Mohammad Murad
Mohammad Murad

400.000 de oameni vor fi concediați dacă sezonul estival 2020 va fi închis

Vorbe grele aruncate astăzi la conferința Federației Patronatelor din Turismul Romnânesc. Sătui să tot aștepte soluții din partea autorităților, investitorii din turism trag semnalul de alarmă: “De două luni de zile turismul românesc ca și turismul internațional este în plină suferintă, cum nu s-a întâmplat niciodată în istorie.

Fiecare țară a încercat într-un fel sau altul să vină cu un sprijin pentru mediul de afaceri și în special pentru sectoarele economice care sunt lovite din plin. La unele hoteluri deschise am ajuns la un grad de ocupare de sub unu la sută, iar în proporție de 95 la sută au fost închise. Am așteptat și am dat fel de fel de adrese pentru ca impactul să fie cât se poate de…să nu fie mortal.

Din păcate, canalele de comunicare cu Guvernul ori nu au existat, ori au fost foarte rar întâlniri și cu persoane, nu cu Federația Patronală, au promis, l-am văzut pe domnul prim-ministru spunând că nu scade salariile la bugetari, că avem nevoie să creștem consumul. Am întrebat oare de ce salariații din mediul privat nu au dreptul să consume la fel?

Nu aș vrea să comentez nici ce greșeală a făcut domnul prim-ministru la adresa noastră, spunând că Horeca contribuie doar cu 2 la sută… Vreau să-l întreb, clasa politică cu cât contribuie? Minus doi la sută. Nicăieri, în nicio țară europeană nu a fost tratat mediul de afaceri cum a fost în România. Este trist să fim parteneri neglijați și chiar mai mult încât noi ne-am onorat toate obligațiile timp de 10, 15, 20 de ani, iar la greu nu mai răspund la telefon”, a declarat  Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Potrivit FPTR, 50.000 de persoane așteaptă sezonul ca să fie angajați sau reangajați după șomaj. Constanța se bazează în proporție de 40 la sută pe turiști. “Vă dau ultimatum, să se deplaseze imediat și în termen de maxim până sâmbătă, 16 mai, o comisie formată din toate ministerele tangențiale cu turismul să vină pe litoral să stăm la masă, să discutăm, să găsim cea mai bună soluție pentru cei 400.000 de angajați care stau acasă și așteaptă o soluție (…) Avem pierderi în fiecare zi doar pe litoral 30 de milioane de euro, începând din 1 iunie. Nu mai vorbim de ce pierderi avem acum.  Dacă până pe data de 16 mai nu ajungem la o masă de negocieri, vom declara public și vom organiza înmormântarea turismului românesc chiar de noi toți.”, a mai precizat Murad.

Oferte de vreme rea

Nicolae Bucovală, președintele Asociației Patronale Mamaia
Nicolae Bucovală

Investitorii din turism arată cu degetul spre Executiv și acuză politica duplicitară e Guvernului Orban. “Noi am contat pe ceea ce spunea Guvernul, am luat-o de bună, înghețăm prețurile la gaz, la curent electric, la resturi menajere, la apă, nu au înghețat nimic. Dar noi nu o să mișcăm un leu.

Din contră, pe alocuri, pe anumite sectoare, perioade din sezonul estival, poate să scădem și tarifele dacă este cazul. Dar vă repet nu se pune problema majorării de tarife. Că suntem în pierdere, este și vina Guvernului că nu a știut să umble la utilități, ne-au mințit de trei luni de zile.

A scăzut barilul de petrol, dar noi plătim la fel pe treapta cea mai de sus din Europa. Eu ce să fac, să-mi bat joc de turistul care vine aici? Nu. El a cumpărat în luna octombrie, noiembrie un sejur pe litoral, ăla e tariful, niciun leu în plus. Din contră, vom veni cu foarte multe investiții pentru că în momentul în care intră într-o unitate hotelieră, pe plajă, să se simtă protejat și în același timp să nu simtă că virusul ăsta îl urmărește și când intră în apă și când iese din apă. Nu înțelegem de ce nu ne ajută ministerul să ne dea niște norme clare prin care putem să funcționă”, a precizat Nicolae Bucovală, președintele Asociației Patronale Mamaia.

Jalba în proțap

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a elaborat un set de măsuri pe care ar trebui să le aplice Executivul pentru ieşirea din actuala criză a turismului românesc: Susţinerea în următoarele trei luni a tuturor angajaţilor din industria turistică prin plata a 60% din salariul brut;

Primă de angajare în valoarea de 500 de euro, măsură care are ca efect imediat reducerea şomajului; Prelungirea şomajului pentru personalul sezonier de la 6 la 8 luni; Suspendarea impozitului specific pe tot anul 2020; Reducerea taxelor locale şi a impozitului cu 75% faţă de 2019;

Înfiinţarea centrelor medicale de testare în staţiunile turistice semnificative; Acordarea sumei de 1.000 de euro pentru pensiunile turistice ca suport pentru redeschidere; Reducere de 75% din valoarea chiriilor pentru plaje faţă de 2019; Constituirea unui registru unic de control privind măsurile care trebuie aplicate în actuala conjunctură provocată de pandemia cu coronavirus; Deschiderea tuturor unităţilor hoteliere clasificate până la 10 iunie în condiţiile similare din alte ţări ale Uniunii Europene; Îngheţarea preţului la utilităţi pentru minimum 6 luni.

Ziarul de Investigatii

Articolul precedentVela se scuză și acuză: presa a nuanțat declarația
Articolul următorPonta e decis: „NU votez azi Legea Guvernului privind Starea de Alerta”