valoare națională și internațională), iar preluarea în concesiune nu permite dărâmarea ruinelor, ci conservarea lor.

Citește și articolul: Patronii de hoteluri de pe litoral sar la gâtul lui Orban

Șefa Clinicii de Oncologie de la Elias, despre noile terapii în combaterea cancerului: ”Există tratamente specifice, evoluate”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Prof. dr. Cornelia Nițipir, șefa Clinicii de Oncologie a Spitalului Universitar de Urgență Elias, a vorbit despre tratamentele oncologice și despre terapiile țintite molecular.

Declarațiile medicului au fost făcute în cadrul cele de-a doua ediție a evenimentului online ”Cancer Survivor”.

Cornelia Nițipir este medic primar oncologie medicală, medic specialist în radioterapie și doctor în științe medicale

Medicul a explicat legătura între genomică și cancer și a vorbit despre noile metode de diagnostic și tratament în oncologie.

Biopsia lichidă este o nouă direcție în tratamentul oncologic. Această biopsie lichidă constă în analiza unui țesut nonsolid. De cele mai multe ori este vorba de sânge, iar apoi se face o distincție prin tehnici genetice noi a celulelor normale diferențiindu-se față de celulele tumorale. Este un test foarte util pentru că noi putem obține date legate de modificările de la nivel celular. Acestea sunt recunoscute pentru că duc la rezistență sau diferite comportamente clinice biologice și practic aceasta este sursa ideilor noi de tratament. Această biopsie lichidă nu este un examen citologic al sângelui, ci reprezintă o analiză genetică de o mare finețe, bazată pe tehnici de secvențiere genomică de tip next generation sequencing (NGS) , prin intermediul căreia se poate distinge cu certitudine o diferență între celulele normale și cele tumorale”, a spus prof. dr. Nițipir.

Există tratamente personalizate care se adresează caracteristicilor particulare ale unei tumori. Astfel, nu mai sunt afectate celulele normale, așa cum se întâmplă cu unele terapii de tip chimioterapic

Medicul oncolog a precizat pentru 360medical.ro, că celulele tumorale circulante, care, deși au fost oarecum mediatizate printre pacienți, nu sunt o dovadă a faptului că acea tumoră va reuși să dea metastaze, de aceea nu sunt folosite în diagnostic.

Până acum, practic avem o creștere exponențială a numărului de ținte moleculare, ceea ce face ca aceste ținte să ajute cercetătorii să dezvolte agenți care acționează la nivelul acestor ținte și de aceea numim acest tratament personalizat”, a adăugat medicul.

Medic oncolog: ”Este foarte important să înțelegem că nu există două cancere identice la nivel molecular, au un profil genetic distinct și pe de altă parte, o mare importanță o are și imunitatea organismului și de multe ori mă gândesc de ce nu toate femeile care au mutații BRCA ca fac cancer de sân”

Ne închipuim ce sistem imunitar și ce mecanisme de protecție particulare au acele paciente care, deși au o mutație clară, dovedită, o mutație care nu repară bine mai multe celule, ele totuși nu fac cancer de sân, de exemplu”, a adăugat Prof. dr. Cornelia Nițipir.

Pe de altă parte, Cornelia Nițipir a precizat că, atunci când sunt folosite terapii țintite molecular, în cazul în care au fost diagnosticate diverse mutații, există un răspuns mai bun prin asocierea diverselor terapii cu mecanisme diferite de acțiune.

 ”Ne ajută foarte mult, practic, să selectăm o serie de terapii care le putem folosi în diferite etape ale cancerului”,  a explicat șefa Clinicii de Oncologie a Spitalului Universitar de Urgență Elias.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-3.5 ° C
-3.3 °
-4 °
94 %
2.7kmh
0 %
J
5 °
vin
0 °
S
-1 °
D
-3 °
lun
-2 °

Ultimul articol

Nistor, Ciuclea și Stoian. O poză cât o mie de articole - Foto Facebook-

Supercom cere eșalonare de aproape 12 milioane de lei către CJ Hunedoara. Bârcea Mare...

O cerere care depășește un simplu calcul contabil La nivel formal, documentul pare unul banal: o companie solicită eșalonarea unei datorii. În realitate, cererea depusă...

Daniel David părăsește oficial Ministerul Educației

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Daniel David din funcția de ministru al Educației și Cercetării. David...
Sursa foto: Facebook - Armata Română

Fost ministru al Apărării reclamă „manevra abjectă de manipulare” a lui Radu Miruță

Cândva ministru al Apărării, acum portavoce a PSD, Mihai Fifor nu a putut să treacă pur și simplu peste declarațiile lui Radu Miruță, referitor...