Foto: Primăria Brașov
Foto: Primăria Brașov

Locuitorii orașului Brașov au posibilitatea de a decide, prin vot, proiectele implementate de autoritățile din oraș.

”Grădini muzicale în spaţii comune” este unul din proiectele propuse de cetăţenii Braşovului prin programul de bugetare participativă care va primi finanţare din partea Primăriei, arată Radio Eco Natura.

Municipalitatea a ales (prin votul locuitorilor oraşului) cinci proiecte dintre cele propuse de cetăţeni, iar pentru trei dintre acestea au demarat procedurile de achiziţie.

În curând, la Braşov, va exista o pistă de alergare în Parcul Sportiv din cartierul Tractorul, o toaletă publică în acelaşi parc şi grădini muzicale

Cele 3 sunt în procedura de achiziţie. Pentru prima pista de alergare a fost lansată deja această licitaţie în urmă cu două săptămâni, pentru celelalte 2 se pregăteşte documentaţia. În cazul grădinilor muzicale vom avea 3 astfel de ansambluri de instrumente muzicale exterioare. Ele vor fi amplasate în Parcul Titulescu, alea de sub Tâmpa şi în Parcul Tractorul”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Alte două proiecte benefice orașului Brașov rămân în etapa de pregătire

Spațiile verzi rămân în atenția locuitorilor din Brașov. În plus, este susținut ciclismul, ca modalitate nepoluantă de transport.

Celelalte două proiecte, ”Parcări sigure pentru biciclete” şi ”Grădini urbane”, sunt în faza de pregătire a documentaţiei necesare implementării.

Articolul precedentCJ Ilfov recunoaște a fost ținta unor atacuri de tip phishing
Articolul următorScandal la Spitalul Județean Călărași, din cauza asistentelor îmbrăcate provocator
Jurnalist full-time / Pesimist part-time