-0.7 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 239

Parcul Național Munții Măcinului va fi extins, iar Consiliul Științific a decis reintroducerea lupului, a cerbului carpatin și lopătar

Sursă foto: Facebook/Agent Green
Sursă foto: Facebook/Agent Green

Consiliul Științific al Parcului Național Munții Măcinului a decis creșterea suprafeței strict protrejată a parcului de la 34% la 75%.

În egală măsură, Consiliul a decis reintroducerea lupului, a cerbului carpatin și lopătar.

Prin urmare, Parcul va beneficia de peste 3.450 de specii de floră şi faună, dar şi de suprafeţe importante de vegetaţie stepică.

Parcul Naţional Munţii Măcinului a fost declarat Rezervaţie a Biosferei în anul 1998 și este singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice zonei de stepă se întâlnesc alături de păduri submediteraneene şi balcanice.

Munţii Măcinului au o deosebită importanţă între formaţiunile muntoase de pe teritoriul României, fiind cei mai vechi munţi din România

Se introduce o haită cu cinci, şase indivizi, din care obligatoriu o femelă alfa care va desemna masculul alfa. Va fi o monitorizare permanentă să vedem dacă spaţiul pe care-l asigură şi componenta faunistică de sub specia cheie, lupul, sunt suficiente. Pentru asta va trebui să aducem nu doar lupul, ci să fim atenţi şi la competitori, iar şacalul este competitorul principal. Dorinţa noastră nu e de a-l elimina, ci să-i fie inhibat instinctul de a se reproduce, astfel încât controlul să fie deţinut de lup. Exemplarele de lup vor fi aduse din zona Vrancei şi vor fi atent monitorizate timp de doi ani”, a explicat Viorel Roşca, Directorul general al Administraţiei PNMM.

Directorul general al Administraţiei PNMM: ”Vor fi garduri electrice și, unde va fi nevoie, vor exista compensaţii pentru prejudiciile aduse animalelor domestice”

În timpul şedinţei, membrii Consiliului ştiinţific au aprobat şi extinderea suprafeţei strict protejate din parcul național meționat  de la circa 4.000 de hectare, cât este în prezent, la aproximativ 8.500 de hectare.

Acest lucru înseamnă că pe circa 75% din suprafaţa parcului vor fi interzise activităţile de exploatare a resursei naturale.

Membrii Agent Green au precizat că ideea reintroducerii lupului în Parcul Naţional Munţii Măcinului a mai fost vehiculată şi în urmă cu circa 10 ani, însă, până în prezent nu s-au făcut evaluări ale stării habitatelor. De mai mulţi ani, populaţia din comunităţile învecinate parcului reclamă creşterea exemplarelor de şacal.

Cutremur în Indonezia: peste 40 de persoane au murit și alte 700 sunt rănite

Sursă foto: Twitter/ BNPB Indonesia
Sursă foto: Twitter/ BNPB Indonesia

Un cutremur a lovit principala insulă indoneziană Java, în urma seismului pierzându-și viața peste 40 de persoane, transmite BBC.

Potrivit oficialilor, alte câteva sute de persoane sunt rănite și necesită intervenția medicilor.

Cutremurul a avut magnitudinea 5.6 și a lovit orașul Cianjur din Java de Vest, la o adâncime mică de 10 km, potrivit datelor US Geological Survey.

Cutremurul a putut fi simțit în capitala Jakarta, la aproximativ 100 km distanță. Oamenii din clădirile foarte înalte au fost evacuați, în regim de urgență

Zona în care s-a produs cutremurul este dens populată și predispusă la alunecări de teren. În plus, casele sunt foarte prost construite.

Salvatorii au încercat să evacueze oamenii din clădirile prăbușite și au reușit să salveze o femeie și un copil, arată rapoartele locale.

Herman Suherman, șeful administrației din orașul Cianjur, a declarat presei locale că mai mult de 40 de persoane au fost ucise

Victimele provin din mai multe zone din țară. Aproximativ 700 de persoane au fost rănite. Ambulanțele continuă să transporte vicitimele din mediul rural la spitalele din orașe. Sunt multe familii din sate care nu au putut fi evacuate”, a declarat Suherman pentru Kompas TV, potrivit BBC.

Anterior, agenția de știri AFP l-a citat, spunând că majoritatea rănilor au fost fracturi osoase. Mai multe persoane încă se află prinse în interilorul clădirilor.

În regiunea Cianjur, mai multe case și magazine au fost complet distruse.

De asemenea, zeci de clădiri au fost avariate, printre care un spital și un internat islamic.

200 de voluntari au participat la prima plantare din Pădurea Comunitară Cama

Sursă foto: Facebook/Mai Mult Verde/Mihai Solovastru Photography
Sursă foto: Facebook/Mai Mult Verde/Mihai Solovastru Photography

200 de voluntari au participat, în cursul zilei de sâmbătă, la prima plantare a toamnei din Pădurea Comunitară Cama.

Alături de voluntari, au fost prezenți și membrii comunității giurgiuvene, donatorii individuali și reprezentanții companiilor partenere.

Asociația Mai Mult Verde a precizat că, în Giurgiu, au fost plantați primii 5.000 de puieți donați în cadrul programului ”Fă Cadou un Copac”.

O mențiune specială pentru cei 30 de elevi de la Școala Mihai Eminescu din Giurgiu și pentru studenții Facultății de Georgrafie din cadrul Universității București care au ales să planteze alături de noi”, au transmis membrii asociației pentru protecția mediului, prin intermediul unui comunicat postat astăzi, 21 noiembrie, pe contul de Facebook.

Cei 15.440 de copaci donați anul acesta prin programul ”Fă cadou un copac” vor deveni parte integrantă din Pădurea Comunitară Cama, o pădure a comunității și a diversității

Sursă foto: Facebook/Mai Mult Verde/Mihai Solovastru Photography

Membrii asociației Mai Mult Verde au mulțumit tuturor celor prezenți sâmbătă la Giurgiu și celor peste 200 de donatori și persoane fizice care au ales să facă un cadou verde persoanelor dragi.

Mulțumim companiilor care ne-au susținut anul acesta eforturile de împădurire: Turbomecanica S A, EY Romania, Rhein Vision, SYKES Romania, Farmaceutica REMEDIA S.A., Enviro Pack Consult, Cms Cameron McKenna, 123FormBuilder, Ergoliv, Adinish.com, Anais, Loop Yoga, Turnul Artelor”, au adăugat reprezentanții asociației.

Ministrul Budăi, în vizită astăzi în Parlament, la „Ora Guvernului”

Sursa: Facebook

Astăzi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, este așteptat în Parlament – la Camera Deputaților, pentru a discuta despre jalonul privind pensiile speciale.

„Evenimentul” este anunțat de altfel oficial, pe pagina Camerei Deputaților, drept „dezbateri politice” privind „Stadiul îndeplinirii Jalonului 215 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă- Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale – şi care sunt paşii concreţi făcuţi de Ministerul Muncii pentru a duce la îndeplinire la timp acest angajament”.

Nu este o vizită care să îl ia pe nepregătite Marius Budăi, dat fiind că încă de la începutul lunii USR a transmis o solicitare pentru ca ministrul să vină la „Ora Guvernului”. Pe 9 noiembrie, USR arăta că ar cam fi timpul pentru explicații, dat fiind că jalonul în discuție, 215, are termen de îndeplinire 31 decembrie.

Suntem în 9 noiembrie și nu mai este mult timp, nu știm ce planuri are Guvernul PSD-PNL cu acest jalon important. Toată societatea așteaptă să vadă cum va fi soluționată această problemă, care sunt intențiile Guvernului și calendarul”, declara la acel moment Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

Cu toate acestea, la momentul în care a fost audiat pentru portofoliul de ministru al Muncii, în actualul Guvern, Budăi arăta că „indemnizaţiile speciale nu sunt ale Ministerului Muncii. (…) Împreună cu specialiştii din cadrul Ministerului Muncii şi din cadrul Casei Naţionale de Pensii, dacă se va dori expertiza noastră o vom pune la dispoziţie. (…) Nu Ministerul Muncii gestionează aceste pensii”.

În cazul în care și-a schimbat optica și va da explicații la „Ora Guvernului”, Marius Budăi ar avea totuși ce să spună, dat fiind discuțiile privind analiza Jalonului 215.

Comisia Europeană, de acord cu prelungirea programului „Sprijin pentru România”

Comisia Europeană (HotNews)

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a făcut public faptul că, în urma unor discuții recente, Comisia Europeană a fost de acord cu prelungirea programului „Sprijin pentru România”, prin care se oferă vouchere sociale în valoare de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde.

Discuțiile, potrivit unui comunicat de presă, au fost purtate între delegația MIPE, condusă de ministrul Marcel Boloș, și reprezentanți ai CE, dat fiind că existau anumite nelămuri privind închiderea negocierilor cu Executivul European pentru Politica de Coeziune aferentă perioadei de programare 2021–2027.

Din ce se arată în comunicat, România ar ști ce să facă acum pentru ca toate cele 16 Programe Operaționale să fie aprobate până la finele anului și să primească fonduri europene, iar țara noastră să nu piardă aproximativ 5,2 miliarde euro din totalul alocării de peste 30 de miliarde.

Astfel, în afară de asigurările legate de „Sprijin pentru România”, oficialii spun că de la Bruxelles s-a primit undă verde și pentru ca Guvernul să aloce fonduri pentru a sprijini populația vulnerabilă prin suportarea unei părți din costurile cu facturile la energie, fie ea termică, gaz sau curent electric.

Reprezentanții Comisiei Europene ne-au oferit garanții că până la finalul acestui an vom avea toate cele 16 programe aferente perioadei 2021–2027 aprobate. Negocierile la care am luat parte salvează practic Romania de pierderea a circa 5,2 miliarde de euro din totalul alocării de aproximativ 30 de miliarde de euro din Politica de Coeziune.

Aceasta reprezintă alocarea aferenta anului 2022, precum și un sfert din alocarea comunicată inițial României pentru anul 2021. De asemenea, am convenit să implementăm sprijinul pentru plata facturilor în rândul persoanelor vulnerabile și continuarea programului „Sprijin pentru România”.

Mulțumesc tuturor colegilor implicați în programarea și negocierea Acordului de Parteneriat și a programelor, pentru finalizarea cu succes a acestui proces, pe care l‑am început în primul meu mandat la MIPE. Munca lor se vă transpune în investiții majore și noi locuri de muncă pentru oameni.

Mai departe, trebuie să capacităm toți actorii – administrație publică centrală și locală, instituții publice, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile – pentru a fi sigur că maximizăm rezultatele oferite de aceste oportunități, prin care putem schimba cu adevărat România”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Acum, că s-au întors în țară și teoretic ar ști ce e de făcut, oficialii noștri arată că în următoarea perioadă vor fi transmise și a variantele finale pentru Programul Sănătate, care au o valoare de peste 23 de miliarde de euro, cu finanțare integrală din Fondul European de Dezvoltare Regională – 17,8 miliarde euro, Fondul de Coeziune – 3,53 miliarde euro și Fondul de Tranziție Justă – 2,1 miliarde de euro.

România va avea aprobate în acest an 3 programe operaționale cu componentă socială:

a) Programul Operațional Educație și Ocupare 2021–2027 – cu o alocare de 4,3 miliarde de euro pentru valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii, dezvoltarea competențelor antreprenoriale, reducerea abandonului școlar, economie socială și creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic/dual.

b) Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 – cu o alocare de 4,1 miliarde de euro pentru sprijinirea persoanelor defavorizate prin vouchere sociale, programe de tip „masă caldă”, servicii sociale pentru persoane cu dizabilități și copii aflați în risc de separare față de familie, vârstnici și alte grupuri vulnerabile, inclusiv investiții în infrastructură socială și locuințe sociale.

c) Programul Sănătate – cu o alocare de aproximativ 2,8 miliarde de euro fonduri europene + cofinanțare națională și împrumut al Băncii Europene de Investiții (în total peste 5 miliarde de euro) pentru formarea și specializarea de înaltă calificare a personalului medical, activități de cercetare și dezvoltare în domeniu medical, precum și prevenție medicală pentru diferite categorii de grupuri vulnerabile”, se mai detaliază în comunicat.

Eco Sud SA vrea să cucerească piața serviciilor de salubritate cu o „caracatiță” de ONG-uri de mediu controlate de oamenii săi de încredere

Protest la APM Călărași, în septembrie 2021. Sursa foto Marin Badea.ro

Ne propunem un studiu de caz. Valentin Basarabeanu, fost director în cadrul Eco Sud SA București, unul din cei mai importanți operatori de salubritate din zona capitalei este, de vreo doi ani, un activist care înființează ONG-uri de protecția mediului și organizează proteste, criticând dur administrarea haotică a deșeurilor, cum ar fi cazul apariției rampei de reciclare a deșeurilor de la Ulmeni, lângă Oltenița. Până aici totul e perfect, asta trebuie să facă un activist de mediu. Și „Ziarul de Investigații” a criticat ce se întâmplă la Ulmeni, s-ar putea spune că suntem de aceeași parte a baricadei, dar nu suntem.

Diferența apare în momentul în care mesajul ONG-istului de serviciu nu se mai referă doar la efectele poluării asupra sănătății oamenilor, ci trece la componenta economică, cerând imperativ „stopați activitățile realizate de ACESTE societăți care sub apanajul desfășurării unor activități de sortare a deșeurilor, realizează activități ilegale de depozitare a deșeurilor municipale ce provin din București”. În contextul legăturilor cu Eco Sud SA, care administrează depozitul de deșeuri de la Vidra, mesajul se traduce în cifre, pentru că prin „prin activități ilegale de depozitare” Eco Sud SA a fost păgubită prin ratarea depozitării a aproximativ 150.000 de tone de deșeuri, care în bani ar însemna vreo 40 – 45 de milioane lei.

La prima vedere ar fi bani pierduți, dar cele 40-45 de milioane de lei pot fi și bani câștigați, dacă în urma protestelor ONG-urilor de mediu se va hotărâ ca cele 150.000 de tone de deșeuri din groapa de la Ulmeni să fie duse la un depozit autorizat. Poate chiar la depozitul de la Vidra, administrat de Eco Sud.

În septembrie 2020, apărea „ONG-ul – fantomă”, Asociația „Cetățeni Ulmeni”, inițiată de un oarecare Basarabeanu

În urmă cu doi ani se producea scandalul în legătură rampa de sortare a deșeurilor din comuna Ulmeni, județul Călărași. Două societăți, Cassano Metal SRL și Utiltrailer SA, preluau deșeuri din sectoarele capitalei și le depozitau la Ulmeni pentru reciclare, dar de fapt gunoiul era reciclat „festina lente” și s-a ajuns la apariția unei gropi de gunoi. „Ziarul de Investigații” a publicat mai multe articole despre rampa de la Ulmeni.

În iureșul acelui scandal a apărut pe facebook un apel al Asociației „Cetățeni Ulmeni”. Se părea că avem de a face cu reacția comunității locale, nemulțumită de apariția noii gropi de gunoi, dar Asociația „Cetățeni Ulmeni” nu era înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor. Exista doar pe … facebook.

În aceeași perioadă apărea o „clonă” a acestei entități, Asociația Cetățenească Ulmeni Călărași, dar și noua asociație a făcut valuri prin presă fără să fie înregistrată oficial. Potrivit grupului „România, schimbă ceva”, în spațiul public au apărut documente cu antetul Asociației Cetățenești Ulmeni Călărași în care era menționată adresa sediului pe Șoseaua Olteniței nr 16, comuna Ulmeni, dar la adresa respectivă nu funcționa nicio asociație.

Misterul a fost dezvăluit de Ion Cristea, din Ulmeni, care a povestit cum pe 1 septembrie un oarecare Basarabeanu i-a promis un loc de muncă și un salariu de 6.000 lei/lunar, dacă e de acord să se înființeze o asociație cu sediul în casa sa, de pe Șoseaua Olteniței nr 16. Cristea a refuzat propunerea lui Basarabeanu.

Cineva a încercat să facă o asociație pe numele meu. Într-o zi m-a sunat fostul viceprimar, care era cu un cetățean care s-a prezentat Basarabeanu, că să deschidă o asociație la mine acasă. Am crezut, în primul rând, că va fi ca să îmi dea un loc de muncă, ușor, în fața casei, la o stație de apă. Au intrat în curte, mi-au zis că-i bine, s-au uitat, așa, la clădiri un pic și au ieșit spre poartă. Când ieșeam am întrebat ce scop are asociația asta. Mi-au spus că vor să desființeze această întreprindere, groapă de gunoi, cum îi spun ei. Eu le-am spus că nu sunt de acord cu așa ceva”, a relatat Ion Cristea, care ulterior a aflat de la vecini că în presă au apărut comunicate ale asociației care funcționa fictiv în casa sa.

Afirmațiile lui Cristea se corelau cu faptul că în acea perioadă, la Realitatea TV apărea un personaj care se numea Valentin Basarabeanu, care se prezenta „membru Asociația Cetățeni Ulmeni” și critica existența rampei.

Directorul depozitului Eco Sud SA, Valentin Basarabeanu, încrezător în succesul firmei: va fi „cel mai mare operator din Balcani”

Valentin Basarabeanu, directorul Eco Sud de la CMID Frătești la ședința CJ Giurgiu (aprilie 2019)

Înainte de cariera sa de „activist de mediu”, Valentin Basarabeanu a fost unul din oamenii de bază ai Eco Sud SA, fiind director al depozitului de la Vidra și director al depozitului de la Giurgiu, respectiv a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) de la Frătești, județul Giurgiu, pe care Eco Sud SA îl administra în baza contractului nr. 267/15.11.2013 încheiat cu Consiliul Județean (CJ) Giurgiu. Durata contractului era de 16 ani.

După o perioadă în care lucrurile au mers bine au apărut disensiunile din cauza cuantumului redevenței pe care Eco Sud SA trebuia să o plătească către CJ Giurgiu. Eco Sud a contestat facturile emise de CJ, susținând că nu ar trebuie să plătească redevența la nivelul stabilit prin contract, ci în funcție de calculul din oferta depusă la licitație, ceea ce însemna o reducere considerabilă a redevenței. Procesul s-a încheiat la finalul lui 2020, când instanța de judecata a stabilit prin sentință definitivă că Eco Sud SA trebuie să plătească redevența la nivelul stabilit prin contract. Situația conflictuală s-a prelungit și începând cu data de 5 mai 2021, CJ Giurgiu a reziliat contractul încheiat cu Eco Sud SA pentru administrarea CMID Frătești din cauză că firma nu a plătit redevența.

În contextul acestor dispute, în aprilie 2021, apărea la ședința CJ Giurgiu directorul numit de Eco Sud SA de la CMID Frătești, Valentin Basarabeanu, actualul „activist de mediu”, care susținea că se intenționează rezilierea contractului cu Eco Sud SA pentru a fi adusă altă firmă la administrarea CMID:


Sunt managerul depozitului. Deci, la ora actuală Eco Sud este cel mai mare operator din România și în curând va fi cel mai mare operator din Balcani. Nu există nici măcar o amendă luată de Eco Sud și o știți foarte bine. Ați săpat și dumneavoastră și doamna Jipa în depozit timp de o lună jumătate, zi de zi, doar ca să găsiți ceva să reziliați”, susținea Valentin Basarabeanu.

Nu e singura dovadă că „activistul de mediu” Valentin Basarabeanu este omul Eco Sud SA. Pe facebook și youtube sunt foarte multe imagini cu Basarabeanu organizând proteste chiar în curtea angajatorului, cu sigla Eco Sud în spate, dar și filmulețe cu proteste organizate de Basarabeanu și la care participau angajații Eco Sud. La unul din aceste proteste urma să vină și deputatul Dumitru Coarnă.

Asociația Cetățeanească Ulmeni Călărași a fost înființată în casa lui familiei Băniceru, care are legături puternice cu Eco Sud SA

După o perioadă de incertitudini, în care Basarabeanu apărea la Realitatea TV ca „membru Asociația Cetățeni Ulmeni”, iar în spațiul public apăreau documente cu antetul asociației pe care Basarabeanu o înființase fictiv în casa lui Ion Cristea, a fost înființată oficial Asociația Cetățenească Ulmeni Călărași, prin decizia pronunțată pe 20 octombrie 2020 de Judecătoria Oltenița în dosarul 7.003/269/2020. Potrivit deciziei instanței, scopul asociației era „reducerea poluării și protejarea sănătății cetățenilor care locuiesc pe raza comunei Ulmeni, jud. Călărași”. După refuzul lui Ion Cristea, sediul noii asociații era în Oltenița, strada 22 Decembrie nr 1A (1G), fosta 11 Iunie nr 1A, județul Călărași.

Asociația Cetățenească Ulmeni Călărași este reprezentată de Valentin Stăvilaru și Florin Iancu, din București și Veta Băniceru din Oltenița, soția lui Vasile Băniceru, subordonat al lui Basarabeanu în perioada când acesta era director la depozitul de la Vidra al Eco Sud. Sediul asociației este în casa familiei Veta și Vasile Băniceru. Conform contractului de închiriere încheiat pe 29.09.2020 de Veta Băniceru cu Valentin Stăvilaru, soții Băniceru încasează o chirie de 800 lei/lunar. Cenzorul asociației este Narcis Florin Băniceru, fiul soților Băniceru.

Legătura dintre Asociația Cetățenească Ulmeni Călărași și Basarabeanu este dovedită prin faptul că adresa de email din datele de contact ale asociației este „cetateni.ulmeni@…”, adică varianta cu care se prezezenta „activistul de mediu” la Realitatea TV: „Valentin Basarabeanu, membru Asociația Cetățeni Ulmeni”.

Legătura dintre Asociația Cetățenească Ulmeni Călărași și Eco Sud SA este dovedită de o corespondență între Eco Sud și Vasile Băniceru, care împreună cu soția sa a închiriat spațiul în care funcționează asociația. Potrivit surselor noastre, există formularul de confirmare de primire al Poștei Române cod ARO 9227726872 pentru trimiterea expeditorului Eco Sud SA, de pe strada Ankara nr 3, Cod Poștal 011833, către Băniceru Vasile, de pe Bulevardul Tineretului nr 261, din Oltenița.

Din „caracatița” de ONG-uri a Eco Sud SA  face parte și AMPME, care are același număr de telefon cu Asociația Cetățenească Ulmeni

În lupta împotriva stației de reciclare de la Ulmeni s-a mai implicat și un alt ONG de mediu, Asociația pentru Monitorizarea și Prospecție Mediu și Ecologie, care a fost înregistrată sub nr 24.290/A/2016, cu sediul în Ilfov, la Măgurele, pe strada Atomiștilor Nr.409, Pavilionul C15, Camera 21. Asociația e reprezentată de Logofătu Costin Adrian, Logofătu Florin și Gheorghe Stefan.

În iulie 2019, ziarul „Bursa” publica articolul „Mogulii gunoaielor, între ONG-uri apropiate şi asociaţi cu conturi în paradisuri fiscale”, în care dedica și acestui ONG de mediu un capitol sub titlul „APMPME, avocatul firmei Eco Sud SA”. „Se pare însă că reprezentanţii APMPME şi-au făcut un scop din apărarea intereselor economice ale societăţii Eco Sud şi nicidecum protejarea legumicultorilor din zona Vidra, deoarece nu este prima dată când asociaţia respectivă se situează de partea operatorului ce administrează mai multe depozite de deşeuri”, se spunea în articolul din „Bursa”.

Și jurnaliștii de la „Gazeta de Sud” au relatat în articolul „Contestaţie stranie la contractul pentru gunoaiele din Dolj”, din noiembrie 2017, că în momentul în care Eco Sud SA a pierdut la licitația pentru contractul de zeci de milioane de euro pentru colectarea deșeurilor din județul Dolj, rezultatul licitației nu a fost contestat de Eco Sud SA ci de ONG-ul APMPME din Măgurele:

„Licitaţia pentru desemnarea operatorului de colectare şi transport al deşeurilor din Dolj, afacere de zeci de milioane de euro, a fost contestată nu de o firmă concurentă, ci de o asociaţie din localitatea Măgurele, judeţul Ilfov”.

Jurnaliştii de la „Gazeta de Sud” mai scriau în septembrie 2017 că tot ONG-ul APMPME a atacat printr-un articol publicitar decizia Consiliului Local Craiova de a nu aproba solicitarea Eco Sud SA de majorare a tarifelor de depozitare a deșeurilor la groapa de gunoi de la Mofleni, administrată de Eco Sud.

Unii ar putea să spună că aceste afirmații sunt „interpretări” ale jurnaliștilor, dar există o dovadă clară că și Asociația pentru Monitorizarea și Prospecție Mediu și Ecologie face parte din „caracatița” de ONG-uri de mediu a Eco Sud SA.

Numărul de telefon de contact postat pe antetul Asociației pentru Monitorizarea și Prospecție Mediu și Ecologie este nr 0759.496.481, dar surpriză (!) și pe antetul Asociației Cetățenești Ulmeni Călărași apare același număr de contact, nr 0759.496.481! Este imposibil ca două ONG-uri de mediu, conduse de activiști de mediu diferiți, să aibă același număr de telefon.

Concluzia este că din moment ce au același număr de telefon, înseamnă că cele două ONG-uri, Asociația Cetățenească Ulmeni Călărași și Asociația pentru Monitorizarea și Prospecție Mediu, au și un coordonator comun, dar și scopuri comune.

Alt ONG din „caracatița” Eco Sud, Asociația Europeană pentru Dezvoltare Ecodurabilă

Din gruparea de ONG-uri mai face parte și Asociația Europeană pentru Dezvoltare Ecodurabilă (AEDE) înregistrată sub nr. 24218/A/2017, cu sediul în Sectorul 6, strada Valea Lungă nr 3, bloc 142, scara D, apt. 143. Este reprezentată de Cătălin Vasile Barbu – președinte, Adrian Mardale – vicepreședinte și Oana Agrigorosoaei – secretar.  

Potrivit unor surse de pe piața serviciilor de salubritate din capitală, ONG-urile și-au împărțit misiunile de discreditare a unora din concurenții Eco Sud SA pe piața seviciilor de salubritate. Asociația pentru Monitorizarea și Prospecție Mediu și Ecologie s-a „ocupat” de Cassano Metal SRL și Utiltrailer SA care lucrează la Ulmeni, de Supercom SA, de Rosal SA, Blue Planet SA, etc.

Asociația Europeană pentru Dezvoltare Ecodurabilă are misiunea de a discredita prin comunicate și articolele publicitare alt concurent, Ecorec SA, operatorul depozitului Glina. Unul din succesele acestui ONG este că a contribuit la amânarea la infinit a eliberării autorizației de mediu pentru depozit sau pentru instalațiile de sortare și valorificare a deșeurilor de la depozitul de la Glina. 

„Caracatița” ONG-urilor pune presiune pe instituțiile statului. IGPR a fost somat să „intercepteze” camioanele firmelor concurente!

Povestea ONG-ului „Aer Curat Bun de Respirat” sugerează o parafrază la „Luceafărul” – Era pe când nu se vedea, azi îl vedem și nu e

Să acordăm puțină atenție și modului în care lucrează aceste ONG-uri. În 2020 a fost organizat un prim protest al cărui scop era să se pună presiune de Garda de Mediu pentru a interzice tratarea deșeurilor la Ulmeni. Protestul a fost revendicat pe facebook de Asociația Cetățenească Ulmeni Călărași și Asociația „Aer Curat Bun de Respirat”. La protest au participat localnici, dar și angajați ai depozitului Eco Sud de la Vidra.

Ulterior, prin adresa nr 208/09.02.2021, Asociația pentru Monitorizarea și Prospecție Mediu și Ecologie se adresa, Gărzii de Mediu, ANPM, Ministerului Mediului și DNA solicitând o intervenție fermă pentru închiderea rampei de la Ulmeni. Prin adresa 9.007GM/17.11.2020, Garda Națională de Mediu confirmase măsurile dispuse la controlul efectuat la depozitul respectiv pentru intrarea în legalitate. Termenul acordat se încheiase pe data de 12 ianuarie 2021 și Asociația pentru Monitorizarea și Prospecție Mediu și Ecologie solicita „în regim de urgență suspendarea Autorizației de Mediu a Cassano Metal SRL.

O lună mai târziu, a acționat celălalt ONG, Asociația Cetățenească Ulmeni Călărași, care prin adresa nr 17/12.03.2021 se adresa Gărzii Naționale de Mediu, Ministerului Mediului, ANPM și Inspectoratului General al Poliției (IGPR) cerând oprirea activității la depozitul din Ulmeni, ca urmare a faptului că Autorizația de Mediu nr 75/2019 era suspendată prin decizia APM Călărași.

Inspectoratul General al Poliției era chiar somat să oprească în trafic camioanele firmelor: „vă rugăm să interceptați camioanele care transportă ilegal deșeurile de la Societatea SD3 din Lunca Vișagului nr 42-60 București, Sector 3 pe DN 4  spre sat Ulmeni, la punctul de lucru al Cassano Metal având numerele de înmatriculare: B-08-SDZ, B-142-AAV, B-141-AAV,B-405-SDZ, B-25-AAV, GR-27-BIO, B-666-SCZ”.

Bomboana de pe tort: apare și Asociația „Aer Curat Bun de Respirat”!

Pe 1 noiembrie 2022 a fost depusă la Judecătoria Oltenița cererea de înregistrare a noului ONG, Asociația „Aer Curat Bun de Respirat”

„Caracatița” ONG-urilor de mediu care gravitează în jurul intereselor Eco Sud SA este în continuă extindere. Pe data de 1 noiembrie 2022, a fost depusă la Judecătoria Oltenița cererea pentru înființarea unei noi asociații care se numește Asociația „Aer Curat Bun de Respirat”.

Pe facebook, această asociație exista de pe 5 noiembrie 2020, când a postat imagini de la protestul organizat în fața sediului Gărzii Naționale de Mediu cerând demisia comisarului general Marioara Gătej pentru că nu închidea rampa de la Ulmeni. Acum, după doi ani a fost depusă la Judecătoria Oltenița cererea pentru ca ONG-ul „Aer Curat Bun de Respirat” să capete personalitate juridică.

Dacă este nevoie de mai multe ONG-uri care să graviteze în jurul intereselor Eco Sud SA înseamnă că se fac pregătiri pentru ”lupte” grele pe piața serviciilor de salubritate din București. Iar alianțele care se clădesc se pot vedea cu ochiul liber fără să fie nevoie să fi specialist. Trebuie doar să te uiți la televizor!

Ministrul Gabriela Firea, prezentă la evenimentul organizat de către TSD București: Fără tineri, fără energia și ideile lor inovatoare, fără prospețimea și îndrăzneala lor, nicio echipă, oricât de pregătită ar fi, nu ar înregistra victorii

Gabriela Firea
Gabriela Firea -pag de Fb

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a fost prezentă la evenimentul organizat de catre TSD București, desfășurat sub sloganul “Cu TINErii construim viitorul!”.

Gabriela Firea a subliniat faptul că fără tineri, fără energia și ideile lor inovatoare, fără prospețimea și îndrăzneala lor, nicio echipă, oricât de pregătită ar fi, nu ar înregistra victorii.

” I-am privit în ochi pe toți tinerii prezenți la eveniment, m-am bucurat că sunt atât de mulți dornici să împărtășească valorile social democrate. I-am ascultat cu atenție și știu de la fiii mei că tinerii nu pot fi păcăliți mult timp cu vorbe frumoase. Le-am spus despre proiectele gândite pentru ei la primul minister din guvernul României care se ocupă de copil, de la naștere până la adolescență și prima tinerețe, care răspunde direct nevoilor concrete ale tinerilor și familiilor la început de drum.”, este mesajul transmis de Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

Cu această ocazie, Gabriela Firea a prezentat detalii despre Student Invest și Family Start, cele două programe de creditare, cu garanția statului și dobândă subvenționată, derulate de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse cu sprijinul Fondului Român de Contragarantare

Studenții pot obține până la 10.000 de euro, în lei, pe care să-i ramburseze în 10 ani și cu dobânda plătită integral de minister. Deja, la băncile înscrise în program – CEC Bank, Libra Bank și CreditCOOP , sunt multe cereri. Gabriela Firea le-a spus tinerilor că în curând va fi disponibil și în România cardul european pentru tineret. Așa cum se bucură de reduceri peste 6 milioane de tineri europene, așa vor putea beneficia de acest card și tinerii români.

„Le mulțumesc colegilor care au participat cu entuziasm la eveniment: liderul PSD sector 1, secretarul de stat Petre Florin Manole, primarul interimar al sectorului 5, președintele organizației sector 5, Constantin Melnic, Alexandru Hazem Kansou, secretar general PSD București, liderul consilierilor generali PSD din Primăria Capitalei, Aurelian Bădulescu, liderul TSD România Mihai Alexandru Ghigiu, președintele OFSD București Ancuța Comanici, liderul organizației de seniori PSD București Roland Săvulescu, consilieri generali social democrați din Consiliul general al Primăriei Capitalei, consilieri locali din cadrul primăriilor de sector, simpatizanți. Mulțumesc de asemenea Alex Susai, președinte interimar TSD București și echipei tale: Geanin Jurubiță – Sector 1, Radu Octavian – Sector 2, Cezar Stancu – Sector 3, Cosmin Bărbălău – Sector 4, Alina Cimpoieru – Sector 5, Florin Alexandrescu – Sector 6 și Văsii Alexandru – Ilfov”, a transmis Gabriela Firea. Evenimentul a motivat-o și mai tare pe Gabriela Firea să continue munca pentru tineri, pe care i-a simțit aproape.

„I-am văzut o echipă puternică, vie, decisă să lupte pentru visurile lor. A fost o seară cu o energie puternică. Cea mai puternică, de fapt. A tinereții”, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea: ”Problema termoficării din București nu poate fi rezolvată peste noapte, dar este nevoie de fapte, nu de vorbe”

Ministrul Apărării, despre pensiile militarilor: „Nu sunt speciale, ci ocupaționale”

Sursa: Facebook

Angel Tîlvăr, ministru al Apărării de nicio lună, a vorbit astăzi despre situația pensiilor militarilor, în contextul în care la nivelul Comisiei Europene ar fi derulate anumite discuții privind revizuirea pensiilor speciale, adică inclusiv a pensiilor din MApN.

Din punctul de vedere al ministrului PSD, discuțiile de la nivelul Comisiei Europene „nu reprezintă un lucru extraordinar”, acesta fiind convins că pensiile miltarilor nu intră în calcul, deoarece acestea sunt ocupaționale, și nu speciale.

Explicațiile lui Angel Tîlvăr au fost oferite la Digi 24, care a ținut să asigure că grija sa prioritară este ministerul pe care îl conduce și a oamenilor care au făcut sau fac parte din această structură.

„Este o manieră de lucru între țările membre și Comisie. Acest jalon 215 sau felul în care ne raportăm ar trebui să țină seama și de raportul Băncii Mondiale, care consfințește faptul că aceste pensii nu sunt speciale, ci ocupaționale.

În ceea ce mă privește, nu am niciun dubiu că pensiile militare vor rămâne pensii ocupaționale. Ținând seama și de contextul în care ne aflăm, de experiența altor state, militarii nu au a se teme că acest statut va fi schimbat. Sunt sigur că Statul Român are resursele de convingere și argumentele necesare care să ducă în direcția pe care ne-o dorim.

Am colegi din MApN care se află la Ministerul Muncii pentru a discuta aplicat și în context tema. Strategia mea și a noastră este să menținem importanța socială a acestei profesii, dedicația lor și să facem ca domeniul militar să fie unul atractiv. Acest lucru se poate realiza și prin asigurarea condițiilor de viață ale celor care au un rol important”, a punctat Angel Tîlvăr.

De altfel, discuția pe subiect a fost făcută astăzi inclusiv de premierul Nicolae Ciucă în cadrul unei conferințe de presă, în același ton.

În ceea ce priveşte pensiile militare, am discutat şi acest aspect, inclusiv cu reprezentanţii Comisiei. Am discutat pe marginea raportului pe care l-a prezentat Banca Mondială, în cuprinsul căruia este scris foarte clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci intră la capitolul pensii de serviciu.

Pensiile militare au fost modificate prin lege şi sunt pe bază de contributivitate, iar la nivelul nostru continuăm să susţinem reforma sistemului de pensii pe bază de contributivitate şi continuăm ca în demersurile pe care le vom face în continuare cu Comisia Europenă să ajungem foarte clar la înţelegere în conformitate cu principiile pe care le respectă şi celelalte state din Uniunea Europeană vis-a-vis de pensiile militare, conform cărora nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu”.

Surse citate însă de Agerpres precizează că jalonul din Planul Național de Redresare și Reziliență al României pe care îl are în atenție Comisia Europeană în acest moment „este legat de revizuirea pensiilor speciale, care includ şi pensiile militare”.

Tanczos Barna a semnat un acord cu ministrul Protecției Mediului din Ucraina: ”Mediul înconjurător este afectat de acest război”

Sursă foto: Facebook/Tanczos Barna
Sursă foto: Facebook/Tanczos Barna

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că a avut o întâlnire cu ministrul Protecției Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina, Ruslan Strilets.

Potrivit declarațiilor, ambii miniștri au în vedere o colaborare activă, menită să protejeze mediul înconjurător.

Ministrul Mediului din România și ministrul Protecției Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina au semnat un acord privind evaluarea de mediu a investițiilor transfrontaliere

Acordul semnat astăzi este un pas extrem de important pentru România, pentru că prin acest acord ne asigurăm că toate investițiile făcute în zonele de graniță, în zona de graniță a Deltei Dunării sau în zonele montane, în zona Carpatică, nu se vor face fără a analiza și impactul asupra mediului înconjurător din România. În același timp pentru Ucraina este un pas foarte mare pentru că prin acest lucru arată și Uniunii Europene și țărilor vecine că nu face investiții fără a lua în calcul impactul acestora asupra vecinilor”, a transmis Tanczos Barna, prin intermediul unui comunicat postet pe contul de Facebook.

Ministrul Mediului din România a anunțat că țara noastră va continua să ofere sprijin Ucrainei, în contextul războiului început de Vladimir Putin.

Tanczos Barna: ”Războiul trebuie să înceteze, trebuie oprită agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”

Ministrul a declarat că, după ce aceste agresiuni vor lua sfârșit, ambele state trebuie să reconstruiască, împreună, mediul înconjurător afectat de acest război.

Cu această ocazie, Tanczos Barna a ținut să mulțumească partenerilor ucraineni pentru efortul depus în negocierea acestui acord de mediu, semnat într-o perioadă dificilă.

Salut angajamentul ferm al Ucrainei exprimat de domnul presedinte Zelenski, prin care a subliniat că reconstrucția se va baza pe principiile europene de transformare verde și digitalizare”, se arată în textul publicat astăzi, 18 noiembrie, pe contul de socializare.

Alcoolul este interzis pe durata Cupei Mondiale din Qatar

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Alcoolul nu va fi vândut fanilor de pe cele opt stadioane ale Cupei Mondiale din Qatar.

Decizia vine după ce FIFA și-a schimbat politica cu doar două zile înainte de începerea turneului.

Alcoolul urma să fie servit ”în anumite zone din cadrul stadioanelor”, în ciuda faptului că vânzarea este una strict controlată într-o țară musulmană, transmite BBC.

Cu toate acestea, suporterii din zonele învecinate cu stadioanele vor putea, în continuare, să cumpere alcool.

Cupa Mondială începe duminică, când Qatar va juca cu Ecuador

Budweiser este un sponsor major al Fifa. Firma este deținută de producătorul de bere AB InBev și avea drepturi exclusive de a vinde bere la Cupa Mondială.

În urma discuțiilor dintre autoritățile țării gazdă și FIFA, a fost luată decizia de a concentra vânzarea de băuturi alcoolice în cadrul festivalului fanilor FIFA. Alcoolul va putea fi cumpărat doar în anumite locații licențiate. Cu toate acestea, punctele din care poate fi achiziționată berea vor fi eliminate din perimetrele stadionului din Qatar în pe durata Cupei Mondiale FIFA 2022”, a precizat conducerea, în cadrul unei declarații de presă.

Suporterii pot cumpăra bere fără alcool

Există și o parte bună pentru iubitorii de fotbal și bere. Decizia autorităților nu va avea niciun impact asupra vânzării de Bud Zero, o bere fără alcool.

Această băutură va rămâne disponibilă pe toate stadioanele Cupei Mondiale din Qatar.

Autoritățile din țara gazdă și FIFA vor continua să se asigure că stadioanele și zonele învecinate oferă o experiență plăcută și respectuoasă tuturor fanilor”, mai transmite comunicatul de presă.

Miliardarii produc de 1 milion de ori mai multă poluare față de oamenii cu venituri medii

Elon Musk/Pixabay
Elon Musk/Pixabay

Miliardarii distrug mediul de un milion de ori mai mult decât o persoană obișnuită, se arată într-un studiu demarat de organizația Oxfam, care luptă împotriva inegalității.

Studiul, care a fost publicat de jurnaliștii de la IFL Science, a analizat investițiile celor mai bogați 125 de miliardari.

În total, emisiile ajung la un număr uimitor de 393 de milioane de tone de dioxid de carbon (CO2) în fiecare an.

Motivele pentru care miliardarii lumii sunt responsabili pentru poluare

În primul rând, trebui să luăm în considerare faptul că miliardarii dețin, în total, 2.4 trilioane de dolari în 183 de companii, iar aceste companii sunt direct responsabilede producerea de emisii poluante.

Emisiile generate de stilul de viață al miliardarilor – din cauza utilizării frecvente a avioanelor private și a iahturilor – sunt de mii de ori mai mari decât cele ale unei persoane obișnuite, ceea ce este deja complet inacceptabil. Dar dacă ne uităm la emisiile provenite din investițiile lor, atunci emisiile lor de carbon sunt de peste un milion de ori mai mari”, a declarat Nafkote Dabi, responsabil pentru schimbări climatice la Oxfam, într-un comunicat.

Studiul mai arată că investițiile miliardarilor în industrii poluante, cum ar fi combustibilii fosili și cimentul, sunt duble față de media companiilor mai puțin cunoscute

Cei mai bogați oameni din lume dețin cele mai mari și mai puternice corporații din lume, ceea ce le conferă puterea de a influența modul în care acționează aceste companii.

Autorii studiului au atras atenția asupra faptului că este de responsabilitatea guvernelor lumii să intervină și să aplice legea pentru a obliga corporațiile și investitorii să reducă emisiile de carbon.

Este nevoie ca aceste guverne să impună cerințe de raportare mai stricte și noi impozite pe avere și pe investițiile în industriile poluante.

Ministrul Familiei: ”Copiii trebuie protejați împotriva oricăror abuzuri sau violențe”

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Ministrul Familiei a participat Conferința Națională cu tema ”Prevenirea abuzului și violenței asupra copilului, reflectată în planul de politici public”.

Evenimentul a fost organizat la Palatul Parlamentului de senatoarea Gabi Crețu, vicepreședintele Federației Internaționale a Comunităților Educative din România. 

Menirea ministerului Familiei este să sprijine, în permanență, familia, tinerii și copiii din România

Pentru prima dată în România, politicile pentru familie, tineret și copii sunt un tot unitar. Menirea ministerului pe care-l conduc de aproape un an este sprijinirea familiei, tinerilor și a copiilor în toate aspectele vieții. Avem proiecte clare pentru creșterii natalității și susținerea familiilor din România”, a transmis Gabriela Firea într-un text publicat astăzi, 18 noiembrie, pe contul de Facebook.

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Ministrul a abordat politicile publice pentru copiii din România, explicând că a lucrat, împreună cu toți colegii din minister, și ANPDCA, cu scopul de a stabili măsuri pentru prezent, dar, mai ales, pentru viitor.

Gabriela Firea a dat ca exemplu Legea Prevenirii Separării Copilului de Familie.

Este vorba despre un proiect asumat în PNRR, care va ajunge, cât de curând, în Guvernul României. Ministrul a anunțat că va fi înființat Observatorul Național al Copilului, prin implicarea membrilor comunităților locale pe a identifica toți copiii aflați în situații de risc.

Prin urmare, în fiecare localitate va exista o structură comunitară consultativă care va identifica situațiile dificile.

Gabriela Firea a lansat apelul de proiecte pentru rețeaua celor 150 de centre de zi, finanțată cu 50 de milioane de euro prin PNRR

Autoritățile locale au la dispoziție două luni pentru a depune proiectele. Pentru unii copii, un astfel de centru poate face diferența. Știm cu toții că mulți copii abandonează școala sau ajung în grija statului din lipsa posibilităților financiare reduse ale familiilor. Acum, în 570 de localități, 12 orașe și 558 de comune, nu există centre și specialiști”, a adăugat ministrul.

De asemenea, ministerul Familiei lucrează și la Garanția pentru Copii, instituită la nivel european.

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Ministrul Familiei: ”Banii vor veni țintit pentru acces la servicii medicale, sociale, educaționale și orice e nevoie pentru e preveni separarea copiilor de familie”

Fostul edil al Municipiului București a explicat că, la începutul lunii octombrie, Planul de Acțiune privind implementarea Garanției pentru Copii a fost trimis, spre consultare, Comisiei Europene.

În cursul săptămânii viitoare, Planul de Acțiune urmează să fie pus în discuție în cadrul unei întâlniri de validare.

La aceste acțiuni vor lua parte reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniul protecției  și promovării drepturilor copilului și ai societății civile.

Am prezentat și un proiect important pentru femeile din România, multe dintre ele mame care vor un viitor mai bun pentru copiii lor. Am depus la Parlament, împreună cu președintele Camerei Deputaților și al PSD Marcel Ciolacu, un proiect de lege pentru introducerea cotelor de gen în România. Astfel, asigurăm 30% locuri pentru femei în consiliile de administrație ale companiilor de stat și pe listele electorale de la alegerile locale. Sunt destule exemple de femei de succes în România, deci doamnele pot sprijini bărbații în multe domenii”, a declarat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

La dezbaterile din cadrul Conferinței Naționale au participat mai mulți oficiali

Gabriela Firea a anunțat că la dezbateri au fost prezenți Bogdan Simion, președintele CES și FONPC, Adrian Bulgaru, directorul Institutului Român pentru Drepturile Omului, Adela Crăciun, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, deputatul Simona Bucura Oprescu, președintele comisiei de administrație publică din Camera Deputaților, senatorul Lucica Muntean, membru al Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, și, nu în ultimul rând, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna din județul Constanța.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-0.7 ° C
-0.6 °
-1.1 °
88 %
3.6kmh
99 %
J
-1 °
vin
-2 °
S
-2 °
D
-3 °
lun
-2 °

Ultimul articol

Mai mulți bani pentru hrana copiilor, persoanelor cu dizabilități și a celor vârstnice

Alocația zilnică de hrană pentru copii, persoane cu dizabilități, persoane vârstnice și alte categorii vulnerabile va crește de la 22 lei la 32 lei/zi. Aceasta...

Avertismentul de călătorie pentru Iran a fost crescut la nivelul maxim

9 din 9. Acesta este nivelul maxim al avertismentului de călătorie emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru Republica Islamică Iran. Iar MAE explică și...

Explozie puternică în sediul Poliției Rutiere Lugoj; doi polițiști au fost răniți

Incident deosebit de grav ieri, în județul Timiș, în sediul Poliției Rutiere din municipiul Lugoj. Mai precis, într-o anexă a Poliției Rutiere din Lugoj, unde...