Sursa: captură video

Aristotel Adrian Căncescu, cel care a condus Consiliului Județean Brașov mai multe mandate începând cu iulie 2000, a fost trimis din nou în judecată de procurorii anticorupție, în condițiile în care anul acesta a fost închis pentru a executa o pedeapsă de 7 ani și 10 luni de închisoare.

Faptele pe care le descrie Direcția Națională Anticorupție sunt din 2014, în dosar fiind trimise în judecată totodată și alte trei persoane.

Potrivit DNA, Căncescu este acuzat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, mai precis trei acte materiale. În ceea ce îi privește pe ceilalți inculpați, nici aceștia nu sunt tocmai necunoscuți. Este vorba despre un fost senator – Sebastian Grapă, prezentat de DNA drept „fost consilier județean și persoană de încredere” a ex-președintelui CJ Brașov, precum și primarul comunei Mândra din județul Brașov, Ioan Șerban Taflan. În același timp, a fost trimisă în judecată și o persoană fizică, administratorul unei societăți comerciale.

În perioada 25 martie 2013 – 28 august 2014, inculpatul Taflan Ioan Șerban, primar al comunei Mândra, la cererea și cu ajutorul inculpatului Grapă Sebastian, ar fi încheiat în mod nelegal, cu o societate comercială controlată și administrată in fapt de acesta din urmă, două contracte de lucrări pentru extinderea căminului cultural din comună, respectiv pentru refacerea infrastructurii pietonale din satul Ilieni.

Facturile emise de către societatea executantă au fost achitate în integralitate, deși unele utilaje, echipamente tehnologice și materiale nu ar fi fost utilizate efectiv, respectiv, lucrările ar fi fost executate doar parțial.
Ca urmare, ar fi fost cauzat un prejudiciu în dauna bugetului comunei Mândra în valoare totală de 430.314 lei, sumă ce reprezintă și folos necuvenit pentru firma administrată în fapt de Grapă Sebastian.

La solicitarea inculpatului Grapă Sebastian, cu care avea o relație foarte strânsă, în perioada 14 august 2013 – 29 mai 2014, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, președinte al Consiliului județean Brașov, ar fi inițiat și aprobat alocarea din fondul de rezervă al C.J. Brașov a sumei totale de 450.000 lei, deși condițiile legale nu ar fi fost îndeplinite, respectiv nu a fost indicată și justificată în vreun fel situația de extremă dificultate prevăzută de art. 36 din Legea nr. 273/2006. Banii respectivi, aprobați sub pretextul achitării unor lucrări efectuate și neachitate, ar fi urmat să ajungă la Grapă Sebastian, în baza unor contracte încheiate cu firma controlată de acesta.

În sprijinul demersurilor de mai sus, primarul comunei Mândra Taflan Ioan Șerban ar fi întocmit, semnat și transmis cereri de alocare a banilor care nu reflectau situația financiară reală a UAT Mândra.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de toți inculpații. Consiliul Județean Brașov s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 450.000 lei care reprezintă prejudiciu în dauna Consiliului. Unitatea administrativ teritorială Mândra nu s-a constituit parte civilă în cauză până la data întocmirii rechizitoriului”, au precizat procurorii.

Căncescu a avut o carieră politică fulminantă și a cochetat cu toate partidele cu care se putea. Astfel, între 1992-1996 a fost senator de Brașov din partea FSN, apoi PDSR, din 1996 și până în 2000 a fost senator de Brașov din partea PD. Ulterior s-a înscris în PNL și a condus ani buni CJ Brașov. În anii următori a încercat să facă pași către Partidul Ecologist, iar apoi a candidat pe listele ALDE, unde nu a mai fost ales.

În paralel, s-au înmulțit și dosarele penale. În 2014 a fost reținut de procurori sub acuzația de fapte de corupție, iar în același an era trimis în judecată într-un alt dosar instrumentat de DNA. În 2016 era din nou reținut, fiind cercetat pentru mită campanie electorală, același an în care era trimis în judecată de aceeași procurori în legătură cu obținerea nelegală a unei suprafețe de 110 mp teren în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

În același an, 2016, era finalizată ancheta în dosarul de mită, iar Căncescu era trimis în judecată pe motiv că „în contextul campaniei electorale din anul 2012, în calitate de președinte al filialei județene a unui partid politic, a pretins de la trei persoane bani și alte foloase, constând în suma totală de 105.000 lei și angajarea unor anumite persoane în cadrul Agenției Județene de Dezvoltare Durabilă Brașov, pentru ca în schimb să îi pună pe cei trei pe poziții sigur eligibile pe lista de candidați pentru Consiliul Județean Brașov”.

În 2017, Aristotel Adrian Căncescu a fost trimis din nou în judecată de procurorii DNA, de această dată pentru fapte comise în calitate de administrator de firmă. Câteva luni mai târziu, era din nou trimis în judecată, la acel moment procurorii detaliind că dosarul avea legătură cu „săvârșirea unor infracțiuni de corupție în perioada 2010 – 2013 de către inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, președinte al Consiliului Județean Brașov, totodată președinte al filialei județene a unui partid politic și de către persoane din anturajul acestuia, consilieri județeni și primari, pentru obținerea de foloase necuvenite din atribuirea și derularea, cu încălcarea legii, de contracte de achiziții publice de către C.J. Brașov sau U.A.T. – uri din județ, precum și pentru obținerea în mod necuvenit de bani sau alte foloase, în interesul finanțării campaniei electorale a Filialei Brașov a partidului respectiv, prin pretinderea de la candidații pentru alegerile locale din anul 2012, pentru a le asigura acestora un loc eligibil pe lista consilierilor județeni”.

Tot în același an era trimis în judecată pentru alte fapte comise „în perioada iulie 2012 – martie 2013, având calitatea de președinte a Consiliului Județean Brașov și de ordonator principal de credite, în înțelegere cu inculpatul Matei Gavril, la data faptelor consilier județean, cu încălcarea prevederilor legale”, când „l-a determinat pe directorul general al Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Brașov, inculpata Martin Virginia, fie direct, fie prin intermediul directorului D.I.U.A.T. Emil Cirica, să solicite Consiliului Județean Brașov suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli al instituției publice (prin mai multe adrese emise în perioada iulie- decembrie 2012), astfel încât să fie achiziționate mai multe produse și lucrări prestabilite la valori nejustificat de mari sau care nu erau necesare instituției, iar achizițiile să fie fracționate pentru a se recurge la proceduri de achiziție directă”.

Ultimul dosar, până la cel de azi, a fost trimis în instanță de DNA în ianuarie 2019. Astfel, procurorii explicau că „obiectul acestei cauze îl reprezintă activitatea infracțională desfășurată în perioada iunie 2009 – ianuarie 2012 de inculpații Căncescu Aristotel Adrian, Ispas Radu Petru, Cirica Cristian Emil, Iordan Emilia, Pais Ciprian și Rădoiu Nicolae, care au folosit funcția publică de autoritate locală în interesul SC Ramb Sistem SRL și implicit al inculpatului Bâgiu Gabriel, cel care deținea și administra această societate și căreia i-a fost atribuită, cu încălcarea dispozițiilor legislației în materie, un contract de achiziții publice derulat de CJ Brașov”. Căncescu avea să fie condamnat definitiv la începutul acestui an la 7 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție, iar în februarie a fost încarcerat.

Articolul precedentMinistrul Rus al Apărării: ”Ucraina ar putea folosi o bombă murdară”
Articolul următorClotilde Armand, primarul Sectorului 1 București, din nou în vizorul consilierilor locali: „Armand irosește banii!”