-5 C
București
vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 254

Joe Biden va primi un vaccin actualizat împotriva COVID-19

Foto: Facebook/Joe Biden
Foto: Facebook/Joe Biden

În cursul zilei de azi, Joe Biden va face un vaccin actualizat împotriva COVID-19.

Președintele SUA i-a sfătuit pe americani să îi urmeze exemplul, insistând, în special, pe vaccinarea persoanelor în vârstă.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat luni că aproximativ 12 milioane de americani primesc acum vaccinuri actualizate, transmite Reuters.

Este vorba despre o creștere de aproape 60% față de primele săptămâni după ce au fost lansate luna trecută.

Pe măsură ce vremea se răcește, americanii trebuie să ia măsuri pentru a rămâne protejați”, transmite Casa Albă.

Reprezentanții Casei Albe au precizat că virusul COVID-19, gripa și alte boli respiratorii se răspândesc mai repede în timpul iernii.

Aceste afecțiuni se datorează din cauza faptului că oamenii petrec mai mult timp în interior.

Doar 20 de milioane de oameni din Statele Unite (unul din cinci bătrâni) au primit un vaccin actualizat împotriva COVID-19

Virusul continuă să se răspândească, iar Statele Unite raportează 260.808 de cazuri noi pe săptămână și 2.566 de decese.

Centrele pentru Servicii Medicare și Medicaid vor trimite un al doilea e-mail de memento despre vaccinul actualizat. Mail-ul va fi trimis către 16 milioane de persoane care s-au înscris pentru pe platforma Medicare”, a spus Casa Albă.

Biden va cere ca fiecare district școlar, colegiu și universitate să găzduiască cel puțin o clinică de vaccinare, cu ocazia Zilei Recunoștinței

Președintele vrea ca poporul american să știe că vaccinul este sigur, eficient, disponibil pe scară largă și, de asemenea, gratuit. Toată lumea trebuie să obțină vaccinul actualizat cât mai curând posibil”, a declarat Jean-Pierre, într-un briefing de la Casa Albă.

Ciolacu insistă ca militarii să primească pensii speciale

Captură video Youtube/Digi24
Captură video Youtube/Digi24

Liderul PSD a făcut o serie de declarații cu ocazia Zilei Armatei din România, insistând pe rolul pe care îl au militarii români, în contextul în războiului dus la granițele țării.

În egală măsură, Ciolacu consideră că armata României, alături de Biserică, au fost întotdeauna în topul preferințelor românilor la capitolul încredere. 

Într-un text publicat pe contul de Facebook, liderul social-democraților i-a felicitat pe militarii din România, precizând că aceștia dau dovadă de responsabilitate, profesionalism și implicare, pentru a asigura securitatea statului.

Marcel Ciolacu: ”Așa cum Armata ne protejează pe noi toți și statul român trebuie să își facă datoria”

Alocarea unui buget de 2.5% din PIB este importantă pentru dotarea Armatei Române cu tehnică modernă, dar este nevoie și ca militarii să aibă parte de respectul cuvenit din partea statului, așa cum se întâmplă în toate celelalte țări membre NATO”, se arată în textul distribuit pe contul de socializare.

Liderul PSD rămâne solidar cu militarii români: ”Voi fi întotdeauna de partea lor”

În acest context, liderul PSD a făcut apel la premierul României, Nicolae Ciucă, să nu renunțe la acordarea pensiilor speciale pentru militari.

Sunt convins că premierul Ciucă va încerca să facă toate eforturile pentru a scoate din PNRR prevederea introdusă de niște neaveniți prin care pensiile militare sunt considerate pensii speciale. Ca fiu de militar, voi fi întotdeauna de partea militarilor. Și sper ca toată lumea să își facă treaba pentru ca militarilor să li se facă dreptate”, a conclus Marcel Ciolacu.

Astăzi are loc o eclipsă parțială de Soare, vizibilă în fiecare oraș din ţară

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu” a precizat că astăzi, 25 octombrie, va avea loc o eclipsă parțială de Soare.

Acest fenomen astronomic va putea fi vizibil în fiecare oraș din ţară.

Observatorul Astronomic: ”Nu priviți Soarele fără un filtru de protecție, pentru că puteți orbi”

Pe 25 octombrie va avea loc o eclipsă parțială de Soare. Eclipsa se vede pe tot teritoriul României. Acoperirea Soarelui este de 33% în vestul țării și de 44% în estul României. Dacă vreți să o vedeți mai bine, trebuie să vă aflați în nord-estul țării. Evenimentul astronomic începe mai devreme în nord-vestul țării și mai târziu în sud-est, dar diferența față de București este de +/- 10 minute. Nu priviți Soarele fără un filtru de protecție, pentru că puteți orbi”, au transmis reprezentanții observatorului astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”.

Termenul de eclipsă provine din greaca veche și înseamnă dispariție sau abandon

Eclipsa este un eveniment astronomic care are loc atunci când un corp ceresc trece prin fața altuia.

Termenul este folosit cel mai des pentru a descrie fie o eclipsă de Soare, când umbra Lunii se proiectează pe suprafața Pământului, fie o eclipsă de Lună, când Luna intră în conul de umbră al Pământului.

Termenul este folosit și pentru evenimente de același fel din afara sistemului Soare-Pământ-Lună. De exemplu, o planetă trecând prin umbra făcută de unul din sateliții proprii, un satelit trecând prin umbra făcută de planeta sa sau un satelit trecând prin umbra altui satelit.

Timp de două ore, WhatsApp nu a funcționat. Au fost afectați utilizatori din întreaga lume

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Aplicația WhatsApp, deținută de Meta și folosită de multe persoane pentru trimiterea de mesaje text rapide, s-a confruntat cu o întrerupere majoră în cursul acestei dimineți.

Utilizatorii au observat că aplicația nu a funcționat timp de aproape două ore.

Milioane de utilizatori de WhatsApp de pe tot globul nu au reușit să trimită sau să primească mesaje

Platforma Indianexpress.com a confirmat că oprirea a afectat atât chaturile personale, cât și chaturile de grup.

Site-ul de detectare a întreruperilor DownDetector a confirmat, de asemenea, că WhatsApp nu funcționa pentru mulți utilizatori din mai multe regiuni.

WhatsApp Web, clientul web de aplicații, a fost, de asemenea, afectat de întrerupere.

Serviciile au fost restaurate

Aceasta a fost prima oprire majoră a aplicației de la întreruperea care a avut loc în data de 5 octombrie, anul trecut.

Întreruperea din 2021 a afectat platforma WhatsApp, dar și Instagram și Facebook, milioane de utilizatori așteptând mai multe ore înainte ca serviciile să fie din nou disponibile.

Compania-mamă a WhatsApp, Meta, a recunoscut întreruperea și a făcut o declarație potrivit căreia lucrează la o remediere.

Suntem conștienți de faptul că unii oameni întâmpină probleme la trimiterea mesajelor și ne străduim să restabilim aplicația pentru toată lumea cât mai repede posibil”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta.

În jurul orei 12, mai mulți utilizatori au precizat că au început să primească mesajele care le-au fost trimise în perioada în care aplicația de mesagerie avea probleme.

Manifestații de amploare în Franța, după înmormântarea Lolei, fetița ucisă de o imigrantă din Algeria

Captură video BBC
Captură video BBC

Statul m-a ucis”- este unul dintre mesajele pe care locuitorii din Paris continuă să-l afișeze, în cadrul unor manifestații ample.

De când a fost descoperit cadavrul Lolei, un sondaj realizat de televiziunea franceză a constatat că aproape șase din 10 francezi consideră că persoanele care locuiesc în Franța fără acte ar trebui puse în detenție administrativă, transmite BBC.

Manifestații și proteste cu pancarte, în Franța: fata de 12 ani a fost ucisă, torturată și violată, în urmă cu 10 zile, de o persoană sosită ilegal din Algeria

La zece zile de la crimă, francezii continuă protestele după tragedia de proporții care a avut loc în Paris.

Uciderea fetei a dus la o dispută politică majoră pe tema imigranților din Franța, în momentul în care cadavrul acesteia a fost găsit într-o curte din afara blocului în care locuia.

Suspectul în acest act barbar nu ar fi trebuit să fie în țara noastră. Ce vă împiedică să opriți în cele din urmă această imigrație necontrolată, clandestină?”, a declarat, la acel moment, Marine Le Pen, condamnând politica de migrație sprijinită de guvern.

O algeriancă de 24 de ani, cunoscută sub numele de Dhabia B, a fost acuzată de violarea și uciderea Lolei. 

Viza era expirată, iar femeia a ignorat ordinul de a părăsi Franța, ordin primit încă de vara trecută.

”Tragedia este un fapt politic major”

În cursul săptămânii trecute, familia fetei ucise a cerut insistent ca oamenii ”să înceteze imediat să mai folosească numele și imaginea copilului în scopuri politice”, atât la adunările publice, cât și în spațiul online.

Dar, așa cum a scris un comentator politic în ziarul Le Figaro: ”Această tragedie este deja un fapt politic major”.

25 Octombrie – Ziua Armatei României

Sursă foto: Facebook/MApN
Sursă foto: Facebook/MApN

Astăzi, 25 octombrie, se împlinesc 78 de ani de la eliberarea teritoriului naţional, România sărbătorind Ziua Armatei.

Cu ocazia acestei zile, au fost organizate mai multe evenimente, atât în București, cât și în toată țara.

Ziua Armatei României în București. Programul principalelor activități este următorul:

Ora 10.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I – ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane de flori, ceremonie de schimbare a gărzii și survol al unor aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

Ora 12.00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”) – ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.

Ora 13.00, la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, expoziția temporară „Drumul către Încoronarea din anul 1922”, care marchează Centenarul acestui eveniment.

Ora 19.00, retragere cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional- sediul  Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Mai multe orașe vor fi survolate de aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române, vor survola următoarele localități: București, Comana, Călărași, Slobozia, Fetești, Baia Mare, Câmpia Turzii, Târgu Neamț, Bacău, Iași, Rușavățu-Muscel și Buzău. Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din țară, la Monumentele eroilor, precum și la cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Federația Rusă, Polonia, Republica Moldova și Ungaria”, se arată în comunicatul publicat de Ministerul Apărării Naționale din România.

Adrian Năstase, dezamăgit de Curtea de la Strasbourg: „Nu are rost să cheltuiți bani pentru a vă adresa la CEDO. Părerea mea…”

Sursa foto: Mediafax
Sursa foto: Mediafax

La o lună de când Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) – Curtea de la Strasbourg i-a respins ca inadmisibilă acțiunea introdusă în dosarul „Zambaccian”, Adrian Năstase comentează pe blogul său soluția. De altfel, fostul premier are chiar un sfat pentru toți cei care se adresează CEDO, anume că „nu are rost” să cheltuie banii.

Pe 29 septembrie, CEDO s-a pronunțat în cauza Năstase împotriva României, în care atât fostul premier cât și soția sa reclamau procedurile din dosarul „Zambaccian”.

CEDO nu s-a pronunțat doar în această speță, ci și și în dosarul privind finanțarea campaniei electorale – „Trofeul calității”, în ambele cauze cererile introduse împotriva Statului Român fiind considerate inadmisibile.

În iunie 2012, Adrian Năstase era condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în procesul „Trofeul Calității”, fiind încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate în 18 martie 2013. La distanță de câteva luni, pe 6 ianuarie 2014, Adrian Nastase a primit a doua condamnare definitivă – patru ani de închisoare în dosarul „Zambaccian”, fiind liberat condiționat în 21 august 2014.

Dacă de închisoare a scăpat cu doar câteva luni executate, în două „calupuri”, acum Năstase este nemulțumit că procedurile la CEDO sunt greoaie, iar deciziile luate de Curtea de la Strasbourg au venit după ani buni. Între timp, în țară, anul trecut fostul premier a fost reabilitat.

După 8 ani, plângerea mea la CEDO, în Dosarul Zambaccian, a fost respinsă, ca INADMISIBILĂ. A fost nevoie, deci de 8 ani pentru ca cererea să fie declarată inadmisibilă! Celeritate, nu? Să nu comparați cu plângerea Codrutei Kovesi, care a primit răspuns în câteva săptămâni…

Și plângerea în Dosarul Afișelor electorale a fost respinsă tot ca INADMISIBILĂ. Nu era nevoie de vizibilitate într-o dezbatere publică europeană. Așa încât cei 972 de martori ai acuzării fată de cei 4 martori ai apărării au fost considerați o procedură corectă de „egalitate a armelor”. Între altele… (…)

În octombrie 2013, a fost desemnat un nou judecător român la CEDO – Iulia Motoc (în cadrul acordului de coabitare Băsescu-Ponta) iar în noiembrie 2014 s-a dat decizia de inadmisibilitate la plângerea formulată de mine. Niciunul din motivele invocate de mine nu a fost acceptat”, scrie Adrian Năstase pe blog.

Tot aici, Năstase prezintă frământările acelor ani, evenimente pe care le leagă de „dosare cu obiective politice”,inclusiv ale sale, și că CEDO „a trebuit să-și schimbe chiar și jurisprudențe anterioare”, pentru a da soluție în una dintre cauzele sale.

„Concluzia mea pentru cei care mai cred în povești cu zâne, „statul de drept”, „drepturile omului”, „valori și principii europene”, CEDO, să nu-și mai irosească banii pe traduceri, taxe, corespondență, avocați deoarece comandamentele politice guvernează și la Strasbourg. (…)

Atât soluția instanței naționale, cât și soluția CEDO sunt absurde și arbitrare”, consideră fostul premier. Întregul material, pe adriannastase.ro.

Condiții insalubre și șobolani la Academia de Poliție

Sindicatul Europol a început să publice de aseară o serie de fotografii și de filmulețe surprinse în interiorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, locul în care studiază viitorii oameni ai legii.

Dincolo de imaginea prezentată de autorități, la Academie pare că vorba „pe afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” se potrivește perfect.

Din cele prezentate de Sindicatul Europol, condițiile sunt cel puțin spus insalubre, iar din interior nu lipsesc șobolanii. Astfel, toaleta din cadrul Academiei de Poliție arată deplorabil, cu tocurile de la ușă rupte vizibil și roase „probabil de șobolanii care se plimbă liberi”, iar dușurile instalate în vremuri de tristă amintire sunt dincolo de orice imaginație.

Sursa: Facebook Europol

Nu e o clădire părăsită și nici o toaletă publică, ci este toaleta din cadrul Academiei de Poliție.
Tocurile de la ușă sunt vizibil rupte și roase probabil de șobolanii care se plimbă liberi pe holurile instituției.

P.S. Partea bună e că nici aeresire nu ne mai trebuie în acest caz, gaura din ușă fiind destul de consistentă. Să mai spună careva că nu merg bine lucrurile în Academia de Poliție”, se arată în descrierea filmulețului.

Se poate crede că referirea la șobolani este una exagerată, dacă nu ar exista și un filmuleț în care un astfel de animăluț cu blană este surprins plimbându-se pe unul dintre holurile Academiei de Poliție.

De veghe cu șobolanii la Academia de Poliție
Condițiile insalubre în care studenții stau timp de 3 ani de zile au dus la apariția șobolanilor pe holurile institiuției
”, atrage atenția sindicatul.

Sursa: Facebook Europol

Acesta este rezultatul managementului performant din ultimii ani ce a fost promovat la nivelul unei instituții care ar trebui să reprezinte „startul unei noi etape din cariera fiecărui viitor polițist” – ca să-l cităm în acest sens pe ministrul Lucian Bode.

Constatăm cu un gust amar că studenții Academiei de Poliție sunt buni doar pentru momentele de ceremonie în care reprezentanții MAI le aduc la cunoștință cât de importanți sunt pentru instituție și societate și îi folosesc pentru postări pe Facebook, doar pentru a acumula capital de imagine.

Astăzi, viitorii polițiști sunt nevoiți să stea câte 16 într-o cameră, nu au loc unde să-și poată realiza igiena personală, toaletele sunt nefuncționale într-o proporție covârșitoare, iar despre apă caldă nici nu poate fi vorba.

Oare secretarul de stat Raed Arafat ce părere are despre normele de securitate la incendiu? Cât de siguri sunt studenții în acele dormitoare supraaglomerate dacă s-ar produce un scurt circuit la o priză?

De pe bancheta din spate, de unde conduce Bode MAI-ul, a uitat să le spună viitorilor noștri colegi că în contextul obiectivului de aderare la spațiul Schengen vor fi cazați pe perioada studiilor în condiții mult mai proaste decât în orice penitenciar din țară.

Între timp, cei ce nu sunt „capabili” să-i mintă pe studenți referitor la soluționarea problemelor de cazare, sunt îndemnați să-și caute alt loc de muncă”, mai arată Europol.

Raport de țară pe gestionarea deșeurilor: zero performanță! Avem stații de sortare care zac închise și reciclăm mai puțin decât în 2012!

Sursa foto: Realitatea

În raportul de țară privind implementarea politicilor de mediu, din 8 septembrie 2022, se precizează că “gestionarea eficientă a deșeurilor rămâne o problemă majoră pentru România”.

Iar această problemă durează de 10 ani, precizează același document al Comisiei Europene și nici nu pare că am fi în stare să îndeplinim cerințele potrivite în următorii ani. Experții Uniunii Europene descriu în raport neputința românească și practica de genul ”merge și așa”. La final, tot noi vom fi cei care vom achita nota de plată. Iar amenzile nu vor fi mici.

”Pe baza informațiilor de care dispune Comisia, în România funcționează un număr semnificativ de depozite de deșeuri neconforme cu reglementările și standardele în vigoare, care comportă riscuri grave pentru sănătatea umană și pentru mediu. În urma studiilor și investigațiilor lansate de Comisia Europeană s-a constatat că, pe unele amplasamente, deșeurilor sunt, în cea mai mare parte, depozitate fără niciun fel de tratare. În plus, aceste amplasamente nu dispun de infrastructură, similar județelor în care sunt situate. Prin urmare, în noiembrie 2021, Comisia a deschis o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva României pentru nerespectarea Directivei privind depozitele de deșeuri  și a Directivei-cadru privind deșeurile.

Se consideră că România riscă să nu îndeplinească obiectivele UE pentru 2020 în materie de reutilizare/reciclare a deșeurilor, fiind necesar să intensifice investițiile în reciclare pentru a atinge obiectivele de reciclare ale UE pentru 2020 și 2025.

România nu a înregistrat deloc progrese reale în ultimul deceniu în ceea ce privește creșterea ratei de reciclare și nedepozitarea deșeurilor municipale. Rata de reciclare a deșeurilor municipale continua să fie scăzută în 2020, cantitatea de deșeuri municipale reciclate fiind de 144 kg pe cap de locuitor (după ce a înregistrat o scădere în 2018). Această rată este cu mult sub media de 48 % din UE în 2020.

România a înregistrat unele progrese, dar acestea sunt foarte lente, iar reciclarea nu este populară”, se arată în raportul citat.

Bucureștiul, din nou într-un top nedorit

Comisia a propus deja amendarea României (Cauza C-109/22 (2022/C 148/25)) cu o sumă forfetară de 3 311,5 euro/zi, minim 1 643 000 euro, dar și penalități în cuantum de 29 781,3 euro pe fiecare zi de întârziere.

Capitala este fruntașă în neatingerea țintelor de reciclare cu două stații de sortare care nu au capacitatea necesară să preia întreaga cantitate de deșeuri pe care o generează Bucureștiul și nu își exercită competențele legate de organizarea şi derularea activităţilor de prelucrare, neutralizare şi valorificare a deşeurilor.

În timp ce Comisia Europeană ne arată cu degetul la capitolul ”așa nu”, autoritățile locale blochează activitatea societăților care ar putea să preia din cantitatea uriașă de deșeuri și să le sorteze. Reprezentanții acelor firme susțin că stațiile lor de sortare ar putea să facă diferența și să ajute România să își atingă țintele de reciclare și să evite amenzile.

Una dintre instalațiile de sortare închise se află în incinta depozitului Glina și aparține ECOREC SA, societatea care are în administrare și depozitul de deșeuri. Instalația a fost construită în anul 2005, fiind printre primele instalații de sortare mecanizate din România.

În anul 2017, aceasta a fost retehnologizată și are o capacitate de sortare anuală de aproximativ 500.000 de tone. În ultimul an de activitate, anul 2018, prin instalație au fost sortate 129.200 tone de deșeuri municipale generate în București, din care au fost recuperate 46.811 tone de deșeuri (adică un procent de 36%).

Reprezentanții ECOREC  au declarat, pentru Ziarul de Investigații, că în stația de sortare au fost investite peste trei milioane de euro. Ei susțin că instalația este nefuncțională din anul 2019 ca urmare a blocajelor survenite în procedurile de autorizare.

Agenția județeană pentru protecția Mediului Ilfov a respins de 11 ori autorizația ECOREC

Într-un interviu pentru Ziarul de Investigații, Mugur Bobe, reprezentantul ECOREC SA, încearcă să explice situația: de ce o instalație modernă de sortare a gunoaielor nu funcționează?

Mugur Bobe, ECOREC SA: Instalația de sortare de la Glina se numără printre puținele instalații moderne și de capacitate mare de sortare pe care le are România. Prin modernizarea realizată în 2017, fluxul tehnologic a fost special adaptat tipului de deșeu generat în zona București–Ilfov, un deșeu municipal colectat majoritar amestecat, fără colectare separată pe fracții. Investiția totală depășește 3 milioane de euro.

În 2018, din 129.200 de tone de deșeuri municipale amestecate am recuperat 46.811 tone care au ajuns în industria reciclării și au fost valorificate. Practic, aproape jumătate din deșeurile sortate au fost reintroduse în circuitul economic.

Problema este că această instalație este nefuncțională din lipsa autorizației de mediu din 2019, cu toate că instalația corespunde cerințelor, iar prin funcționarea acesteia s-ar fi putut face diferența în ceea ce privește devierea deșeurilor de la eliminare și atingerea țintelor de reciclare.

ECOREC a solicitat de 11 ori eliberarea autorizației de mediu de la APM Ilfov. Respingerile cererilor de autorizare fac parte dintr-un blocaj sistematic a industriei sortării și reciclării, menit să susțină eliminarea deșeurilor în cantități cât mai mari.

Un operator care nu funcționează tocmai legal a dezvoltat un sistem de hărțuire și blocare a celorlalți operatori cu scopul de a-și asigura existența în continuare pe piață. Lucrurile merg foarte departe, de la blocaje la registrul comerțului până la procese în instanță făcute prin intermediul a două ONG-uri, care, culmea, în loc să militeze pentru reciclare și economie circulară, fac lobby pentru îngroparea deșeurilor.

Această situație nu este defavorabilă doar ECOREC SA, ci aduce prejudicii mult mai mari întregii țări. România este obligată prin parcursul european asumat să atingă țintele de reciclare și deviere de la depozitare impuse la nivelul Uniunii. Pentru anul 2020, ținta de reciclare setată a fost de 50% din deșeurile municipale generate, România a reușit să atingă doar 11%. Ca să ne facem idee de decalajul față de alte țări, media UE este undeva la 50% reciclare, România abia atinge 11%. 

Aceste ținte nu pot fi atinse fără instalații de sortare, mai ales în situația în care se află Bucureștiul acum cu un sistem de colectare separată rudimentar. Instalațiile de sortare sunt cu atât mai necesare când nu ești în stare să faci colectare separată.

În 2025, România trebuie să recupereze 55% din deșeurile municipale și 65% până în 2035. Cum o să facă asta când ținem instalațiile de sortare închise? Vina este a autorităților care nu vor să schimbe lucrurile, la nivel de conducere sigur se știe despre ce este vorba, însă aleg să nu se implice.

Oficialii societății 3R Green au vorbit și ei despre piedicile pe care le întâlnesc în activitatea lor

ZIN: Care este contribuția adusă în ultimii 3 ani de activitate de gestionare a deșeurilor?

3R Green: Contribuția societății 3R GREEN în ultimii 3 ani de zile se reflectă prin cantitatea de deșeuri reciclabile sortate din deșeuri municipale amestecate (fracție uscată și fracție umedă), în mare parte provenite din județul Ilfov și București, livrate către reciclatorii finali (carton, pet, plastic, metal, sticlă), întorcând în economie peste 100.000 tone de materiale reciclabile și valorificabile energetic, materiale care altfel ar fi avut ca destinație eliminarea prin depozitare.

ZIN: Care sunt impedimentele întâlnite în activitatea desfășurată?

3R Green: Unul dintre impedimentele întâlnite ar fi calitatea deșeului. În momentul în care se colectează deșeurile, de multe ori întâlnim deșeuri municipale amestecate cu deșeuri reciclabile, vegetale. În acest sens am făcut pe parcursul anilor diferite campanii de informare și conștientizare a populației de pe raza UAT-urilor, unde am încercat să le oferim oamenilor cât mai multe informații despre procesul sortării deșeurilor, tocmai pentru a oferi oamenilor informații despre rostul separării deșeurilor încă de la sursa generatoare de deșeuri (populația). Sperăm ca noile modificări legislative din 2021-2022 legate de responsabilitatea autorităților locale în gestionarea deșeurilor municipale (de exemplu, dotarea populației cu recipiente necesare pentru a putea separa deșeurile pe mai multe fracții) să ne ajute în această problemă.

ZIN: Anumiți operatori care dețin instalații de sortare susțin că s-au confruntat cu piedici puse în procedura de autorizare a activității de către ONG-uri care servesc intereselor gropilor de gunoi și acuză demersuri anticoncurențiale. V-ați confruntat cu astfel de situații?

3R Green: Din pacate, și noi ne numărăm printre cei care s-au confuntat cu situații neplăcute din partea acestora, iar acestea sunt aceleași ca si in cazul celorlalti sortatori din Giurgiu si Ilfov, respectiv Asociația pentru Monitorizare Prospecție Mediu și Ecologie (AMPME).

ZIN: Există entități care au încercat să blocheze activitatea pe care o desfășurați, și daca da, care sunt motivele?

3R Green: Recent, am avut neplăcerea de a ne trezi cu solicitarea unui ONG de retragere a autorizației de mediu imediat după revizuirea acesteia. Suntem conștienți că suntem un impediment pentru anumite gropi de gunoi  prin faptul că ne facem treaba și că încercăm pe cât posibil să deviem cât mai multe deșeuri ajunse de la depozitare și reușim să trimitem în jur de 60% din deșeuri spre valorificare prin coincinerare și în jur de 15% deșeuri spre reciclare. Tarifele noastre de sortare sunt aproape similare cu cele de depozitare, rezultând un profit foarte bun pentru societățile ce dețin aceste gropi de gunoi.

ZIN: Cum ați răspuns acestor demersuri de blocare a activității?

3R Green: Legat de situația menționată, având în vedere că s-a depus dosar în instanță, avocații noștri se ocupă de soluționarea acestor demersuri, cum este și normal. Pe cei care depun plângeri direct către sediul nostru, îi invităm la o vizită pe amplasament, pentru a înțelege mai bine ce implică procesul de sortare a deșeurilor si care sunt beneficiile acestuia.

ZIN: Există societăți/operatori ai unor instalații de sortare/tratare deșeuri care susțin că autoritățile de resort nu se implică în susținerea activităților de sortare/reciclare/deviere de la depozitare și susțin eliminarea deșeurilor în gropi de gunoi. Care este opinia dvs din poziția de operator al unor instalații de sortare a deșeurilor?

3R Green: Stațiile de sortare trebuie sa aibă importanța cuvenită. Fără acestea nu se pot atinge țintele de deviere de la depozitare și de reciclare prevăzute de legislația opozabilă, iar în lipsa tratării înainte de eliminare prin depozitare, România riscă alte proceduri de infringement . Depozitele de deșeuri sunt și trebuie considerate a fi metoda de ultimă instanță in ierarhia referitoare la deșeuri.

ZIN: Susțin autoritățile astfel de activități?

3R Green: În localitățile unde societatea prestează serviciul public de salubrizare, cu ajutorul autorităților locale  s-a realizat informarea și educarea cetățenilor, și astfel a fost implementat sistemul de colectare selectivă a deșeurilor pe fracții reciclabile și menajer. Începând cu anul 2021, acest sistem a fost extins, colectarea selectivă realizându-se pe patru fracții, respectiv deșeuri biodegradabile, deșeuri de sticlă, deșeuri reciclabile și deșeuri menajere. Penalitățile la care sunt supuse UAT-urile prin legislația actuală pot fi evitate doar printr-o colectare corectă de la sursă și tratarea deșeurilor municipale pe categorii, astfel încât procentul de depozitare să fie cât mai mic (OUG 196/2005 privind Fondul de Mediu).

ZIN: Autoritățile se implică în organizarea tratării deșeurilor?

3R Green: În prezent, implicarea din partea autorităților nu este suficientă, din păcate. Însă, așa cum spuneam anterior, sperăm ca noile schimbări legislative în gestionarea deșeurilor să ne ajute mai mult (OUG 133/2022 – privind regimul deșeurilor și a Legii serviciului de salubrizare, și OUG 2/2021 – privind depozitarea deșeurilor).

ZIN: Ce considerați că trebuie să facă autoritățile pentru a îmbunătăți situația actuală a gestionării deșeurilor?

3R Green: Autoritățile ar trebui să investească mai mult în dotarea populației cu recipiente pentru o mai bună colectare selectivă (pubele, CAV-uri, clopote, containere etc.) și derularea mai multor campanii de colectare a deșeurilor cum ar fi DEEE, deșeuri periculoase, deșeuri voluminoase, abandonate etc.

Totodată, s-ar putea implica la nivel național în informarea populației legat de colectarea pe fracții de deșeuri și ce ar trebui să conțină fiecare fracție în parte, informare ce ar trebui făcută în mai multe medii interne vizibile.

La nivel de SMID, trebuie în continuare ca autoritățile locale să aplice pe proiecte și programe care să aducă facilități de colectare, transport, sortare, tratare mecanic-biologică pentru a evita depozitarea.

În tabelul de mai jos vă prezentăm evoluția cantităților de deșeuri primite în stațiile de sortare, atât la nivelul Bucureștiului, cât și la nivelul județului Ilfov. Precizăm că datele disponibile sunt cele până în anul 2019.

Raportul de țară confirmă neimplicarea autorităților reclamată de sortatori, ”România nu dispune încă la nivel național de un plan de acțiune sau o ”foaie de parcurs” cuprinzătoare privind economia circulară, și nici de strategii sectoriale pentru materiale plastice, textile sau construcții.”

Lipsa progresului se datorează problemelor date de ”coordonarea deficitară a sarcinilor între instituții, întârzierile în dezvoltarea programelor la nivel național, ca urmare a unei slabe administrații publice locale, puternicele amestecuri politice, după cum o demonstrează modificările continue ale obiectivelor și politicilor din cadrul organelor funcției publice, capacitatea redusă în domeniul gestionării proiectelor și slaba planificare strategică.

Cât ne-a „costat” războiul dintre Rusia și Ucraina: combustibil, alimente și aproape trei milioane de refugiați cazați

Foto Pixabay
Foto Pixabay

Un război nu înseamnă doar arme, foc și morți, ci și pierderi masive de resurse. Ne place să recunoaștem sau nu, statele din Uniunea Europeană(UE) au pierdut resurse materiale de la declanșarea războiului Rusia-Ucraina(24 februarie ac). Sigur, sprijinul umanitar a primat, însă, efectele economice și diplomatice se vor resimți ani la rând: prețul combustibilului pentru statele dependente de gazul rusesc, exporturile, importurile, prețurile la alimentele de bază, tranzacțiile bancare, chiar și competițiile sportive au fost influențate de acest conflict militar.

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a realizat bilanțul celor opt luni de război Rusia-Ucraina din punct de vedere al sprijinului oferit de țara noastră Ucrainei.

România a răspuns constant solicitărilor Ucrainei şi a oferit, printre altele, combustibil, medicamente, alimente şi ambulanţe, facilitând de asemenea 56 de transporturi umanitare prin hub-ul internaţional umanitar de la Suceava, a acordat acces gratuit la servicii medicale, la învăţământ, pe piaţa muncii, la transport public pentru cei peste 86.500 de ucrainei intraţi în ţară, relevă bilanţul acîiunilor de sprijin iniîiate de autorităţile de la Bucureşti în cele opt luni de la declanşarea agresiunii ruse în Ucraina. Documentul prezintă şi măsuri luate în planurile diplomatic, al dreptului internaţional şi al consolidării rezilienîei Ucrainei”, a transmis Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe.

Cât ne-a „costat” războiul dintre Rusia și Ucraina: combustibil, alimente și aproape trei milioane de refugiați cazați

Românii au dat dovadă de generozitate și s-au implicat în mai multe activități umanitare pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni. De altfel, țara noastră este în topul celor care au primit cei mai mulți refugiați ucraineni și au făcut eforturi pentru a-i integra, atât în muncă, cât și în unitățile de învățământ.

Măsurile umanitare adoptate pentru cei peste 2,65 milioane de refugiaţi care au intrat deja în România şi cei peste 86.500 de ucraineni care au rămas în ţara noastră au inclus, printre altele, înfiinţarea de tabere mobile în judeţele din zonele de frontieră, acordarea de acces gratuit la servicii medicale, la învăţământ, pe piaţa muncii, la transport public;

Totodată, la 26 iulie 2022, Guvernul României a lansat Planul Naţional de Măsuri de Integrare a refugiaţilor ucraineni în România, vizând măsuri pe termen mediu şi lung pentru sprijinirea refugiaţilor ucraineni”, a detaliat ministrul Bogdan Aurescu.

Relația România-Rusia s-a distrus. Cât de mult a fost ajutată Ucraina în plin conflict militar

România nu a ajutat Ucraina cu armament, însă, a susținut Ucraina cu tot ce se poate pentru a nu fi doborâtă total economic. A ajutat cu transportul cerealelor(externe), dar a susținut și politic candidatura acestui stat la Uniunea Europeană. Cu ce preț, vom vedea în viitorul apropiat, deoarece relația cu Rusia s-a distrus total, iar oficialii Guvernului nu pot garanta total securitatea noastră militară sau energetică.

La nivel bilateral, se poate constata intensitatea dialogului bilateral în cele opt luni de la izbucnirea războiului. Cele mai importante repere ale dialogului consolidat cu Ucraina sunt: vizita ministrului afacerilor externe ucrainean Dmytro Kuleba la Bucureşti, la 22 aprilie 2022; vizita delegaţiei conduse de premierul Nicolae Ciucă la Kiev, la 26 aprilie 2022, împreună cu Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu; participarea Prim-ministrului României la Summitul Platformei Internaţionale Crimeea, la 23 august 2022; vizita la Kiev a Preşedintelui Klaus Iohannis, alături de Preşedintele Franţei, Cancelarul Germaniei şi Prim-ministrul Italiei, din 16 iunie 2022”, au menționat oficialii MAE.

Citește și: Primele mărturisiri ale antrenoarei de fitness Yulia Chernitskaya, refugiată în România: „Psihic, mi-e greu! Plâng aproape zilnic!”/ Autoritățile române să dea un premiu bărbatului care a donat banii”

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 București, din nou în vizorul consilierilor locali: „Armand irosește banii!”

Așa arată bordurile „recent” amenajate” în Sectorul 1 București. Foto: Facebook

Unii dintre consilierii locali sunt stupefiați de modul în care actualul primar al Sectorului 1 București, Clotilde Armand, administrează bugetul public. Spre exemplu, Gheorghe Dinu(PNL) a descris dezastrul de pe Bulevardul Mărăști. El a cerut explicații scrise Administrației Domeniului Public Sector 1(n.r. direcție aflată în subordinea Primăriei din același sector).

„Am ieșit la o plimbare pentru a verifica starea domeniului public din sectorul 1. Cel mai mult mi-a atras atenția o lucrare executată recent pe Bulevardul Mărăști. Nici nu mai are rost să pomenesc despre hidroizolația alveolelor, practic inexistentă, iar mizeria este la tot pasul, așa cum ne-a obișnuit primarul Armand. Mai mult decât atât, bordurile sunt montate în bătaie de joc și se desprind. Acolo unde sunt montate si nu lăsate pe trotuar de izbeliște.

În loc să optimizeze cheltuielile primăriei, Armand irosește banii. Mai mult decât atât, în loc să aloce bani către CET Grivița pentru proiecte care să scadă costul cu electricitatea și încălzirea din Sectorul 1, Armand blochează dezvoltarea punând borduri, penseluțe și plantând mii de copaci care s-au uscat după două săptămâni de la plantare”, spune Gheorghe Dinu,

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 București, din nou în vizorul consilierilor locali: „Armand irosește banii!”

Consilierul local Dinu Gheorghe a cerut explicații scrise în legătură cu bordurile care se desprind, deși au fost montate recent

De altfel, unii dintre consilierii locali din Sectorul 1 Bucureșți au semnalat inutilitatea nor lucrări din timpul verii. Au fost plantați mai mulți copaci la temperaturi de peste 30 de C, iar mulți dintre aceștia s-au uscat. Se estimează că doar pentru bordurile de pe Bulevardul Mărăști a fost cheltuită suma de 100 de milioane de lei. În tot acest timp, Romprest a anunțat că va reduce activitatea, deoarece Clotilde Armand refuză să pună în executare sumele de bani restante, stabilite definitiv de instanță.

Cu alte cuvinte, edilul Sectorului 1 nu vede nimic eronat în a planta copaci și a monta borduri, chiar dacă șobolanii se plimbă nestingheriți, printre mormanele de gunoi neridicate. În urmă cu o săptămână, Clotilde Armand a anunțat că a depus în instanță rezilierea contractului cu firma de salubritate Romprest, iar primul termen este programat la data de 11 noiembrie.

Am depus în instanță acțiunea de reziliere a contractului cu compania de salubritate, un contract pe 25 de ani la un suprapreț atribuit direct acestei companii de către PNL și cu susținerea PSD”, a transmis Clotilde Armand, pe canalul de comunicare preferat, Facebook.

Fostul președinte al CJ Brașov, un fost senator și un primar, trimiși în judecată pentru fapte de corupție

Sursa: captură video

Aristotel Adrian Căncescu, cel care a condus Consiliului Județean Brașov mai multe mandate începând cu iulie 2000, a fost trimis din nou în judecată de procurorii anticorupție, în condițiile în care anul acesta a fost închis pentru a executa o pedeapsă de 7 ani și 10 luni de închisoare.

Faptele pe care le descrie Direcția Națională Anticorupție sunt din 2014, în dosar fiind trimise în judecată totodată și alte trei persoane.

Potrivit DNA, Căncescu este acuzat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, mai precis trei acte materiale. În ceea ce îi privește pe ceilalți inculpați, nici aceștia nu sunt tocmai necunoscuți. Este vorba despre un fost senator – Sebastian Grapă, prezentat de DNA drept „fost consilier județean și persoană de încredere” a ex-președintelui CJ Brașov, precum și primarul comunei Mândra din județul Brașov, Ioan Șerban Taflan. În același timp, a fost trimisă în judecată și o persoană fizică, administratorul unei societăți comerciale.

În perioada 25 martie 2013 – 28 august 2014, inculpatul Taflan Ioan Șerban, primar al comunei Mândra, la cererea și cu ajutorul inculpatului Grapă Sebastian, ar fi încheiat în mod nelegal, cu o societate comercială controlată și administrată in fapt de acesta din urmă, două contracte de lucrări pentru extinderea căminului cultural din comună, respectiv pentru refacerea infrastructurii pietonale din satul Ilieni.

Facturile emise de către societatea executantă au fost achitate în integralitate, deși unele utilaje, echipamente tehnologice și materiale nu ar fi fost utilizate efectiv, respectiv, lucrările ar fi fost executate doar parțial.
Ca urmare, ar fi fost cauzat un prejudiciu în dauna bugetului comunei Mândra în valoare totală de 430.314 lei, sumă ce reprezintă și folos necuvenit pentru firma administrată în fapt de Grapă Sebastian.

La solicitarea inculpatului Grapă Sebastian, cu care avea o relație foarte strânsă, în perioada 14 august 2013 – 29 mai 2014, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, președinte al Consiliului județean Brașov, ar fi inițiat și aprobat alocarea din fondul de rezervă al C.J. Brașov a sumei totale de 450.000 lei, deși condițiile legale nu ar fi fost îndeplinite, respectiv nu a fost indicată și justificată în vreun fel situația de extremă dificultate prevăzută de art. 36 din Legea nr. 273/2006. Banii respectivi, aprobați sub pretextul achitării unor lucrări efectuate și neachitate, ar fi urmat să ajungă la Grapă Sebastian, în baza unor contracte încheiate cu firma controlată de acesta.

În sprijinul demersurilor de mai sus, primarul comunei Mândra Taflan Ioan Șerban ar fi întocmit, semnat și transmis cereri de alocare a banilor care nu reflectau situația financiară reală a UAT Mândra.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de toți inculpații. Consiliul Județean Brașov s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 450.000 lei care reprezintă prejudiciu în dauna Consiliului. Unitatea administrativ teritorială Mândra nu s-a constituit parte civilă în cauză până la data întocmirii rechizitoriului”, au precizat procurorii.

Căncescu a avut o carieră politică fulminantă și a cochetat cu toate partidele cu care se putea. Astfel, între 1992-1996 a fost senator de Brașov din partea FSN, apoi PDSR, din 1996 și până în 2000 a fost senator de Brașov din partea PD. Ulterior s-a înscris în PNL și a condus ani buni CJ Brașov. În anii următori a încercat să facă pași către Partidul Ecologist, iar apoi a candidat pe listele ALDE, unde nu a mai fost ales.

În paralel, s-au înmulțit și dosarele penale. În 2014 a fost reținut de procurori sub acuzația de fapte de corupție, iar în același an era trimis în judecată într-un alt dosar instrumentat de DNA. În 2016 era din nou reținut, fiind cercetat pentru mită campanie electorală, același an în care era trimis în judecată de aceeași procurori în legătură cu obținerea nelegală a unei suprafețe de 110 mp teren în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

În același an, 2016, era finalizată ancheta în dosarul de mită, iar Căncescu era trimis în judecată pe motiv că „în contextul campaniei electorale din anul 2012, în calitate de președinte al filialei județene a unui partid politic, a pretins de la trei persoane bani și alte foloase, constând în suma totală de 105.000 lei și angajarea unor anumite persoane în cadrul Agenției Județene de Dezvoltare Durabilă Brașov, pentru ca în schimb să îi pună pe cei trei pe poziții sigur eligibile pe lista de candidați pentru Consiliul Județean Brașov”.

În 2017, Aristotel Adrian Căncescu a fost trimis din nou în judecată de procurorii DNA, de această dată pentru fapte comise în calitate de administrator de firmă. Câteva luni mai târziu, era din nou trimis în judecată, la acel moment procurorii detaliind că dosarul avea legătură cu „săvârșirea unor infracțiuni de corupție în perioada 2010 – 2013 de către inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, președinte al Consiliului Județean Brașov, totodată președinte al filialei județene a unui partid politic și de către persoane din anturajul acestuia, consilieri județeni și primari, pentru obținerea de foloase necuvenite din atribuirea și derularea, cu încălcarea legii, de contracte de achiziții publice de către C.J. Brașov sau U.A.T. – uri din județ, precum și pentru obținerea în mod necuvenit de bani sau alte foloase, în interesul finanțării campaniei electorale a Filialei Brașov a partidului respectiv, prin pretinderea de la candidații pentru alegerile locale din anul 2012, pentru a le asigura acestora un loc eligibil pe lista consilierilor județeni”.

Tot în același an era trimis în judecată pentru alte fapte comise „în perioada iulie 2012 – martie 2013, având calitatea de președinte a Consiliului Județean Brașov și de ordonator principal de credite, în înțelegere cu inculpatul Matei Gavril, la data faptelor consilier județean, cu încălcarea prevederilor legale”, când „l-a determinat pe directorul general al Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Brașov, inculpata Martin Virginia, fie direct, fie prin intermediul directorului D.I.U.A.T. Emil Cirica, să solicite Consiliului Județean Brașov suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli al instituției publice (prin mai multe adrese emise în perioada iulie- decembrie 2012), astfel încât să fie achiziționate mai multe produse și lucrări prestabilite la valori nejustificat de mari sau care nu erau necesare instituției, iar achizițiile să fie fracționate pentru a se recurge la proceduri de achiziție directă”.

Ultimul dosar, până la cel de azi, a fost trimis în instanță de DNA în ianuarie 2019. Astfel, procurorii explicau că „obiectul acestei cauze îl reprezintă activitatea infracțională desfășurată în perioada iunie 2009 – ianuarie 2012 de inculpații Căncescu Aristotel Adrian, Ispas Radu Petru, Cirica Cristian Emil, Iordan Emilia, Pais Ciprian și Rădoiu Nicolae, care au folosit funcția publică de autoritate locală în interesul SC Ramb Sistem SRL și implicit al inculpatului Bâgiu Gabriel, cel care deținea și administra această societate și căreia i-a fost atribuită, cu încălcarea dispozițiilor legislației în materie, un contract de achiziții publice derulat de CJ Brașov”. Căncescu avea să fie condamnat definitiv la începutul acestui an la 7 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție, iar în februarie a fost încarcerat.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-5 ° C
-4.5 °
-6 °
80 %
0kmh
0 %
vin
1 °
S
2 °
D
3 °
lun
2 °
mar
3 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...