Brașov- Sursă foto: Pixabay/dnovac
Brașov- Sursă foto: Pixabay/dnovac

PSD Braşov a lansat, joi, o petiţie online împotriva desfiinţării fântânii arteziene din Piaţa Sfatului, simbol al municipiului.

Prin această petiție se solicită Primăriei Braşov să renunţe la această modificare propusă prin proiectul de reabilitare a celebrei pieţe a oraşului, anunță Agerpres, citat de G4 Media.

O firmă din București a propus desfiinţarea fântânii arteziene a fost propusă de firma bucureşteană.

Firma de arhitectură, care este intitulată Starh, a fost desemnată, de Primăria Braşov şi Ordinul Arhitecţilor din România, drept câştigătoare a concursului internaţional de soluţii pentru reabilitarea Pieţei Sfatului.

PSD Brașov: ”Identitatea Braşovului, prin păstrarea simbolurilor acestuia nu trebuie să fie afectată de niciun fel de schimbare, ci doar readaptată”

Suntem de acord că fântâna necesită îmbunătăţiri, însă, nicidecum să fie dezafectată. Braşovenii sunt ataşaţi de acest loc, fiind cunoscut ca loc de întâlnire şi relaxare pentru generaţii întregi. Tot aici, le reamintim celor care astăzi nu ştiu, faptul că ne-am obişnuit să comemorăm victimele Revoluţiei, ale Colectivului, dar şi ale altor tragedii ale românilor, aprinzând lumânări în jurul acestui simbol al oraşului. Cele mai frumoase imagini ale Braşovului au fost surprinse de fotografi, de-a lungul timpului, tot de aici, de la fântână, punctul de pornire în traseele de vizitare ale oraşului”, a transmis, joi, Alexandra Crivineanu, în numele consilierilor locali ai PSD Braşov, iniţiatori ai petiţiei.

Consilierii locali PSD au criticat și faptul că braşovenii nu au fost consultaţi înainte de a se decide soluţia de arhitectură câştigătoare

Proiectul propus de arhitecţii de la Starh prevede, printre altele, mutarea fântânii arteziene din locul său central din Piaţă într-un colţ al Casei Sfatului.

Acțiunea va consta și în scoaterea asfaltului şi înlocuirea acestuia cu piatră cubică de granit (inclusiv pe străzile din jurul pieţei) şi montarea de mobilier urban din piatră, mai arată sursa citată.

Articolul precedentCEO Wizz Air: ”Tarom și Blue Air se îndreaptă spre eșec”
Articolul următorRusia, acuzată că a recreat ororile celui de-Al Doilea Război Mondial
Jurnalist full-time / Pesimist part-time